Timişoara comemorează jertfa supremă a numeroşi concitadini, Eroi Martiri care s-au sacrificat în urmă cu aproape 3 decenii, dar la acest ceas de decembrie mereu revine în amintirea iubitorilor sportului local şi performanţa reuşită în urmă cu 30 de ani, în 10 decembrie 1988, de handbaliştii în alb-violet ai Politehnicii, calificaţi în sferturile de finală ale Cupei IHF, „International Handball Federation”. O rememorare pe baza arhivelor vremii, prefaţând returul cu elveţienii de la TSV St. Otmar St. Gallen…
Într-adevăr, cu un an înaintea sângeroaselor evenimente din decembrie 1989, spre finele unui deceniu în care gruparea de handbal masculin Politehnica Timişoara s-a aflat mai mereu în lupta la vârf din campionatul şi Cupa României, alb-violeţii şi-au entuziasmat numeroşii suporteri şi cu victorii în cupele europene intercluburi, una dintre acestea aducând calificarea în primăvara continentală, între cele mai bune 8 grupări ale Cupei I.H.F., rezervată formaţiilor care rataseră de puţin titlul naţional în ediţia precedentă a campionatului intern.
Învingătoare în manşa I, din Elveţia, cu 21-18, „Poli” se afla în faţa marii şanse de a pătrunde între primele opt grupări din „Cupa IHF”, iar întâlnirea cu destinul a avut loc pe 10 decembrie 1988, prefaţată fiind şi printr-un bogat program de meci editat în 16 pagini cu format A4, publicat în 300 de exemplare, la preţul de 15 lei bucata.
Oaspete era TSV St. Otmar St. Gallen, un club de tradiţie al Europei, finalist al Cupei Campionilor Europeni în a treia sa ediţie cu ultimul act disputat în sistem tur-retur, în 1982, când ceda în faţa lui Honved Budapesta cu 26-18 în Ungaria şi 16-25 pe teren propriu, dar şi semifinalist al aceleiaşi competiţii supreme cu doar un an înainte, în 1987, când trofeul era adjudecat de SKA Minsk, precum şi al „Cupei IHF”, în ediţia 1987-1988. Aşadar, un oponent redutabil…
Prezentat inclusiv cu suport fotografic în pagina a VI-a a programului: „TSV ŞT. OTMAR a luat fiinţă la 24 aprilie 1924, ca un club de gimnastică. Secţia de handbal s-a constituit în 1942. Este singura echipă de handbal din Elveţia care nu a retrogradat niciodată… […] A câştigat de 6 ori titlul naţional, în 1971, 1973, 1974, 1981, 1982 şi 1986, fiind a doua în ţară, ca număr de titluri cucerite, după Grasshoppers Zurich. A susţinut 42 de meciuri în cupele europene… […] Singura grupare elveţiană, dintre toate disciplinele sportive, care ajunge într-o finală europeană”.
Autorul i-a mai enumerat pe antrenorul elveţienilor, Reto Valaulta, şi pe „cei mai valoroşi componenţi ai lotului”, iugoslavul Enver Koso, extrema dreaptă Peter Jahle, „de 137 de ori prezent în echipa naţională a ţării sale”, sau pivotul Alex Huttenmoser. „St. Otmar” încheiase precedentul sezon pe podiumul elveţian, după Amicitia şi Pfadi Winterthur.
Iar de la galben-negrii din Ţara Cantoanelor, la alb-violeţii pregătiţi de Constantin Jude şi Roland Gunesch, în medalion foto: Ioan Basaraba (anul naşterii: 1956), Dan Bobeică (1963), Lucian Popa (1957), Dan Ţibrea (1962), Valeriu Banu (1967), Petru Dan (1956), Dragoş Dobrescu (1971), Nichifor Dobrescu (1966), Horaţiu Gal (1969), Dan Giurgea (1962), Marian Goia (1968), Valer Ignat (1961), Petru Janto (1960), Giorgică Iordache (1968), Ioan Horge (1967), Alexandru Matei (1956), Gabor Metz (1967), Zoltan Tibor Metz (1970), Dan Naghi (1967), Vasile Sajenev (1970), Sorin Săftescu (1968), Gheorghe Tudor (1958), Lucian Vasilache (1954) şi Zoltan Zolyomi (1967).
