Karate-Kid! Un timișorean de 10 ani, Raul Vlad Olariu, campion mondial WUKF la Szczecin

La începutul verii, pe când împlinea pe 18 iunie vârsta de 10 ani, devenea campion european, la Verona. Acum, la 2 ani după ce se clasa al doilea în competiția mondială de la Novi Sad, Raul Vlad Olariu a mai făcut un pas în față și pe scena globală, impunându-se la categoria sa de vârstă în cadrul Campionatului Mondial disputat în preajma Mării Baltice, în Polonia, la Szczecin.

Raul Vlad Olariu, pregătit în cadrul grupării lui sensei Alexandra Corbeanu, a dispus în finală de un elev din țara gazdă, polonezul Wiktor Majewski, după ce trecea pe parcurs, printre alții, de oponenți din Africa de Sud, Uruguay sau Rusia.

Olariu s-a impus în competiția individuală la kumite ”shobu nihon”, mai exact la grupa mijlocie de vârstă a categoriei copii, rezervată celor de 9-10 ani, care a reunit peste 52 de karatiști la start.

Competiția a fost foarte largă, cea de-a V-a ediție a World Union of Karate-Do Federations, ce a ținut 5 zile în orașul din vestul Pomeraniei, desfășurându-se și pe categoriile cadeți și juniori. Iar karatiștii români au încheiat pe primul loc în ierarhia generală pe medalii, cu o salbă de 85, dintre care 23 de aur, 22 de argint și de bronz și 18 pentru ”bronzul” locului 4, înaintea Italiei (22 de aur; 80 în total) și a Poloniei (19 de aur; 92 în total).

Tinerii români au cucerit 9 medalii individuale, dar nu și de aur, la kata, dar mai multe la kumite, tot în întrecerea individuală a băieților, și anume 6 pentru locul I plus alte 15 pentru clasările pe podium, foarte bune contribuții înregistrându-se și în concursurile fetelor respectiv pe echipe.

Pe locul I la kumite dintre băieții români au mai fost Răzvan Udrea, George Alexandru și Cătălin Buiculescu, la 18-20 de ani, Eduard Osz (13-14 ani) și Radu Popescu (15-16 ani).

Raul Vlad Olariu este fiul profesorului de Educație Fizică și Sport Ovidiu Olariu, activând în catedra de profil a UPT și ca antrenor la Ripensia Timișoara.

Acest articol a fost publicat în Arte marţiale și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 0

 


Ultimele articole din categoria Arte marţiale: