Ilie, de la U19 nu la Poli, ci cu Piţi

Presa i-a demolat pentru rezultate, ca o reacţie la nefireşti aşteptări şi speranţe irealiste pe care le lansase iniţial, însă marea vină e în altă parte, aşa încât de ce să „îngropi” tot mai puţinul ce-l ai, potenţiali viitori titulari ai seniorilor României de mâine!? Cu Florin Ilie, un proaspăt campion naţional la juniori A cu FC Timişoara şi participant la Campionatul European cu România U19 ca unic reprezentant al pepinierei violete, pe firul peste ani de la Unirea spre trecerea la Poli „mare”. Numărul 3 la echipa a doua, numărul 16 tricolor…

Sâmbătă seară, când colegii săi au urcat pe podiumul de ceremonie al festivităţii prilejuite cu ocazia „Zilelor Timişoarei” într-o iniţiativă de premiere a performerilor la nivel juvenil din sporturile de echipă locale, şi mai apoi, miercuri, când junii violeţi au fost primiţi la Municipalitate, fundaşul central polist Florin Ilie va fi cu sufletul împăcat şi inima uşoară ca un fulg, dar nu între echipierii polişti, ci cei de la reprezentativa României, convocat fiind în premieră de Piţurcă, tocmai la revenirea acestuia la cârmă.

În 19 iunie cucerea la Buftea cu FC Timişoara titlul naţional la juniori A într-o finală pe care poliştii lui Robert Fruşa o întorceau cu 2-1 în dauna Viitorului Constanţa iar marţi juca în repriza a doua pentru ţara sa contra Republicii Irlanda, în ultimul joc dintre puţinele prezenţe „tricolore” de dată recentă la un turneu final european.

Doar atât, după jocul cu „verzii”, şi până mâine, când revine la clubul timişorean, a avut vacanţă în acest an băiatul care luna trecută, în 18 iunie, a împlinit 19 ani. „Merit această pauză dar de fapt abia aştept să mă prezint mâine la Timişoara, cu speranţa, în funcţie şi de alegerea noului antrenor şi opţiunile sale, să fiu cooptat în lotul primei echipe, în care simt că m-am integrat deja, în cantonament, iar de luni la treabă, cât mai concentrat, să pot să prind eventual să joc la echipa mare şi să promovăm. Dau tot ce depinde de mine pentru Poli, care mi-a oferit totul”, a remarcat astăzi Ilie pentru www.sporttim.ro, la 65 de ore după România U19 – Irlanda U 19 0-0, meci în urma căruia antrenorul său de club la juniori, Robert Fruşa, a remarcat că„Florin a evoluat în general bine comparativ cu alţii şi între fundaşi dar că nu este extra ţine mai mult de nivelul prestaţiei României raportat la ceilalţi adversari”.

Într-adevăr, juniorul din generaţia ´92 cu caracteristicile fizice 1,89 metri şi 83 kilograme, ca un turn defensiv de control în devenire, a întreprins ce a depins de el la întoarcerea în tricourile roş-galbene ale României în zona unde devenea campion naţional de club în alb-violet, însă mai mult decât un unic gol reuşit în avanposturi exact de-un concitadin de-al său, Stanciu, „tricolorii” n-au făurit. Drumul său până la evoluţiile într-un turneu final european contra Cehiei şi Irlandei este însă deja destul de lung, de la vârsta de 8 ani, când, la Alba Iulia, pe unde trecea şi un actual coordonator al Centrului de copii şi juniori polist, Alin Artimon, la Apullum, fiul a tins să-şi egaleze şi întreacă tatăl, Ion Ilie, un fost fotbalist la Luceafărul Bucureşti revenit în „cetate”: „Cariera lui tata a fost un factor decisiv, el m-a dus la fotbal, şi-mi aduc aminte cum îmi plăcea foarte mult să merg la meciuri, să asist la evoluţiile Unirii, prin 2000 de exemplu, îi urmăream şi în A, şi în B, ţinând minte de pe-atunci de Poli. Eram copil de mingi la jocuri şi-am văzut multe partide pe viu”.

Din spatele porţii la jocuri, în faţa portarilor, încet-încet, pe teren. Şi nu departe a fost ziua când a descoperit alte lumini ale rampei, pe care le anticipa, pentru că „publicul timişorean îmi plăcea tare mult de pe-atunci”Ce-a descoperit în răstimp în Banat? „Cu toţii sunt OK, am fost bine primit, inclusiv la echipa mare”.

