Dica: ”Sunt în generația de 2001 câțiva copii care și muncesc, au și rezultate”

De vorbă cu tatăl unui junior timișorean aspirant de top în tenisul de câmp juvenil românesc, despre provocările aduse de pragul celor 14-15 ani…

Triumfător în turnee din țară și din străinătate și ajuns deja chiar și peste Ocean, la Mondialul Nike, în fieful lui Nick Bollettieri, dar și mică vedetă pe YouTube cu tweener-ul său, timișoreanul în vârstă de 13 ani Nini Gabriel Dica, o zvârlugă oacheșă și cu părul creț, este în aceste zile jucătorul numărul 1 al reprezentantei orașului de pe Bega la Campionatul Național pe echipe sub 14 ani de la București, CS Sport 4 Fun. Un prilej cât se poate de nimerit pentru a creiona prin ochii tatălui său un început de drum bine croit dar și mult mai marile provocări ce bat la ușă…

Nini Gabriel Dica

Pe Nini Dica Sr. nu l-ai fi prins în mod normal acasă pe când tenismanul junior e la turnee, fiindu-i însoțitor permanent, însă o excepție de la regulă a oferit ocazia de a puncta la concret dificultățile cu care se confruntă un adolescent român aspirant la ”tenisul mare”, dar și familia sa, ”principal sponsor”, după cum se confesează de facto și fără emfază tatăl sportivului.  Suntem în anul ”HalepManiei”, în care mai tot poporul a ținut morțiș să se identifice cu întâiul mare moment de glorie al compatrioatei lor, finala de Grand Slam de la Roland Garros, și să se hrănească vârtos din clipele primei mari confirmări a ascensiunii performerei constănțence croindu-și din greu drum peste ani într-o disciplină eminamente individuală, așa încât subiectul zbaterilor pe cont propriu ale tinerilor români pasionați de tenis de câmp și ale aparținătorilor lor este de actualitate, fiind cu atât mai interesant cu cât nu este abordat retrospectiv prin prisma hopurilor deja depășite de o multiplă învingătoare ajunsă ”la lumină”, pe locul 2 în topul mondial, ci prin asperitățile la ordinea zilei pentru un totuși copilandru care încă se uită de jos la înaltele culmi, în mult mai complicatul 2014.

Ascultându-l pe tatăl unuia dintre cei mai buni 2 tenismani români ai generației de 13 ani, la o aruncătură de băț de grădinița unde mergea cândva Nini Gabriel Dica, vis-à-vis de Parcul Copiilor, m-a năpădit nu doar admirația pentru temeritatea adolescentului și a familiei sale de a persevera în urcușul pieptiș din abrazivul tenis de câmp actual dar și gândul la cât de complex trebuie că devine de la generație la generație, și pe fondul progresului tehnologic, acest sport echivalând cu o mare industrie. O mașinărie infernală în care nu e loc de manevră, de ”dacă” și cu ”parcă”, ci de o semnificativă și continuă investiție zilnică: efort, transpirație, suflet, timp și tot mai mulți bani.

Ultim aspect care nu poate fi ocolit încă din start: ”Ajungem la 2.000 de euro lunar, care sunt foarte mulți bani, dar pentru a înainta încet-încet în tenisul de performanță e necesar să ne îngrijim de cât mai multe aspecte, să-și contureze un portofoliu, să atragă sponsorizări, să facem lobby. Fără toate acestea este foarte greu să răzbatem, căci doar singuri o putem duce însă suntem în fața pragului a exact ceea ce se întâmplă de regulă în România, unde juniorii sunt excepționali până la 14-15 ani dar apoi, din diferite considerente, au toate șansele să se piardă. Și nu mai putem ține ritmul impus de cei care tind la performanță în străinătate, unde se pot oferi sponsorizări și de 100.000 de euro pe an, căci așa se lucrează peste graniță. Am urmărit subiectul, căci că am tot avut ocazia cu turneele internaționale la care a participat Nini, am discutat cu părinți, cu antrenori, iar în Germania, ca exemplu. Mercedes ofera 100.000 pe an unui junior, plus că mai e și Federația, pe când la noi abia acum câteva zile am citit că au fost premiate fetele U14 care au terminat pe podiumul campionatului mondial. Sperăm să fie un prim pas în susținerea acestor minunati copii, care muncesc de multe ori mai mult decât adulții. Până la această premiere, doar turneele de obiectiv ale Federației Române de Tenis, la Campionatul European de exemplu, sunt cele care le suportă forul federal, căci sportivul merge să reprezinte România…”

Așadar un potențial punct de sprijin nu prea excelează în sprijinirea ”pepinierei” juvenile.Dar clubul? ”Nini e legitimat acum la CS Sport 4 Fun iar profesorul Petruț Mergheș este și preparatorul său fizic,  de fapt cam toți timișorenii intrați la performanță, până în 15-16 ani, fac pregătirea fizică cu el. Ne-am mutat în clubul său, marea majoritate, așa încât CS Sport 4 Fun a conturat o echipă și la băieți și la fete. Clubul participă la Naționalele pe echipe cu două formații iar la CS Sport 4 Fun este și antrenorul Mihai Gavra, care s-a mutat aici și o antrenează doar pe Andreea Velcea. Petruț Mergheș e extrem de pasionat și dedicat iar zilele acestea chiar urmează un curs la București, GPTCA. Copiii au plecat la Naționale cu un alt părinte, sunt 4 băieți și 4 fete combinați de 13 și 14 ani, Nini, Rareș Mandu, transferat printr-un protocol de colaborare de la București, regulamentul stipulând că e obligatoriu să aliniezi 3 legitimați din propriul club, Eric Bogdan și Laurențiu Boici Jr., iar la fete Andreea Velcea, Alessia Ciucă, Luminița Tutunaru și Iulia Ilinca. La băieți concurează  7 cluburi, la fete sunt 9. Atat la fete cat si la baieti,Dinamo si Constanța au o trupă foarte bună, cu un plus pentru Constanta care an de an se bat la titlu, fiind o școală de tenis foarte bună”. Ceea ce ne duce din nou cu gândul la… Simona Halep.

Arenele Centrului Național de Tenis găzduiesc așadar în aceste 4 zile de peste săptămână Campionatul Național pe echipe sub 14 ani, în care ”fetele pleacă din postura de favorite 4 iar băieții nu sunt printre favoriți”. Iar timișorenii noștri bine că au ajuns teferi acolo, fie și cu întârziere, după ce au fost blocați ore bune în trafic, în zona Orșovei, datorită inundațiilor și alunecărilor de teren, ceea ce i-a determinat, după o lungă așteptare, să opteze pentru un traseu ocolitor, pe Valea Cernei, prin Baia de Aramă. O altă fațetă neștiută, imprevizibilă, a vieții pe drumuri, de la un turneu la altul…

”Federația recompensează cluburile ca performanță asigurându-le mingi, parte de echipament. Iar în funcție de rezultatele de anul trecut, au întocmit o grilă pe baza ierarhizării și am înțeles că s-au acordat premii, materiale. Avându-l pe Nini acolo, sus, mi-am permis un pic să discut cu membrii federali dar Federația Română de Tenis susține că se confruntă cu aceeași lipsă de bani din sportul românesc, care se răsfrânge și la nivel de tenis juvenil. Chiar am avut o discuție și în Bulgaria, cu unul dintre vicepreședinți, pomenindu-mi de lipsa sponsorilor mari, care să susțină federația si implicit copiii. Federalii spun că, teoretic, cluburile ar trebui să susțină activitatea, dar în România acestea n-au potențial, unele n-au nici terenuri, ce sa mai vorbim de centru SPA sau terenuri acoperite. Condițiile sunt pe alocuri groaznice și pe mine mă apucă ingrijorarea când vine iarna și trebuie să intrăm în sala-balon, care costă minim 40 de lei ora, partea de închiriat. Trebuie să joace minim 3 ore pe zi, în condițiile în care tinerii de performanță pe-afară îți joacă 6-7. Iarna ajunge să ne coste minim 20 de milioane numai închirierea sălii sau a balonului. Una e cu 5 lei vara, alta e cu minim 40 de lei iarna, și prindem cu 40 așa, pe la “prieteni”, căci altfel am ajunge și la 150. Ne spunea un administrator de sala, dar știți, vin echipele de fotbal și îl închiriază cu acești bani, eu explicându-i că sunt un singur om…”

Iar terenurile nici nu sunt la tot pasul, ca ABC-urile sau bodegile. ”Timișoara n-are un teren de greenset acoperit și doar unul singur de hard, in aer liber, la Electrica, pe malul Begăi. Când plouă, s-a încheiat, iar iarna nu se poate juca, și sunt în generația U14 câțiva copii care și muncesc, au și rezultate, și părinții sunt trup și suflet, dar totul e să pui, să pui, să pui…”, a continuat Nini Dica Sr.

