Daniel Donci, aur peste aur pentru Timişoara, pe ape

Cu un timişorean la superlativ, ca multiplu campion naţional într-un sport extrem de greu, în condiţiile în care de 2-3 ani se întreţine pe cont propriu, laolaltă cu sora sa, părinţii fiind plecaţi în pribegie, şi care se va clasa şi în 2012 măcar pe 4, loc ocupat anul trecut în ierarhia celor mai buni sportivi timişeni în discipline olimpice…

De vorbă despre senzaţia picioarelor tăiate, dar şi despre creşterea fictivă în înălţime pe seama măsurătorii eronate a medicului sau despre frigiderele din apele canalului Bega, despre citirea cărţilor de specialitate, din canotaj, ori despre dorinţa de a împărtăşi în 2016 la Rio experienţele avute anul acesta la Londra de fostul său coleg de clasă Vlad Cotuna. De toate, într-un mega-interviu în exclusivitate cu canotorul de 22 ani Daniel Donci, „un copil extraordinar” în viziunea descoperitoarei sale, antrenoarea Ecaterina Calapis, deja „un veteran”, conform simţămintelor sale…

(Daniel Donci, locul 4 între cei mai buni sportivi timişeni la discipline olimpice pe 2011, încadrat de Ionuţ Atofanei, respectiv laureatul numărul 1 Adrian Cionca, un campion mondial pe 2011, din Deta, pentru România, la Eton Dorney)

Pe canotorul născut în 28 septembrie 1990 la Timişoara l-am găsit pînă şi în dimineaţa sîmbetei de 1 decembrie tot la antrenament, început la ora 8, făcînd genuflexiuni contratimp, ca o faţetă nevăzută a vieţii de campion.

Şi într-adevăr, în spatele aproape sutei de diplome, medalii şi cupe strînse de Donci, cu toate aducătoare de zîmbete, stau mii de ore de antrenament, de transpiraţie şi strîns din dinţi. Uneori chiar şi duminica. Iar pregătirile continuă în forţă pentru că pînă la sosirea lui Moş Crăciun mai e vorba de testările pentru selecţiile la lotul naţional de seniori şi tineret, din 17 decembrie încolo, plus Cupa României de ergometru pentru juniori şi seniori, în 21 decembrie, ambele la Snagov.

Unde Donci se va deplasa la selecţii împreună cu colegul său de club la Universitatea, Adrian Cionca, un campion mondial în 2011, respectiv Robert Pataki, un talent revenit pe ape după 3-4 ani de intermezzo.

La finele antrenamentului asistat de profesoara Ecaterina Calapis, preşedinte al Asociaţiei Judeţene Timiş de Canotaj şi fostă sportivă de performanţă la CS Politehnica, secondată acum de asistenta Roxana Maftei, o ex-campioană naţională, în sala de ergometre a bazei nautice CSŞ Bega, din spatele Catedralei, o incintă în care laminatul a fost turnat direct peste ciment, în lipsa fondurilor, iar vestiarul acestor talentaţi tineri cu medalii mondiale este de maxim 2×3 metri, Daniel Donci ne-a dus pe firul nu doar a 8 ani de canotaj, cu satisfacţii dar şi dezamăgiri, cu năzuinţe dar şi cu momente de rătăcire, punctînd prin cîteva delicatese, mici istorioare.

***

“Mi-era groază de categoria uşoară şi îmi ziceam mereu, <de la anul mă las… de la anul mă las>”

 

Una ar fi că, potrivit medicilor, ar mai fi scăzut între timp la „cota” actuală, 1,93 metri înălţime: „N-am mai crescut de doi ani dar distractiv e faptul că un domn doctor m-a trecut la nişte măsurători cu 1,96 metri, încercînd să mă convingă de faptul că <nu, nu, e foarte bine cum te-am măsurat>, iar eu încercînd să-i explic că nu poate fi posibil. La următoarele măsurători am dat tot de dumnealui şi a rămas mirat văzînd fosta înălţime: <Nu înţeleg, e semnătura mea pe 1,96 dar n-ai atît>. N-aveam cum să fi scăzut cu 3 centimetri. Aşa că m-a trecut cu 1,95”.

(Daniel Donci – stînga, locul 4 între cei mai buni sportivi timişeni la discipline olimpice pe 2011, împreună cu Ionuţ Atofanei, ex-colegul său de clasă, pe 5, încadrînd-o pe profesoara Ecaterina Calapis, descoperitoarea şi mentorul lui Dani)

Longilin ca o trestie, Daniel Donci este cel mai bun canotor din ţară într-o mai restrînsă companie a performerilor categoriei uşoară, apendice al sportului cu vîsle aducînd cu sine avantaje dar şi dezavantaje, după cum avea să ne explice, ce ţine de greutatea corporală: „Ultima oară aveam 75 de kilograme, după ce cîtă vreme eram junior puneam mai mult şi trebuia să slăbesc. Acum mi-am obişnuit însă metabolismul, pentru menţinerea în limitele categoriei uşoare. Pe vremuri făceam regim să ne încadrăm în kilograme dar mai aveam totuşi forţa să concurez iar atunci trebuia să dai tot! Mi-era groază de categoria uşoară şi mereu ziceam<de la anul mă las, de la anul mă las>, nu mai vreau să fac nimic. Dar m-am obişnuit şi-mi place…”

Vîslitul pe ape îl atrage ca un magnet, chiar dacă antrenamentele pot fi anevoioase şi chiar… imprevizibile, paletele, accesorii de sute de euro, fiind toate ciuntite de contactul cu măcar sticlele sau deşeurile din canal, dacă nu chiar de frigiderele de pe Bega, iar mai nou Donci citeşte ca pe apă şi cărţile de specialitate, de canotaj, neexcluzînd o carieră în antrenorat, în care să deprindă încet-încet tertipurile meseriei, de exemplu de la descoperitoarea şi unicul său dascăl, Ecaterina Calapis.

Mai este însă mult pînă departe, maturitatea unui canotor desăvîrşit regăsindu-se în randamentul maxim la vîrsta de 28 de ani, vîrstă pînă la care Daniel Donci nădăjduieşte să experimenteze la Rio de Janeiro, în 2016, senzaţiile avute de cîndva colegul său de clasă Vlad Cotuna, gimnastul, la Jocurile Olimpice de vară 2012, de la Londra.

***

“Ţin minte că pe-atunci era un singur ergometru şi <Reghinuri> mai vechi…”

 

Daniel, care are o soră mai mare, Daniela, în vîrstă de 24 ani, a învăţat la Şcoala Generală numărul 2, după ce cocheta succint cu Colegiul Bănăţean iar apoi Generală 27: „Doamna Katy era la secretariatul şcolii şi am auzit ceva despre sport, ceea ce m-a interesat. Canotajul însemna ceva nou pentru mine, pe-atunci, în clasa a VIII-a B. Aveam şi ceva probleme cu genunchii şi renunţasem la fotbalul de la CSŞ1, unde am încercat o lună, două. Aşa că mi-a dat doamna Katy un formular de înscriere şi întîmplarea a făcut că ne-am întîlnit în staţia de autobuz, în drumul spre baza de antrenament, aici… Mi-a prezentat baza şi uşor-uşor mi-a plăcut. Ţin minte că pe-atunci era un singur ergometru şi <Reghinuri> mai vechi… Ne băteam pe ele, eram o grămadă la o barcă şi ştiam că trebuia să ajungi mai devreme să prinzi un loc. Eram deja prins”.

Comparativ însă cu respectivele vremuri, Donci recunoaşte că un număr net inferior se mai interesează de canotaj, cu dificultăţile sale: „Calculatorul, acesta e… Nu prea se mai ocupă de sport, de mişcare, ci mai mult de o plimbare la film şi o cafea, la Mall. Şi noi mai ieşim, dar puţin, mai degrabă la cîte un meci, şi astăzi mă duc la BC Timba cu Dinamo. Merg la toate, cum le prind, în funcţie de antrenamente, dar mai ales în week-end…”

„…Am fost puţin de tot în echipa de baschet a şcolii la Generală 2, domnul Georgescu era profesorul nostru de sport, iar după absolvirea gimnaziului am ajuns la LPS Banatul, unde am încheiat în 2009. Acum urmez Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în anul III, în specializarea canotaj”. Singurul în „branşă”, de la Laurenţiu Micu încoace, ajuns arbitru de… fotbal.

***

“A evoluat foarte mult, de la băiatul care era timid, nu vorbea, şi era antitalent!”

 

(Longilinul Daniel Donci, 22 de ani, şi antrenorul său, profesoara Ecaterina Calapis, la ora triumfurilor în Naţionalul de Fond (6.000 metri), pe Bega, în aprilie 2012)

„Sportul mi-a plăcut dintotdeauna cel mai mult, mai ales fotbalul”, a explicat Donci înclinaţia sa nativă către mişcare, fructificată în aproape o decadă de canotaj.

La care intervine şi antrenoarea sa, profesoara Calapis: „Este un copil extraordinar! De bază! Mai ales gîndindu-mă cum a început în canotaj. M-am uitat în urmă, la parametrii lui de la Şcoala Generală 2, şi avea 1,75 metri la 13 ani. Nu credeai că se transforma atît de pozitiv, din toate punctele de vedere. A evoluat foarte mult, de la băiatul care era foarte timid, nu vorbea, şi era antitalent…”

Generală 2 este pe strada Mureş iar Donci explică faptul că „toţi ne-am nimerit din zona Calea Şagului, şi partenerul meu de dublu, Ionuţ Atofanei, de lîngă Pompieri, şi Alexandra Hada, şi doamna Katy – iar cînd mergem acasă, o luăm pe jos împreună…”

„În mod normal, nu l-aş fi luat dacă era o selecţie la sînge, însă el a ţinut să vină şi i-am spus<bine, hai!>. Erau cîţiva de luat de-acolo, Cioacă, un băiat foarte mare, dar unii n-au mai venit şi ei se cern cu timpul… Aparenţele înşeală nu este însă vorbă în vînt şi adevăr grăieşte în cazul lui Dani. La fel a fost şi cu Ionuţ Atofanei, la Generală 12, unde am găsit un elev foarte bun ca parametri şi motricitate, şi eram în stare să fac orice să-l aduc la canotaj, iar băiatul a spus <Doamnă, vin doar dacă-l luaţi şi pe Atofanei!> Şi aşa a ajuns aici. Însă mai nou ne dezamăgeşte foarte tare, s-a debusolat…”, ne-a explicat profesoara Calapis.

***

“Se încadra fără discuţii în lot dar i-au băgat în barca de 8 pe cei dedesubt de ei…”

 

Debusolarea colegului lui Donci de ambarcaţiune a survenit pe fondul unei dezamăgiri la selecţiile naţionale, explicată de antrenoarea Calapis: „Din cauza condiţiilor financiare, Federaţia Română de Canotaj n-a mai deplasat atîtea echipaje la concursurile <de-afară>, iar ei tot încercau împreună să prindă un loc în lot. Săracii, au rămas aşa, pentru că nu s-a alcătuit un lot naţional de categorie uşoară la Tineret, după ce li s-a tot promis şi nu s-a întîmplat…”

Povestea a urmat triumfurilor lor la Campionatul Naţional de Fond pentru Seniori, de două ori aur, din aprilie 2012: „Am fost la selecţii şi am încheiat pe locul 14 la acele criterii, cu Adrian Cionca pe locul 5. M-a depăşit şi în prima zi, şi în cea de-a doua zi tot la 8 secunde, şi nu m-a selecţionat…”

„Se încadra fără discuţii în lot dar i-au băgat în barca de 8 pe cei dedesubt de ei. Astfel au pierdut participarea şi la Campionatul Mondial, şi la cel European, pentru că federalii vor ca sportivii de la categoria uşoară să fie mult mai buni decît cei de la open”, a adăugat profesoara Calapis.

***

“Este ţelul meu! În ce echipaj, nu mai contează, doar să văd şi internaţionalele!”