Antrenorul Neluţu Popa, şlefuitorul său la juniori în Alba Iulia, al cărei antrenor interimar şi ajungea, i-a dat şansa să se antreneze cu generaţia de 1987-´88: „Eu eram ´92, şi deşi am jucat mai puţin, pregătirea şi cantonamentele cu cei mari mi-au prins bine. Şi jucam la ´90-´91”. La început a mai trecut prin mâinile lui Alexandru Klanoshi, şi nici tatăl său, Ion, acum în vârstă de 48 ani, n-a fost străin la vremea aceea de bucătăria internă a pepinierei alba-iuliene, antrenând la rândul său. Iar fiul Florin a progresat prin… retragere: „Am început vârf, am continuat mijlocaş central şi am sfârşit ca libero în sistem cu 3 fundaşi”. Aspect de care UEFA a ţinut cont, trecându-l în lotul de prezentare al României U19 pentru turneul final, pe portalul forului european, drept… atacant.

Florin Ilie îşi reaminteşte şi de debutul la juniori republicani, cu generaţia 1989-´90, într-un joc la Forex Braşov, unde „am bătut cu 3-0. A fost un meci foarte frumos”. Dintre colegii săi de-atunci, Gheorghe Grozav e la Standard Liege deja de-un an şi jumătate, din iarna lui 2010, de când „a jucat la Boloni dar apoi înlocuitorul său n-a mai avut încredere în el. Totuşi, în această vară a ajuns să joace în amicale”, iar pe „noul <Nae> Stanciu”, cum s-au grăbit să-l compare presarii bucureşteni, crescut tot de Klanoshi, l-am văzut deschizând scorul cu Cehia, miercurea trecută…

„Primul contract îl semnasem la vârsta de 15 ani, pe o perioadă de 3 ani, nu patru, iar apoi, prin intermediul unui impresar (n.n.: Florin Iacob), care m-a întrebat dacă sunt interesat să joc la Poli Timişoara, am sosit aici. Pe-atunci era la echipa a doua domnul profesor Petruescu, şi ţin minte că m-am alipit în preajma lor, aveam nişte teste de efort, şi deşi nu m-am descurcat grozav pentru că veneam după 3 luni de pauză în urma unei entorse de gradul III la gleznă, m-a ţinut totuşi acolo, şi uşor, uşor mi-am intrat în rol, m-am integrat în colectiv şi ulterior am prins echipa”, a explicat Ilie primii săi paşi în alb-violet.

„De vreo 4 ani merg şi la loturile naţionale iar în plan personal această prezenţă la un turneu final european a fost un moment foarte frumos, la finele sezoanelor în Campionatele Republicane. Ca o absolvire, după care urmează trecerea la celelalte grupe de vârstă…”, a făcut Florin Ilie paralelismul club – reprezentativă, sub culorile căreia a fost încurajat zilele trecute din tribune de tatăl său, mama sa, unchi şi mătuşi.

Ilie n-a avut parte în toamnă de experienţele noilor săi colegi de club, Dăruială sau Fuchs, cu Italia şi Elveţia, „n-am fost convocat”, iar referitor la oportunităţi neacaparate, fundaşul de 19 ani opinează că „probabil şi neparticiparea noastră la jocuri cu caracter oficial, mai numeroase, a fost un factor negativ în prestaţia României. Am avut doar 3 jocuri, cu tot cu cel cu Serbia, pierdut cu 1-3 la Timişoara, faţă de 6 ale adversarelor. Trei în opt luni, comparativ cu 6 jocuri într-o lună şi jumătate. Nu ne-a ajutat asta şi cred că s-a văzut în evoluţiile noastre, căci ne-am intrat greu în ritm. Am început slab, apoi am făcut un meci ceva mai bun, iar ultimul a fost cel mai bun”.

Atât, în jurul amicalului cu Serbia, din aprilie, au avut parte de o săptămână laolaltă, jucătorul amintind de discutarea unui proiect cu termen de 6 luni, din iarnă, pentru cantonarea selecţionabililor în Bucureşti, cu tot ceea ce ar fi implicat aşa ceva, inclusiv cu jocuri la divizionare <C> din acea zonă cu posturi libere. Nu s-a mai pus pe roate iar cei 18 au fost cooptaţi tot de la echipele lor de provenienţă, selecţie în jurul căreia s-a făcut suficientă vâlvă, legat de includerea unora în detrimentul altora, cu speculaţiile de rigoare.

