Alexandru Fölker, jocuri cu peste 10 goluri, în peste 10 ani la Poli

Despre suite ale golurilor reușite pentru Politehnica Timișoara de unul dintre jucătorii legendari ai handbalului românesc, Alexandru Fölker, care în 25 ianuarie 2015 a împlinit 59 de ani, și prin cuvintele lui Marius Breazu, Viorel Jurcuț și ale regretatului Constantin Jude, în cartea ”60 de ani alb-violeți”, apărută în deceniul trecut.

Câteva repere din cariera unui inter medaliat la nivel mondial, în întreceri olimpice și universitare, dar și cu ”Poli”, în campionat, Cupa României și în turnee internaționale…

"Albii", la revederea din 2011: Janto, Nagy, Diliţă, Baranga, Georgescu, Voicu, Matei, Fölker

„Albii”, la revederea din 2011: Janto, Nagy, Diliţă, Baranga, Georgescu, Voicu, Matei, Fölker, în dreapta

 

 

Alexandru Fölker se număra în acest deceniu printre poliștii de marcă răspunzând prezent la aniversarea din 2012 a 65 de ani de handbal alb-violet, revenind așadar pe parchetul unei săli, cândva ”Olimpia”, actualmente ”Constantin Jude”, unde a adus atâtea bucurii fanilor Politehnicii.

Boltă peste ani, Fölker și portarul Alexandru Buligan deveneau cei doar doi handbaliști ai Politehnicii părtași la cele mai bune clasări ale timișorenilor în Divizia A în anii 70 și 80, și anume locurile 2 obținute în 1979 și 1987, de fiecare dată în urma Stelei, la un punct respectiv cinci.

Iar ca proaspăt vicecampion național, Fölker era selecționabilul de la ”Poli” în lotul României la Jocurile Olimpice de vară din 1980, la Moscova, unde ”tricolorii” urcau pe podium: locul 3.

Pe locul secund avea să încheie cu bănățenii și în 1983, în Cupa României, înscriind nu mai puțin decât 9 goluri în finala pierdută la București în luna februarie, în fața Minaurului Baia Mare.

Poli Timişoara: Cupa României în 1986, prin Gunesch (stînga sus), Dan, Naghi, Mardare, Săftescu, N. Dobrescu, Buligan, Pleşca, Giurgea, Nagy, Banu, Fölker, antrenorul Constantin Jude; (jos, tot de la stînga): Urs, Caba, H. Gal, Ianto, Ţibrea, Matei, Popa, Baranga, Ionescu, Bobocea, Basaraba

Poli Timişoara: Cupa României în 1986, prin Gunesch (stînga sus), Dan, Naghi, Mardare, Săftescu, N. Dobrescu, Buligan, Pleşca, Giurgea, Nagy, Banu, Fölker, antrenorul Constantin Jude; (jos, tot de la stînga): Urs, Caba, H. Gal, Ianto, Ţibrea, Matei, Popa, Baranga, Ionescu, Bobocea, Basaraba

 

 

Însă o treaptă mai sus avea să urce trei ani mai târziu, la Craiova, pe 15 iunie 1986, când Politehnica Timișoara era încoronată câștigătoare a Cupei României, 23-20 în finala cu Dinamo, în care Fölker era al doilea marcator al ”violeților”, cu 4 reușite, după ce avea un aport decisiv în semifinala din 7 iunie cu maramureșenii, cu 7 goluri în revanșa cu 23-22 în dauna Minaurului pentru finala pierdută în 1983. Același an 1986 îi aducea deja și a treia clasare pe podiumul primei ligi a României, pe drumul spre locul 3 înscriind de exemplu și 15 goluri contra Stelei sau chiar 21 în poarta Minerului Cavnic!

Pe-atunci, Alexandru Fölker își făcuse deja și debutul în cupele europene, confundat totodată cu debutul oficial al Politehnicii Timișoara în arena internațională, în ediția 1985/86 a Cupei IHF, mai exact în turul secund, contra cehoslovacilor de la Tatran Presov. Folker marca nu mai puțin decât 8 goluri în jocul tur, de pe Bega, încheiat cu 19-19, și chiar 9 în returul cedat la limită în Slovacia de astăzi, 18-19.

Revenirea în eurocupe l-a regăsit la aceleași cote, înscriind 8 goluri acasă și 10 în deplasare în ”dubla” din toamna lui 1987 cu bulgarii de la Balkan Loveci, tranșată în Cupa Cupelor cu 27-20 și 26-19, și tot de zece ori marcând și în turul următor, într-un 23-17 pe teren propriu, cu SC Leipzig, care avea să nu se dovedească suficient, căci bănățenii cedau cu 22-16 în revanșa din RDG, cu Fölker autor a două goluri. Aceste dueluri europene erau abordate de cei de pe Bega în calitate de vicecampioni ai României, anul 1987 fiind și ultimul în care înaltul blond a îmbrăcat tricoul alb-violet.

Alexandru Fölker, premiat de Cristian Gațu în cadrul ceremoniei ”65 de ani de școală sportivă în Timișoara. Eveniment aniversar la LPS Banatul, în 31 mai 2013

Alexandru Fölker, premiat de Cristian Gațu în cadrul ceremoniei ”65 de ani de școală sportivă în Timișoara”. Eveniment aniversar la LPS Banatul, în 31 mai 2013

 

 

Dar iată cum este Fölker prezentat în capitolul ”Jucători celebri” din cartea ”60 de ani alb-violeți”, alături de Roland Gunesch și Alexandru Buligan…

”Anul când Știința Timișoara câștiga titlul național la handbal în 11, 1956, mai precis la 25 ianuarie se năștea la Orșova un copil despre care n-ar fi bănuit nimeni că avea să devină una dintre cele mai proeminente figuri ale echipei studențești și, mai mult, ale handbalului românesc.

Și el dotat cu o statură optimă pentru jocul cu mingea mică (s-a oprit ”doar” la 1m96cm înălțime), a fost rapid detectat de ochiul format al antrenorului Ioan Cernescu, de la clubul școlar din localitatea de pe Dunăre, un antrenor care a primit de la handball mai puțin decât i-a dat… Talentul său nu putea rămâne ascuns pentru prea multă vreme, așa că în 1973 a trecut la Liceul 4 din Timișoara, sub conducerea antrenorului Constantin Popa, echipă cu care un an mai târziu a câștigat titlul național de juniori. Tot în 1974, în septembrie, a început o nouă ediție a Diviziei A, cu Poli, club la care a cunoscut adevărata consacrare sportivă și unde avea să activeze până în anul 1987, cu o întrerupere de câteva luni, în sezonul 1975-76, când, pe timpul satisfacerii stagiului militar, a fost campion cu Steaua București. Ascensiunea lui Fölker a fost posibilă și datorită lui Roli Gunesch, care i-a cedat locul de inter stânga, unde făcuse carieră, mai tânărului său coechipier. Toamna anului 1975 a fost una cu peripeții pentru Alec. Admis și el în vară la Facultatea de Electrotehnică, era urmărit de Steaua pentru a trece la clubul militar. În cel de-al doilea turneu de sală al Diviziei A (13-16 septembrie, la Bacău), Cornel Oțelea, pe atunci antrenor la Steaua, a încercat să-l convingă să renunțe la facultate, oferindu-i un loc la Academia Militară. Bineînțeles că Oțelea cerea discreție totală, ultimul care ar fi trebuit să afle fiind antrenorul Jude.

