Finalizarea, în… ceaţă. Termenul: octombrie 2012. Glumiţi?

Din ciclul mari regizori, mari actori, cu statul şi aleşii construirii obiectivului în prim-plan. O vorbă şi mai multe fotografii despre una dintre întîrzierile stas şi la modă în România în ceea ce priveşte finalizarea execuţiei unui proiect cu finanţare din bugetul de stat, în aşteptare în acest caz fiind… sportul.

Unul dintre foarte puţinii lucrători aflaţi în împrejmuire păşeşte pe unde ar urma să fie terenul de joc al sălii şi încerc să-mi imaginez cum s-ar fi înălţat în acelaşi loc un Fenici, Grasu sau Stan în ultimele jocuri ale poliştilor acasă în tur, şi anume cu Dinamo şi campioana HCM Constanţa, pe 24 noiembrie şi la început de decembrie, asta dacă termenul de execuţie expirînd zilele acestea ar fi fost respectat.

Să fie oare din retur? Sau din vara viitoare, odată cu o nouă ediţie a „Cupei Politehnica”?Cert este că au fost „turnate” tribunele, de-o parte şi de alta, pe lungimea terenului, iar clădirea vestiarelor este ridicată în roşu, pe cînd capătul dinspre frontul stradal al arterei Profesor Doctor Aurel Păunescu-Podeanu, ce leagă Aleea Ripensia de Calea Buziaşului, este doar o însumare de fier-beton iar structurile acoperişului aşteaptă zgribulite într-un colţ…

(clic pe fotografii, pentru mărirea pozei)

Fotoreportajul de mai jos vine nu doar în clipa expirării termenului de execuţie a unuia dintre extrem de rarele proiecte pentru sportul timişorean, bineînţeles, nepredat la termen, ci şi pe fondul altor nevricoase, belicoase şi oricum mult prea întîrziate bătăi de tobă cu iz mai degrabă mercantil-populist decît obştesc, despre oarece bazine olimpice şi alte măreţe planuri şi viitoare înfăptuiri pentru pasionaţii arenelor, de parcă n-am fi trăit cu toţii într-un oraş în care ceea ce ar fi pentru alţii patrimoniu-tezaur, un ILSA sau tribuna de lemn de pe UMT, pentru a nu mai reaminti de nenumăratele baze sportive sau locuri de agrement pur şi simplu smulse comunităţii, a fost pulverizat cu buna ştiinţă şi complicitate a cam aceloraşi impostori.

Totul s-ar potrivi ca moment şi timp, în 2013, cu poliştii urmînd a intra în drepturi depline în recent înfiinţata Ligă Profesionistă de Handbal şi cu o „Polivalentă” proprie, ridicată cu fonduri de la bugetul de stat şi alipită unei baze sportive aparţinînd unei instituţii ministeriale, UPT, mai urmînd a se fundamenta şi coabitarea, cu clubul dorit profesionist chiriaş la… stat, în mult visata sală, aspect pe marginea căruia vom reveni prin a încheia această descindere a noastră la „Baza 2”.

Ne referim la Sala Polivalentă de 2.200 de locuri de care ar fi trebuit să beneficieze încă de pe-acum Universitatea Politehnica Timişoara, şi mai exact mai ales prim-divizionara de handbal masculin CS U Politehnica, dar care viitoare construcţie, amplasată în extremitatea estică a Bazei 2 a UPT, părea a fi pe ceaţa deasă de astăzi cu atît mai departe de festivul moment al predării cheilor şi tăierii moţului.

N-am fost tare miraţi cînd, la ora conferinţei de presă convocate de gruparea alb-violetă pe semicerc, în anticiparea „Cupei Politehnica”, din august, nu s-a suflat o vorbă despre mult rîvnita nouă sală şi despre stadiul lucrărilor, asta după ce la acelaşi moment din 2011 se pomenea cu optimism şi fără dubii despre trecerea poliştilor în propria incintă începînd cu toamna acestui an, şi am bănuit că amfitrionii noştri cam ştiau deja prea bine că în România nu doar mersul trenurilor este maculatură pentru naivi şi un păcat la adresa fondului forestier, mai ales cînd depinzi de finanţări din bugetul de stat.

Pe panoul de la poarta de acces în şantier, imaginea virtuală a sălii cu bolta arcuită este cît se poate de ispititoare şi nu ne îndoim că viitoarea „Polivalentă” va fi o cochetă frumuseţe, dar ultimele două rînduri ale înştiinţării de pe tăblie te readuc cu picioarele pe pămînt…„Data începerii construcţiei: Octombrie 2010”… „Termen de execuţie: 24 de luni”.

Fără a vrea să fim cârcotaşi, în condiţiile în care există o marjă de interpretare, şi dacă s-ar fi demarat lucrările abia în ultima zi a amintitei luni, pe 31 octombrie 2010, şi termenul de predare tot ar trebui să fie 30 octombrie 2012, adică… marţea viitoare, aşa încît am ţinut să vedem cum arată vestiarul viitorilor oaspeţi ai Timişoarei prin eurocupe.

Dar concluzia este că, la numărul infim de lucrători prezenţi astăzi pe şantier, unul aşteptînd în automacara doar-doar să-i indice cineva să înceapă să amplaseze structurile metalice ale viitorului acoperiş, doi probabil sporovăind într-un autoturism, trei trebăluind una-alta pe treptele uneia dintre tribune şi un altul păşind, aşa cum pomeneam, pe unde cîndva vor transpira Fenici&Co., este ca şi imposibil, probabil şi dacă ar ateriza un detaşament chinez în totuşi aspra iarnă carpatină, ca alb-violeţii pregătiţi de Vuckovic şi Dumitru să fi scăpat la ora primului meci din retur, cel cu CSM Bucureşti, de vechea sală „Constantin Jude”, cea împărţită pe rînd de cîte 3 echipe de baschet respectiv handbal, asta în condiţiile în care polisportiva Timişoara nu se sinchiseşte de ramura sportivă pe nume volei.

Desigur, mai bine mai tîrziu decît niciodată, sau langsam aber sicher, însă tot respectiva conferinţă de presă, privită retrospectiv, ne duce cu gîndul dacă nu la o incompatibilitate, atunci măcar la o altă situaţie… în ceaţă. Sau chiar şi două, asta dacă adăugăm termenele scadente şi mai mereu depăşite pe la noi. Astfel, la respectiva întîlnire cu presa, Ioan Silviu Doboşi (foto), preşedinte al prim-divizionarei masculine CS U Politehnica Timişoara, se referea şi la schimbările în derulare pe semicercul autohton odată cu înfiinţarea Ligii Profesioniste de Handbal, for la care clubul alb-violet a aderat, oferindu-i-se însă o păsuire de adaptare la noile cerinţe, “o perioadă de graţie de un an de zile, să acopere cerinţele necesare”, după cum amintea fostul handbalist, actualmente conducător de club.

 Întrebarea este, pe de-o parte, cum se va descurca gruparea polistă prin hăţişul birocratic întru a se alinia cerinţelor din caietul de sarcini al L.P.H. şi încă în termenul prescris, date fiind circumstanţele în care se regăsesc alb-violeţii la ora lansării trîmbiţatului „profesionism”, iar pe de altă parte, cît de ferm va fi respectat de către noul for constituit, asta apropo de construcţii nefinisate, pomenitul an de graţie.

La vremea respectivă, în vară, preşedintele polist Doboşi explica faptul că prim-divizionara tranzitează de la o structură susţinută şi din fonduri ministeriale spre o alta cu tente profesioniste, al cărei cadru însă este încă neclar în lipsa unei legislaţii specifice, subliniind însă şi faptul că gruparea de pe Bega nu se poate totuşi detaşa de tradiţia sa de decenii, pe care s-a consolidat, şi anume aceea de formaţie legată de Politehnica, în consecinţă noii diriguitori nefiind de acord cu cerinţa din partea L.P.H. de constituire a clubului ca mono-secţie şi explicînd că „Poli” nu se poate disocia de spiritul prin tradiţie universitar al clubului de pe Bega: “… este foarte importantă tradiţia perpetuată la clubul nostru iar Politehnica vrea să aibă continuitate şi pe mai departe în susţinerea sportuluiGrupul cluburilor se poate constitui într-un grup de iniţiativă legislativă, pentru că nu există momentan o legislaţie clară în această privinţă, iar majoritatea cluburilor din prima Ligă Naţională sunt încă susţinute de Consiliile Locale şi Consiliile Judeţene… Este nevoie de o susţinere legislativă în Parlament, pentru că nu există o legislaţie clară în privinţa profesionismului. În nomenclatorul de meserii există şi cea de jucător profesionist de handbal dar trebuie să existe şi un cadru legal. Există cîteva cerinţe din partea Ligii Profesioniste de Handbal precum şi un termen de graţie de un an de zile acordat cluburilor pentru a se acoperi aceste cerinţe, desigur, cu condiţia să existe o iniţiativă legislativă, deoarece Politehnica şi alte cîteva grupări din Liga Naţională, care au aderat la LPH, şi anume cele din Cluj Napoca, Bacău şi Suceava, sunt universitare şi au drept componentă importantă finanţarea de la Minister. O cerinţă este cea de mono-secţie, o alta este să ai 7 jucători angajaţi cu statut profesionist.”

Să fie într-un ceas bun în 2013, şi cu trecerea la profesionism, şi cu debutul în noua sală, dintr-un punct jurnalistic de vedere noi sperînd ca „Polivalenta” să aibă o autentică masă a presei, nu doar o tăblie fără surse de curent electric, invadată de primul sosit, primul servit, precum şi de coji de seminţe, la plecare, cazul din „Constantin Jude”…

… Cît despre faptul că pentru a imortaliza nişte clişee cu o construcţie din bani publici încă departe de a fi finisată a trebuit să aflăm, fără „Bună ziua!” şi textual, cum că „pe vremea lui Ceauşescu te-ar fi legat pentru aşa ceva!”, nici nu ne mai autoadresăm întrebarea fără rost dacă s-a murit degeaba pe malurile Begăi în decembrie ´89, ba chiar pe artera limitrofă Surorile Martir Caceu, căci răspunsul nu mai stă demult pitit în ceaţă, ci pur şi simplu ne înfiorăm spre ceea ce ne îndreptăm. În pas sprinţar.

Pentru conformitate, pe panoul şantierului mai stă scris, printre altele, şi „Constructor: Asocierea S.C. Marrati Construcţii SRL”.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = saisprezece