Cum îți merge, Liga 2?

Zicând-o pe-a dreaptă, nu prea bine. Mă simt de parcă aș fi un cobai într-un laborator experimental și constat multă suferință în jur. Neajunsuri…

Oficial, mai toate sunt bune și frumoase. Statisticile cincinale indică mărirea producției la hectar, însă realitățile nu-ți pot da pace, te bântuie la tot pasul…

A fost acea schimbare de sistem competițional, prin trecerea în vara lui 2016 la un campionat în serie unică, inițial cu un număr inadecvat de mare de participante, 22, și-ți spuneai că lucrurile se vor mai așeza în timp cât de cât, dar constați că problemele persistă și după mijlocul celui de-al treilea sezon în noua formulă. De unde și senzația de experiment în derulare…

Ce-i drept, abandonurile n-au mai fost la fel de frecvente și-n 2018, așa încât ai putea estima – măcar din acest punct de vedere – că primele efecte ale tranziției spre seria unică s-au mai ameliorat, dar tot am pierdut-o pe ocupanta locului 5 după ediția anterioară, CS Afumați, care etala o partitură destul de coerentă, înlocuită la start cu o formație care pe baza rezultatelor din același sezon trecut ar fi trebuit să activeze la ora actuală în Liga 3, FC Metaloglobus. Iar drept dovadă, a încheiat campania de toamnă pe același prim loc de retrogradare, 16. Cifrele nu mint, realitățile nu pot fi complet ignorate, oricât de inconvenabil ar fi adevărul. Așadar, în mod clar, am ieșit tot pe minus.

Și iarna abia începe… Căci să nu uităm că două cluburi din centre de tradiție n-au mai reluat campionatul iarna trecută, în februarie, și anume Satu Mare și Târgu Mureș, reamintindu-ne printre alte exemple și de soarta Brașovului. Cu alte cuvinte, fără doar și poate nu-i ceva în regulă, și încă rău de tot, mai ales dacă desfășori harta geografică a României și o aplici deasupra pe cea a Ligii 2. Câte și mai câte absențe notabile…

Iar asta în condițiile în care locuri ar fi, și încă 20, evident prea multe în raport cu nivelul valoric general al competițiilor interne dar și cu climatul socio-economic. Pare a aduce cu un soi de Daciada reșapată, balonată ca proporții dar de o calitate cel mult îndoielnică, și care nu stârnește de fapt interesul, lipsită fiind de atractivitate. Căci prea numeroase sunt formațiile de duzină, de umplutură, trăgându-și pur și simplu zilele, iar dacă în primăvară s-a furișat cumva spre mal și-a scăpat cu chiu cu vai de la retrogradare, în detrimentul lui Metaloglobus, Dacia Unirea Brăila doar și-a prelungit supliciul. Acum penultima, pe 19…

Dar nici nu m-aș uita spre coada clasamentului, căci mustește suferința la vârful său. Ce dovadă mai bună că Liga 2 este un cobai ce trage să nu moară dacă prima clasată după sezonul de toamnă este cu un picior în groapă!? Cea mai bună dintre cele mai bune în plan sportiv, bântuită de colosale dificultăți… Ce-ar mai fi atunci de zis despre ”restul lumii” și nivelul general al întrecerii!? Nu demult o grupare emanație pentru completarea la număr a diviziei secunde prin strămutarea cu cortul a unei retrogradate în sezoane consecutive de la același nivel, iar numai în România se poate întâmpla așa ceva, ca retrogradate să tot poată continua pe același palier valoric. Însă chiar și în condițiile unei identități neclare, a mutării de pe-un teren mai modest ca altul, a adversităților de tot felul, a izbutit să încheie prima după 21 de etape, ceea ce, fără a-i știrbi deloc din merite, spune indirect multe despre nivelul general al competiției. Elocventă este dezrădăcinarea în bătaia vântului din fotbalul românesc dacă laureata de toamnă a ligii imediat inferioare celei de elită este parașutată dintr-un loc în altul la mijlocul campionatului, peste iarnă, la sute de kilometri depărtare. Precum o echipă a nimănui, fugind de nevoi.

Deloc de mirare că nu mai vin oamenii la meciuri iar echipele sunt deja ca și imunizate în această privință, obișnuite cu răul, a juca în fața tribunelor ca și goale. Sare pe rană, insistența difuzării televizate în direct a unui număr prea ridicat de partide, dintre care destule nu spun mai nimic, ceea ce a târât în derizoriu ideea fotbalului ca spectacol sportiv adresat simpatizanților de pe stadioane. E un fel de fotbal artificial al viitorului de prin anumite părți, înrâurit pe făgașul jucător – telespectator. Esența i-a fost denaturată iar televiziunea îi crează un deserviciu de imagine, fără a face bună casă cu ideea sportului veritabil și autentic, poate eventual cu cea a jocurilor foamei, unu pauză, doi final.