 

(Tineri de aur, la propriu şi la figurat: Daniel Donci, urmat de Ionuţ Atofanei şi Ciprian Postolache… Primii doi, dubli campioni naţionali la Snagov, la „uşoară”, în vară, iar cel de-al treilea, vicecampion dar şi medaliat cu bronz!)

Aşa încît ambiţiile lui Daniel Donci, al patrulea sportiv timişean pe anul 2011, şi cel puţin tot al patrulea şi la finele anului în curs, se leagă de aceleaşi furci caudine din primăvară: „Criteriul de selecţie din aprilie îl aştept cel mai mult şi sper ca în el să vin cît mai bine şi să plec afară, la concursuri internaţionale. Este ţelul meu. În ce echipaj, nu mai contează, doar să văd şi internaţionalele. Am avut unul la sîrbi, o Regată la Titel, la vărsarea Begăi, dar sper să pot participa la cît mai multe şi importante competiţii!”

La începuturi, nici o jumătate de an nu trecea de la iniţierea absolută şi pînă la primul pas pe podiumul de premiere: „Chiar la primul concurs, dar mai apoi doi ani n-am luat nimic… Prima medalie a fost una de bronz, mică, în formă de floare, la care şi ţin cel mai mult, în proba de 4 vîsle, la fond, pe 6.000 metri, tot aici, la Timişoara. De atunci este şi singura diplomă diferită, şi cea mai apreciată… S-au schimbat apoi diplomele. Toamna am început, prin octombrie, şi la primul concurs, din primăvară, am venit pe 3, în echipaj cu Mere, Portocală şi Ralf. Eram juniori mici şi eram doar 4 echipaje de 4 vîsle. În acea probă nu prea era de regulă bătaie mare, şi nici antrenamentele nu le făceam aşa cum le facem acum, tare şi serios…”

***

“Domnul Dorin Bena a cumpărat două doze de bere, pe post de comprese reci, să le pun la genunchi”

 

De la acea primă medalie au urmat şi unele coborîşuri, cel mai adesea după pauzele competiţionale, deloc lungi în canotaj, dar suficiente pentru a putea pune pe picior greşit un junior croindu-şi propriul culoar: „Cea mai grea perioadă este cea după vacanţa de vară, după competiţii, să te reapuci de tras, să o iei practic de la început. Dar şi după pauza de iarnă este dificil, şi ţin minte că anul trecut am început din data de 3 ianuarie, pe ergometru, apoi mai este şi cea de Paşti, şi poţi să ajungi să tot spui <acum mă las, acum mă las>. Mi s-a întîmplat şi mie. Important este însă să eviţi accidentările şi în mare m-am descurcat, deşi am avut la genunchiul stîng apă precum şi ceva probleme cu o accidentare de o lună, cu spatele, încît nici nu puteam să mă leg la şireturi. A mai fost şi accidentarea la o competiţie iar atunci domnul Dorin Bena a cumpărat două doze de bere pe post de comprese reci, să le pun la genunchi. Am crezut la început că este o ruptură de menisc, era acum peste 4 ani, înainte de a atinge marea performanţă…”

După prima medalie, avea să urmeze şi un prim titlu de campion naţional, în echipajul de 2 fără, pe 6.000 de metri, la Snagov, la juniori, cu Flavius coleg de echipaj. Şi astfel s-au strîns 27 de diplome, „majoritatea la canotaj, dar şi la alergare, la cros, care este importantă pentru respiraţia noastră, în canotaj. Aştept mai ales ca în anul 2013 să prind crosurile Timişoarei. Cînd eram la Snagov am ratat primul cros nocturn la Timişoara… Iar cu canotajul alergăm şi cîte 10 kilometri în perioadele de acumulări, iar săptămîna trecută am făcut de exemplu 8 ture a cîte 1.200 metri, în general după programul pe apă sau de ergometru, dar în orice caz n-avem ce discuta fără o tură de alergare la startul antrenamentului, de încălzire. Tura mică este peste pasarela dinspre Gară şi peste podul de la Vaporul, iar o tură mare ajunge pînă peste podul de la Gară, şi în general facem 4 mari. Cu căştile în urechi, pentru că ne ajută să ne facem ritmul. Mai facem şi pe terenul din spate dar este cam greu să alergi în cerc… cam două ture pe minut”.

