Desigur, orice refuz sau respingere nu poate pica tocmai bine. De-ale vieții. Valabil și pentru candidaturi. Dar nedumeririle ar fi altele.
Timișoara Saracens s-a arătat contrariată în săptămâna deplasării pentru returul barajului de Challenge Cup de opțiunea la vot a federalilor împotriva candidaturii clubului campion național și deținător al trofeelor Cupei României și Cupei Regelui de a organiza finala de luna viitoare a întrecerii interne numărul 2, Cupa României, deznodământul fiind cu 6-5 în favoarea oferirii găzduirii celor din Baia Mare.
Într-adevăr, nu este foarte plăcut să știi că deții atuurile necesare pentru a avea efectul scontat într-o asemenea pledoarie pro-domo dar să n-ai câștig de cauză, și ar fi general valabil în orice sferă de activitate, însă această tentativă ratată de puțin de a aduce ultimul act pe ”Dan Păltinișanu” ar trebui placată rugbistic, adică foarte demn și detașat, dar mai ales dintr-un alt punct de vedere.
Iar dacă ar fi de luat federalii la bani mărunți pe tema evitării Timișoarei și cu această ocazie, după ce precedentele finale din acest deceniu s-au derulat la Alba Iulia, București, Baia Mare, Cluj și Iași, revenind așadar în Maramureș, mai degrabă aș lansa alte întrebări, ceva mai de profunzime.
Una ține de consecvența organizatorilor competiției, care, devansând cu o săptămână data disputării finalei Cupei României, modificare prin care au comprimat astfel la mai puțin de două luni întreaga întrecere, de la finele lui martie până pe 21 mai, au lăsat din nou senzația că nu conferă pe deplin credibilitate și însemnătate propriului concurs. Dacă-ți respecți din plin întrecerea și participantele, atunci respecți și programul inițial, fără alterări pe parcurs și în plină desfășurare, indiferent de cele ivite între timp. Nu se știa oare dinainte că 28 mai nu s-ar preta ca dată de disputare a ultimul act? Iar dacă nu, atunci cine ce a păzit!? Dă o notă de neseriozitate, ducându-te cu gândul la aspectul că întrecerea numărul 2 a rugby-ului românesc n-a depășit cu mult stadiul de umplutură, să completeze calendarul competițional, ”la grămadă”, cât să fie bifată. Să fie mai iute decernat trofeul, ura și la gară!
În al doilea rând, și ceva mai important, ceea ce ar trebui să preocupe forul federal ține de lansarea unor demersuri efective pentru reconsolidarea bazei piramidei sportului cu balonul oval și estomparea diferențelor în creștere dintre cele câteva cluburi din Superliga și restul grupărilor din rugby-ul autohton, tocmai pentru a se reveni la normalitate.
Căci este anormal ca întrecerea Cupei României, diferită de cea de regularitate și pe etape tocmai prin faptul că ar trebui să reunească toate cluburile, cu mic, cu mare, se rezumă de fapt și mai ales la Grupa I valorică a formațiilor Superligii și, pe deasupra, ca noutate, se dispută în sistem campionat, ca o altă variantă a concursului eșalonului de elită. Ori ce fel de competiție a Cupei României poate fi pe grupe valorice și cu runde precum cele de campionat!?
E drept, FRR a testat toate variantele posibile și imposibile pentru a da contur Cupei României, iar la cât de puține cluburi cât de cât pe același calapod sunt în țară, ideea cu derularea întrecerii în sistem fiecare cu fiecare, în două grupe valorice, ar fi actualmente un compromis necesar, însă sâmburele problemei constă tot în prăbușirea bazei acestei ramuri sportive, în care micile grupări de seniori, copleșite sub greutatea timpurilor, au rămas cam cât pe degetele mâinilor dar și tot mai de căruță în comparație cu foarte puținele care-și dispută în cerc restrâns onorurile.
Sunt aspecte pe care FRR ar trebui să le abordeze din plin cu strategii substanțiale și de profunzime, sunt aspecte care contează mai mult în peisajul Cupei României. Sunt așadar minusuri mai mari sub soarele balonului oval carpatin decât votul unora contra Timișoarei ca gazdă a finalei.
Căci Cupa României în sistemul competițional actual nu este de fapt o întrecere de cupă în accepțiunea cuvântului, ci doar o altă variantă a campionatului rezervat în Grupa I valorică acelorași cluburi din Superliga. Efect al cauzelor explicitate mai sus, legate de destrămarea structurii piramidale rugbistice din țară și de creșterea nesănătoasă a unor decalaje valorice.
Așa încât, la sugestia clubului timișorean de a-i întreba pe cei care au votat împotriva candidaturii celor din Ronaț despre argumentația refuzului, mai nimerit ar fi de adresat alte interogații, între alte repere, ținând de modificarea din mers a calendarului întrecerii și mai ales de problemele care stau la baza alunecării Cupei României spre o competiție surogat, confundabilă la fel de bine chiar și cu Cupa Regelui, care ar trebui să deducem și înțelegem că ar fi un fel de Cupă a Ligii, exclusiv tot pentru cei din prima divizie.
În forma actuală par din păcate niște simple umpluturi, știrbindu-le din importanță și însemnătate și micșorând pe undeva și din gloria învingătorilor, căci să nu uităm că Timișoara Saracens, deloc din vina sa, și-a păstrat anul trecut Cupa României doar prin apariția în numai două meciuri.
Aș înclina să cred că unele voturi au mers împotriva Timișoarei pentru că, de când și cu posibilitatea ca tripla deținătoare de trofee să reprezinte România în a doua întrecere europeană inter-cluburi, unii ”pe la centru” s-au cam speriat puțin de o creștere prea vădită a decalajului între un pol conturat de forță în Banat și restul hărții rugbistice divizionare din țară, încercând pe alocuri să mai ofere guri de oxigen și altor centre autohtone. Așa încât ceva mai deranjant pentru deținătoarea trofeului consider că ar fi faptul că e pusă în situația de a ”alerga” pentru a păstra Cupa României în Banat, cu meciuri pe 4, 7, 14 și 21 mai, galop de la finele Grupei I valorice și până în finală, via- sferturi de finală și semifinale, căci în rest, ca plus valoric, n-ar trebui în mod normal să-și facă foarte mari griji. Și parcă este net mai delicios să-ți înfățișezi întâietatea sportivă în condiții de adversitate, căci altfel unde ar fi gloria unui succes facil?
E clar, nu așa se pune în scenă o asemenea competiție, ca remarcă pe adresa F.R.R., iar Timișoara ar fi meritat să-i vină rândul la organizarea finalei, dar problemele sunt ceva mai ample.