Iar spectatorii nici n-ar avea cu adevărat la ce să asiste pe viu, atâtea sunt meciurile de proastă calitate, fie și între formații cât de cât cu nume, însă doar cu numele, la pomul lăudat a nu te duce cu sacul. Efect inevitabil, dat fiind că tare puțini mai sunt sportivii de o anumită factură valorică, un pic mai răsăriți, care să contribuie la spectacole de calitate, iar și mai puțini sunt antrenorii care să-și ia inima în dinți și să admită asemenea realități de netăgăduit, legate de nivelul valoric competițional foarte modest.

Se culege practic rodul sărac al unor însămânțări inadecvate peste ani, cu ”pepinierele” lăsate la capitolul ”și altele”, vidul valoric fiind exacerbat prin formatul competițional cu 20 de participante. Generând felurite bătăi de cap pentru cluburile în speță, de la cheltuielile adiționale, resimțite în condițiile în care nici o grupare nu-i dată afară din casă de bani, și până la posibilitatea acoperirii adecvate a calendarului competițional.

Au spus-o antrenori la finele sezonului de toamnă, 21 de runde plus partidele din Cupa României reprezintă mult prea mult pentru ceea ce poate duce cu adevărat pe umeri fotbalistul român din Liga 2. Menținerea unui anumit ritm în regim de continuitate este incompatibilă cu nivelul redus al condițiilor generale puse la dispoziția protagonistelor de către forul sub egida căruia se derulează întrecerea, de la baza materială și până la condițiile de refacere după efort.

Implicit, fiind prea multe etape, unele runde sunt programate pe post de intermediare, fotbal în anticamera elitei în zile de marți sau miercuri la orele 11 sau 14, ce mai anti-reclamă competiției!, iar altele, la căderea cortinei, produc și victime, a se citi vreun… 9-1. Echipe abia trăgându-și sufletul la liman.

Cu greu se poate spune că în aceste două sezoane și jumătate s-a conturat un nucleu consolidat de secund divizionare fortificate din toate punctele de vedere pe acest palier competițional, devenit o haltă mai puțin dezirabilă chiar și decât Liga 3. De fapt, doar opt sunt cluburile care au rulat fără întrerupere în această divizie de la restructurarea sa în serie unică, însă doar jumătate dintre acestea sunt situate la ora actuală în prima jumătate a ierarhiei, pe când două se agață cu disperare de funia înecatului, cât să nu naufragieze, antepenultima respectiv penultima.

Așadar n-are cum să-mi meargă bine, în bătaia vântului, fără rădăcini puternice. Naturalețea suferă, artificialul este implementat, și-ți sare în ochi nebuneasca rotație a acestui carusel al antrenorilor… De unde oare atunci mult dorita și necesara continuitate!? Ce pot înțelege și asimila tineri jucători aruncați când, cum în valuri!?

Și-i mai auzi pe unii antrenori că ar fi un campionat valoros, în lumina echilibrului la vârf, mai bine zis a îngrămădelii de pe primele poziții ale clasamentului. Însă dacă fotbalul Ligii 2 din România are valoare, atunci cum ar putea fi etichetată echipa care o depășește în cupele europene pe învingătoarea din Luxemburg a campioanei Ligii 1!? Ca fiind foarte valoroasă sau poate extrem de valoroasă!? Și-atunci cum o poți caracteriza pe câștigătoarea UEFA Champions League!? Așadar, să ne știm exact lungul nasului…

Mi-e teamă să admit că este o competiție devalorizată prin nivelarea în jos, dar asta-i realitatea, precum și explicația pentru echilibrul de la vârf. Un campionat prin care nou-promovate precum Juventus și Sepsi au trecut în regim de mare vitează, la fel și Hermannstadt, iar Petrolul și Universitatea Cluj se arată capabile să repete asemenea isprăvi. Spune multe aspectul că nou-promovate din Liga 3 spintecă precum prin brânză spre vârful diviziei secunde, iar asta fără a le știrbi deloc din merite. Spune însă mai multe despre lipsa generală de competitivitate a eșalonului doi, într-atât de dorită de FRF și ai săi parteneri asiduu curtați, dar greu de implementat în condițiile în care fotbalului și sportului în general nu-i sunt puse la dispoziție pârghiile prin care să devină autonom, desprins din mrejele dependențelor de tot felul și detașat de varii constrângeri economice cu conotații politice.

* În primele 21 de etape ale Ligii 2 s-au înregistrat 111 victorii acasă și 54 în deplasare, respectiv 45 de remize, înscriindu-se 607 goluri, 379 de către formațiile gazdă și 228 de către oaspeți. Clasamentul la zi și programul rundei a 22-a, pe coloana datelor tehnice din secțiunea Fotbal.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = doi