Iarăși se va jeli că Halep nu e pe locul I?

Vă mai amintiți patetica isterie întreținută cândva de la ”centru” pe linia dar când va ajunge oare odată în sfârșit prima și Halep!?

Domnea o frică nedisimulată că Simona Halep nu va urca vreodată pe locul I sau că o va face cândva prea târziu, rod al mentalului mioritic, defetist, neîncrezător în calități ale semenilor, suficient de sceptic, bănuitor și suspicios, ațâțat de clișee, prejudecăți și emoții subiective. Chit că își croise deja drum între primele 20 din lume la nici 22 de ani. Și cine putea oare evalua cu exactitate ce însemna acel ”prea târziu” ori momentul oportun preluării ștafetei în frunte!?

Toate urmau a se întrupa fără doar și poate la timpul lor. Mai exact în 9 octombrie 2017, puțin după împlinirea vârstei de 26 de ani. 

Am mai scris în prealabil că era doar o chestiune de timp, înscăunare la șefie care inevitabil se va contura, dar pe calapodul ritmului și cadenței Simonei Halep. Era cât se poate de clar că va urma la un moment dat și vremea ei, fruct al consecvenței, sârguinței, perseverenței, insistenței și tăriei în regim de continuitate în ascensiunea la care se înhămase. Doar că la fel de evident era că nu juca singură în circuit, că mai avea și de încasat lecții pentru a avea de unde să învețe și crească. Că era încă tânără și în acomodare în cadrul complex și vast al ramurii purtând-o pe toate meridianele globului, o mână de om în anumite confruntări directe ochi în ochi cu veritabile ”mașinării” mai rutinate sau nu.   

Iar în general nu este recomandabil să ”arzi” anumite etape și deseori nici nu-i posibil așa ceva, pentru a nu mai spune că viața în sine e un drum, nu o vânătoare de repere și borne. Și s-a dovedit tocmai prin îndelungata campare a Simonei Halep pe locul I că îl cucerise cu lecțiile de până atunci deja bine stăpânite și fără a fi sărit etape din evoluția ei. Atuuri în absența cărora n-ar fi deținut probabil la fel de mult timp sceptrul puterii în ierarhia WTA, o continuitate a menținerii în frunte mai greu de conservat decât urcușul în sine.

Lider pentru 48 de săptămâni în succesiune, din 28 februarie 2018 și din totalul de 64 în care a jucat în calitate de ocupantă a locului I, anduranță cu care și-a câștigat deja un loc de mare preț în cercul restrâns al profesionistelor la vârf din tenisul de câmp feminin la nivel mondial, mai puțin abraziv ce-i drept decât cel masculin. Perioadă la șefie în care, la fel, a avut destule de învățat, iar caruselul vocilor din jurul ei aproape la fel de multe de disecat, și uneori pe aceleași tonalități alarmiste, voci obișnuite însă între timp cu binele, cu confortul mental al raportării la fotoliul dominant pe scenă.  

Dar așa cum inevitabil avea să se contureze cândva urcarea pe locul I, la fel s-a ivit în cele din urmă și cedarea șefiei, imposibil altfel, dat fiind că este vorba despre arena sportivă, însă doar la capătul unei remarcabil de îndelungate prezențe la putere în cazul unei ramuri individuale precum și în cazul unei sportive care nu neapărat excelează ca parametri fizici în comparație cu alte oponente, aspect semnificativ într-o perioadă în care această componentă a jocului are mai marea sa însemnătate. Eliminarea din optimile de finală ale Australian Open în fața Serenei Williams, coroborată ulterior cu alte câteva rezultate cu vedere spre fazele finale, au semnat o primă modificare la vârf după aproape un an de zile.

Predare a ștafetei care acasă a generat deja mai ales un iureș cât se poate de lesne de anticipat al calculelor pe care au pus grabnic mâna analiștii români ai fenomenului, raportați din nou strict la momentul imediat, în aceeași frenezie în care parcă n-au aer. Dacă și în ce condiții coboară ierarhic Halep, cu tot evantaiul amețitor al funcțiilor de care depinde poziționarea sa ierarhică de pe-o săptămână pe alta. De parcă mâine s-ar încheia din nou tenisul de câmp, așa cum a fost cazul și în ascensiunea sa, cu calcule peste calcule, ciuntind parcă din frumusețea traseului în sine. Căci tânăra constănțeancă e oricum tot în vâltoarea la vârf a evenimentelor, implicată în aceeași neabătută luptă continuă care e astfel dusă de decenii, purtată de generații și generații de tinere aspirante. I se poartă într-atât de grijă și pentru că subiectul captează atenția, însă minunat ar fi ca și alți competitori români privați acasă de aceeași grijă și atenție să poată cocheta constant cu superlativul, să le meargă la fel de bine, aidoma tinerei. Care a dovedit că știe prea bine a-și purta de grijă și a-și struni corzile sensibile în ritmicitatea frenetică a unui circuit foarte solicitant, mai bine decât își găsesc vorbele sfătuitori și analiști cu duiumul, mari -escu sau nu.

Simona Halep a tot repetat absolut pe bună dreptate, chiar și pe când devenise până și ea ușor descumpănită de dificultatea provocării de a ajunge în vârf dar inclusiv și de reacțiile care-i dădeau târcoale din mediul carpatin, că se bucură de dragul jocului, că tenisul e terenul ei de joacă. Iar supremația urma să se ivească nu de la sine într-o bună zi, zămislită din talent dar mai ales cu uriașe eforturi, totul depinzând mai mult decât se poate conștientiza – nu ca un drept cuvenit ci și cu o blândețe divină – de absența accidentărilor, de starea de sănătate.

Sănătate mai bună decât toate, teren fertil al poftei de joc și al formei sportive induse prin asidue pregătiri, care atrag în cele din urmă și trofeele. Apropo de care, își lua de pe suflet și piatra atârnată la Roland Garros prin cele două finale pierdute acolo, adjudecându-și anul trecut și un prim turneu de Grand Slam, la a treia încercare într-un ultim act în sud-vestul Orașului Luminii, și luminat este actualmente pe bună dreptate prin vestele galbene ale poporului ridicat împotriva tiraniei fățișe și oculte, iar pofta vine invariabil mâncând.

De astă dată, la Melbourne n-a mai pășit spre finala cedată anul trecut. Ai mai și pierdut? Continuă, în cheie unică. Ai mai și coborât cu asta de pe locul I? Continuă, asta-i totul, în cheie unică. Câtă vreme bucuria de a juca rămâne intangibil conservată, restul sunt banale detalii. Iar chiar și după încheierea unei cariere mai e multă viață de trăit, și încă cum, darmite după o schimbare de loc la vârful clasamentului mondial.

De fapt, traiectoria în general în ascensiune a Simonei Halep spre piscul unei discipline individuale cu expunere planetară a ajutat ca o excelentă lecție și publicul românesc, pentru a deveni mai matur, pentru a conștientiza inevitabilitatea suișurilor și coborâșurilor dintr-o carieră pe teren, aidoma valurilor vieții, dar și pentru a deveni un mai bun cunoscător al fenomenului, mai axat pe realitatea factuală și nu pe trăiri copilărești. Pentru a înțelege mai îndeaproape tâlcul aparte al efortului din arena sportivă, cu atât mai anevoios în plan individual. Multe poartă pe umeri tânăra de pe litoralul unei țări împovărată psihologic și copleșită de mari așteptări, și le-a dus de minune, aproape un an pe locul I în lume, fără a fi printre altele nici cea mai înaltă, nici cea mai carismatică într-o babilonie socială într-atât de înclinată spre reperele relative ale imaginii și aparențelor, dar evident cât se poate de dedicată.

Halep a mai completat practic cu această ocazie un tronson din drumul ei, palier fruntaș pe care numeroșii săi simpatizanți au dedus poate în cele din urmă, tocmai prin mai marea dificultate de a te menține atâta vreme în vârful clasamentului, cât de dificil i-a fost dobrogencei să ajungă acolo fie și după termenul presat de inadecvatele așteptări nerăbdătoare ale compatrioților dornici de prezența unui român pe locul I în lume. 

Țintit în finala de sâmbătă atât de Petra Kvitova, calificată în ultimul act printr-un 7-6 (2), 6-0 cu Danielle Collins, cât și de Naomi Osaka, deținătoare la zi a US Open, care a dispus apoi în cealaltă semifinală de Karolina Pliskova, cu 6-2, 4-6, 6-4. În semifinalele la simplu masculin, Rafael Nadal – Stefanos Tsitsipas și Novak Djokovic – Lucas Pouille.   

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = trei