Dan Ionescu: ”ELBA, de două ori pe 3 în A, primea drept de joc în Cupa Korac”

Numele lui Dan Ionescu se leagă de baschetul timișorean al ultimelor trei decenii iar Andreea Vlase i-a adresat fostului jucător al lui ELBA, cel care avea ulterior o contribuție esențială la reapariția unei echipe de senioare pe Bega, un călduros ”La Mulți Ani!” pe 10 februarie.

Dan Ionescu i-a acordat Andreei Vlase un interviu în care a vorbit despre cariera sa de jucător, dar și bornele din postura de antrenor. Iată ceva mai multe despre jucătorul de altădată și singurul tehnician care a antrenat toate cele trei prim-divizionare de seniori care sunt la ora actuală în prima ligă…

Dan Ionescu a fost îndrumat spre baschet de profesorul său de sport, în clasa a 5-a. „Primul contact cu baschetul a fost în clasa a 5-a. Eram la Școala generală 21. Îl aveam profesor de sport pe regretatul Lugojan, cunoscut și sub porecla de „Conu”. Conul Lugojan, îl știa toată lumea baschetbalistică timișoreană. Și, bineînțeles, când am participat la ora de educație fizică, el, văzându-mă mai înalt, a zis: băiete știu care e șmecheria cu tine, tu trebuie să mergi la baschet, că n-ai alte șanse. A urmat încercarea de convertire de la fotbal spre sportul cu mingea la coș, episod pe care Dan Ionescu și-l aduce aminte și astăzi. „Eu, cum la vremea respectivă, ca orice băiat de cartier, jucam fotbal, am zis: dumneavoastră n-aveți nici o șansă, că eu joc fotbal. Și el zice: eu zic să te mai gândești, că mai ai patru ani de școală generală și te mai gândești. În plus de asta, trebuie să te mai gândești și la următorul aspect: tu ești înalt și după cum văd calitățile tale fizice, cred că vei face față la baschet și, dacă e așa cum spun eu, probabil vei ajunge și la lotul național, iar ajungând la lotul național, cu siguranță ai să pleci în Australia, iar când ai să te întorci de acolo, ai să vii cu o geacă din piele de cangur de o să le cadă la toți părul din nas. Asta a fost o anecdotă care mi-a rămas în minte și până acum”.

Jucator minibaschet 1978

Jucător minibaschet în anul 1978. Dan Ionescu este cel cu numărul 4 de la echipa „vărgată” (poze din arhiva personală)

După primul antrenament de baschet a fost redirecționat spre grupa domnului Bolcu, antrenor care a influențat decisiv cariera de jucător a lui Dan Ionescu. „Azi așa, mâine așa, până într-un final am ajuns la primul antrenament de baschet. L-am avut cu profesorul Bakoș Ștefan, dar dânsul, având o generație cu doi ani mai mare ca mine, a trebuit să mă redirecționeze către domnul Bolcu, la care am ajuns în 1978 și, până am terminat activitatea baschetbalistică, tot cu dânsul am lucrat, pe lângă alții care au fost și pe la lotul național”.

După rememorarea primilor pași spre acest sport, l-am întrebat pe „profu” ce crede că ar fi făcut dacă nu baschet, iar răspunsul a fost simplu. „Nu m-am gândit. Probabil eram un băiat de cartier, la fel ca toți prietenii mei cu care am copilărit”.

*

Perioada junioratului la CSS Timișoara…

terminarea junioratului la CSS loc II 1986

Terminarea junioratului la CSS. Loc II 1986

„Pot să spun că am avut noroc de o generație bună și aproape în fiecare an am fost protagoniștii campionatului, ajungând să luăm medalii, cred că am luat de vreo șase ori locul 2, de vreo două ori locul 3, dar din păcate, ca jucător, niciodată nu am reușit să ies campion”. La acea vreme, „la nivel de juniorat erau cam patru, cinci centre foarte importante. Aș vrea să enumăr pe SS4 București, Școala Sportivă din Constanța, Școala Sportivă din Cluj, noi și din când în când, datorită unei generații de excepție, Școala Sportivă din Mediaș”.

junior la Steaua Buc 1987 loc II

Junior la Steaua București. Loc II în 1987

 

Înainte de debutul pe prima scenă a baschetului românesc, pentru încă juniorul timișorean a urmat un intermezzo la Steaua București. „Perioada la Steaua a fost mai mult pe perioada armatei. Era mult mai simplu să mergi să joci baschet decât să faci instrucție dimineața și astfel am ales varianta jocului. Dar nu trebuie să uităm că în perioada aia am fost și component de lot național, mai mult timp l-am petrecut pe la lotul național, mai puțin prin cazarmă, și oricum după un an, în momentul când s-a putut, m-am transferat la Timișoara”.

*

34 de puncte înscrise pentru Elba la debutul în Divizia A

Joc Campionat sezon 87-88

Joc în campionat, sezon ’87-’88

În sezonul 1987-1988 Elba a urcat în Divizia A și de atunci nu a mai căzut din primul eșalon. Echipa se baza pe jucători localnici și l-a „repatriat” contra cronometru și pe Dan Ionescu, jucător care a debutat în prima ligă, sub comanda lui Mihai Bolcu, de-odată cu echipa de a cărui nume se leagă cariera sa de sportiv, Elba Timișoara. „Acasă e acasă. Nu se pune problema. Știu că a fost și o, nu știu dacă luptă, dar a fost o chestie contra cronometru. Ca să ajung la Timișoara, trebuia să fiu prima oară detașat la Târgu Jiu. Înainte să ajung la Timișoara am fost racolat de către cei de la Elba, în special de domnul Vermeșan, și dus direct la Iași unde am debutat în divizia A. A fost și primul meci al Elbei în Divizia A. Toată chestia asta se petrecea în sezonul 1987-1988, atunci am debutat la Iași, contra Politehnicii, și în meciul de debut, așa, ca să fiu modest, știu că am marcat 34 de puncte”. Despre sistemul de desfășurare al campionatului, își amintește că „în momentul în care am debutat în Divizia A se juca deja cu aruncări de trei puncte, dar ca formă de campionat, fiecare meci era dublu. Era o etapă dublă, jucai și sâmbăta, și duminica, împotriva aceleiași echipe”.