Totuşi, Ilie a fost constant în vizorul selecţionerului Burchel, până la un anumit moment, în primăvară, prin mai, când firul s-a rupt brusc în privinţa sa şi a lui Dăruială, ce-i drept pentru scurt timp în cazul fundaşului central. „Am participat două săptămâni şi jumătate la pregătirile echipei României sub 19 ani înaintea startului, unde m-am prezentat direct după cantonamentul din Austria. Poli a revenit în Timişoara, eu am zburat la Bucureşti, cam după tot atâta timp petrecut cu echipa mare. La lot l-am găsit pe colegul nostru Marian Fuchs din păcate accidentat, încerca la alergări dar se vedea că nu merge… Selecţionerii mi-au cerut părerea despre colegul nostru Paul Iordache, care, din păcate, într-un antrenament la Chiajna s-a accidentat. S-a operat zilele acestea la Bucureşti, la meniscul colateral…”

Ilie a fost ferit de ghinionul colegilor săi, despre Iordache, pe care îl „simţea” din jocurile echipei de club şi de juniori, spunându-le la lot că este „un portar sigur pe reflexele sale, nu foarte înalt dar care vorbeşte. Într-adevăr, la început nu prea vorbea, dar la echipa mare i s-a insuflat şi lui curajul. Principala sa calitate sunt reflexele, stând bine în poartă atât în jocul ofensiv cât şi în cel defensiv. Este un bun portar şi coleg şi aş estima cam la acelaşi nivel cu concurenţii săi pe post la naţională”.

Florin Ilie, care în luna septembrie va împlini un an în alb-violet, pomeneşte că nu s-a lăsat tachinat de colegii de lot naţional de la Viitorul Constanţa cu ocazia finalei Campionatului Naţional de juniori A: „Tot vorbeam noi de noi, şi ne spuneau că ne-au pasat cum au vrut, că n-am văzut mingea, că au fost mai buni ca noi, dar am avut de schimbat total sistemul, accidentarea lui Marian dând toate planurile peste cap. Am crezut însă permanent în victorie şi am izbândit…”

De la a câştiga titlul naţional şi până la a avea un singur reprezentant la lot pentru turneul final, iată o neîmplinire pe undeva pentru Poli: „Părerea mea este că meritau şi alţii să vină dar aceasta a  fost decizia dumnealui şi nu pot să condamn că din cauza insuficienţei valorice a lotului nu s-a mers mai departe”.

Înaintea finalei câştigate la Buftea, Florin Ilie n-a aflat mai nimic despre şansele reconvocării la lot. „Ei erau cantonaţi la Techirghiol, iar selecţionerii i-au zis antrenorului Stoicov că nu eram pregătit pentru a intra între cei 25. După finală am înţeles că aş avea şansa mea, mi s-a spus că nimic nu e pierdut. Iar cantonamentul foarte bun din Austria, unde coechipierii şi tot stafful s-au purtat foarte frumos cu mine, m-a ajutat enorm să mă pun la punct cu pregătirea. Aşa am prins lotul…” În Alpi a fost a patra descindere în cantonament cu seniorii pentru Ilie, după cea de la Alba Iulia, cu Aurel Şunda, în Turcia, şi alte două tot cu Unirea lui Falub.

Fundaşul central a jucat la poalele Alpilor 3 meciuri, dintre care unul din start, ca integralist. Iar apoi, direct contra Republicii Cehia, miercurea trecută… „Presiunea într-un joc oficial e alta şi adevărul e că îmi intru în mână mai greu, vreo două-trei meciuri până să ating evoluţii bune, iar defectul meu e că nu stau concentrat 90 de minute din meci… Aici mai trebuie să lucrez…”

Întrebându-l de conectarea la miza unui turneu final, Florin Ilie a rememorat uşoare furnicături: „Probabil a fost vorba şi de un pic de presiune dar am trecut repede, că ne tot încurajam. Normal, era acel trac de competiţie, dar am încercat să-l risipim cât mai de îndată”.

Şi mai dificil, debutul fundaşului polist s-a produs în chiar primele 5 minute ale întâiului joc, cu Cehia, ca urmare a unei accidentări, a fundaşului dreapta Peteleu, unicul titular pe post:„Remeş, fundaşul central, putea să joace şi fundaş dreapta, de pe centru, era a doua soluţie pe post, mai evoluase acolo. Probabil că şi Andrei Dăruială merita să fie convocat, după alte cooptări la lot, dar pauza de câteva săptămâni, cu contractul său cu clubul, negocierea, a complicat lucrurile. Merita să fie”.

Una dintre cele mai dificile misiuni ca înlocuitor în cursul jocului îi revine unui fundaş, şi cu atât mai delicat încă după doar câteva minute: „Practic am fost nevoit să intru neîncălzit, căci totul s-a întâmplat deja în secunda 40. N-am mai apucat să fac mai nimic, puţin joc de glezne, 3 lansate, una de rapiditate, mai şi ploua… Dacă intram cu 1-0 la pauză opinez că încheiam neînvinşi dar egalarea din minutul 44 a fost o lovitură. Fundaşul central stânga s-a complicat să joace mingea cu capul, în loc să dea în ea, n-am fost grozav poziţionaţi, şi s-a pătruns acolo, pe dreapta…. Oricărei rezerve nu îi este uşor să intre, să se conecteze la joc, dar nu mă aşteptam să se întâmple chiar aşa, după câteva minute. Mental eram pregătit dar totuşi neîncălzit”.

Apropo de fundaşii din lot, Peteleu pe dreapta, Remeş, Avrămia, Ilie şi mai nou Gugu, plus Murgoci pe stânga, un alt alba-iulian, Alexandru Giurgiu, fundaş stânga convocat la U19, n-a prins nici el linia defensivă. „S-a scris mult că suntem slabi şi nu comentez tactica, nu e de competenţa mea, dar cred că ne-a lipsit pe undeva şi şansa. Multă lume a spus că n-a fost penalty la 1-1 cu cehii, adversarii în duel s-au ţinut reciproc, eram 4 acolo, ei doi, şi a căzut. A ştiut cum să cadă. Şi de-acolo ne-au bătut. Cred că irlandezii au fost cei mai slabi dar n-am ştiut să dăm gol…”

Ilie mai menţionează că Miodrag Belodedici i s-a adresat„după primul meci, să fiu mai agresiv, explicându-ne că trebuie să alergi foarte mult, acesta este fotbalul actual, şi pe viteză, s-a tot amintit modelul Barcelona”, fundaşul polist ce poate evolua şi pe stânga şi pe dreapta zonei centrale şi fiind al doilea ca înălţime după Avrămia opinând totodată că la atât s-ar rezuma zidul defensiv al selecţionatei U19: „La urma urmei au fost cei mai în formă şi buni pe moment. Remeş, Avrămia, Gugu… Am avut două-trei scăpări”.

Gata însă, Cehia – Serbia şi Spania – Irlanda vor fi deseară la televizor iar Florin Ilie pregătindu-se de Timişoara şi saltul spre Poli, după ce, în turul trecut prindea doar 5-6 jocuri la echipa a doua, ajungând însă căpitan la amicalul din iarnă cu UTA şi apoi şi la prima partidă oficială din retur: „A fost destul de greu, în etapa a cincea am debutat, contra lui Reşiţa, 1-0 şi era în sfârşit mai bine. A urmat apoi despărţirea de profesorul Petruescu iar în cantonament de iarnă, efectuat deja cu Adrian Stoicov, m-a remarcat, şi am jucat apoi meci de meci… Am avut în retur acea serie de victorii dar n-am avut continuitate poate şi pentru că nu puteam promova, era departe”. Ilie n-a văzut o problemă – „OK, nu a fost încărcătură deşi probabil eram puţin obosiţi” – în jonglarea de la Divizia C vinerea la juniorii A duminica la amiază, unde „deşi faţă de C nivelul era mai scăzut, erau totuşi şi echipe bune”, apreciere ce ne-a dus cu gândul la medaliaţii cu bronz, colegii de club de la ´93: „Sper din tot sufletul să realizeze aceeaşi performanţă ca a noastră, le urez bafta, şi sper să mă înţeleg foarte bine cu ei. Suntem colegi în cel mai bun centru de copii şi juniori din ţară, şi ca antrenori, şi acea rivalitate amintită dintre generaţiile noastre e un bun catalizator, să ne ambiţioneze să ne autodepăşim”.

Cu aceste gânduri dar fără dreptul de a schia, un hobby pe care nu-l mai poate hrăni în baza interdicţiei stipulate în contract, în schimb sperând să ajungă să joace un tenis de câmp nu doar cu prietenii ci şi provocându-l pe Iosif Rotariu, absolventul LPS Banatul Timişoara cu nota 8,50 la bacalaureat şi pregătit să-şi înainteze luni diploma pentru înscrierea la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport trage nădejde pe seama vorbelor antrenorului său: „Adrian Stoicov mi-a spus că nu mai este treaba lui, <de-acum eşti la cei mari>”

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × = 45