Interesant, revista de meci inserează şi „UN GÂND DIN MARAMUREŞ”, semnat de redactorul unui ziar băimărean, legătura ţinând de faptul că şi Minaur se regăsea înaintea unei manşe retur în Cupa IHF: „Din acest mândru colţ de ţară românească – Maramureş – un gând sincer de succes adresat studenţilor timişoreni, cât şi urarea de calificare într-o etapă cât mai înaltă a Cupei IHF”. Din păcate pentru băimăreni, elevii lui Lascăr Pană aveau să risipească în Islanda, cu 32-19, avantajul luat acasă în tur, 39-31 cu Hafnarfjardar. „Poli” rămânea astfel unica grupare din Divizia A în sferturile competiţiei…
Totodată, mai multe inserţii foto cu reuşite ale lui Dragoş Dobrescu, Horge sau Janto în precedentul meci de pe teren propriu, câştigat în 16-imile competiţiei, dar şi înaintea jocului, cu textul „tabela de marcaj a sălii Olimpia indică încă scor alb în partida Poli – MAS Nea Elvetia Atena. Este momentul în care se face tradiţionalul schimb de fanioane din debutul întâlnirii”, cu Alexandru Matei în prin-plan.
O pagină a fost dedicată şi… trecutului, „Din istoricul handbalului”, cu referire şi „la Timişoara, în 1928, se dispută în cadrul unui campiont local meciul RGMT – Jimbolia, ceea ce înseamnă că acest sport era cunoscut mai demult. În 1926 se alcătuieşte tot la Timişoara primul calendar competiţional ce prevedea un campionat la care participau RGMT, CAT, Industria Lânii, Tricolor, Chinezul şi Jimbolia. În capitală, meciurile încep abia în 1928. În 1931, se joacă meciul Sibiu – Lugoj, iar 2 ani mai târziu handbalul capătă un for de conducere central, prin înglobarea sa în cadrul Federaţiei de volei şi baschet, la 26 septembrie. De la acea dată, activitatea se dispută mai organizat, alcătuindu-se trei ligi: de centru (Ardeal), de vest (Banat) şi de sud (Bucureşti). Se dispută şi un campionat naţional, câştigat de SG Sibiu, învingătoare în finală în faţa Viforului dacia Bucureşti. În 1936 au loc campionatele regionale, iar cel naţional este câştigat tot de Sibiu, în finala cu Lugojul. Echipa reprezentativă participă la Jocurile Olimpice şi se clasează pe locul 5, 6-8 cu Elveţia, 3-18 cu Austria şi 10-3 cu SUA. La 7 aprilie 1936 ia fiinţă Federaţia Română de handbal, iar la CM din 1938 echipa României ocupă locul 5, din 10 ţări participante.
În 1947-48, la masculin, se trece la formula de desfăşurare cu divizie naţională (2 serii de câte 6 echipe), iar la feminin se aplică formula pe două districte. Prima ediţie, atât la bărbaţi, cât şi la femei, este câştigată de CSM Sighişoara. Din 1950, prima divizie este compusă din 10 echipe. În anul 1956, Ştiinţa Timişoara, la bărbaţi, câştigă titlul naţional la handbal în 11, an în care echipa naţională feminină devine campioană mondială la această disciplină.”
Realizatorii programului au dedicat o pagină şi respectivei ediţii a Cupei României, aflată în plină desfăşurare şi demarând sub forma unor meciuri în cadrul a 4 serii, adjudecate de Moldosin Vaslui, ASA Buzău, Strungul Arad şi Autoturisme Timişoara, ultima trecând cu 27-24 de Metalul Bistriţa, 20-18 cu Constructorul Arad, 24-19 cu UNIO Satu Mare, 21-19 cu Tehnoutilaj Odorhei şi 26-24 cu Mecanica Oradea. În Seria a III-a, IURT Lugoj remiza 23-23 cu câştigătoarea Strungul. Se mai explica faptul că faza a II-a a competiţiei knock-out consta în patru grupe a câte 4 echipe, cu drept de calificare în sferturi pentru primele câte două clasate. Iar „Poli” şi Autoturisme Timişoara se aflau în Grupa C, laolaltă cu braşovenele Dinamo şi Tractorul, pe când Comerţul Sânnicolau Mare, în Grupa B, cu Minaur, U Cluj şi ASA Buzău.