***

“În ultimii 2 ani am luat numai locul I iar doamna Katy ne-a pus să semnăm că aducem titlul la Timişoara”

 

Iar de la un prim titlu, la continuitatea pe locul I: „În ultimii 2 ani am luat numai locul I, la dublu şi 2 fără, iar atunci doamna Katy ne-a pus să semnăm că aducem titlul la Timişoara. Noi atunci ne descurcam mai mult în vîsle dar în rame ne-a fost cam frică. Credeam chiar că am pierdut şi eram tare dezamăgiţi, pînă ce am auzit-o pe doamna Katy: <Felicitări, bravo campionilor!> Ne întorsesem 4 kilometri fără nici un chef, chiar nici nu ne venea să ne întoarcem la bază… La fond nu prea ai cum să-ţi dai seama ce ai făcut, pentru că am fost foarte apropiaţi ca timp. Şi am mai fi fost consideraţi ca fiind fraierii canotajului, pe locul 3 din 3 la categoria uşoară, unde erau doar Steaua, Călăraşi şi cu noi. Noi practic eram creditaţi cu locul 3 şi mai nimeni nu se aştepta să furnizăm surpriza. A fost primul titlu cîştigat împreună cu Ionuţ. Apoi, la viteză, a urmat măcelul. Pe 2.000 de metri i-am bătut la 20 şi ceva de secunde”.

„Era aşa de frumos. Timişoara prima la simplu, prin Cionca, apoi tot Timişoara prima şi la dublu, apoi la 2 fără – iar apoi le-am cucerit pe toate la fondul de la Timişoara! Nimeni nu se aştepta, cel puţin aşa cred eu… La simplu, la dublu, şi la open şi la categoria uşoară, toate pe locul I la Timişoara: a fost ceva foarte frumos!”

(Daniel Donci pe Bega, în pregătiri, cu Ionuţ Atofanei)

Uitîndu-mă în jurul său, la juniorii sau tineretul de astăzi, îl întreb însă pe Donci dacă nu se simte cumva deja un veteran, la 22 de ani: „Da, mă simt cam bătrîn… N-am venit la canotaj pentru performanţă, ci iniţial mai mult de plăcere, dar încet-încet am progresat. Ţin minte că abia reuşeam 8:14 pe ergometru, un timp catastrofal, iar acum am ajuns la 6:28, cel mai bun timp. Sunt foarte puţini care pot merge aşa, iar după Ionuţ Atofanei, recordul categoriei ar fi 6:26, din spusele lui. Aşa încît mi-am propus să ajung şi eu la 6:26, înainte să mă retrag!”

***

“Adevărul este că am avut mari aşteptări să plec afară şi am avut şi eu – un pic – o cădere psihică, dar am zis să mai încerc anul acesta”

 

Care retragere n-ar aduce cu sine şi renunţarea… „Tot aş veni să particip la competiţii, n-aş putea sta departe de canotaj. Nu ştiu sigur dacă aş mai trage la categoria uşoară, deoarece poate aş mai pune pe mine după ce mă las…”

Nici o şansă însă de oarece grame în plus, la transpiraţiile actuale: „Depinde de intensitatea antrenamentelor, dar putem avea şi de două ori cîte 4.000 metri de tras în cadenţă crescută, care se calculează ca medie de timp pe 500 de metri iar aceea să fii capabil să o menţii. Cadenţa de 22 are o intensitate foarte mare iar pulsul este undeva la 180… Mai este şi sala de forţă, unde putem să avem 2×4 minute, 3 circuite de 3 minute, în funcţie de programul prestabilit de doamna Katy… În orice caz, prefer alergarea, şi nu mi-a plăcut niciodată forţa, dar e nevoie. La alergare aveam tendinţa să mă duc, iar dacă ne dădea 15 ture stadion, antrenament de descărcare în loc de apă, pe 12 kilometri, veneam în faţă cu una-două ture…”

Ca un alt pas semnificativ în faţă, selecţiile la loturile naţionale au survenit în 2011, ca o bucurie şi apreciere a progresului său, dar aducînd cu sine, la un anumit prag, şi dezamăgiri… „De anul trecut am ajuns şi la loturile naţionale după ce, în rest, nu prea aveam aşteptări să merg la lot. Prima oară a fost în iarna de acum 2 ani. De mult tot era ideea să se facă un lot de categoria uşoară, cam pe cînd a intrat Atofanei în lot la Orşova. De atunci ne-am tot pregătit în dublu şi am fost la Snagov, 3 săptămîni, din care două de încărcare şi una de descărcare, înainte de Campionatul European 2012. Adevărul este că am avut mari aşteptări să plec afară şi am avut şi eu – un pic – o cădere psihică, dar am zis să mai încerc anul acesta. Chiar am tras de mine, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, dar după cum a explicat şi doamna Katy, în mod normal chestia stă cam aşa: <Băieţii sunt buni dar n-avem bani>, iar cînd au fost bani, <Ştiţi, s-au terminat înscrierile>. Chiar am vrut s-o închei şi eu dar doamna Katy a tras de noi…”

Rană la care Donci a oftat, „asta m-a deranjat cel mai tare, cînd a zis lucrul acela. Pentru Campionatul Mondial, cel puţin în banca de 8 aveam loc, dacă în cea de 4 n-aş fi avut şanse. Am avut avantajul că am venit la categoria uşoară şi se făcea raportul kilograme / forţă. Dar doamna Katy ne-a luat înapoi la Timişoara şi adevărul este că nicăieri nu-i ca acasă!”

(Campioni ai ţării pentru a doua oară în două zile, în aprilie: Donci şi Atofanei, băieţii de aur de la U Timişoara)

 

***

Ca performanţe pe 2012, cabinetul lui Daniel Donci musteşte de titluri naţionale: Campionatul Naţional de ergometru, locul I individual, „în mod normal trebuia să trag în două probe dar doamna profesoară mi-a zis să merg într-una singură dar bună”; Campionatul Naţional de Fond, la Timişoara, la 2 fără (rame), respectiv la dublu, cu două minute şi ceva avans pe apele Begăi; Campionatul Naţional de viteză, la Snagov, la două fără, probă în care„am încercat cu două echipaje, Atofanei cu mine, iar pe 2 au sosit Postolache cu Toderiţă”, respectiv la dublu.

Iar acum, în 21 decembrie, Donci tinde să-şi apere trofeul Cupei României cucerit la finele anului trecut, atît la individual cît şi în echipă cu Ciprian Postolache.

***

Pasul următor, aşa cum nu s-a ascuns s-o spună, este luciul apelor internaţionale: „Asta aştept foarte mult numai că este greu. Sunt mulţi canotori de la Dinamo sau Steaua, plus antrenorii lor, iar eu cel puţin cred că l-ar fi sacrificat şi pe Cionca, dacă n-ar fi ieşit el în faţă, şi nu l-ar fi selecţionat. Dar a fost foarte, foarte bun…”

Apropo de Cionca, şi ex-campionul mondial din 2011 va face deplasarea la testările pentru selecţii din 17 încolo, plus, surpriză!, Robert Pataki, un talent readus pe ape tocmai de Daniel: „Ca junior îl depăşea pe Cionca şi cu 15 secunde pe apă dar s-a lăsat 3-4 ani. L-am rugat să se reapuce, i-am spus <Vino să te vadă!>, şi iată-l înapoi. Am şi vîslit împreună pe 30 august, am tras atunci şi în Dragoane, la Arad, ocazie cu care l-am convins să vină înapoi. Erau 1.000 metri, mai mult de distracţie, dar a fost o plăcere pe Mureş…”

Ca un sfat pentru tinerii aspiranţi, multiplul campion naţional a spus: „Celor care iubesc sportul, n-au decît să încerce, şi poate le va place. Importantă este perseverenţa! Şi eu am fost antitalent la început deşi am avut înclinaţii pentru sport. M-aş fi dus de fapt să încerc şi la kaiak, dar nu mi-ar fi plăcut atît de mult”.

***

“Cea mai mare dezamăgire o am pentru fetele în 8, vroiam să văd o medalie la gîtul lor…”

 

Iar în ceea ce priveşte percepţia despre asemenea sporturi, Daniel Donci nu s-a sfiit să remarce pe bună dreptate că „nu doar canotajul suferă ca imagine şi acoperire mediatică. Am văzut succesul la 4 în kaiak, au fost 30 de secunde pe ştiri, iar după aceea clasicul despre Steaua, Becali, toate cele din fotbal. Este egal pentru toate sporturile, ca marginalizare…”

Donci a mai mărturisit şi că nu se aştepta la minuni de la echipajele României la regatele olimpice de la Eton Dorney: „Cel puţin eu mă aşteptam să nu obţinem medalii, deşi speram să mă înşel. A fost şi schimbul de generaţii, şi într-adevăr, flotila este una tînără – sunt foarte bune fetele, iar băieţii – tot aşa, doar unul singur are peste 30 de ani în echipajul de 4 vîsle, pe cînd Cristi Pîrghie are 20. Cred că era cel mai tînăr din echipaj dar cea mai mare dezamăgire o am pentru fetele în 8, vroiam să văd o medalie la gîtul lor…”

Înainte de toate amintitele medalii pentru CS Universitatea Timişoara, „primul-primul titlu naţional a fost cu CSŞ Bega Timişoara, un titlu la doi fără, la Fond, pe lacul Snagov, la 16-17 ani. În rest, ca junior la Bega, luam doar locul 2, eram la bătaie cu Poienariu, de la Olimpia, căci pe-atunci trăgeam în simplu. În rest tot pe individual m-am axat, căci n-aveam parte de un coleg de barcă. <Spicu> a avut însă parte de Mondiale, la simplu, acum 2 ani, după care s-a lăsat, neglijat fiind în simplu şi la categoria noastră uşoară…”

***

“De 3 ani ne descurcăm aşa dar din clasa I suntem obişnuiţi să creştem doar cu cîte unul dintre părinţi”

 

Totuşi, Donci se declară optimist că şi-ar mai putea găsi un partener în barca de dublu, înlocuindu-l pe Atofanei, sau dacă nu… „Nu ştii de unde sare iepurele dar la o adică mă bat oricum în simplu, merg încrezător!”

Daniela şi Daniel Donci, multiplul campion naţional de canotaj pe 2012, înaintea crosului "Fuga la Ştafetă!" al STUDENT SPORT

Încrederea în forţele proprii i-a fost oţelită şi de situaţia familială mai aparte: „Stau de cîţiva ani singur cu sora mea şi trebuie să mă descurc, să-mi gătesc după antrenamente, ceea ce este oroarea mea, pentru că nu prea ştiu şi pînă închei îmi cam sare pofta de mîncare. De 3 ani ne descurcăm aşa dar din clasa I suntem obişnuiţi să creştem doar cu cîte unul dintre părinţi, ba mama, ba tata. Dar de 2-3 ani tot singuri. Trebuia să ne descurcăm cumva! Mama, care lucrează în Italia, ne ajută mai mult financiar, plus sora mea, care este la Inginerie Genetică, îşi cîştigă singură existenţa: a fost prima oară angajată, apoi şef de magazin în EuroCity, avînd experienţă şi descurcîndu-se cu tot ceea ce înseamnă acte. În cazul meu, dacă-mi găsesc o slujbă, tind să fie ceva dinamic, nicidecum la birou. Şi acasă mă plimb de parcă n-am stare, să fiu în mişcare, fiind obişnuit cu sportul. Iar în vacanţă, cînd trec pe aici, prin zonă, îmi dau seama că abia aştept să mă reapuc de pregătiri”. Fără a ne dezvălui el însuşi, dar din ceea ce am aflat de la mentorul său, profesoara Ecaterina Calapis, „copilul extraordinar” a făcut şi sacrificiul de a-şi suplini o vreme mama, în activitatea din Italia, cînd dumneaei era căzută la pat.

Iar Daniel speră să calce pe urmele… olimpice ale unui fost coleg de liceu, Vlad Cotuna: „Nu ne-am mai văzut din clasa a 12-a dar ne-am revăzut la festivităţile de premiere din 2011, şi a fost o plăcută surpriză. La Londra chiar m-am uitat la gimnastică şi sunt mîndru că am fost coleg cu el în liceu! Îmi pot imagina ce experienţe a trăit la Jocurile Olimpice şi sper să reuşesc şi eu, este vîrful vîrfurilor. Îmi aduc aminte că aveam atunci absenţe din cauza antrenamentelor, liceeni fiind, pentru că nu există să întrerupi pregătirile, fie şi în timpul programului şcolar…”

(Daniel Donci, 22 de ani, un timişorean cu care ne mîndrim: multiplu campion naţional)

Iar apropo de pregătiri, meniul e complet iar tacîmurile multe: 17 ore de şcoală pe săptămînă, pe vremea cînd era la liceu, dar şi multe pe zi de antrenament. De regulă de la 8 dimineaţa, pînă la 10 sau chiar 11,30, plus după-amiaza, de la 15,30, cu vreo 14 kilometri pe apă, o normă medie, eventual chiar 8.000 în josul canalului, dar şi în amonte, mai greu… Şi pînă la ora 6 seara. Lunea două, marţea două, miercurea un antrenament, joia două, vinerea două, sîmbăta unul. „Iar dacă doamnei Katy nu-i place cum mergem, şi duminica. Azi am mers cam prost, n-am fost în formă”.

Şi-ar mai avea în farfurie şi oarece studii: „Trebuie să întocmesc proiectul de Licenţă, <Studiul asupra pregătirii canotorilor CS Universitatea – Tineret, pe perioada unui macrociclu de un an>, cu profesorul universitar Doru Ciosici, iar dumnealui ne predă şi teoria antrenamentului sportiv”.

Iar apropo de clubul de apartenenţă, după cei 2 ani la CSŞ Bega, ca junior, a urmat o perioadă cu dublă legitimare, şi la CSU Timişoara, mai exact vreme de 5 ani, acum rămînînd sportiv al „Universităţii”.

„Am adunat circa 25 de medalii plus alte cupe”, într-un sport în care „puţini pot să vadă ceea ce vezi tu într-o barcă. Să te ştii singur într-o barcă, peisajul e fantastic, iar ca sport de agrement, după-masa pe apă, cu priveliştea aceea, de exemplu la Orşova, e foarte frumos…”

Cînd este însă vorba de concursuri şi… secunde, „nu mai ţii cont de nimic, iar în cea mai tare cursă a mea am venit de fapt pe 2, în simplu, la mare, la Năvodari. Eram în ultimul meu an de juniori şi am clacat, n-am mai ştiut nimic de capul meu, atît mai vedeam, semnele de 500 de metri, de mie, de 1.500. Pe final nu mai auzeam nimic, nici galeriile nu le auzeam, eram conectat doar la cursă, ca un automat, ştiind că trebuie să aud doar gongul cum că am trecut linia de sosire. Atunci mi-am propus să-l bat, după ce toată vara m-am antrenat doar să-l bat pe Cristea. Şi e o senzaţie unică tot ceea ce urmează, e ca o durere instantanee ce te cotropeşte, la picioare, ca şi cum ţi le-ar tăia cineva, plus că îţi simţi grele mîinile, corpul. Am o filmare postată pe youtube, într-o barcă grea, West, cu Atofanei, în nişte pregătiri pentru cursele de viteză: la finish eram terminat! De fapt cam în orice cursă, după 2.000 de metri, cam aşa te simţi.. stors”.

Trăgînd tare de sine, Daniel Donci speră de la 2013 ceea ce n-a reuşit pînă acum. Plăcerea sa, geografia, aplicată în drumurile prin ţară, la varii concursuri, să fie extinsă şi peste hotare: „Mi-a părut foarte uşoară geografia, şi pentru că îmi place să vizitez diverse locuri. Încă n-am fost prin Moldova dar sper să ajung şi acolo dar şi la întrecerile internaţionale!”

Iar primii paşi după antrenamentul de astăzi avea să-i facă la parada militară, de Ziua Naţională a României, şi mai apoi la Timba – Dinamo, în tribună.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 2 =