Dar după 24 de ani?

S-a mai ratat o calificare la Mondial, a cincea consecutivă dar și cea mai din scurt prin rapiditatea eliminării, iar reacțiile sunt tipice unor viziuni limitate și de moment.

Inevitabilul așadar s-a produs, România îngroșând de luni numărul naționalelor ieșite deja din calculele calificării, deși ar mai fi de jucat luna viitoare încă două runde în faza grupelor. Sugestiv, mai numeroase sunt reprezentativele care încă au șanse de a ajunge direct la turneul final mondial, de pe pozițiile 1-2, și anume 24 de selecționate, decât cele care și-au luat adio până și de la ultima fărâmă de speranță, 23 printre care și România, aflată într-o companie deloc selectă dar împăunată și cu eșuate precum Cehia, Norvegia sau, spre consolarea unora, Ungaria. Iar dacă mai enumerăm și naționalele care încă își fac calcule pentru pătrunderea în barajul play-off din noiembrie, nu mai puțin de șase, și anume Albania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Estonia și Grecia, atunci imaginea naufragiului României este cu atât mai completă.

Ce-ar mai fi de fapt de spus din moment ce România este unicul cap de serie ieșit prematur din cursă din totalul de 9 reprezentative cu acest statut, toate celelalte având încă șanse de calificare directă la Mondialul rusesc!? Și tot numai una din câte 9 naționale plasate la start în urna a doua și a treia, Cehia respectiv Ungaria, au alte planuri la ora turneului final din 2018.

Tipic însă, proaspăta eliminare a ”tricolorilor” a fost redusă la aceeași învârteală în jurul cozii, reacțiile limitându-se la nesfârșite aprecieri în special pe adresa selecționerului Daum, așadar la efecte, fără a se înțelege că opțiunea pentru învestirea neamțului a fost nepotrivită, cauză punctuală semnalată tocmai în această rubrică acum mai mult decât un an, cu interogația ”Ți-ai lua pe unul care n-a mai antrenat de 2 ani?”

Dar până și acest subiect al alegerii selecționerului este unul punctual și de moment, pe când adevăratele cauze ale ultimului rateu sunt mult mai complexe și mai profunde, cu ramificații în timp, de fapt tot mai estompate și greu de detectat odată cu scurgerea anilor. Iar memoria colectivă este tot mai asaltată de E-uri.

Căci chiar și la ora ultimului meci jucat de România la turneul final mondial, pierdut în fața Croației în optimile întrecerii din 1998 din Hexagon, fotbalul intern începea deja ușor, ușor să tindă a trăi din amintirile legate de prestațiile unor generații rare, resimțindu-se deja pe-atunci primele semne evidente ale decăderii ce avea să urmeze. Foarte puțini prevesteau și anticipau la vremea respectivă picajul aproape în gol, cădere ca o consecință firească a debandadei tot mai accentuate din sportul rege autohton, mult mai numeroase fiind în schimb lamentările pe seama eșecului cu croații, fără a se percepe faptul că fotbalul românesc trăia deja pe credit, printr-o falsă imagine proiectată grație exponenților săi la vârf, ”tricolorii”.

Ulterior, după fiecare eliminare din cursa spre Mondial, am repetat aceleași aspecte definitorii calajului și care n-aveau de-a face doar strict cu selecționerul și naționala în sine, indiferent care ar fi fost antrenorii și jucătorii, prevestind totodată că nici nu se ajunsese încă la fundul sacului, pe cel mai inferior punct al traiectoriei. Decăderea era într-atât de mare încât n-ar mai fi putut fi stopată cu una cu două, de la o campanie în preliminarii la alta.

Ar fi fost necesare măsuri radicale, insuficiente chiar și acestea pentru o redresare deja la proxima tentativă, însă cum veritabilele schimbări și nu doar cele de suprafață s-au lăsat și se lasă în continuare așteptate, traiectoria putea fi strict doar una descendentă.

Un punct de minim însă tocmai s-a atins prin această vremelnică ieșire din cursa spre 2018 FIFA World Cup, deși ar fi la o adică loc chiar și de mai rău, oricât de neverosimil ar părea. Și asta pentru că și ultimele recente modificări doar la fațadă au echivalat cu alte pierderi de tempo pentru subminatul fotbal românesc. Și este cât se poate de plauzibil că fără sau cu Daum deznodământul de moment ar fi fost același, nu neamțul fiind cauza deșertăciunii peste ani a băștinașilor de pe gazonul autohton.

Drept dovadă, răsfoind arhivele federale, se poate lesne constata că s-a mai câștigat timp, cel puțin până luni, la ora eșecului cu 1-0 din Muntenegru, sforăindu-se pe laurii mincinoasei clasări a României pe poziția a opta în ierarhia FIFA la ora tragerii la sorți din iulie 2015, conferind un statut de cap de serie pe post de foarte mare pălărie pe creștetul unui fotbal cu gazonul chelit. Sporttim a tot repetat că nici n-ar mai trebui menționat și pomenit respectivul clasament distorsionând realitățile profunde ale unei întregi activități fotbalistice naționale, dar FRF se delecta în a-și cosmetiza imaginea, apă la moară dinspre forul mondial.

Buf însă de pământ după 2 ani și ceva, la ora implacabilului decont. Și-ar fi fost exclus să se poată întâmpla altfel, sugestiv fiind faptul că atât a putut oferi în plan ofensiv fotbalul ”autobuz” românesc pe scena continentală, 4 apariții fără gol marcat, alte 3 cu câte o reușită și unicatul unui 0-5 victorios pe fondul superiorității numerice încă din primele minute, în Armenia.

Fotbalul românesc s-a mai tot amăgit cât a putut, salvând aparențele printre rămășițele ruinei unei consolidate structuri în urmă cu decenii, dar realitatea este că a ajuns să plătească din plin tribut pe fondul unui accentuat neajuns principal, și anume că nu mai are unse pârghiile lansării unor sportivi performeri.

Iar decidenții federali postdecembriști au o colosală vină în a fi administrat și gestionat defectuos și pe alocuri fraudulos un fotbal tot mai sărăcit valoric și moral. Peștele de la cap se împute iar diriguitorii au întreținut nesănătosul climat în care sportul rege autohton a continuat să se deterioreze, neajunsurile crescându-i exponențial.

Conducători de cluburi divizionare aciuați în fotbal au exersat la rândul lor un management sportiv după ureche, cu o viziune îngustă și fără bătaie pe termen lung, pierzându-se tot mai mult din vedere stimularea sectorului juvenil, cu tot ceea ce ar implica așa ceva, cu impact negativ peste ani. Pe scurt, nu s-a investit cum se cuvenea în pregătirea generațiilor de mâine, de la instruirea, stimularea și cointeresarea antrenorilor de profil și până la asigurarea unei infrastructuri adecvate deprinderii tainelor fotbalului, iar rezervorul de talente a devenit încet, încet tot mai secătuit.

FRF și oarecare ”amici” de pe la cluburi au perpetuat peste ani o clică interesată mai degrabă de alte interese decât cele primordiale dezvoltării etice și sănătoase a fotbalului românesc, o încrengătură uscată ce a veștejit încet și sigur mai totul în jur, așa încât colapsul valoric al campionatelor interne, văduvite tot mai mult de performeri de la un sezon la altul, precum și rezultatele de la o campanie de calificare la alta ale selecționatelor juvenile au dovedit tot mai mult că tendințele sunt negative iar sportul rege autohton culege ceea ce a semănat. S-a mers pe grupuri de interese, pe ochi frumoși, pe lasă-mă să te las, pe bătăi cu palma pe grobiene pântece la câte-un șpriț, pe promovări de cluburi sau convocări la loturi după cum bătea vântul sau după ureche, pe un spirit în esența sa diletant și de tarabă, dar cu impresii nevoie mare. Tipic românesc.

În consecință și drept urmare, în absența oricăror performanțe la nivel juvenil pe plan internațional era și imposibilă o continuare pe alte coordonate la nivelul reprezentativei de seniori, tot mai puțini sportivi de calitate ajungând să ducă greul pe scena calificărilor la turneele finale continentale ori mondiale.

Lucrurile se leagă într-un raport cauză-efect și unele mici-mari neajunsuri din bătătura internă le influențează pe celelalte, majore și expuse în luminile rampei, efectul fiind de domino, precum într-un lanț al slăbiciunilor. Căci nu poți constata preliminarii după preliminarii contra-performanțele diferitelor selecționate juvenile și să te mai aștepți la oarecare minuni la nivelul seniorilor. Este la… mintea cocoșului.

Fotbalul românesc pur și simplu n-a mai zămislit suficient de mulți jucători valoroși care să facă față rigorilor actuale pe plan internațional, unele deprinderi deficitare de pe parcursul instruirii la nivel juvenil și la inadecvata trecere spre tineret și seniorat răsfrângându-se asupra modului de exprimare individual și colectiv pe dreptunghiul verde, dar și în afara acestuia.

Cu conducători federali dar și de cluburi de o anumită factură, cu participanți auxiliari din sfera arbitrajului, observării dar și mass-media sportivă complăcuți în același mediu alterat și viciat, fără a fi detectat miezul neajunsurilor, ba din contră, cu sârg îngropat, fotbalul românesc n-avea cum să prospere. Involuție.

Daum a constituit doar paravanul federal, costisitor din cale-afară, na, v-am adus un neamț, ce-ar mai fi de zis!?, dar strict tot pentru salvarea aparențelor și protejarea propriului dorsal. O mutare de imagine dar fără sorți de izbândă, o altă dovadă a rătăcirii fără noimă în care a eșuat fotbalul românesc odată intrat în vrie.

Decăderea este greu de stopat în circumstanțele actuale iar intrarea pe o traiectorie ascendentă cu atât mai greu de înfăptuit, și în orice caz doar cu semne în timp, și nu de pe-o zi pe alta. Fotbalul românesc e falimentar moral prin infatuarea în care s-a delectat peste ani în ciuda unui îndoielnic cult al performanței, așadar fără a se fi bazat pe un fundament structural solid, iar acum privește neputincios și lăsat în urmă la cele 7 puncte avans ale Danemarcei și celor din Muntenegru, chiar zece față de Polonia. De prisos de reamintit și că în pofida accesibilității Grupei E, printre cele mai facile din oricum norocoasa istorie recentă a ”tricolorilor” dar și din actualele preliminarii, România este urmată ca bilanț între ocupantele locurilor 4 în cele nouă serii de o singură selecționată, și anume cea a Insulelor Feroe, cu un punct mai puțin.

Noile grade de comparație în cazul reprezentantei la vârf a fotbalului românesc sugerează perfect deșertăciunea și uriașa risipă de potențial dintr-un sport rege autohton care și-a tăiat sistematic craca de sub picioare prin abordări și tendințe cel puțin îndoielnice dar și strategii păguboase, mizând pe câștigul de moment în detrimentul consolidării în timp, reflex al unor decidenți puțin cultivați și în orice caz avari. Iar semnele ce răzbat dinspre categoriile inferioare de vârstă rămân momentan pe aceleași coordonate, în ciuda unor sforăitoare aprecieri despre oarecare notabile generații, beție cu apă rece, ultimul rezultat înregistrat spunând și acesta ceva, un 1-1 acasă la U21 cu elvețienii.

Selecționerul și cei convocați sunt cei mai expuși opiniei publice prin prestațiile etalate la ora preliminariilor, dar acesta este doar corolarul la vârf al disfuncționalității induse de la nivel federal a esențialelor baze ale fotbalului intern. Care, lăsate practic de izbeliște, au putrezit în ignoranța exersată repetitiv de factori de decizie nedemni de rolurile însușite.

Așadar, dacă este să ne întrebăm în privința unei prime calificări a seniorilor României la un turneu final mondial după 24 de ani, adică în 2022, totul se reduce la cât de competitive sunt întrecerile interne și la capacitatea de a lansa jucători pretabili mai bine cotatelor campionate de peste hotare, totul în paralel cu o revigorare a sistemului juvenil, de la selecție și până la inducția spre seniorat. Acestea ar fi reperele, dar prin prisma actualei stări de fapt din Liga 1, pentru a nu mai pomeni de celelalte paliere valorice, premisele sunt rezervate.

România n-ar fi avut de fapt ce să caute la 2018 FIFA World Cup, așa cum n-ar fi avut ce să caute nici la Euro 2016, în Franța, trebuind mai întâi să-și facă ordine în propria ogradă. Unde domnește de peste două decenii debandada, revărsată la ieșirea din ghearele unui anacronic sistem centralizat și în sport, minciuna având picioare tot mai scurte dar și mai expuse pe scena internațională. 1-0 abia în prelungiri acasă și în superioritate numerică în fața Armeniei este adevărul gol-goluț, efect în oglindă al unei stări de fapt sârguincios alimentate peste ani și de necontestat.

Dar după 24 de ani? Poate dacă ar fi ”tricolorii” într-o grupă preliminară cu ciurucurile ultimelor două serii de calificare, pentru Euro 2016 și 2018 FIFA World Cup… Momentan însă, altele ar trebui să fie prioritățile FRF și ale principalilor actori din pateticul fotbal intern, și nu cai verzi pe pereți despre turneul final al Campionatului Mondial. Acela este apanajul celor care se respectă și care nu mimează asemenea sentimente definitorii.

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + 7 =