Programul mai enumera lista finalelor Cupei Campionilor Europeni la handbal masculin, începând din 1957 şi incluzând prezenţele româneşti, Dukla Praga – Dinamo 15-13 în 1963, Dinamo – Medvescak Zagreb 13-11 în 1965, Steaua – Dukla 13-11 în 1968, VfL Gummersbach – Steaua 17-16 în 1971 şi Steaua – ŢSKA Moscova 21-20 în 1977, dar şi ale Cupei Cupelor, cu începere din 1976, printre care şi Dinamo – SKA Minsk, în 1983, 22-34 la Ploieşti şi 26-24 în U.R.S.S.
În fine, n-a fost omisă nici arena internaţională, prezentându-se ierarhiile celor 24 de ediţii ale „Trofeului Carpaţi” la handbal masculin, abia adjudecat de România în turneul din 23-27 noiembrie 1988, la Baia Mare, urmată fiind de RDG, selecţionata Maramureşului, RFG – tineret, Bulgaria şi Turcia. Baia Mare era atunci pentru a treia oară organizatoare a popularei întreceri demarată în ianuarie 1959 la Bucureşti, şi câştigată la ediţia sa inaugurală de HG Copenhaga, Timişoarei revenindu-i această onoare în două ocazii, la ediţia a X-a, în 22-26 noiembrie 1969, cu 8 grupări la start şi România prima, respectiv în 5-10 iunie 1984, cu 6 formaţii la start şi URSS în frunte. De notat că la prima ediţie, din 1959, a participat şi Ştiinţa Timişoara, clasată a patra, primele patru trofee fiind disputate exclusiv de formaţii de club, după care s-a trecut la selecţionate.
Şi tot din arena naţională a fost anticipat şi Campionatul Mondial de calificare – Grupa B la handbal masculin, din 14-28 februarie 1989, între cele 16 participante din Franţa numărându-se şi România, în cadrul Grupei C, de la Cherbourg, laolaltă cu Islanda, Bulgaria şi Kuweit: „Rezultatele din ultima perioadă ale tricolorilor noştri ne permit să sperăm într-o comportare bună a lor, în calificarea lor pentru Campionatul Mondial, Grupa A, şi de ce nu, la câştigarea competiţiei din Franţa”.
Conform autorilor, programul de meci a fost realizat de profesorul Francisc Klepp, George Boieru şi Helmut Heimann, cu fotografii de Gheorghe Popescu, caricaturi de Nicolae Lengher şi coperta în prezentarea lui Peter Sekereş.
Iar timişorenii aveau să plece fericiţi de la sala „Olimpia”, Poli impunându-se tot la 3 goluri diferenţă şi în returul cu elveţienii, 20-17, şi pătrunzând în sferturile Cupei EHF, din primăvară, contra lui TuRU Dusseldorf, fază a întrecerii în care mai rămăseseră în cursă cluburi din URSS, RDG, Iugoslavia, Danemarca, Islanda şi Spania. În sferturile celorlalte competiţii aveau să se joace şi Ortigia Siracusa – Steaua, în CCE, respectiv Dinamo – Empor Rostock, în Cupa Cupelor. Cât despre elveţieni, clubul din St. Gallen avea să mai treacă prin România, de exemplu pe drumul spre semifinalele Challenge Cup din 2005, când o elimina pe Uztel Ploieşti.
„Poli” avea totodată să ierneze pe locul 5 în Divizia A la finele turului, cu bilanţul 11 5 1 5 273-274 22 puncte, după cluburile Steaua, Dinamo, Minaur şi Târgu Mureş.
