De ce ar fi criticat căpitanul număr 6?

Se greșește în a-l critica pe Chiricheș, altădată ridicat în slăvi, rezervă la Napoli care nu-și are de fapt locul în 11-le României, dar mai și căpitan.

Căci ar fi de mirare ca Vlad Chiricheș să-și depășească evidentele limite ale evoluțiilor sale de dată recentă, așa încât nu mari pot fi așteptările din partea fundașului învestit căpitan în recentul joc amical pierdut de România cu 3-4 în fața Ucrainei. De unde că nici criticile și reproșurile apărute în mass-media pe adresa lustruitorului băncii de rezerve la Napoli, după pierderea busolei odată cu episodul pălăriei prea mari de la Tottenham Hotspur, nu-și prea au rostul, fiind exagerate.

Te pune mai degrabă pe gânduri faptul că selecționerul Iordănescu nu doar că-l titularizează dar îi încredințează și banderola de căpitan, iar într-o imagine de ansamblu că România este într-atât de văduvită de fotbaliști de valoare încât Chiricheș a devenit un etalon al performanței în sportul rege din Carpați, un sportiv de la care se nutresc pare-se mari așteptări. Să fim rezonabili și ceva mai realiști…

Sporttim se întreba în același colț de pagină, în urmă cu circa un an și opt luni, dacă ”Chiar credeați în Zmeul Chiricheș?”, și răspunsul se pare că este afirmativ, ceea ce ar necesita o grabnică ajustare a percepțiilor. Precum în cazul altor fotbaliști români, presa centrală a pus carul înaintea boilor și l-a ridicat pe șesarul ”tricolor” la un rang la care tălpile tuturora erau rău de tot în aer și departe de sol, Beckenbauer, ce mai!, dar realitățile factuale i-au ajuns pe toți grabnic din urmă, dezvăluind o carieră al cărei vârf a fost deja atins, prin trecerea la londonezi, unde fundașul însă n-a confirmat, actualmente fiind pe traseul de coborâre.

Chiricheș doar evoluează în nota sa caracteristică și a capacității sale sportive, grav afectată de lipsa jocurilor în picioare, aspect de care se face principal vinovat, așa încât se cade în eroare în a fi criticat un fotbalist care nu mai este de nivelul la care este învestit să presteze, ceea ce nu poate mira deloc. Îngrijorează în schimb dependența fotbalului nostru, secat de talente autentice, de asemenea jucători a căror valoare este dată de numărul redus de meciuri ca titulari la echipa de club, tinzând spre a deveni necompetitivi, și nu de artificiala imagine de ”zmei” zămislită în jurul lor de o presă extrem de superficială și interesată doar de rating prin fraze cât mai șablonate sau pompoase, bazate pe clișee răsuflate, și cu titluri pe măsură.

Chiricheș n-a fost niciodată un mare fotbalist, și în orice caz nici pe departe la nivelul la care a fost forțat ridicat în slăvi de mass-media mioritică, așa încât a te mai mira până și-acum, după atâtea pilde în acest sens, pe marginea erorilor sale de curtea școlii dovedește perpetua stare de visare a fotbalului nostru.

Nu este însă exclus ca numărul 6 ”tricolor” să-și depășească pe alocuri condiția, poate chiar la Euro 2016, și să-și ducă arătătorul la buze în direcția detractorilor săi, dar doar niște prestații remarcabile din partea sa ar avea cu adevărat darul să minuneze. Următoarea și ultima repetiție înaintea debutului României la turneul final, programat tocmai cu ocazia meciului inaugural al întrecerii, pe 10 iunie, contra gazdei Franța, este fixată vineri 3 iunie, de la ora 21, pe Arena Națională, contra Georgiei, și rămâne de văzut cum va jongla Iordănescu cu formulele de start, după masivele schimbări de la o partidă, cea remizată cu Congo la Como, la cea pierdută duminică la Torino cu vecinii ucrainieni.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.