Jucator ELBA sezon 87-88 (primul de div A personal si echipa)

Jucator la ELBA în sezonul ’87-’88. Primul de div A personal și pentru echipă

Extrema timișoreană a jucat 12 ani pentru Elba, cu o pauză de un sezon în 1995-1996. Cele mai bune performanțe au fost două locuri 3, într-o perioadă în care Steaua, Dinamo și Universitatea Cluj își disputau supremația. „Am prins o generație de jucători timișoreni pentru că în momentul respectiv, Elba nefiind o echipă de tradiție în Divizia A, a apelat la forțele proprii. Printre colegii mai experimentați, pot să-i enumăr pe Ilie Costel, care era un produs al școlii timișorene, era și căpitanul nostru de echipă, Victor Scaletschi, Octavian Isaicu, Dan Duțu, Titus Becea, dar și mai tinerii Cristian Bota, David Titus și Bobroczkyi „Zsiga” Zsigmond. Jucători care au marcat baschetul timișorean în perioada cât ei au evoluat atât la nivel de juniori, cât și la seniori. Am avut în mare parte jucători români. Ulterior, după revoluție, la vreo 3-4 ani când a fost moda aducerii jucătorilor străini, am avut și colegi din Serbia, cu care și acum dialoghez, am rămas prieteni în continuare. Atunci străinii erau foarte puțini, erau unul, maxim 2 pe echipă. Cele mai notabile rezultate au venit în deceniul 9, în sensul că în 93-94 și ulterior în 95-96 am luat de două ori locul trei într-o perioadă în care baschetul românesc era dominat de Steaua, Dinamo, Universitatea Cluj și, pe alocuri, dacă nu mă înșel, chiar au câștigat și titlul, echipa din Sibiu”.

04.02.1995 ELBA DINAMO 86-64

ELBA – Dinamo 86-64, pe 4 februarie 1995

Cele două clasări pe podium le-au dat dreptul timișorenilor să participe în competițiile continentale. „Ocupând de două ori locul 3 am primit dreptul de a juca în Cupa Korac. Bine, am ieșit din primul tur de ambele dăți. Prima oară am jucat cu Albacomp Szekesfehervar și a doua oară am jucat cu Fenerbahce Istanbul. Ca nivel de echipă românească, ne-am înscris pe aceeași traiectorie ca și cele de acum. Adică, depinde de șansa pe care o ai la tragerea la sorți”.

*

Timp împărțit între studii și baschet

În perioada 1986-1995, așa cum apare în CV-ul său, Dan Ionescu a fost încadrat la Întreprinderea Electrobanat Timișoara, ca sculer. „Așa era mersul în perioada respectivă, pentru că majoritatea echipelor aparțineau de vreo fabrică, vreun institut. Toți jucătorii de la noi, de la Elba, erau angajați la secția sculerie de la Elba. Mai mergeam și semnam un pontaj și… (râde). A urmat cursurile Universității de Vest, specializându-se în Educație Fizică și Sport, între anii 1991-1995. Cum își împărțea timpul între facultate și baschet? „Foarte greu, dar mi-a plăcut să fac și una și alta. Partea a doua, cea cu școala, mi-a plăcut mai mult nevoit, pentru că știam că odată și-odată se va termina cu baschetul ca jucător și trebuia să mă gândesc la viitorul meu. Am avut și note mari. Datorită acestor note am ajuns și să fiu primit la Universitatea Politehnică și se pare că am avut o alegere bună, o opțiune bună”.

Extrema timișoreană a luat o pauză în sezonul 1995-1996, dar nu a stat departe de baschet, luând primul contact cu antrenoratul, la formația feminină a orașului. „În sezonul 95-96, imediat după ce m-am însurat, am făcut o pauză. Am avut ocazia să fiu asistentul actualului antrenor al clubului din Alba Iulia, Miroslav Popov, iar ulterior, când echipa a rămas pe butuci, am revenit ca jucător încă trei sezoane, urmând să-mi închei activitatea în 1999”. Vom reveni asupra perioadei când a fost secund la Avanpost Timișoara și cum a ajuns în această postură în a doua parte a materialului dedicată antrenorului Dan Ionescu.

Din 1996 și până în prezent este încadrat la Universitatea Politehnică din Timișoara, la catedra de educație fizică și sport și la ora actuală este director al acestui departament. Cum se împărțea între orele la Poli și orele de antrenament în ultimii ani ai carierei? „Foarte greu dar aveam înțelegere și de la conducerea catedrei și puteam să mai îmi pun orele în afara programului de antrenament, iar în momentul în care m-am lăsat de joc, atunci a fost mult mai simplu”.

Jucator ELBA sezon 98-99 (ultimul ca jucator in div A)

Ultimul sezon ca jucător în Divizia A. ELBA, ’98-’99

Revenind la jucătorul născut pe 10 februarie 1968, acesta a pus punct evoluțiilor în prima ligă în anul 1999, când a trecut direct pe banca echipei la care a evoluat 12 ani. „Multă lume m-a întrebat de ce am încheiat. Aveam 31 de ani, încă mai puteam să joc, dar mi s-a oferit șansa să fiu antrenor la echipa la care am evoluat tot timpul, prin intermediul domnului Brațo (vicepreședintele executiv ELBA) sau Blagoe Lazarov, care era liantul dintre jucători și conducerea Elbei și în momentul respectiv lor li s-a părut cea mai bună opțiune încadrarea mea, sau trecerea din teren pe bancă”.

*

Loturile naționale

De-a lungul carierei, baschetbalistul bănățean a trecut pe la toate loturile naționale, iar pentru echipa de seniori a României a evoluat până în 1996. Și în anii junioratului său, ca și acum, se organizau trialuri pentru loturile naționale de juniori. „Erau trialuri pe generații. Știu că am participat la un trial la București și atunci președintele Federației era domnul Chiraleu Gelu și la un trial din acesta m-a văzut, i-am plăcut și din momentul în care am ajuns acolo n-am mai plecat până în 96, când a fost ultimul meci de seniori împotriva Croației, la Zagreb”.

Palmares sub tricolor… „La nivel de seniori n-am prea avut rezultate pentru că așa era tendința baschetului românesc. La nivel de juniori, am participat la câteva Balcaniade, știu că am luat și locul 3. Vreau să spun că în perioada respectivă la Balcaniade juca Iugoslavia mare, Grecia, Turcia, deci nu era de ici, de colo, să iei o medalie. Am participat la un campionat european. Atunci nu era Divizia A sau Divizia B. Nu mai știu ce loc am luat, cred că 7, 8, nu mai știu exact. Iar rezultate mai notabile, o finală la Cupa Prieteniei a fostelor țări socialiste, inclusiv Cuba, știu că am jucat-o în România, parcă la Târgu Jiu, și atunci am luat locul 2”.

Jucator LN juniori 1987 polonia

Jucător LN juniori 1987, în Polonia. Al treilea din stânga este actualul președinte al FRB

Printre amintirile de la loturi, primul loc îl ocupă medalia de la acea Balcaniadă. „La națională întotdeauna nu mi se părea așa frumos ca acasă. Mergeam mai cu inima strânsă, dar, bineînțeles, cea mai plăcută amintire, sau rezultat, a fost când am obținut locul 3 la Balcaniadă”. L-am întrebat care ar fi colegii cei mai reprezentativi cu care a jucat la naționala mare, dar de teama umplerii cu mesaje de reclamație, am primit un răspuns mai generalist. „Cam tot cea avea baschetul românesc, spuma baschetului românesc din perioada respectivă. Jucători consacrați gen Ghiță Mureșan, din păcate nu l-am prins, el fiind mult mai tânăr, dar sunt mulți și ar fi o pierdere de timp să-i enumăr doar pe câțiva și să-i scap pe restul, după să mi se umple facebook-ul: băi, pe mine nu m-ai trecut. Actualul președinte al Federației Române de Baschet s-a numărat printre coechipierii timișoreanului la națională, cei doi fiind colegi de cameră. „Chiar m-am uitat pe niște poze și l-am revăzut acolo. El fiind puțin mai mic ca mine, am avut această șansă și onoare, onoare prin prisma faptului că e președinte, să împărțim aceeași cameră” (n.n.: în vara anului 1987, în cantonament la Timișul de Sus).

Dan Ionescu nu a pus definitiv „ghelete în cui” după retragerea din 1999, când s-a dedicat băncii tehnice a Elbei. „După perioada de antrenorat la Divizia A am mai jucat în Campionatul Municipal, atunci așa se organizau campionate municipale. Am mai jucat în Divizia B la echipele care au fost în Timișoara”. În Divizia B a fost antrenor-jucător la RIPS, dar despre acea perioadă tot în continuarea de mâine. De asemenea, mai participă la meciurile de streetball organizate pentru „old-boys”, dar consideră că acestea sunt „o ocazie de a avea unde să plecăm spre o repriză a 3-a. Nu se pune problema strictă a jocului, e un întreg turneu, de fapt ăla e scopul, hai să ne vedem ca să avem de unde să plecăm”.

L-am întrebat pe fostul jucător cum vede evoluția baschetului de pe „vremea lui” până în ziua de azi. „Baschetul a evoluat și prin tendința regulamentului. Acum totul se petrece mai rapid. Atunci atacurile erau de 30 de secunde, acum de 24, ulterior de 14 (după recuperarea ofensivă), tot se urgentează atacul, apărările sunt mult mai agresive decât atunci. Cred că dacă jucam în perioada de acum, nu reușeam să mă demarc. Este mult mai spectaculos prin prisma aducerii jucătorilor străini, care au calități fizice mult mai bune decât jucătorii români”. Despre eterna întrebare legată de campionatul românesc, cât de benefic e un număr mare de străini, „pe tema asta se tot discută, dar din punctul meu de vedere, ca om de sport român, consider că nu este prea înțeleaptă ideea pentru că dacă tragem linie și socotim, avem jucători de lot național care nu intră titulari la echipa de club”.

Și care este părerea lui Dan Ionescu despre… jucătorul Dan Ionescu? „Un jucător plin de nerv. Era, în opinia mea, un jucător altruist. Un jucător căruia nu-i plăcea să nu se apere, nu fugea de responsabilități și un bun coechipier în teren și în afară”. Nu avea o schemă preferată, deoarece „nu prea erau atunci multe scheme. Era perioada baschetului boem, în care se juca din plăcere, din fantezie proprie”. Antrenorul cu care a lucrat de la debut până la finalul activității baschetbalistice, Mihai Bolcu, i-a marcat cariera. La acest capitol îl mai amintește pe „domnul Liviu Călin, de la lotul național, și pe alții n-aș putea să-i enumăr că au pus un umăr vârtos la împlinirea mea ca jucător”. Iar ca jucător preferat, sau model… „În perioada respectivă toată lumea urmărea și era îndrăgostită de Drazen Petrovic”.

***

Iar de la fostul jucător Dan Ionescu, la antrenorul Dan Ionescu, cel care în 10 februarie 2015 a împlinit 47 de ani, dintre care mai mult de 36 și i-a dedicat baschetului. Fostul jucător de la ELBA este primul tehnician străin care a absolvit Academia de Baschet de la Belgrad și singurul antrenor care a stat pe banca celor trei formații timișorene de seniori care activează la ora actuală în prima ligă. De asemenea este cel care a avut un rol determinant în reapariția unei echipe de senioare în Timișoara după 12 ani.

IMG_5329

Antrenorul Dan Ionescu, la una din partidele de la sala Constantin Jude

Prima experiență pe bancă pentru Dan Ionescu a fost cea de secund a lui Miroslav Popov la formația feminină Avanpost Timișoara. Se întâmpla în sezonul 1995-1996, când a luat o pauză din activitatea de jucător. „În 95 m-am însurat și fosta mea soție juca baschet. În perioada respectivă trebuia să plece în cantonament. Eu eram liber. Am plecat, ca să zic așa, ca într-o lună de miere în cantonamentul ei. Eu am participat la câteva antrenamente. Miroslav Popov se chinuia să le explice în engleză, nu toate jucătoarele  bungheau limba engleză. Atunci mie mi-a fost mai ușor, înțelegând limba sârbă, să le traduc fetelor și în momentul când a văzut că se poate baza pe mine, la inițiativa dânsului către conducerea echipei de baschet, am fost numit antrenor secund”. Pe atunci proaspătul absolvent al specializării de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara a colaborat cu actualul antrenor de la Alba Iulia, Miroslav Popov, în turul campionatului „iar ulterior, când echipa a rămas pe butuci, am revenit ca jucător”. Despre perioada sub comanda fostului tehnician de la Hemofarm și selecționer al naționalei Serbiei, Dan Ionescu spune că „a fost primul contact cu un baschet din afara României, prin metodele dânsului, și mi-a plăcut foarte mult. A fost ceva inedit. Mi-a plăcut și când am revenit ca jucător am putut să fac o comparație între ceea ce se juca în alte părți și ceea ce se juca la nivelul nostru. Dar așa, per ansamblu, pot să spun că a fost un sezon interesant și nou pentru mine în ceea ce privește jocul de baschet”.

Titlu la minibaschet 1999

Titlu la minibaschet 1999

În vara anului 1999 s-a retras din activitatea de jucător și s-a ocupat temporar de echipa feminină de minibaschet, pe care a condus-o la turneul final unde și-a adjudecat titlul național. „În ’99 soția mea trebuia să nască și în ultima perioadă nu mai avea timpul și posibilitatea să fie alături de echipă datorită situației ei. M-am ocupat de echipă în ultimele două, trei luni, iar împreună cu ele am participat în luna iunie la turneul final de la Cerbu și cu ocazia aia am reușit să câștigăm titlul național. Dintre jucătoare mai exponențiale, ca să zic așa, care ulterior au mai și jucat la nivel de senioare, au fost Silvia Grădinaru și Andreea Vaska”.

 

Prima experiență ca principal în Divizia A, ca antrenor la formația pentru care a evoluat

„Dacă erai absolvent de institut superior, în momentul în care ai terminat facultatea, automat aveai dublă calificare și antrenor, și profesor de educație fizică. Pe baza acestei diplome sau calificări am reușit să fiu numit și antrenor. Ulterior s-au modificat criteriile, acum trebuie să fii super-NASA ca să ajungi la Divizia A”. Pe baza acestei calificări, Dan Ionescu a putut să treacă direct pe banca Elbei în 1999, când și-a încheiat activitatea de jucător la 31 de ani pentru că „mi s-a oferit șansa să fiu antrenor la echipa la care am evoluat tot timpul. Președintele sau directorul Elbei, domnul Cocian, a avut o discuție cu vicepreședintele clubului, domnul Blagoe (Brațo) Lazarov, fratele lui Bato Lazarov. Și la inițiativa lui Brațo am ajuns antrenor”.

Sezonul 1999 - 2000, antrenor ELBA

Sezonul 1999 – 2000, antrenor ELBA

Chiar dacă la 31 de ani mai putea să joace, a ales să fie doar antrenor. „Eram de principiul că nu poți să fii și cal și măgar la o echipă de performanță”. Iar debutul pe banca tehnică „mi-a plăcut. Am avut ocazia să lucrez și cu niște jucători tineri care erau în mare parte omogeni, în sensul că nu am avut diferențe de vârstă. Toți erau în jurul vârstei de 20 de ani și a fost mai simplu. Oarecum, eu eram pe lângă antrenor și decanul lor de vârstă și din acest punct mi-a fost mult mai ușor. Dintre jucătorii de atunci care au mai jucat ulterior mult timp Divizia A au fost Dan Păltinișanu, Bogdan Betea, Rareș Apostol, Sorin Argintaru, Cristian Guiu, Paul Miron, Valentin Olaru, Pidi Czmor. În momentul când au terminat și ei junioratul, atunci… practic am învățat unii de la alții, eu de la ei”. Dan Ionescu i-a oferit debutul ca jucător în Divizia A actualului antrenor de la Timba, Bogdan Murărescu. „Bogdan Murărescu, un jucător foarte talentat la vremea respectivă, păcat că ulterior a avut niște probleme medicale, a trebuit să se opereze la genunchi ceea ce ulterior i-a stopat activitatea. Dar era un jucător de perspectivă, am avut foarte mare încredere în el. Din generația lui mai era Aurelian Novac, actualul manager al celor de la Timba, l-am avut și antrenor secund la echipa de fete, și Dan Rouă”.

Condițiile din acea perioadă erau sub cele de acum, iar obiectivul formației care avea jucători tineri în componență a fost evitarea retrogradării, lucru care s-a și reușit. „Condițiile de atunci sunt incomparabile cu ce există acum. Ne asigurau masa, cazarea, dacă primeam niște bani să ne cumpărăm o shaorma eram cu toții fericiți și era ok. Știu că noi am avut obiectivul să nu retrogradăm. Am reușit lucrul ăsta, să nu retrogradăm. Atunci era un sistem diferit. Ultimele două retrogradau direct iar următoarele două mergeau la un turneu de baraj cu primele două din Divizia B și din turneul de patru se calificau două. Știu că noi am rămas în Divizia A, turneul ăla l-am avut la Tulcea. Practic Elba nu a retrogradat din momentul intrării în Divizia A, în 1987, până în prezent. Și practic și eu mi-am pus umărul la acest șir neîntrerupt de prezențe în Divizia A”. A urmat și despărțirea de echipa fanion a orașului. „Au fost mai multe discuții, o perioadă mai tulbure. După vreo câteva etape am ales să renunț”.

 

Primul antrenor străin care a absolvit Academia de Baschet de la Belgrad

Absolvire Visa Kosarkaska Skola Belgrad 2004

Absolvire Visa Kosarkaska Skola Belgrad 2004, în stânga lui Dan Ionescu este prof mr. Milutin Luta Pavlovic, coordonatorul lucrării de diplomă

Între anii 2002 și 2004 a urmat cursurile Academiei de Baschet de la Belgrad, fiind primul tehnician din străinătate care a terminat școala superioară de baschet de la Belgrad. „Am ajuns acolo dintr-o dorință de a învăța mai mult despre acest joc și în special după ce am încheiat primul contact de antrenorat la echipa la care am jucat”. Cât de mare era diferența între școala ex-iugoslavă și cea autohtonă? „La momentul respectiv era diferit pentru că erau niște lucruri noi de care auzeam prima oară și am dat cu nasul de ore ținute de antrenori consacrați din Serbia și era ceva interesant. Acum este o tendință, de când cu globalizarea asta. Mulți antrenori, mulți jucători, cam ce se joacă în străinătate se joacă și-n România, dar la vremea respectivă nu apăruseră pe piața românească lucrurile de care vorbeam și era o chestie interesantă”.

A urmat un sezon 2002-2003 în care a condus formația de ligă secundă RIPS Timișoara. „RIPS a fost o echipă drăguță, în sensul că, la fel ca și ulterior Timba, se dorea o alternativă a echipei principale a orașului. O echipă de entuziaști, în care principalul sponsor era domnul Răzvan Seracin, a făcut o formație de divizia B pentru cei care nu aveau loc să joace la Elba și doreau să joace la un nivel superior de campionatul municipal. Atunci am mai jucat pe la Craiova, pe la Târgu Jiu, pe la Arad. A fost o perioadă drăguță de haiducie, ca să spun așa. La RIPS mai jucam din când în când. La RIPS (ca o paranteză) printre „nebuni” era și actualul președinte al clubului de fete, Mladen Galovic. Cu ei era distracție, lor le plăcea că sunt și eu pe acolo, îi mai și ajutam. Nu pot să zic că eram un atrenor strict. Le dădeam sfaturi, hai să facem asta sau asta. Unu se mai supăra, mai zicea lasă-mă-n pălăria mea că știu eu să fac. Ok. Nu era o supărare, nu era nimic. Practic era o activitate la un nivel superior campionatului municipal”.

 

Primele mandate ca antrenor în afara Timișoarei natale

Antrenor Lot National Juniori

Antrenor Lot Național Juniori

Prima formație non-timișoreană pe care a condus-o a fost naționala de juniori cu care a participat la Campionatul European. „În 2004, când am terminat studiile la Belgrad, am participat la naționala de juniori dar rezultatul a fost unul execrabil, în sensul că totul a fost bine, am câștigat la Campionatul European două meciuri în grupă. Dar, căzând la o rotație în trei, am reușit să nu intrăm în 1-8, iar ulterior, ca românul care se îneacă la mal, tristețea a fost prea mare și am ajuns să ne bată și cei pe care i-am bătut în grupă și am ieșit ultimii. Acțiunea asta se petrecea undeva prin Slovacia, dacă nu mă înșel”. Printre componenții acelei generații s-au numărat și jucători care la ora actuală fac parte din naționala de seniori ca Vlad Moldoveanu, Titus Nicoară, Cătălin Baciu sau Andrei Mandache.

Antrenor Medias

Antrenor la Gaz Metan Mediaș

Sezonul 2005-2006 l-a găsit pe Dan Ionescu pe banca lui Gaz Metan Mediaș, care încă încerca să își consolideze poziția în prima ligă. „După modul de lucru de la lotul național am fost luat, ca să zic așa, la clubul sportiv din Mediaș. Și el a fost proaspăt intrat în Divizia A, cred că mai jucase un an înainte. Prin intervenția domnului Munteanu, care în perioada aceea era directorul la Transgaz sau Romgaz, nu mai știu exact, una dintre cele două filiale, și am ajuns, am reușit să antrenez un an la Mediaș. A fost din nou o perioadă care mi-a plăcut foarte mult, însă acasă nu-i peste tot. În sezonul ăla nu știu dacă aveam ca obiectiv calificarea în 1-8, nici n-am reușit de altfel. Am rămas în Divizia A. Era o perioadă de început a clubului din Mediaș în care nu s-a excelat cu bugetul la fel cum s-a întâmplat după plecarea mea”.

 

Primul tehnician al Timbei

Fosta extremă s-a întors la Timișoara unde a fost primul antrenor al nou-înființatei Timba Timișoara. „La fel ca și RIPS, însă acum puțin mai serios, ca să nu spun mai profesionist, s-a înființat clubul Timba, tot  ca o alternativă a echipei Elba, în mare parte cu jucători locali. Știu că printre membrii fondatori a fost, alături de domnul Murărescu, tatăl actualului antrenor al Timbei, și domnul Bolcu. Ei au plănuit un proiect și au avut dorința de a mă înregimenta în echipa lor”. Perioada petrecută pe banca „urșilor”… „Frumos. O echipă de tineri entuziaști. Chiar mulți jucători, care nu au apucat să ajungă la Elba datorită sosirii, deja, a jucătorilor străini, au fost înregimentați la Timba și în mare parte am lucrat doar cu tineri jucători locali. Atunci nu se punea problema să ajungem încă la calificări sau la turneul final. Nici nu știu, cred că am luat locul 3 în grupă. Cred că erau vreo 5-6 echipe”.

Antrenor Baia Mare

Antrenor la Vulturii Baia Mare

După Timba, a urmat un nou proiect în cariera tehnicianului timișorean, în Maramureș. „După ce am încheiat înțelegerea cu cei de la Timba am fost solicitat să merg la Baia Mare. Din păcate acolo a fost o situație mai mult de conjunctură. S-a dorit mult, s-a reușit prea puțin. A fost un haos financiar și echipa n-a reușit promovarea. Am reușit să luăm locul 3 în condițiile în care, practic, nici nu se dorea acest lucru. Dacă intram ne era foarte greu în anul următor pentru că zona Maramureșului e cunoscută ca o zonă, din punct de vedere sportiv, a handbalului, a voleiului și a rugby-ului. Baschetul era la început și foarte greu să țină ritmul cu celelalte discipline sportive”.

 

Revenirea la Timișoara și înființarea formației de senioare…

Cum a apărut ideea înființării unei formații feminine, după mai mult de un deceniu când Timișoara a fost lipsită de o formație de senioare? „În momentul în care am văzut că tot am fost ba la Mediaș, ba la Baia Mare, ba prin echipele  timișorene, am zis că ar fi cazul să reușim să înființăm o echipă … de fete. Bazele echipei au fost puse împreună cu prietena mea de atunci și cu familia Gheban (părinții jucătoarei Alina Gheban). Am stat la o terasă într-o zi de vară până-n seară și, nemaiavând ocazia să plec, știu că prietena mea a zis: uite, ca să nu mai pleci, facem o echipă de baschet și rămâi aici, sau rămânem aici și nu mai mergem niciunde. Cam asta a fost ideea. Ulterior au mai apărut și alții … ”.

Echipa a făcut un parteneriat cu școala sportivă și s-a înscris în Divizia B sub titulatura de CSS Bega. „În prima fază echipa s-a numit MS Baschet și era un SRL cu un cod CAEN ceva legat de management, dacă nu mă înșel. Acest SRL a făcut un parteneriat cu școala sportivă și împreună  cu fetele de la Școala Sportivă ne-am înscris sub denumirea de CSS Bega”.

div B

în Divizia B, poză din arhiva personală

În momentul când am promovat am schimbat clubul, s-a trecut la Danzio. Când am făcut acel SRL au fost 5 persoane. Andrada Csender a avut 40% din acel club, eu am avut 30%. Au mai fost trei persoane, în speță: domnul Statie, a avut 10%, doamna Nicola, mama jucătoarei Mirela Nicola, 10%, și domnului Chițu tot 10%. În momentul în care a trebuit să facem un club sportiv am renunțat la vechea denumire. Clubul CSS Bega exista deja și a trebuit să găsim un nume nou. Ținând cont de ponderea noastră, am hotărât, împreună cu Andrada, ca acest club să se numească Danzio, de la numele meu Dan Z. Ionescu pentru că, în general, echipa asta s-a dorit o echipă pentru a o antrena, ca să nu mai plecăm din Timișoara”.

Denumirea de care se leagă cele mai bune performanțe ale formației timișorene a apărut după promovare. „Din primul an s-a dorit să se ajungă in Divizia A. Nu știam cât de greu va fi. Era ca o continuitate a activității sportive de către jucătoarele care terminau baschetul la școala sportivă. În momentul când am promovat am schimbat clubul, s-a trecut la Danzio. Știu că în cadrul membrilor fondatori au intervenit unele modificări, în sensul că în locul doamnei Nicola a apărut Miruna Crâsnic, prin ajutorul dat de către tatăl ei, care în primul an a fost un sponsor al echipei noastre. Andrada a trebuit să se retragă ca membru fondator, datorită incompatibilității, ea fiind și arbitru de baschet”.

La început, echipa se deplasa la meciuri cu mașinile personale, practică utilizată și în primul an de Divizia A. „Da, și-n Divizia B la fel, tot cu mașini personale. Mai mâncam un sandwich, azi de la tine, mâine de la mine. A fost o perioadă frumoasă. Noi speram ca în momentul când am intrat în Divizia A să primim un ajutor mai consistent. Am primit niște bani, am reușit să atrag niște bani, chiar și sub formă de împrumut. Am mai primit un ajutor de la Consiliul Județean și am reușit să ducem un campionat. Din punct de vedere al calității jocului, neavând încă jucătoare consacrate, în mare parte ne bazam pe calitățile Silviei Ondreikovics și Silviei Grădinaru, ele erau singurele jucătoare care au mai jucat în Divizia A. Restul erau debutante, copile, și ne-a fost foarte greu. Am terminat pe ultimul loc dar beneficiind de o bulă papală, ca să zic așa, din partea Federației, în acel an nu a retrogradat nici o echipă”.

 

BCM Danzio – formația de pe locul 4

149633_163215590381732_148832191820072_277207_2078605_n

BCM Danzio Timișoara la meciul de la Arad, sezon 2010-2011

După un prim sezon greu în prima ligă, formația timișoreană a primit un sprijin mai consistent și a putut să înregimenteze „jucătoare timișorence care au jucat mult timp în Divizia A și chiar în străinătate, aici vorbesc despre Ancuța Stoenescu. Am mai putut să aducem jucătoare bune de nivel național, mă refer la Corina Moroșan, la Laura Budean, la Anamaria Mesaroș și, nu în ultimul rând, primul transfer străin Ana Vuksic”. Sezonul 2010-2011 a adus cea mai bună clasare pentru BCM Danzio după ce a reușit să se califice în semifinalele competiției, luând fața unor formații precum CSBT Alexandria, SCM Craiova sau Rapid București.

207472_195543567148934_4998889_n

Formația care a încheiat pe locul 4, cel mai bun din istoria clubului

„În mare parte pot să spun că am beneficiat de sistemul de concurs pentru că în acel sezon campionatul era împărțit în două zone, nord și sud. Noi ne-am calificat în cele patru echipe care se calificau din grupa nord. Apoi, ulterior am mai prins o conjunctură de rezultate și am ajuns până pe locul 4. O echipă, pot să spun, cu care mi-a plăcut foarte mult să lucrez. Nu e vorba de jucătoare, ci ca echipă în general. Probabil și prin prisma faptului că am avut multă liniște atunci”. Acel sezon a adus și câteva victorii memorabile, ca cea cu Satu Mare, „pe ansamblu a fost un meci bun al nostru pentru că un coș de la jumătatea terenului puteai să dai și dacă erai condus cu 30 de puncte, dar a fost un meci bun al nostru, încununat cu acel coș de după jumătatea terenului. A fost o victorie pe care o țin minte și acum, la fel ca și prima victorie împotriva echipei din Sfântu Gheorghe”. Rămân în amintire și disputele pentru calificarea în primele patru cu formația din Alexandria, atât pe teren, cât și prin declarații. „Știu că era și un miniserial pe un site de specialitate”, iar performanțele echipei nu au trecut neobservate, două jucătoare și antrenorul fiind votați să participe la AllStar-ul feminin de la Dej.

Dan Ionescu, cel care a fost și președintele clubului până în 2014, ne-a explicat de ce existau probleme cu banii în partea a doua a sezonului. „Întotdeauna problema banilor pe final de sezon a persistat la noi pentru că nu eram un club care era asociat cu Consiliul Local sau Consiliul Județean. Banii se primeau pe un an fiscal, calendaristic, începând din ianuarie până în decembrie, iar un sezon baschetbalistic începe în august și se termină în mai, să zicem. Și atunci, întotdeauna exista un decalaj, cel puțin în perioada de după anul nou, până primeam alte finanțări se mergea din inerție. La fel ca și acum, dacă nu mă înșel, dar fetele cu care am lucrat au cunoscut acest lucru. Știau că își vor primi drepturile financiare până la final de sezon, sau chiar în perioada verii”. Despre conducătorul de club Dan Ionescu, acesta se descrie: „mi-a plăcut ca lucrurile să fie întotdeauna bine făcute și cu cap. Când mă refer cu cap mă refer din faza de pregătire a unui sezon, adică de la selecție, și până la sfârșit, adică achitarea ultimei datorii”.

