Colibăşanu pre-Lhotse: „M-am antrenat cu preparatorul polist”

„Problema este că Lhotse are un pasaj periculos constând dintr-o cascadă de gheaţă, parte din ruta spre Everest, pe care am plănuit să o traversăm cât mai repede, în zeci de minute şi nu câteva ore, tactică în vederea căreia am optat pentru o cât mai bună aclimatizare în prealabil pe Makalu” a explicat alpinistul Horia Colibăşanu în cadrul conferinţei de presă organizată joi, cu cinci zile înaintea startului în expediţia himalayană „Lhotse 2011”, pe care a pregătit-o inclusiv alergând pe scările arenei „Dan Păltinişanu”.

„Două luni este un timp limită pentru două asemenea vârfuri, Makalu şi Lhotse, aşadar va fi o expediţie la limită, abordată cu o echipă foarte bună, iar dacă timpul va fi cu noi, ne vom atinge ţelurile”, a mai spus alpinistul de profesie stomatolog, în vârstă de 33 ani, şi care în 7 aprilie va ateriza în Nepal iar în 14 aprilie va descinde deja la tabăra de bază a ascensiunilor pe Makalu.

Dorindu-i lui Colibăşanu „Drum bun!” şi mult succes acolo, departe, pe gheaţa himalayană, vă vom ţine la curent cu cursul expediţiei „Lhotse 2011”, care va putea fi urmărită în timp real pe www.horiacolibasanu.ro, precum şi cu noutăţi şi considerente din jurul numeroaselor competiţii organizate de CS Alternative TM, partener logistic al alpinistului, şi care găzduieşte un concurs de căţărare în 28 aprilie – 1 mai la Băile Herculane, iar peste alte trei săptămâni, tot acolo, Maratonul montan „Hercules”.

Colibăşanu, de loc din Slatina şi desemnat în 2006 Cetăţean de Onoare al Timişoarei pentru remarcabilele sale ascensiuni şi cuceriri de optmiari himalayeni şi nu numai, i-a caracterizat drept „excelent pregătiţi, experimentaţi şi rapizi” pe colegii iberici de expediţie Egocheaga şi Ramos, cu care speră ca – odată aclimatizaţi prin ascensiunea pe Makalu – să se regăsească la începutul lunii mai la tabăra de bază pentru atacarea ţelului principal, Lhotse, aceeaşi cu cea pentru începerea ascensiunii pe Everest. Alpinistul ce a realizat o premieră românească în 2011, prin cucerirea optmiarului Annapurna (8.091 metri), a estimat la două zile timpul escaladării în sine a vârfului de 8.516 metri, pe „o rută diferită, durata fiind în funcţie de condiţiile climaterice şi starea noastră fizică”, amintind de riscul apariţiei problemelor medicale, variind de la bătături până la edem pulmonar.

„Vreau să urc muntele” a spus pasionatul alpinist, subliniind dificultatea de a „rezista şi provocării psihice de a te afla timp de două luni la peste 5.000 metri altitudine, departe de casă şi de prieteni”. Primul român care a cucerit vârful himalayan K2 (8.611 metri), în 2004, stabilind cea mai bună performanţă a acestei ramuri sportive în ţara noastră, s-a antrenat pentru proxima provocare prin „mersul la munte, prin urcări de văi şi ascensiuni, dar pentru că nu îmi permiteam zilnic asemenea excursii am completat pregătirile prin urcarea de scări pe arena <Dan Păltinişanu> ori prin alergări inclusiv pe bandă, la sala de fitness, unde s-a întâmplat şi un moment hazliu, în clipa în care am fost apelat pe telefonul mobil, în plină mişcare pe banda poziţionată la înclinaţia sa maximă. <Ia să-l vedem acum dacă poate şi vorbi în asemenea efort> s-a făcut în preajmă remarca, iar apoi s-a constatat… <Şi vorbea normal!>

În plus, Colibăşanu s-a pregătit cu profesorul Mihai Alexandru, preparator fizic al alb-violeţilor prim-divizionari, care l-a sfătuit pe alpinist să adauge pregătirii specifice şi antrenamente la sala de forţă: „Dacă adăugăm şi un pic de forţă, rezultatele vor fi mai bune, mi s-a explicat, aşa încât, într-adevăr, am tras şi la fiare, la sală, pentru dezvoltarea forţei”.

Pentru aclimatizare, Horia împreună cu coechipierii săi au ales un alt optmiar, Makalu, cu o înălţime de 8.463 metri, munte pe care se vor acomoda în perspectiva marelui asalt din mai vreme de vreo două săptămâni, în cursul lunii aprilie. Makalu este situat în partea centrală a masivului himalayan, la graniţa dintre China şi Nepal, fiind al cincilea vârf din lume ca înălţime şi situat la 22 kilometri distanţă de Everest.

Colibăşanu are ca punct de plecare în expediţia „Lhotse 2011” oraşul Timişoara, marţi, iniţial cu destinaţiile Munchen şi Barcelona. Alte ştiri şi consideraţii pe marginea acestei uriaşe provocări, în ştirile adiacente acestei consemnări.

Acest articol a fost publicat în Alpinism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 1

 


Alte articole legate de acest subiect: