Generală 7, din Calea Lipovei, tot fără sală de sport!

Rîndurile de mai jos erau publicate cu exact 29 de luni în urmă dar marele of al truditorilor locului a rămas același. Nici o schimbare în bine…

EPISODUL I. AŞADAR… Au doi Eroi Martiri şi o echipă pe locul 4 în finala Campionatului Naţional de handbal juniori din 2010, găzduiesc „Memorialul Doina Cojocaru”, au dat internaţionali ca Vasile Suciu ori Anca Stoenescu şi – mai presus de toate – au o inimă mare şi caldă. De-ar avea şi-o binemeritată sală… Sau handbalul se poate deprinde iarna pe bitum? Într-un loc extraordinar, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 „Sfânta Maria”, oameni pe măsură…

Pare greu de crezut dar e adevărat. O şcoală gimnazială de la periferia Timişoarei, fără sală de sport, a jucat în luna mai pentru o medalie în finala Campionatului Naţional divizionar al băieţilor, contra puştilor fruntaşei Ligii Naţionale, HC Odorhei…

Pe peretele din dreapta porţii de acces în şcoală, plăcile comemorative a doi Eroi Martiri. Luminiţa Florina Botoc, născută în 16 aprilie 1976, împuşcată în torace în 17 decembrie 1989, în Calea Lipovei, şi descoperită în ianuarie ´90 în groapa comună a Cimitirului Săracilor. Gabriela Monica Tako, născută în 13 iunie 1979, împuşcată în coapsă în 17 decembrie ´89 şi decedată două zile mai apoi, în Spitalul de Copii. Erau eleve ale acestei şcoli gimnaziale, numărul 7, de la capătul Căii Lipovei.

Sunt în curtea uneia dintre cele mai mari şcoli generale din România, cu peste o mie de elevi, un loc încărcat de semnificaţii. Acest perete exterior al ceea ce este săliţa de sport cu parchet vălurit e viu prin sufletele neprihănite ce-ar trebui să fie în veşnica noastră amintire.

Câţiva paşi mai în interiorul curţii, gardul împrejmuitor al „Bazei Sportive Doina Cojocaru”, cum stă scris pe tăblia albastră, inaugurată într-un 1 iunie 2000. Un alt suflet care-a urcat prea repede în ceruri, un căpitan al reprezentativei României de handbal feminin care e omagiat aici anual.

O mămică încearcă să răzbată într-unul din corpurile de clădire cu băiatul ei şi aud ceva de o scutire. Care ţine de educaţie fizică, materie pentru care am descins şi eu la „Generală 7”, „Sfânta Maria”. Cum se descurcă pe terenuri o şcoală cu patru clase speciale de handbal? La intrarea în corpul opus de clădire, un prim răspuns îmi oferă încă din uşă tocmai directoarea Gica Dumitru: „Poftiţi spre sălile de clasă ale handbalului. Iar la capătul coridorului este Catedra de Educaţie Fizică!”

Până acolo, într-o incintă lună şi bec, sugestive panouri explicative despre sport, mişcare, educaţie fizică, handbal, cu reprezentări grafice, desene şi fotografii color ale diverşilor performeri. Corelaţia „ÎNVĂŢĂTURĂ – SPORT, ELEVI – SPORTIVI”. Tablou referitor la alergările de rezistenţă, iar alături parametrii normelor de control pe 600 metri la fete respectiv 800 la băieţi, corespunzător claselor a V-a şi a VI-a, şi pe 800 metri la eleve şi 1.000 metri la elevi, clasele a VII-a şi a VIII-a. Alt tablou, despre pasul alergărilor de viteză, pe 50 metri. Tabloul aruncărilor. Şi al săriturilor.

Lângă uşa „Sportului” şi cele două vitrine pline cu trofee, clasa a VII-a H. E sfârşitul pauzei şi nimeni alta decât directoarea Dumitru intră la oră. „Sunt o clasă model, care îmbină fericit profilul Informatică şi jocul sportiv de handbal. Clasele de handbal merg chiar foarte bine, sunt copii buni. Iar dacă îi întrebi cum se simt după orele de sport, îţi vor spune<Răcim mult mai puţin!>”, spune profesoara de limba română şi mă lasă în grija profesorului de Educaţie Fizică pe specializarea handbal Emil Cosmescu. Nimeni altul decât unul dintre antrenorii Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7 în competiţiile Campionatului Naţional de juniori.

Emil Cosmescu cu talentaţii elevi (din stânga, în picioare) Casian Tudose, portar, Alin Radosavevici, inter, Adrian Vişan, extremă, Alex Guţă, pivot, Raul Roşca, inter-centru, Felix Rugină, extremă şi Denis Bujor, respectiv (în rândul de jos, de la stânga) Bogdan Buzatu, centru, Horia Trif, extremă, Patrik Buga, extremă, Mădălin Dan, extremă, Andrei Dobra, portar, Andrei Bişoc, extremă şi Răzvan Dărăban, extremă.

 

„Suntem înregistraţi încă din 1992 în Federaţia Română de Handbal, cu sportivi legitimaţi, odată cu lansarea primei generaţii de clasa a V-a. Acum, din cei peste o mie de elevi, avem patru clase a circa 30 de copii, la ciclul gimnazial, din care conturăm câte 4 echipe de băieţi respectiv fete, fiecare cu câte şase ore de handbal pe săptămână. Efectuăm selecţia la finele clasei a IV-a, când formăm viitoarele clase, şi activăm cu condiţia în baza căreia am fost aprobaţi, de a funcţiona ca o pepinieră pentru LPS Banatul, la care ar urma să-şi continue studiile şi sportul în urma examenului de la sfârşitul gimnaziului, în clasa a VIII-a. În fapt, şcoala noastră merge la competiţii doar până la nivelul juniorilor III, clasele a VII-a şi a VIII-a”, îmi explică Emil Cosmescu, care antrenează clasele a V-a de fete şi a VI-a şi a VII-a de băieţi.

„Suntem trei profesori antrenori, împreună cu Cristian Uţă, la a cincea şi a opta băieţi respectiv a şasea fete, şi Zaharia Feneşan, la a şaptea şi a opta fete”, spune absolventul Facultăţii de Sport din cadrul UVT, specializarea handbal, adăugând că orele de Educaţie Fizică pentru restul elevilor şcolii constau în două ore săptămânale în clasele cinci-şapte respectiv doar una într-a VIII-a.

Curăţenia din incinta catedrei de „Sport” e remarcabilă, la fel şi suvenirurile, diplomele, cupele, trofeele, fanioanele, ce mai, amintiri şi planuri de bătaie. Antrenorul Cosmescu îmi poartă paşii prin dreptul altor tablouri şi e lesne de înţeles cum de-au ieşit pe porţile acestei instituţii de învăţământ viitori performeri ca Vasile Suciu, atletul, Anca Stoenescu, baschetbalista, Florin Cuciula, handbalistul. Şi mulţi alţii…

„MODEL PROSPECTIV JOC HANDBAL” e titlul altui panou. Citesc… Jucători cu gabarit. Viteză – angajament fizic – dinamic – ofensiv. Contraatac şi faza a II-a. Simplificarea construcţiei atacului. Obţinerea avantajului poziţional 1:1. Depăşirea individuală. Măiestria tehnică în mânuirea mingii şi aruncarea la poartă. Eficienţă maximă în apărare. Cointeresare morală şi psihică.

„Ne-am calificat de trei ori la turneele finale ale Campionatului Naţional de handbal pentru juniori IV. Acolo, în luptă cu cei mai buni din ţară. Iar anul trecut am fost la un pas de marea finală…” Într-adevăr, între 27 şi 30 mai 2010, la Baia Mare, „Generală 7” s-a clasat pe locul 2 într-una din cele două serii finale a câte şase echipe: 9-21 cu Minaur Baia Mare, 13-8 cu Axiopolis Constanţa, 22-13 cu LPS Brăila, 14-12 cu CSŞ Alexandria şi 19-15 cu Handbal Club Şcoala 88 Bucureşti. Opt puncte! Şi finala mică, de consolare, cu ocupanta locului secund în cealaltă grupă, HC Odorhei, scor 12-22… Locul 4. Comparativ, LPS Banatul încheia turneul final pe locul nouă.

Alt panou. „FACTORI DE PROGRES ÎN HANDBAL”. Selecţia. Abordarea de timpuriu a instruirii. Cunoaşterea exactă a potenţialului bio-psiho-motric. Revizuirea metodologiei de predare… Şi ceea ce mi se pare esenţial… Colaborarea antrenori – director – profesori – conducerea şcolii – familie. Şi altele… Pregătirea psihologică. Recuperarea după efort. Baza materială.

Constat că „baza materială” sunt ultimele cuvinte de pe unul dintre panouri. Cum staţi?Şcoala are nevoie de o sală de sport! Fără doar şi poate. Ne chinuim de ani de zile, cu drumuri la Primărie, cu hârtii. În van. Cum altfel ne putem pregăti, antrena, fără o sală!? Cum altfel putem găzdui competiţiile în care suntem angrenaţi!? De exemplu suntem implicaţi şi în această nouă iniţiativă, <Prietenii semicercului>, la minihandbal fetiţe, în care avem de găzduit ultimul turneu al întrecerii. Desigur că mi-aş dori să-l organizăm în curtea noastră, dar neavând o sală, mă pot bizui că în acea sâmbătă nu va ploua? Aşa încât vom sfârşi drept gazde la Giroc, şi nu-i ieftin”, explică Emil Cosmescu, tată al unui fiu preşcolar, Denis, şi fiu al maestrului emerit al sportului şi antrenor emerit Marian Cosmescu, fostul pentatlonist de Mondial şi Jocuri Olimpice.

„Generală 7” are de găzduit şi un alt ultim turneu, în Campionatul Naţional de juniori III al băieţilor, în care „suntem pe locul doi şi aproape calificaţi la turneul semifinal”, cum spune Cosmescu despre cele 11 puncte în cont, la 5 în urma liderei seriei cu şase echipe, LPS Banatul. Rezultatele în acest sezon? 26-22 şi 18-18 în disputele cu Aleşdul, 29-26 şi 32-26 cu Unirea Sânnicolau Mare, 29-13 şi 40-11 cu LPS Arad, şi 17-34 şi 11-29 cu concitadina LPS. Urmează turneul din 25-26 februarie, la Sânnicolau Mare, cel din 11-12 martie, la Arad, şi cel din această curte, în 8 şi 9 aprilie. Ne uităm pe geam, e un frig umed, ceţos. Cum să antrenezi nişte băieţi şi fete pe bitum, pe asemenea vreme!?

Feneşan: „Dacă ar fi sala, aş numi-o Constantin Lache!”

„Ieri am fost pentru a o mia una oară la Primărie. Am depus o nouă cerere, totul de la capăt” spune Zaharia Feneşan, profesor pe specializarea handbal la una dintre cele mai mari şcoli generale din ţară, cu peste o mie de elevi, şi care, în ciuda faptului că a dat performeri internaţionali şi joacă faze juvenile finale ale Campionatului Naţional divizionar al F.R. Handbal (!!!), aşteaptă de ani buni aprobarea de-o sală… Despre o poveste extraordinară, şi mai jos, în fotoreportajul ÎN CURTEA ŞCOLII.

„De aici s-a lansat Ancuţa Stoenescu, da, aici a terminat. Şi Vasile Suciu, atletul. Ori Stoiţ, campionul naţional de kick-box, şi un altul, Mitu… Laura Bejan, ajunsă şi în lotul naţional de handbal. Fotbalistul Dăruială”, îi enumeră Feneşan de facto, fără nici cea mai mică urmă de laudă. „Şi ei ar fi doar vârfurile… Câţi alţii n-ar mai fi… Dar pe Cuciula de exemplu l-ai amintit?”, îl completează colegul său de catedră, Leonid Smolschi.

Suntem în oficiile „Educaţiei Fizice” la Şcoala cu clasele I-VIII Numărul 7 „Sfânta Maria”, de la capătul Căii Lipovei la dreapta, şi deplângem lipsa unei săli adecvate pentru şcolarii şi elevii unei Generale cu înclinaţie către sport. „Suntem nominalizaţi încă din anul 2003 pentru construirea unei săli de sport în incinta curţii şcolii, ce ar urma să fie ridicată de către Agenţia Naţională de Investiţii, însă stăm într-o aprobare de la Consiliul Local. Toate argumentele pledează în favoarea noastră. În 2007 am întocmit toată documentaţia necesară dar ne mai lipsea această hârtie, pe care n-am primit-o nici până în ziua de azi pe considerentul că o parte din teren ar fi revendicat. Însă n-a fost scos la lumină nici un document în acest sens, care să ateste revendicarea, şi de fapt biata femeie a decedat, Dumnezeu s-o odihnească… De patru ani ne chinuim să ne câştigăm acest drept! Iar dacă îl vom câştiga într-o bună zi, poate atunci nu vor mai fi surse de finanţare. Am fost în audienţe la primarul Ciuhandu, la domnul Orza, am apărut la televiziuni şi în ziare. Degeaba…”, a spus Zaharia Feneşan, care a enumerat şi argumentele forte ale Generalei 7.

Şi anume numărul mare de şcolari şi elevi, pentru care o săliţă de sport doar cât incinta uneia de clasă e egal cu zero. Şi anume alinierea cu succes încă din 1992, la înfiinţarea claselor sportive ale şcolii, în Campionatele Naţionale divizionare de juniori III şi IV, cot la cot cu pepinierele marilor cluburi – nu şcoli – de handbal din ţară! Săliţa e mică-mică, şi-ar fi fost şi mai mică fără înălţarea din vară, când cu reamenajarea ei. Parchetul e vechiuţ, uşor vălurit, iar extensibila de tenis de masă, celelalte aparate, înghesuite în colţuri. Cu toţii oameni gospodari şi sufletişti, unul şi unul, de la director şi până la portar, dar constrânşi de o îndărătnică neaprobare…

Şi anume atingerea ediţiei cu numărul XI în 2010 la „Memorialul Doina Cojocaru”, reunind 10-15 echipe de handbal juvenil din zonă, cu meciuri pe cele două terenuri cu bitum ale bazei sportive purtând numele regretatei campioane şi căpitane în handbal, din mijlocul curţii, „bitum ce n-ar fi fost turnat fără implicarea lui Pătru Cojocaru, care a organizat acea primă ediţie în 1 iunie 2000, noi venind cu ideea găzduirii turneului”.

Şi anume participarea numai în săli de sport la competiţiile Campionatului Naţional de juniori, „în care realmente copiii noştri ajung să se sufoce după zece minute, obişnuiţi cu pregătirea afară, în curtea noastră, în frig, pe bitum. Noi din octombrie-noiembrie şi până în martie suntem sortiţi să le îngheţe mâna copiilor pe minge…”, după cum explică tot Feneşan. Şi anume postura Generalei 7 de pepinieră în acte a LPS Banatul, unde vârfurile şi-ar continua specializarea, din clasa a IX-a. „Având în vedere toate aceste caracteristici, Consiliul Local ar trebui şi legat la ochi să semneze acea unică aprobare”.

„Din punct de vedere juridic, nu există nici un litigiu în privinţa suprafeţei de teren, care nici nu se pune problema dacă ar fi sau nu în perimetrul şcolii”, îmi arată Feneşan parcela de la gardul împrejmuitor al Generalei 7, mai exact de la un anumit semn cu vopsea albă, până înspre mijlocul incintei, unde ar fi urmat să fie construită sala. „Ar fi fost gata de mult, de patru ani, şi am fi numit-o Constantin Lache, în memoria marelui profesor care mi-a fost antrenor. A. N. I. ne-a spus clar că suntem pe lista nominalizaţilor, dar câtă vreme nu le înaintăm documentaţia, nici ei nu pot începe…”

Îl întreb dacă simte că e vorba de rea voinţă. „Da, e rea voinţă! Sunt într-atât de multe săli în Timişoara încât să ne incomodeze una în plus!? Or fi, dar în comunele limitrofe, nu aici. Izvin n-are locuitori câţi avem noi elevi, dintr-o asemenea populată arie de selecţie ca şi zona Căii Lipovei. N-avem bani să ne permitem închirieri la Banu Sport… Am cheltuit 20 milioane lei pentru documentaţie, cu măsurători şi trasări, unde ar trebui să fie amplasată sala, demers şi plăţi care ar fi trebuit să le onoreze Primăria. Bine că ne-au întins aceste terenuri sintetice identice, la vreo câteva şcoli, care nu-s de mare folos, o grămadă de bani cheltuiţi… cu ce ne-am pricopsit”.

Toţi profesorii sunt la unison în privinţa nevoii ca de aer de o sală de sport, în frunte cu Gica Dumitru, directoarea şcolii. Şi Leonid Smolschi, din ´90 la „Gen 7”, descoperitor al Ancuţei Stoenescu.  „Vin aici cluburi din Arad, chiar şi Severin, Hunedoara ori Petroşani, şi bineînţeles Jimbolia, Sânnicolau Mare, LPS Banatul, Şcoala Generală 29, Şcoala Generală 19… Vreo 15 echipe! Ce frumos ar fi să beneficiem de o sală pentru <Memorialul Doina Cojocaru>. Îl găzduim neîntrerupt din anul 2000, pe bitum. În 1 iunie 2011 va fi rezervat fetiţelor din clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a, generaţiile 1999, ´98, ´97”, explică profesorul pe specializarea handbal Emil Cosmescu, din anul 2000 la Generală 7, şi a cărui mamă, Viorica Cosmescu, s-a retras anul trecut la pensie după 20 de ani în slujba activităţii sportive în şcoală, ca şi coordonatoare, responsabilă a proiectului. Cu un an înainte, în 2009, se retrăgea tot după aproape două decenii şi Vasile Bârlovan, descoperitorul atletului Suciu. Se împuţinează purtătorii luptei drepte…

„De exemplu Cuciula, să zicem c-a fost în clasa mamei mele”, aminteşte Emil Cosmescu despre cel rămas până mai ieri la UCMR din grupul de vreo 5 handbalişti „crescuţi aici, la noi,şi pe care profesorul Lucian Vasilache i-a luat cu sine la Reşiţa, în echipa pe care a antrenat-o în <B>. Ar fi şi Bogdan Firănescu, din generaţia 1991, ajuns la echipa a doua de handbal a Politehnicii”, dovadă a activităţii peste ani de creştere a viitorilor jucători.

Dar oful truditorilor la Generală 7 nu e doar sala de sport. „Vă dau un alt exemplu. Am înaintat de 3-4 ani o cerere pentru un microbuz, căci deplasările ne-omoară, transportul fie şi citadin la meciuri. Credeţi că am primit!? LPS Banatul a primit unul dar se chinuie de doi ani să-l înmatriculeze”, mai spune Zaharia Feneşan, care rămâne foarte tranşant, şi pe bună dreptate, în privinţa discriminării cu neaprobarea sălii: „Ne-am auzit vorbe că ne-a învins Diniaşul. Păi cum să nu mă bată Diniaş, care se antrenează şi joacă în sală!?!”

De unde discuţia curge spre alte deficienţe şi puncte slabe. Unul ar fi „sistemul competiţional prost gândit de federali. În primul rând, îţi cer jucătoare de talie. În al doilea rând, cu aceste turnee timp de trei zile, te termină cazarea, masa, transportul dus-întors, şi în plus părinţilor nu le surâde să-şi lase atâtea zile fiicele departe de casă. Pe când dacă ar fi etape săptămânale, tur-retur toamna, două turnee de sală iarna, şi alt tur-retur la reluare, ar avea continuitate şi n-ar ciunti din programul şcolar”.

O altă durere, majoră, faptul că „elevilor nu le mai place sportul. Au fost învăţaţi cu uşurelul şi umflaţi cu chimicale. Într-adevăr, clasele de handbal sunt bune dar, privind lucrurile în ansamblu, se caută scăparea cea mai lesne, scutirea. Şi le merge. Ar mai fi lipsa mijloacelor de constrângere: stai drepţi în faţa elevului, a părintelui. Au portiţa să nici nu le pese că li s-a pus absenţă… Să-i fi văzut pe cei din generaţii demult trecute: frumoşi, voioşi, proporţionaţi”. Feneşan nu se fereşte de cuvinte într-o societate în care, înfofoliţi, ne ferim de mişcare.

Iar comparativ cu vremurile în care a deprins handbalul, din 1965, sub îndrumarea unuia ca şi Constantin Lache la „Liceul 4, în centru, la Arte Plastice, de unde ca absolvent într-a XII-a deveneai instructor sportiv”, prezentul este gri cenuşiu. „Acolo, în clasele V-VIII efectuam o oră pe zi de Educaţie Fizică şi Sport. Atletism lunea, era profesorul Dehelean, gimnastică marţea, era domnul Herţeg, jocuri sportive miercurea, handbal cu profesorii Lache şi Tică Popa”, îşi mai aminteşte fostul handbalist, desemnat în trei rânduri cel mai tehnic jucător al cândva „Cupei Pipatsch”.

„Noua lege ar urma să prevadă trei ore de Educaţie Fizică”, remarca profesorului Emil Cosmescu tinde să dea la o parte vălul neguros, amintind însă şi că proiectul cu profesori specializaţi pe educaţie fizică la clasele primare I-IV „a fost desfiinţat după 2-3 ani şi orele date înapoi în grija învăţătoarelor”.

Profesorii mă poartă pe rând prin faţa vitrinelor cu trofee, cu diplome şi distincţii. „Uite. Locul secund la băieţi, în decembrie 2007, la <Prietenii semicercului>”, îmi atrage atenţia Cosmescu. Câte şi mai câte cupe! Tot în 2007, locul III la <Memorialul Doina Cojocaru>, pe teren propriu, competiţie care are mereu un premiu special, acela pentru cel mai bun inter stânga, în onoarea fostei campioane. Prezenţa în iulie a aceluiaşi an la un turneu internaţional juvenil, la Cignoli. Şi un loc I în atletism, la „Cupa Campionilor”, distincţie oferită de DJTS Timiş. Locul I la cea de-a doua ediţie a „Cupei Arena Viola”. „Într-adevăr, avem rezultate destul de bune pe Educaţie Fizică, şi la fotbal, chiar şi la şah şi baschet”, adaugă Cosmescu, pomenind de aria de cuprindere a Generalei… spre Dumbrăviţa, spre Giarmata…

„Hoooaaa! Trei ani la rând am luat <Cea mai frumoasă galerie> Ultima dată în 25 aprilie 2010, aşa e înscris pe diploma Cupei Hagi Danone. Locul 5, şi dacă n-am fi pierdut la penaltiuri calificarea în semifinale…”, reaminteşte Zaharia Feneşan. Care îmi deschide uşa sălii de fitness, într-o sală excelentă, cu aparate bune.

Acolo, tonifiindu-se, Talida Pîrvu, din clasa a V-a H, interesată de concursuri informatice şi totodată inter stânga sau pivot în Campionatul Naţional: „Îmi place faptul că practic handbalul, de un an deja în competiţii. Vreau să-l urmez pe mai departe”. Se pomeneşte de „Mens sana in corpore sano” şi se prezintă şi Daniela Prună, tot din clasa a V-a, cooptată la handbal din semestrul I, fără a rata o competiţie şi acaparând titlul de cea mai tehnică jucătoare, drept centru, la „Cupa Freidorf”.

De la informaticienele-handbaliste, spre curte, cu Feneşan, fost prim-divizionar la Ştiinţa Bacău, ajuns la Energia Rovinari cu Eugen Barta antrenor, în ´74, în „A” cu Constructorul lui Tică Popa şi promovat în „B” cu Electromotor: „În 1996, în Timişoara, existau şase echipe dintre cele 12 ale seriei în Divizia B!”

Câte sunt acum? Ne uităm în pământ, la bitum, şi apoi ridicăm ochii spre copiii de-a VII-a struniţi de Emil Cosmescu în a arunca la poartă, de pe stânga, peste blocaj. E frig. E ceaţă peste aceste două terenuri de handbal şi totodată cu panouri de baschet, e ceaţă peste „sinteticul” gol de fotbal, e ceaţă peste terenul de volei amplasat pe iarbă…

Ceva lumină parcă vine dintr-un colţ al curţii, dinspre capela ortodoxă. Suntem la Şcoala cu clasele I-VIII Numărul 7 „Sfânta Maria”, conform denumirii complete a locaşului de învăţământ. Va lumina oare capela şi minţile mai întunecate ale altora, mai dinspre centru? Aici e periferia, se ajunge greu… Şi se şi pleacă greu, sau deloc. Am văzut prospectul cu Balasz Cup, între 16 şi 21 aprilie 2011, la Gyor. Ediţia a 26-a. „Ne-au invitat şi de data asta dar nu putem onora invitaţia la handbal. Banii! Acolo, şcoala respectivă, oferă 5 ani de înot gratuit elevilor din clasele sportive. Apropo, am vrut noi şi bazin în incintă. Şi uite-aşa… Când alergi după doi iepuri…” mai poate totuşi glumi Feneşan.  E poate ultima soluţie.

Chiar ultimul refugiu. Umorul. Poate motiv al menţinerii pe un perete, frumos înrămat, în oficiul lor, al truditorilor la Educaţie fizică şi handbal, a vorbei „cu omu neşcolarizat te lupţi puţin dar ai scăpat…” Continuarea ţine de lupta cu morile de vânt.

Îi părăsesc, cu regret, uitând-mă spre zidul săliţei de sport, cu plăcile comemorative ale Eroilor Martiri ai Revoluţiei Române, elevele de 10 respectiv 13 ani ale şcolii. Luminiţa Florina şi Gabriela Monica veghează din ceruri şi se roagă îngereşte pentru acea viitoare sală „Constantin Lache”, linie la linie cu „Baza Sportivă <Doina Cojocaru>” N-ar fi frumos?

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Generală 7, din Calea Lipovei, tot fără sală de sport!

  1. Alex spune:

    cum sa nu 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × opt =