Nu stiu daca-l putem numi noroc, insa din 10 ianuarie Nini va repeta traseul internațional cu care a abordat și anul 2014, ceea ce va scădea contravaloarea închirierilor insa va creste costul deplasarilor. ”În 25 octombrie va participa la selecția națională U13, după care vor pleca 10 zile în cantonament, suportat de Federație, pregătire a loturilor naționale, în care sunt convocați sportivi de la toate categoriile de vârstă, inclusiv Halep și Hănescu, un cantonament fizic. Se întoarce iar în 1 Decembrie va pleca în Cehia, la un turneu ETA U14. Apoi in ianuarie, Naționalele de iarnă, Grand Slamul U14 – Les Petits As (Franta) si sper sa prinda echipa pentru Campionatul European. Oricum in primele 2 luni ale anului avem 6 turnee, toate extrem de puternice. Iarna, un cost mare îl constituie închirierea terenurilor, apoi e costul antrenorilor, cam tot pe-acolo…”

Nini Dica și germanul Kuhn: 13 și 14 ani

”Apoi sunt deplasările iar la orice turneu internațional, care durează în medie minim 4 zile, sub 600-700 de euro nu scapi. Sunt și turnee care ajung la 1.500 de euro. Media este de două turnee pe lună, cam așa se procedează în general. Nini va încheia anul cu 15 turnee internaționale (4 jucate în țară și 11 în străinatate). Mai sunt costurile cu echipamentele, care în decursul unui an ajung între 3.500 și 4.500 de euro. Din fericire a semnat în februarie pe 3 ani cu Babolat care îi asigură tot ceea ce înseamnă echipament”, a enumerat tatăl, în ordine descrescătoare, costurile survenite.

 

Tinerii tenismani romani încearcă cu cheltuieli minime sa suplineasca plusurile pe care le au cei de afara care de cele mai multe ori inseamna detaliile care înslesnesc decalajele:”Peste hotare, pe lângă antrenamentul în sine, cu antrenorul, au ore de vizualizare, au ore de psihologie, căci la mental se lucrează cu grijă, au partea de recuperare, pe care la noi nu se pune baza, și poate și de aceea după 15-16 ani încep să apară și accicentările. În străinătate, piscina interioară și sauna sunt în cadrul aceleiași baze sportive, pe când în Timișoara dăm rondul, la Arena pentru bazin, la Agronomia pentru pregătirea fizică, la Electrica pentru antrenamente. Facem două ore pe drumuri. Afară le au pe toate la fața locului, încât nu mai pierzi timp, energie… Dar n-avem acele cluburi puternice și șansa ar fi ca după 15 ani să pleci, căci dacă ai rămas aici, e limitare. Sunt și părinți români care i-au dus pe copii la Academii în Spania, în Franța, Germania sau Italia, dar consider că sunt totuși încă prea mici pentru a-i putea desprinde de familie, iar șansele sunt oricum mici în tenis, de una la mie să ajungă în top 100, unde contează. Șansa ar fi, dacă e bun, să-l vadă cineva, să-l solicite respectivii, și să-i asigure cele necesare”.

Așadar nu doar forul federal, dar și cluburile sale afiliate nu pot fi un pilon de susținere în junioratul unui tenisman român tinzând spre marea performanță. ”Nu știu cât este de real, dar FRT ar dispune de un buget de 700.000 de euro pe an, care e destul de mic, că atât se alocă… Victor Hănescu încearcă să facă o treabă foarte bună și s-a implicat în clubul de la Curtea de Argeș încearcănd să miște lucrurile, turnee, întâlniri, are în cap să ajute, dar restul…..”.

Comparativ, ”am înțeles că Serbia oferă celor din topul 20 în Tennis Europe la U14 aprox 15.000 de dolari pe an. Bulgaria suportă transportul la turnee pentru liderul lor, Andreev, lui și mamei sale, ca însoțitor. Iar astea sunt doar 2 exemple din cele multe. Să nu mai amintim că sportivii lotului național din Canada au antrenori privați, platiți de statul canadian iar pe timpul verii le sunt asigurate 5-6 turnee in Europa.

În Europa, la turneele de categoria III tu îți suporți cheltuielile, la categoria a II-a clubul organizator suportă masa copilului, iar la categoria I se suportă cazarea și masa pentru sportiv. Dar acestea sunt puține, turneele de categoria I sunt rare; de exemplu, România are unul în cursul unui an, iar Ungaria, Bulgaria sau Serbia n-au nici unul, Cehia are două, Germania vreo trei…”

”În februarie mergem în Suedia unde Nini va avea ospitalitate dar până acolo 600 euro costă numai avionul. În Germania, minimul de cazare e 80 euro, și așa ajungi la 13 ani la 25.000 de euro cheltuieli anuale, la 14 ajungi la 30.000; anual se urcă cu vreo 5.000, și trebuie să-i suplinești cumva. Iar acești 25.000 sunt cu implicarea maximă a părinților, în condițiile unei medii rezonabile de 14-15 turnee efectuate pe an, cu antrenamente de două-trei ore pe zi, cu o pregătire fizică de două-trei ori pe săptămână, însă fără masaje, recuperare, bazine care ajung la alte cateva mii de euro pe an. Mă mai contrazic cu unii în privința costurilor cu echipamentul, dar realitatea e că ne trebuie peste 20 de tricouri într-un turneu, însă daca se leaga 2 turnee suntem nevoiți sa mai spălăm si noi. Dacă are antrenament dimineața, meci de simplu și meci de dublu în aceeași zi, și sunt 4-5 zile, îți cam trebuie. Plus șosete, racordaje… Nini a ajuns să rupă câte 2 racordaje la 3 antrenamente, el utilizează  6-7 role de racordaj pe an, unde o rolă costa peste 150 euro…”

Bine-bine, dar nimic, nimic? Căci părintele nu e sediu de bancă…

”Avem un sponsor care oferă lunar o sumă, dar realitatea e că părintele e sponsorul principal. Kathrein îl susține pe Nini, joacă cu numele inscripționat pe tricou iar daca tot am amintit de ei tin sa le multumesc si pe aceasta cale si sa le dea Dumnezeu sănătate. În România sponsori care sa se implice ca afară sunt foarte rariuite, îți suport totul, pe 10 ani, urmând ca în eventualitatea în care sportivul ajunge spre vârf să restituie investiția cu plusul negociat în procent. Federer a avut de exemplu un contract cu IMG în care se stipula ca până la 27 ani peste 60% din încasări mergeau la firmă. La 10 ani încă nu contează, la 12, așa și așa, dar la 14 ani începe să se cearnă sita, și 95% se lasă de performanță. Da, undeva după 14 ani 5% mai merg în România spre partea de mare performanță. Mă uit în clasamentul național și văd că la 10 ani, la 12, la 14, sunt în jur de 300 de copii pe categorie. Ei, la U12 încep turneele internaționale, iar din cei 300 de copii sunt în jur de 20-25 care ies în străinătate. La 14 ani mai ies peste hotare pe generație cam tot pe-atâția, dar după 14 ani, la ITF, la turneele U16, nu vezi mai mult de 5-6 români. Actualmente, la U16, sunt 4-5 de 15 ani… La 14 ani sunt Andreescu, Paloși, Gima, Mandu, Niculae… Nini e cu un an mai mic ca ei, iar din generația sa mai sunt 5-6 care merg. Mai sunt copii ai căror părinți au disponibilitate financiară, dar care se luptă din greu sa-i ajungă din urmă pe primii”.

Nini Dica, în compania unui alt oponent întâlnit în turneele internaționale, israelianul Yshai Oliel

