EXCLUSIV. „Torpilă”, şoc mai ca amarul fanilor polişti

Despre drama polistă prin ochii a doi părinţi, o mamă comercializând produse ale clubului alb-violet şi confirmând că afacerea e-acum mai la apă în datorii decât „hârtiile aruncate în budă”, şi un tată cumpărător de bilete, pentru doi în galerie… „Torpilă”. Aşa îl ştiu fanii. „Toată Timişoara-l ştie de Torpilă. De la doi ani şi jumătate a fost pe stadion. S-a îmbolnăvit de amar şi de 3 zile e pe tratament, cu inima. La doar 39 de ani”, explică mama sa, întinzându-i perechea de bilete în Peluza Sud susţinătorului anticipând debutul de peste două ore. Suntem la căsuţa de lemn din preajma Peluzei Nord, într-o parcare ca şi goală, iar fanul cumpărător îmi divulgă la rândul său amarul fiului său.

„Merg în peluză pentru băiat, are 15 ani, este un licean eminent la <Grigore Moisil>, şi nu concepe să asiste de altundeva decât din galerie. Trup şi suflet! De doi ani mergem tot acolo…”, povesteşte tatăl polist despre pasiunea lui Bogdanpentru alb-violet şi fotbal în general dar şi despre delicata misiune de a-l îmbărbăta să treacă peste amarul acestei veri. „Vedeţi, vedeţi, exact ceea ce v-am spus!”, întăreşte vânzătoarea produselor cu însemnele poliste explicaţia cumpărătorului… „Ţi-e greu să-i explici unui adolescent de 15 ani cum e posibil ca Poli să sufere din cearta şefilor de la Federaţie cu patronul, dar mai unor copii!?! M-aţi întrebat cum resimţim noi impactul vânzărilor după retrogradare, şi vă spun, de la foarte rău în jos, dar cei care suferă cel mai mult sunt copiii, copiii de polişti. Cum să le explici ce s-a întâmplat!? Noi, adulţii, ne mai refulăm, mai suduim, şi o zic, şi-au bătut joc de vestul ţării, de un Banat atât de mare şi orgolios, fără echipă în <A> din cauza canceroşilor de sus, bată-i cucu´”. Dar copiii?

Tatăl suporterului din galerie caută un fular mai subţire, pretabil pe-aceste călduri, neanticipând deja cu unul mai gros ultima rundă acasă de B2 din tur, cu Arieşul, auzi-tu, Arieşul, iar ajutorul doamnei vânzătoare completează explicaţia: „Practic ne-au scăzut vânzările cu 80-85%. E o vară grea. Ieri am vândut la chioşcul de la Mall de 37 de lei. Avem un depozit întreg de marfă nevândută…”. Îmi mai spune că joi şi vineri a vândut 62 de bilete, doamna având mai mult noroc, cu circa 90 comercializate.

Drama polistă l-a afectat direct şi pe „Torpilă”, inclusiv în ceea ce priveşte sănătatea, aşa încât efectul nelicenţierii n-a lovit doar buzunarul lui Marian Iancu şi al Timişoarei în general, ci şi al unor polişti sadea, care, iată, se întâmplă chiar să pună o pâine pe masă din iniţiativa lor cu tente violete. „L-ai văzut, în duba albă? De aceea nici n-a mai coborât de la volan, nu mai poate, nu-i e bine”, a revenit mama sa de la vehiculul care tocmai făcuse o mică haltă, „Torpilă” împărţindu-i câteva produse în plus, de expus pe tarabă.

Taraba se umple încet, încet, mai ales cu fulare care mai de care, dar nu la fel de mulţi fani vin deja să cumpere câte ceva. Mai toţi cer în Peluza Sud, cu excepţia unui alt tătic, cu fiul său, optând pentru „a doua”. O ia din loc şi tatăl lui Bogdan, care, destăinuindu-mi că din dragostea fiului pentru fotbal s-au vârât şi în galeria rapidistă, la jocul din deplasare cu Gaz Metan, e de părere că „pentru mulţi, preţul biletului putea fi ceva mai puţin”, adăugând că e şi fan de deplasare, după Poli, şi declarându-se optimist în privinţa revenirii: „Intrăm, categoric! Nu ştiu însă cu cine ne-am putea lupta, căci n-am urmărit altceva decât Liga 1”. Într-adevăr, un alt şoc pentru timişoreni, care nu mai conturaseră litera B din 2001-´02.

Ajutorul mamei lui „Torpilă” mai îmi spune că „nici acum nu ne vine să credem”, fiind de părere, la întrebarea unor cumpărători, „şi de ce nu-i doar 5 lei, acum, la <B>?”, că „în locul clubului aş pune mai mult, spre 20… Acum s-ar vedea adevăraţii fani”.

Comercianţii, care vând la taraba de lemn doar o parte dintre produsele provenind de la club, pentru care încasează „doar un mic comision sau deloc”, mai dezvăluie pasiunea unora de a-şi păstra acelaşi loc în tribună, ca într-un ritual, cerând explicit, „pe rândul cutare, la locul cutare”„Poate-aşa, răsfiraţi, ar arăta stadionul mai plin”. Facem haz de necaz dar în toată această poveste tristă există şi acel licăr de speranţă, niciodată stins. „E o familie tânără, care, în plimbările cu căruciorul, tot trecea prin faţa tarabei. Şi ne spuneau că n-au fost vreodată pe stadion, la Poli, nicăieri. Şi totuşi, după o vreme, tot trecând pe-aici şi fetiţa obişnuindu-se la vederea noastră, a început să ne salute, cu mâna întinsă… <Poli!>. Putea prinde de altundeva decât de la televizor”, se întreabă mama lui „Torpilă”…

Iar ajutorul doamnei ne asigură de sângele violet trecut din generaţie în generaţie: „Fetiţa mea are zece luni şi când bate din palme îngaimă deja Poli. Poli!” Într-adevăr, spiritul fanilor şi al Timişoarei nu moare niciodată şi îmi iau rămas bun cu capul plecat, ruşinat că n-am dus mâna la buzunar pentru un fular mai subţire, violet, cu 4 litere mari de tipar şi numele unui oraş totuşi îndoliat pentru copilul său de suflet…

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × 6 =