IMG_5739

Lotul lui BCM Danzio la startul sezonului 2011-2012

În această postură de conducător l-a găsit sezonul 2011-2012 când așteptările erau mari după performanța din sezonul precedent, dar artizanul acesteia a fost nevoit să facă un pas înapoi. „Pe Kolarevic l-am adus eu personal. A fost, să zicem, un motiv întemeiat, medical. Ok, am trecut în partea cealaltă, deja începea să se strângă șurubul, am zis că am nevoie de liniște. L-am adus pe Kolarevic, însă, din punctul meu de vedere, lucrurile nu mergeau la fel ca în sezonul precedent, ne și întărisem. Am avut jucătoare străine de națională, nu numai sârboaice, am avut și din Slovenia, și din Senegal. Însă rezultatele n-au fost pe măsură, știu că la final de sezon am terminat pe locul 8. Un an agitat, cu plecări, cum au fost și veniri, așa au fost și plecări”. Laura Budean a plecat prima, după cantonament, când și-a urmat soțul și au plecat în Anglia. A urmat Osterman „după cinci etape, deși în perioada respectivă era cea mai bună recuperatoare a noastră. La final de tur ne-am despărțit de Ancuța Stoenescu. Ulterior ne-am despărțit de Kine Kane iar la final s-a accidentat Corina Moroșan”. La capitolul veniri, Brown trebuia să umple golul lăsat de Budean și Stoenescu, iar Saponjic să dea o mână de ajutor sub panou. „Pot să spun că până la un moment dat îi reveneau lui Kolarevic toate deciziile și toate rezultatele. Un an sub așteptări pentru că în acel an am reușit să facem o singură victorie împotriva echipelor clasate în 1-8. Am bătut Târgu Mureș. Și în momentul în care am ajuns pe locul 8 (la finalul sezonului regulat) și datorită accidentărilor pe care le-am avut în echipă a trebuit să mă implic și atunci am schimbat sistemul de joc care, să zicem, a dat roade și am reușit în final ocuparea locului 6”. În play-off formația timișoreană a fost aproape de surpriză în meciul pierdut acasă cu Târgoviște pentru un singur punct, în faza a doua a trecut de Alexandria și a disputat cu Alba Iulia meciurile pentru locul 5.

 

Revenirea pe bancă și titlul la U23

IMG_1849Sezonul 2012-2013 a adus schimbări la timișorence. Ionescu a revenit pe bancă, iar echipamentul a fost schimbat în roz cu negru, datorită unei sponsorizări primite de echipă, pe siglă a fost adăugată o „panteră roz”, iar porecla fetelor s-a schimbat din „Echipacii” în „panterele roz”. „Am revenit pe bancă pentru că înțelegerea noastră cu Kolarevic expirase, deși deunăzi am citit că el avea contract pe doi ani, lucru total neadevărat. Încheiasem activitatea cu dânsul și atunci am hotărât, din lipsă de altceva mai bun sau din lipsa banilor, să revin pe bancă”. A urmat cel mai bun start de sezon din istoria clubului BCM Danzio care ocupa chiar un loc pe podium la acea vreme, după victorii memorabile cu Sepsi sau CSU Alba Iulia. „Cu tot cu meciurile amicale și cele oficiale, ajunsesem la un momendat la 13 victorii și o înfrângere. Prima înfrângere a fost la Alexandria. De atunci a început mai vehement scandalul care mocnea”.

IMG_7233

BCM Danzio – campioana U23, în sezonul 2012-2013

Titlul în Liga I, la categoria U23 a fost încununarea acelui sezon. „Titlul la U 23 a fost o încununare a proiectului avut pentru că noi vedeam de la an la an că ajutorul de la oficialități era din ce în ce mai mic și, în această perspectivă, trebuia să ne gândim ce vom face în continuare pentru că nu mai puteam să aducem jucătoare consacrate sau străine. Și atunci am hotărât, împreună cu domnul Bato Lazarov, să demarăm un proiect în care să angajăm jucătoare românce tinere și să le dăm șansa să evolueze și la echipa U23, ulterior continuitate în mersul acestei echipe. Am reușit să câștigăm titlul, așa cum ne-am propus. Dar, din păcate, acel proiect a fost dat uitării, urmând ca în momentul actual, dacă nu mă înșel, din acea echipă să mai rămână două jucătoare. E vorba de Adina Stoiedin și de Christina Zidaru”.

DSCN9888

„Panterele mici” la primul turneu, la București

IMG_7295

Dan Ionescu, antrenorul „panterelor mici” cu trofeul și medalia pentru titlul la U23

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Amintiri ale campaniei care a adus primul trofeu în vitrina clubului…  „Memorabil a fost turneul de la București în care am avut un ajutor consistent la ora jocului din partea antrenorului secund, în persoana Verei Gavrilă. Am avut amintiri plăcute de la turneul de la Craiova, practic atunci s-a hotărât obținerea titlului de campioană, învingând echipa din Cluj, unul din cele mai bune meciuri”.

Dan Ionescu răspunzând provocării elevelor sale proaspăt campioane la U23

Dan Ionescu răspunzând provocării elevelor sale proaspăt campioane la U23

După această victorie, „profu” a fost provocat de „panterele mici” la o tură de tribună după ultimul meci de la turneul final care urma să se țină la Timișoara. „Eu sunt un om parolist, când spun ceva cam așa se întâmplă. Tura în tribună n-a putut decât să-mi aducă aminte de turele pe care le făceam ca jucător pentru că, așa cum spuneam, îmi plăcea acest sport. Mă și pregăteam singur, în special după antrenament. Până se eliberau dușurile, mergeam să lucrez singur în tribună”. Tura pe scări era de fapt una din pedepsele cele mai aplicate când fetele greșeau la antrenamente, iar antrenorul le trimitea să vadă al câtelea e pe lista cu personalități din baschet, de pe pereții sălii Constantin Jude. „Este o onoare pentru mine că și numele meu apare alături de alte personalități ale baschetului timișorean pe perete. A fost o șansă”.

IMG_2393

Time-out BCM Danzio, sezon 2013-2014

Sezonul următor a adus revenirea la culorile tradiționale și o continuare a încrederii acordate tinerelor, astfel că Danzio a fost formația care s-a calificat în play-off cu cea mai mică medie de vârstă, Pesovic fiind singura peste bariera celor 23 de ani. „Așa am gândit să se deruleze în continuare proiectul, să aducem jucătoare tinere, inclusiv cele trei străine sub 23 de ani: Marjanovic, Kecojevic și Zivadinovic. Și, ca o încununare a acestui fapt, a fost calificarea în grupa 1-8, deci în play-off, pentru că mai mult nu ne puteam permite din prisma bugetului. Calificarea cu media cea mai mică de vârstă. Ulterior, tot ce-a fost tânăr s-a spulberat. A fost un sezon greu din punct de vedere al pregătirii, pentru că în cantonament deja au apărut probleme de altă natură decât baschetbalistică. Ulterior, din momentul ajungerii la Timișoara, au apărut diverse puncte de vedere, optici ale proiectului. A fost un an agitat, dar sunt bucuros, mulțumit de sine și satisfăcut că am reușit să ne îndeplinim obiectivul și în aceste condiții”.

la meciul cu galatiul

Bucuria alb-violetelor la finalul meciului cu Phoenix Galați

Obiectivul a fost îndeplinit într-un meci cu de toate, în care alb-violetele au obținut calificarea după ce au luptat până la final și au revenit din spatele adversarelor directe, iar coșul spectaculos din ultima secundă a încununat accederea între primele 8. „Cred că jocul de ansamblu al echipei a făcut diferența. Apărarea, apărare presing, și modul în care erau fetele, erau dornice de a juca, tinere și entuziaste. În baschetul feminin se poate întâmpla orice. La fel cum în momentul când conduci cu 10-15 puncte să fii egalat și bătut, de data asta a fost invers. Au avut un avantaj consistent, noi încetul cu încetul ne-am apropiat și într-un final apoteotic am avut câștig de cauză prin aruncarea jucătoarei reprezentative pentru noi în acea perioadă, Pesovic”.

 

Era post BCM Danzio

După emoțiile calificării și meciurile din play-off a urmat despărțirea de clubul care i-a purtat numele, după mai multe diferențe de viziune. „Despărțire întâi din funcția de antrenor, iar apoi de echipă. Citisem undeva un citat foarte interesant care spunea, și se potrivește în mare măsură, că UNELE UȘI TREBUIE ÎNCHISE, NU DIN ORGOLIU CI PENTRU CĂ NU MAI DUC NICĂIERI”. Ce face Dan Ionescu după această despărțire?„ După era Danzio? Mă consider în continuare un om de sport prin prisma faptului că sunt în fruntea unui departament de specialitate în cadrul Universității Politehnica. Urmăresc sport mai mult la televizor, iar live, doar în Circumvalațiunii unde merg să-mi urmăresc copilul”.

Dan Ionescu este singurul antrenor care a condus toate cele trei prim divizionare din oraș: ELBA (actuala BC Timișoara), BC Timba și BCM Danzio. „Cele trei echipe de seniori divizionare A pentru că am mai lucrat și cu echipele de seniori de Divizia B, deci practic, la nivel de seniori am condus aproape toate echipele din Timișoara, iar la nivel de juniori, că am avut și colaborări din acestea, am condus și echipele Școlii Sportive și la băieți, și la fete. Mie personal mi-a plăcut mai mult să lucrez cu fetele pentru că sunt mai docile. Băieții au Eu-rile lor și nu mă refer la otrăvuri, ci la personalitățile lor. Fetele sunt mai docile, ele strâng rândurile atunci când este greu”.

Dan Ionescu alături de tehnicieni de renume, de la stânga la dreapta cu: Zaljko Obdradovic, Gregg Popovich și Pepu Hernandez

Dan Ionescu alături de tehnicieni de renume, de la stânga la dreapta cu: Zaljko Obdradovic, Gregg Popovich și Pepu Hernandez

Cum îl vede intervievatul nostru pe antrenorul Dan Ionescu? „Un antrenor spurcat la gură dar bun sufletește. Îmi plăcea să dictăm jocul, să ne apărăm, pentru că prin calitățile fetelor, cu ghilimele, sau datorită filozofiei mele, dacă vrei să te aperi nu trebuie să știi și baschet. Totul pleacă de la voință. Antrenori preferați? În țară îmi place Cristian Achim de la Oradea, îmi place Marcel Țenter de la Cluj, îmi place Dan Calancea de la Brașov, îmi place Piperea de la Alexandria. Iar din străinătate, îmi place Zeljko Obradovic, Ettore Messina, cam atât”. Ca alte pasiuni „îmi plac pescuitul și femeile frumoase da (râde…), îmi place să călătoresc și îmi place să scriu”.

L-am întrebat pe tehnician cum vede baschetul timișorean la ora actuală. „Aștept să se producă mai mult de la Școala Sportivă, când spun la Școala Sportivă mă refer la nivel de fete. La băieți, de bine, de rău, mai există prin colaborarea cu BC Timișoara, mai există și echipele de divizia a doua în care acești jucători tineri care apar pot să evolueze. Un fapt îmbucurător este că sunt numeroase echipe la nivel de Divizia A. Și Clujul a avut trei echipe, două de băieți și una de fete, două de B. La Școala Sportivă foarte multe generații, deci, una peste alta, un centru baschetbalistic care își pune încă amprenta asupra baschetului românesc. Spre deosebire de alte centre care au doar echipe de seniori sau senioare și nu cu foarte mulți jucători localnici”.

Ca și amintiri frumoase din baschet „sunt mai multe dar toate sunt cu numărul 1. Ar fi câștigarea titlului la U23, ar fi câștigarea titlului la minibaschet, unele victorii, am precizat cu Sepsi, cu Satu Mare, înfrângerea cu Alexandria la Alexandria (cea care a consemnat calificarea în semifinale), asta la nivel de baschet fete. La nivel de baschet băieți, ambele locuri 3 obținute după victorii în deplasare, prima la Sibiu și a doua la Steaua. Momente emoționante au mai fost în momentul când îți cântă imnul la Campionatul European”.

1798500_622651537771466_333747154_n

Tehnicianul timișorean dând declarații la final de partidă

Omul de baschet ne-a spus și cum s-a perceput în relația cu presa. „Din punctul meu de vedere n-a fost niciodată o relație tensionată. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu ca un părinte pentru fetele mele. Chiar dacă ele se supărau, mi-a plăcut să le apăr în ochii celorlalți. Că așa a reieșit, că sunt un balaur, că, eu știu, fac fetele să plângă, da le-am făcut. Da le-am făcut să plângă și de bucurie când am câștigat”.

Din 1978 și până în 2014, Dan Ionescu s-a dedicat baschetului, ca jucător a contribuit la performanțele CSS-ului timișorean și ale ELBEI în perioada baschetului boem, a evoluat la toate categoriile pentru loturile naționale, iar ca antrenor este parte din istoria celor trei cluburi de primă ligă din Timișoara, având un rol foarte important la revenirea baschetului feminin. O posibilă revenire în sportul cu mingea la coș… „nu neapărat, dar asta nu poate să însemne că am renunțat definitiv la baschet. Probabil vor fi și alte vremuri cu oameni mult mai înțelegători și … nonspecialiști”.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 3