Alexandru Folker - sursa foto: cartea ”60 de ani alb-violeți”

Alexandru Folker, numărul 10 dar și 2 la ”Poli” – sursa foto: cartea ”60 de ani alb-violeți”

 

 

Următorul turneu al Diviziei era programat să aibă loc la Galați. În etapa a 9-a, pe 27 septembrie 1975, de la ora 19, trebuia să aibă loc jocul Poli – Steaua. În după-amiaza aceleiași zile, la Hotelul Dunărea, unde era cazată echipa timișoreană, s-au prezentat doi căpitani de la Comisariatul Militar, căutându-l pe ”cetățeanul Fölker”, care la ora 16 trebuia să ia drumul unității militare din Florești, de lângă Cluj. Până la urmă, cei doi au plecat, bineînțeles, fără cel căutat. După aproximativ o oră au apărut la hotel două mașini cu doi ofițeri și soldați înarmați. Ei s-au prezentat la antrenorul Jude, solicitând să-l cheme pe Fölker pentru a-l trimite la Florești. Până la urmă, pe căi ocolite, Alec a ajuns în salăcu câteva minute înainte de meci, când pe marginea terenului a avut loc o discuție în trei Oțelea – Fölker – Jude, în care a recunoscut ceea ce îi spusese Oțelea la Bacău. Inițial, steliștii doreau ca Fölker să nu joace în acel meci și apoi să fie legitimat la ei. Chiar și în pauza meciului s-a insistat să fie dus de către patrula trimisă special în acest scop, el rămânând pe teren și în cele 10 minute dintre reprize. Publicul din sală a observant, luând atitudine prin mijloace specific. Până la urmă, imediat după meci, cu echipamentul transpirat, Fölker a fost preluat de patrulă și trimis la Florești! Interesant că ceilalți recruți urmau să sosească la aceeași unitate militară abia peste două săptămâni!

”60 de ani alb-violeţi”, scrisă de Marius Breazu, care semnează PE SEMICERC în www.sporttim.ro, Constantin Jude și Viorel Jurcuţ, și publicată în 2007 în a doua sa ediție, adăugită

”60 de ani alb-violeţi”, scrisă de Marius Breazu, Constantin Jude și Viorel Jurcuţ, și publicată în 2007 în a doua sa ediție, adăugită

 

 

Desigur că la Florești s-au făcut presiuni ca Alec să semneze pentru Steaua, ceea ce s-a și întâmplat, dar numai pe perioada satisfacerii stagiului. Conducătorii formației militare au încercat în acest răstimp să-l convingă pe tatăl lui Alec să accepte să se mute la București, und ear fi avut unele favoruri, pentru a-l convinge pe fiul său să treacă la Steaua, ceea ce Fölker senior n-a acceptat. Bineînțeles că în acel campionat a debutat și în echipa națională (30 noiembrie 1975, la Berlin, RD Germană – România 19-16|). În vara lui 1976 a făcut parte din echipa națională, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Montreal, tot ca membru al clubului Steaua. Ar mai trebui făcută o paranteză: deși campionatul Diviziei A se încheiase în 31 ianuarie 1976 și, din oficiu, Fölker trebuia să redevină legitimate la Poli, el a fost trecut în lotul național ca făcând parte din echipa Steaua. Un punct în plus pentru roș-albaștri, în duelul lor permanent și nu întotdeauna fair-play cu cei de la Dinamo…

De atunci, deși a revenit la Poli în toamna lui 1976, Fölker a fost selecționat de peste 200 de ori la meciurile naționalei României, participând la Campionatele Mondiale din 1978, 1982 și 1986, precum și la Olimpiadele de la Moscova (1980) și Los Angeles (1984), la ambele România obținând medaliile de bronz. Alte succese ar mai fi câștigarea titlului de campion mondial universitar în 1981 și obținerea Supercupei Campionilor Mondiali și Olimpici în 1983, la Dortmund.

În finalul anului 1987, după 12 ani în tricoul violet, s-a transferat la echipa Universității din Lille (Franța), unde a îndeplinit funcția de antrenor-jucător. Finalul carierei l-a găsit în Germania, unde s-a și stabilit, la echipa de ligă secundă Melsungen”.

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = cincizeci sase