Ce mare derby de România!?

Continuă uriașa și interminabila intoxicare despre ”marele derby de România”, din 2015 chiar și de 4 ori pe sezon, intoxicare perpetuând îndoctrinarea ce a îndobitocit poporul mai bine de 4 decenii.

Duminică de la ora 21 se joacă FC Dinamo 1948 – FCSB, penultim meci al etapei a XV-a în Liga 1 de fotbal, a doua rundă din returul sezonului regular, după ce în tur se consemna un 3-3 pe 29 iulie, iar tot inegalabilul circ tipic și clasic ce este pus în scenă de fiecare dată înaintea unei asemenea partide a cluburilor bucureștene din prima divizie s-a revărsat din nou asurzitor, sub aceleași etichete pompoase, mascând de fapt și în continuare o grosolană minciună și răstălmăcire a istoriei și prin sport, și tonul a fost dat – cum se putea oare altfel!? – strict și precis ”de la centru”, cu televiziunea vârf de lance. Dar nu mi-e rușine nici cu aportul neprecupețit al ”marilor” oficioase. Totul este care va să zică mare. Că doar prin respectivele locuri și Casa Poporului este deloc necesar cât se poate de mare.

Dar oare ce mai ”mare derby de România” o fi cu adevărat această emanație postdecembristă a farsei cu vehiculele de propagandă în arena sportivă ale vechii Miliții și Armate pe post de Alfa și Omega ale lumii stadioanelor din jurul Carpaților!?

Este în fond o întâlnire a reprezentantelor capitalei în Liga 1 care în orice fotbal cât de cât curat ar fi dispărut prompt și fără prea mari discuții de pe harta arenelor ca o consecință firească și naturală a unor marcante evenimente de ordin socio-politic, asta însă în condițiile în care respectivele desfășurări de forțe n-ar fi fost doar premeditate și bine orchestrate mascarade de fațadă, folosind deznădejdea celor mulți drept fitil.

Că mai nimic nu s-a schimbat de fapt în societate prin părțile sale esențiale este perfect exemplificat dinspre arena sportivă prin perpetuarea existențială a acestei partide între timp alambicat ambalată și pompos etichetată drept ”derby de România”, o explicație din lumea arenelor la întrebarea pusă învârtindu-ne în jurul cozii în legătură cu rătăcirea leacului pentru ceea ce încă nu înțelegem de ce ne-ar durea așa de tare, dar și o sugestivă dovadă a profunzimii tâlcului vorbelor din popor, printre altele în acest caz aplicabile fiind și cele cu lupul și năravul respectiv cu furtul propriei căciuli.

Această partidă de fotbal a Bucureștiului în Liga 1 ar fi trebuit în mod normal să devină istorie, și încă una de tristă amintire, însă tocmai anormalitatea vieții sociale românești a hrănit-o peste decenii, iată!, chiar și la aproape 30 de ani de la evenimentele pomenite mai sus. Ba chiar și fiind ridicată în grad ca titulatură, pe post de mare derby de România. De unde și până unde!? Și cine zice-așa!? Ultim aspect în privința căruia răspunsul ar fi mai mult decât sugestiv și relevant.

Esențial și decisiv în toată această fățărnicie, pâine și circ pentru cei cu deznădejdea dezrădăcinatului, perpetuare a unui convenabil status-quo remodelat în funcție de scopul urzelilor prin abile manipulări identitare ticluite de sforari, pe scurt inginerie socială, ar fi aspectul că populația este dresată în a lua de bune și fără a trece prin filtrul rațiunii toate clișeele și reflexele general agreate și convenite, astfel induse sub pielea publicului încât să se impregneze cât mai adânc, fără a mai fi luate la bani mărunți. Piatra de moară Dinamo – Steaua a fost agățată de gâtlej într-un anumit fel acum vreo 7 decenii, sub imperiul forței și al bocancului represiv, multe altele au fost servite ceva mai mult sau mai puțin subtil.

Banala și simplista acceptare fără cuget și simțiri a continuității acestui duel bucureștean acum și ”derby de România”, noapte a minții, induce și dinspre segmentul arenelor toată abureala ce învăluie prin minciună, fals și ipocrizie corupta societate românească, măcinată neîntrerupt de propria-i neputință. Iar cine nu-și cunoaște trecutul sau nu-i detectează veritabilele culise și subterfugii, este condamnat a-l retrăi sub alte forme, ca efect de bumerang al ignoranței, ignorantă fiind și luarea de bun a tot ceea ce este servit ca fiind general acceptat. Căci manualele de istorie nu sunt concepute și întocmite pe baza inconvenabilelor realități factuale, ci istoria este înrâurită faptic iar apoi ticluit expusă în spațiul public de către unii și aceiași interesați prin manipularea indusă de grosolane falsuri și omisiuni. Se toarce în gol generație după generație la stadiul crede și nu cerceta, tot mai ușor de întreținut dat fiind îngreunarea spre imposibil a documentării, pe fondul unui evident haos indus printr-o insidioasă distragere a atenției.

În cazul de față, acest vechi Dinamo – Steaua este tocmai dovada din sport a condiționării la care a fost abil supus publicul autohton, și cu concursul mai mult decât interesat al unei mass-media ”de la centru” aservită sau controlată, fără doar și poate în pat cu sistemul ca parte a acestuia, mai multe corcituri de pază ale democrației, un același pedigree. Nici câine și nici democrație, această întinată răstălmăcire.

Luat la modul real la bani mărunți, acest vechi și mereu nou Dinamo – Steaua este tot ceea ce ar fi putut fi mai rău pentru fotbalul românesc, sapa sa de lemn prin care au fost dezrădăcinați de la cluburile de formare atâția și atâția tineri fotbaliști, înregimentați pe mai nimic, ducând în timp la pauperizarea grupărilor creatoare. Pe al căror sânge și ale căror leșuri devorate s-a perpetuat în timp acest hidos duel ca pecete în sport a istoriei românești pre și postdecembriste. Dar nu se putea altfel decât ca sapa de lemn să fie și dotată cu mâner special, precum și promovată ca atare, conferindu-i-se o aură cu totul aparte, sugestivă prin titulatura atașată și în ceea ce privește excesul provocator de dezechilibru al influenței și impunerii ”de la centru” în detrimentul societății românești în întregul său. Iar cum capitolul propagandă a fost în forță exersat cu deceniile, o falsă bună imagine a fost ușor de conturat.

Sub aparențe se ascunde însă umbra unui mecanism ce aproape a gripat și în orice caz a denaturat fotbalul românesc dar și sportul autohton în general. Aceasta este cea mai cruntă moștenire, sângele scurs al atâtor cluburi și din acest motiv stoarse de vlagă, căutând la ora actuală să-și regăsească pașii.

Și ce-a mai rămas de fapt în rest din vechiul vehicul de propagandă, ridicat săptămâna aceasta în buricul tărâmurilor Mioriței până chiar și la un oarecare rang de cel mai – cel mai derby din arena continentală!?

Priviți spre marii patroni, conducători și manageri, rămâneți cruciți la circul declarațiilor. Este vorba despre interese, influențe și paravane, despre butelii dar și latifundiari, despre pușcăriași mai mari sau mai mici, despre ”autori” de carte, poale ridicate în cap și zoală deversată în spațiul public. Despre devoratori de antrenori și jucători, despre racolatori de tineri sportivi și un veritabil atelier de dezmembrare a altor participante la întrecere, despre vrute și nevrute. Despre minusul ca un singur și unic convocat din totalul ambelor tabere să se găsească între cei 25 de selecționați de către Contra în naționala de seniori a României pentru ”dubla” cu Lituania și în Muntenegru, de sâmbăta viitoare respectiv din 20 noiembrie, și acela magnetizat inițial din fotbalul timișean. Dar vor avea ei grijă, prestidigitatorii din vârful celor două trupe, să-și mai atragă sânge proaspăt prin demontarea și altor garnituri divizionare, că doar roata morii trebuie neapărat să se învârtească.

Este vorba despre vedetism fără acoperire dar și moarte la centrul terenului în iarba gropii, este vorba despre praf în ochii naivilor și consumatorilor de teatru ieftin. Dinamo a fost, este și va fi ceea ce am scris și în seara de 24 februarie în care a început să alunece spre normalitate prin a pătrunde în play-out, iar acel 1948 spune chiar totul prin identificarea respectivului an cu zorii cruntei istorii românești postbelice, una a dezumanizării, pe când FCSB este după chipul și asemănarea păstorului său, un repulsiv omniprezent implicat într-o nedistilată vrajbă din ciclul tranzacțiilor nesfârșitei tranziții autohtone spre pierzanie, cu o haltă în stația nicăieri.

Iar apropo de locuri, gazonul Arenei Naționale, că doar una dintre protagoniste nici stadion n-are, este o oglindă fidelă a minciunii pe nume ”derby de România”. Nici iarba nu mai poate să crească atunci când sportul este constant deturnat, întinat și denaturat de varii impostori…

Dar este mare ”derby de România”, căci așa tot repetă unii la nesfârșit, picătura chinezească fiind soluție a îndoctrinării în formă continuată. Aere și aparențe care înșeală, închipuiri și infatuare, o formă de exprimare în sport a fuduliei și exceselor impulsive românești, a grandomaniei și fanfaronadei de pe aceste meleaguri, a formei fără fond și mai presus de toate, a minciunii. Un duel frână a trenului fotbalului românesc, un meci local eclipsând fără motiv mai ales prin prisma contrastului cu rădăcinile sale istorice întreaga caravană a sportului rege intern. Iar unii se mai și străduiesc nevoie mare să-l trâmbițeze drept mare derby al țării.

A fost vreme de 4 decenii nodul în gât al sportului de bună credință, a fost creatorul prin polarizare și dezbinare al taberelor și cooperativelor, a fost tot ceea ce putea fi mai rău pentru sănătatea arenelor. Și a fost perpetuat, ba chiar ridicat mai nou la actualul rang cu România în titulatură, o întreagă țară părtașă unei greșeli a istoriei. Eroare voită a istoriei și doar atât, fără a mai intra chiar deloc în tenebrele reale și cât se poate de adevărate ale momentelor de-atunci, că au fost postbelice, că au fost decembriste, ori de-acum.

Știu. Precum mai nimic nu este ceea ce pare la prima vedere, văl protector sub care autorii manipulărilor și-au putut, pot și își vor putea nestingherit ticlui planurile incredibile doar pentru cei creduli, tot așa și tehnici din același arsenal ar fi uzitate pentru cadrarea celor care iscă semne de întrebare în jurul miturilor general adoptate și acceptate, prin a le pune într-o altă lumină extrem de greu digerabilă în raport cu narațiunea încetățenită, astfel încât trebuie că aș fi musai etichetat drept vreun frustrat neica nimeni provincial de la vreo fițuică cerșind atenția, demn de toată mila și disprețul, de repudiat și ignorat într-o adâncă uitare. Îmi asum ceea ce nu este un risc, ci o eliberare.

Programul etapei a XV-a în Liga 1, demarată aseară cu U Craiova 1948 CS – Sepsi OSK 1-1, clasamentul la zi și programul rundei viitoare, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 49