Nini Dica Sr. semnalează o problemă în tenisul de câmp carpatin și în ceea ce privește mentalitatea și atitudinea unor antrenori:”Mi-e ciudă și le-am spus-o unora că nu e oare păcat, să nu faceți ceea ce trebuie!? Căci lucrează cu copiii, îi antrenează, fac ceea ce le place, stau în aer liber, plus că răspunderea e practic nulă. Iar problema survine când se transformă antrenoratul în comerț, iar la noi, din păcate, se pare că antrenoratul a devenit doar afacere (tenisul-comerț). Dacă mergi pe bazele sportive vezi foarte mulți copii între 6 și 10 ani, vezi zeci de copii, dar la nivel de performanță nu-i vezi. Noi am început la 7 ani și jumătate, fără nici un gand spre performanță. Sunt extrem de puțini pasionații care tind încă de la bun început spre performanță. Noi l-am dus să facă un sport complementar fotbalului, dar dacă s-ar lucra corect și cu suflet încă din capul locului, sunt convins că în România ar fi mai mulți copii care să poată atinge nivelul lui Nini la această vârstă. Unii se antrenau și zilnic, unii de 2-3 ori pe săptămână. Nini, până la 10 ani, se pregătea o dată pe săptămână. Plus că sunt copii care au talent dar părinții nu-i susțin, sunt cazuri când copiii ar vrea, și părinții ar vrea, dar antrenorii lucrează la nivel de hobby. Cazul lui Nini e unul fericit, se lucrează bine cu el, antrenorul Alex Căprioriu depune toate eforturile sa-i dea ce-i mai bun. În plus, în România sunt extrem de puțini antrenorii care merg cu copiii în turnee, Mihai Gavra e unul dintre ei, dedicat cu Andreea Velcea, iar și acolo sunt niște costuri, și îmi pot da seama ce eforturi face familia Andreei sa asigure acest fapt. Dacă l-aș solicita pe antrenorul Căprioru, să-l trimit 3 săptămâni colo-colo cu Nini, soția sa ar zice poate stop, ai și tu copilul tău!, și-atunci, ca părinți, suplinim, cu puținele noțiuni pe care le avem. Și mai și greșim! Dar învăț, mă documentez, mă informez, caut…”

O copilărie dedicată trup și suflet sportului de performanță poate ajunge foarte deconectată de căminul familial: ”În iulie, Nini a dormit o zi acasă, iar eu, două. Nu există pauze, și nu știu dacă a stat anul acesta, cumulat, o săptămână. În general, duminica e liberă. Mi-am dat seama că nu se poate altfel, că atunci când copilul vrea, vrea foarte mult, ești lângă el. Într-o zi, cu antrenamentele, consumă 1.500-1.800 de calorii, ceea ce reprezintă dublul unui copil normal, iar acest plus trebuie oferit prin mâncare de calitate sau suplimente, care costă mult și nu sunt cele mai indicate; noi am evitat, încercând să suplinim din alimentație, fără suplimente”.

Dintr-un punct de vedere, esențial, Nini Sr. poate bate însă în lemn: ”A avut doar vreo două entorse, stând circa două săptămâni, și o tendinită la mână, care mai apar, dar aici, în tenis, nu se știe niciodată, odată apare ceva. Ceva cât de mic dar care-ți poate perturba programul. De exemplu, timișoreanca Alessia Ciucă a crescut foarte mult, însă a avut două accidentări la gleznă, a stat cu piciorul în ghips o lună și, după ce s-a făcut bine, a mers două săptămâni la antrenamente, dar i s-a întâmplat din nou. Atunci trebuie pregătire de recuperare, e mai complicat… Un copil care-ți crește mai mult de 6 centimetri în 3 luni trebuie să înceteze cu participările la turnee, este un aspect pe care l-am aflat anul acesta de la un antrenor din SUA. Mă sperii când mă gândesc ce-au pățit unii, un an pe tușă, Laurențiu Mandocescu, anul trecut, care era component de lot național, și care s-a accidentat la tendon, ratând aproape un an; alții chiar au încetat, de exemplu Corbea, de la Slobozia, campion național, care a reîncercat după pauză dar în cele din urmă s-a lăsat. Chiar se făcuse o statistică postată pe site-ul Federatiei, că principala cauză a abandonului tenisistic o constituie accidentările, dar aș mai pune eu și lipsa banilor. Am primit o caracterizare a tenisului nostru din partea unui domn implicat in fenomen, al cărui băiat este între cei mai buni ai țării și care mi-a spus că din experiența lui tenisul nostru e de un nivel amator plus”. Pe când partea pe care o fac afară e altceva, în străinătate lucrează la nivel mental, psihologic, de la 10 ani. Aspect foarte important, pentru că orice problemă de natură extrasportivă poate fi resimțită în teren de copil. Sportul acesta individual este 80% mental, și statisticile o spun că nu există o diferență ca lovituri între jucătorii de top 10 și top 50, ci doar mentală, ce opțiune alege la momentul potrivit. Și fiind atât de mult axat pe mental, orice bulversare dăunează”.

Nini Dica Sr. are o șansă în plus să înțeleagă psihologia juniorului în arena competițională, practicând la rândul său sportul la nivel juvenil, mai exact handbalul: ”Dar până la 18 ani, când taică-meu a spus stop sport, treci la carte! Am absolvit Relații Economice Internaționale și Dreptul, ulterior, în Timișoara. Poate și faptul că eu nu am avut șansa să fac ce mi-a plăcut, mă face să susțin cu tot ce pot sportul îndrăgit de băiatul meu”.

Într-atât de îndrăgit încât Nini Gabriel Dica nu doar… visează tenis ci îl și trăiește la intensitate, cu niște prime roade care n-au întârziat să apară. Care ar fi cele mai bune rezultate din ultimul an?

”Mastersul Nike pe care l-a câștigat anul trecut a făcut posibilă plecarea la turneul Mondial Nike din Florida (Statele Unite); pentru el a fost o experiență incredibilă, 3 săptămâni să joace, să vadă tenisul american și nu numai, anul trecut, în decembrie, în Miami. Este satisfacția sa majoră până la ora asta iar trăirile avute și exprimate după primele 2 zile merită reproduse integral:  E incredibil ce a facut nike!!!!!!!!!! Cea mai tare seară din viața mea. Nu cred că putea face așa ceva decât nike. Decât la turneul ăsta. În Romania oamenii nici nu visează așa ceva. A fost INCREDIBIL!!! Doamne ajută ca am ajuns aici. Aici se merită să vii chiar dacă nu participi. Nu cred ca o să dorm în noaptea asta”. Cu asemenea experiențe, cu asemenea satisfacții, este normal să ai motivația muncii de zi cu zi. Un rezultat foarte bun l-a reușit la Naționalele de vară de U14, finalist, o reușită notabilă, cât timp are încă 13 ani, ceea ce în ultimii 6-7 ani n-a reușit vreunul. El cu Filip Jianu sunt liderii  generației 2001, cei care se bat cu cei mai mari ca ei. Pe plan internațional a câștigat turneul din Austria, alături de alte rezultate foarte bune, așa încât a acumulat deja satisfacții care să-l împingă înainte. Sunt rezultatele cu impact asupra lui. Atunci, la revenirea din Florida, am văzut că s-au făcut niște clicuri: s-a întors și mai motivat! A câștigat Selecția la U12, locul 2 la Selecția de 13 ani, când avea 12 ani, sunt așadar și altele…”

Niște părinți tineri, în vârstă de 39 respectiv 38 de ani, nădăjduind să-i vadă visul împlinit adolescentului născut în 29 aprilie 2001, data de naștere a lui Andre Agassi. ”În octombrie 2012 a rupt-o cu fotbalul, el a decis, deși ca părinte l-aș fi orientat mai degrabă spre fotbal, căci era un copil bun, dar el a ales. A spus că nu-i mai place mediul, că nu ține numai de el. Pentru mine a fost un șoc! El trebuie să aleagă și a optat fără a clipi pentru tenis. Și iată, a ajuns să mă sune antrenorul său și să-mi spună, știi,copilul tau nu are somn? M-a sunat Nini duminică dimineață la 8 și un sfert, să mă întrebe când facem antrenamentul!”

Într-adevăr, Nini a câștigat și oarece distincții internaționale în fotbal, cu notabila garnitură de 2001 a Electricii Timișoara, înainte să lase sportul în 11 pentru truda pe cont propriu, dublată de cea pe băncile școlii: ”Începe clasa a VII-a, a fost la Liceul Pedagogic iar acum trece la LPS Banatul. A terminat a V-a cu 10 pe linie, iar a șasea cu 9,85”.

Deși ”măricel”, după cum îl măsoară tatăl său, Nini, care are 1,69 metri și 58 kilograme, apare cu aproape un cap mai mic decât un adversar din străinătate, într-unul dintre clișeele printre care frunzărește Nini Sr. pe telefonul mobil: ”Tânărul acesta a servit cu 206 km/h și are 1,87 metri la 14 ani. E germanul Kuhn și Nini l-a întâlnit în ianuarie la Les Petits As, cel mai mare turneu de U14. Este între primii 5 din Europa la U14!”

Și-atunci, auzind despre blondul neamț, te-ntrebi cum să surmonteze românul toate handicapurile-pornire cu care e pricopsit în acest colț de Balcani!? ”Din păcate, în sportul acesta contezi în prima sută dar investiția într-un copil până la 18 ani se situează în jur de 300.000 de euro, și șansele de reușită sunt de una la mie. Mai târziu sunt etape care trebuie arse repede și totul ține de sănătate, după care urmează banii, și daca ai noroc și-i place lui X să te susțină, iar al treilea factor sunt antrenorii, însă un factor extrem de perturbator în activitatea de dezvoltare a copilului este tocmai părintele. Noi punem presiune aiurea și m-am apucat de studiu, învăț ca să nu greșesc. În străinătate, educația primită e alta, pentru că au parte de un cu totul alt mediu, iar pe cei buni îi vezi a fi mult mai disciplinați decât ai noștri. Nini este însă foarte atent și automotivat, l-am crescut într-un sistem de reguli, de apreciere a valorii, cu dreptatea in brațe iar in timp am constatat ca aici avem o problemă, fiindu-i aproape imposibil sa treaca usor peste nedreptati.

Sunt copii pe care îi văd, joacă incredibil de bine la antrenamente iar Nini e extrem de analitic în această privință, tot remarcă, uite cum lovește, daca voi juca cu el ma va face praf, dar când respectivul intră în meci, e parcă alt copil: nu mai poate nimic, îi tremură brațul. Blocajul mental este determinant si auzim de el la tot pasul insă iar la noi nu se lucrează pe tema asta!”

Nini Gabriel Dica

”A jucat cu numărul 1 din SUA, Adam Neff care acasă are miniacademie de tenis. Deja când iese de pe terasă are două terenuri de zgură, un greenset, plus Hyperbaricul folosit de Djokovic printre altele, care îi face presiunea și oxigenarea de la 2.000 de metri. Așa își face tânărul recuperarea! Dupa meci mi-a scris Nini: tata, sti cat se antreneaza Adam?… Două ore pe zi cu dreapta, două rever, două de serviciu, una de pregătire fizică, una și jumătate de 3 ori pe săptămână de voleu și defensivă. Frate, dar asta numai tenis face? Nini a fost impresionat cand a aflat că tatăl lui Adam blocase în totalitate internetul în casă înainte de turneu, să nu se lase influențat de ce poate citi și afla…”, s-a mai confesat Nini Dica Sr.

 

Nini și Filip se regăsesc între primii 6 juniori din Europa la categoria U13, pe când la U14 Filip navighează în jurul locului 40 iar timișoreanul, pe 56. ”Obiectivul anului este să rămână între primii 75, dar în primul rând sănătos, fără accidentări. Nu se poate însă anticipa traiectoria sa, nu sunt posibile proiecțiile și analogiile, căci după 18 ani dispar categoriile de vârstă… Așadar nu poți face paralele, mai ales că atunci când, la 16 ani, încep turneele de 10.000, tu joci cu un oponent de 30, care te domină, mental și fizic. ”

Singura șansă rezidă așadar în cele ”douăsprezece ore pe zi in care e plecat de acasă, școală,  plus pregătire. Eforturile copiilor sunt incredibile…”, după cum mai adaugă tatăl lui Nini Gabriel Dica.

Dar i-ar păsa oare cu adevărat cuiva!? Fie comunității locale, prin intermediul Municipalității, fie Federației, fie vreunui fost truditor în tenis, ajuns binișor la liman de pe dreptunghiul cu zgură sau de ciment ori de iarbă… Cu bunăvoință, resurse s-ar putea întotdeauna găsi, și am sugera cu speranța de a nu supăra pe nimeni că Primăria Timișoara ar avea pârghiile să sensibilizeze câteva unități de producție locale în a sponsoriza în limita posibilităților asemenea tinere talente, dar cel mai adesea junele aspirant român se trezește pe cont propriu, doar cu familia și câțiva apropiați în preajmă, la ora recepționării unui serviciu cu 206 kilometri la oră. Desigur, într-o țară în care dramele se tot extind și prin întârzierea împărțirii abecedarelor pe băncile școlarilor, în ceea ce și așa este un simulacru de sistem de învățământ intenționat bruiat pentru a îndobitoci și implicit înregimenta viitoarele generații, unii ar putea spune că a tinde spre vârful tenisului de performanță pare a fi un moft. Dar doar pare, căci sunt printre noi tineri cu adevărat talentați și sârguincioși pe drumul lor, oricât de anevoios ar fi acesta, iar apoi ar mai fi și aspectul că mai tot neamului – nu-i așa!? – i-ar surâde să se identifice și înfrupte emoțional la un moment dat, cel mai fericit din traiectoria performerului, cu rodul străduinței ”românului lor”. Dar până atunci, cine-l stimulează? ”Părintele, principalul sponsor…”

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 5 =