Pledoarie pentru Taekwondo WTF. Timişoara a avut până în 2009 un club pentru această disciplină olimpică, sportivii pregătindu-se actualmente în speranţa unor vremuri mai bune şi a reactivării grupării

Am mai avut ocazia să consemnăm în Sporttim despre practicanţii timişoreni ai disciplinei Taekwondo ITF, dar nu şi despre cei de Taekwondo WTF, ramură care face parte din Federaţia Mondială de Taekwondo şi chiar figurează ca probă a Jocurilor Olimpice de vară începând cu ediţia din 1988, şi aceasta pentru simplul motiv că, din motive financiare, sportivii localnici “au dispărut de pe radar”, nemaiputând evolua în ultimii ani în întreceri din cauza închiderii clubului, ceea ce nu înseamnă însă că nu s-ar mai pregăti şi spera. Timişoara reprezintă un rar caz de dispariţie de pe scena internă şi europeană a Taekwondo WTF, cu atât mai trist cu cât e vorba despre o disciplină olimpică.

Taekwondo WTF s-a practicat în Timişoara de la mijlocul anilor `90 şi până în 2009, după care, din lipsă de fonduri, sprijin şi finanţări, clubul local de profil nu a mai putut fi ţinut în viaţă, continuându-se totuşi sub forma unui grup foarte restrâns dintre foştii practicanţi punând bani mână de la mână pentru închirierea unei incinte şi antrenându-se într-o mică sală.

Acest stil de arte marţiale aşadar încă există pe malurile Begăi, neavând însă proeminenţa şi popularitatea unor ramuri sportive înrudite, dar cum practicanţii din rândul tineretului se arată a fi dornici să înveţe cât mai multe tehnici de picioare, fiind interesaţi de larga paletă a tehnicilor de picioare existente în Taekwondo, o variantă în plus este totuşi la dispoziţie, chiar dacă, într-adevăr, Timişoara pare a fi momentan unicul oraş european care nu deţine o grupare dedicată acestei arte marţiale şi olimpice, multe ţinând de faptul că sportivii nu au susţinerea necesară pentru a-şi procura echipamentul necesar, compus din vestă, pieptar, cască, tibiere, şi nu numai.

Finanţarea şi sprijinirea dezvoltării acestui sport pe plan local ţine de reconstituirea unui club de Taekwondo WTF, venind astfel în spirjinul tineretului timişorean, doar că sălile sunt foarte scumpe, echipamentele – la fel, inclusiv sacii, pernele, fără de care sportivii nu îşi pot dezvolta cu adevărat abilităţile de luptatori. Altfel, expertiza este oferită de antrenorul fostului club dispărut în 2009, cu grade conferite de Federaţia Mondială Coreeană (Kukiwon).

Cât despre stilul în sine, Taekwondo WTF este apreciat pentru dinamica luptei cu spectaculoase tehnici de lovire cu picioarele şi sărituri în aer cu o tehnică foarte spectaculoasă şi unică în sărituri de spargeri cu picioare, începând cu una, până la 5 lovituri deodată în aer.

Faţă de celalalte stiluri, Taekwondo are mişcări specifice şi are o tehnică incomparabilă de picioare, iar toate aceste tehnici sunt integrate într-un sistem unic, coreean. Taekwondo se poate practica în două variante, cel militar, respectiv competitional, olimpic.

În lupta competiţională – kyorugi, ca probă sportivă de competiţie, luptătorii se lovesc cu picioarele în plin contact, cu tehnici spectaculoase de picioare, baza fiind tehnica de paşi şi loviturile de picioare. Luptătorii sunt echipaţi cu o cască, o vestă de protecţie pe piept, pentru a se proteja de lovituri date cu picioare şi pumni în plin contact. Lupta ţine 3 minute, cu câte un minut de pauză. Sportivii trebuie să posede spiritul de echipa şi de luptă iar in timpul luptei toate loviturile sunt executate într-o viteză foarte mare de mişcare şi de reacţie, pentu a putea fi surprins adversarul în caz de atac şi contraatac.

Totodată, sportivii trebuie să posede îndemânare în ceea ce priveşte executarea tehnicilor, schimbarea poziţiilor şi orientarea perfectă în dezvoltarea unui atac sau contraatac. Sportivii, în timpul luptei, trebuie să ţină cont de atac, contraatac şi de agresivitatea luptei. În timpul luptei tehnicile de picioare trebuie executate în viteză, forţă, cu o dinamică explozivă, şi totodată să posede rezistenţă în luptă.

Dobândirea unor performanţe în Taekwondo se poate realiza prin utilizarea unor mijloace de antrenament ca palete, sac de box, perne. Folosirea ţintelor mobile are multe avantaje, pornind de la învăţarea corectă a loviturilor de picioare, unde se şi dobândeşte viteza explozivă, totodată dobândindu-se viteză în execuţie şi viteză de mişcare. Prin aceste antrenamente de lovire în obiecte specifice dar şi prin multe repetări de lovituri cu picioare, se dezvoltă foarte mult forţa şi viteza. Lupta competiţională este partea cea mai dificilă din această artă marţială olimpică, deoarece aplicarea tehnicilor presupune spirit, viteză şi reacţii la situaţiile imprevizibile create de adversar, ce pot determina un knock-out foarte rapid.

Antrenamentele în sală (do jang) încep prin repetarea uneia sau a mai multor lovituri de picior, iar în momentul luptei libere reacţia va fi mult mai rapidă decât decizia, aceasta formându-se numai prin multe ore de antrenament şi multe repetări. În luptă, un sportiv trebuie să aibă ca element de bază tehnica de paşi, atac – contraatac, eschive, schimbări de gardă şi forţă, care are la bază viteza explozivă, viteza de reacţie, rezistenţa şi uşurinţa în mişcare şi tactică.

Acest articol a fost publicat în Arte marţiale, Exclusiv și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Arte marţiale: