Întoarcerea acasă, operă de artă

Sau cum să ai și show, spectacol și ambianță de mare meci, și o susținere cum se cuvine pentru echipă, și galeria acolo unde-i este locul, dar să mai și salvezi câteva milioane bune la bugetul Timișoarei.

DSC_8451

 

 

Căci sâmbătă, la întoarcerea acasă, fanii ”viola” au venit pe ”Dan Păltinișanu” și cu echipă, chiar completă după ce au dat și de Drăghici, iar ASU Politehnica a avut o galerie în Curva Sud de s-a auzit până la Primărie.

Melanj oferind toate ingredientele necesare unei etalări de excepție, pe cinste, așteptată de ceva anișori în acest deceniu de o arenă ”Dan Păltinișanu” tot mai pustiită și goală, tot mai tăcută și încrâncenată. Și așa a fost parcă scris, să fie ca o minune. Un soare călduț, aproape fără nici o adiere, un gazon totuși bun, o afluență de public la care Liga 2 poate doar visa în van, și un eveniment sportiv depășind cu mult limitele nivelului competițional în care se desfășura. Ba chiar net peste Liga 1, fără exagerare! Ca o dovadă perfectă că Timișoara fotbalistică se poate reinventa, și încă de unde-i mai sănătos, de la baze.

Ripensia – ASU Politehnica 2-6, ca spectacol sportiv în întrecerea Diviziei D Timiș dar și prin descătușarea peluzei, a fost cea mai cavalerească lovitură de esență fină dată fotbalului impostorilor de către cei care vor să-și recâștige jocul înapoi.

Și n-a fost cu gesturi de frondă la adresa îmbâcsitului fotbal de cumetrie, ci cu puritate și sentiment. A fost o demonstrație de atașament și devotament pentru principiile curate ale sportului, cu mâna pe suflet.

DSC_8281

 

 

Iar galeria alb-violet a croit toată diferența, arătând ca la carte ce înseamnă să-ți înaripezi favoriții. Are vers și are rimă, are stofă dar și rigoare, are plămâni și are dotare. A scandat necontenit și cât a fost 0-0, primul sfert de oră, ba chiar și înaintea startului, când își acorda instrumentele, risipind orice dubiu că s-ar fi alienat în toamnele și primăverile de deplasări prin ”Județ” și ”D”.

În mod cert, nu i-a fost ușor pe drumurile Timișului, ca un test de caracter, dacă rezistă provocării sorții. Însă sâmbăta întoarcerii acasă a înfățișat-o în aceeași lumină în care răspândea magnetismul de care neutrului i-ar fi surâs să țină aproape. N-a ruginit ci s-a călit, nu s-a schimbat, iar toți așii i-au rămas în buzunar, cu toate piesele la ea.

Desigur, galeria era conștientă de măreția clipei, că doar pe pielea ei simțise exilul și surghiunul, așa încât n-ar fi putut rata câtuși de puțin momentul de a-și da drumul, de a reaminti ce a reprezentat din acea potcoavă de peluză, și de a-și exersa partiturile.

Neîndoielnic, ”violeții” din teren au ajutat-o. Dar senzația lăsată este că atitudinea ar fi fost aceeași, indiferent de cursul jocului, ca punctare cum se cuvine a rarisimei clipe, ca pledoarie pentru fair-play.

19

 

 

Aviz amatorilor, sportivitatea din tribune a fost un exemplu potrivit pentru o țară întreagă. Și a ieșit fără cusur, precum o operă de artă. Unora, mai puțin neutri decât neutrii, poate nu le-au plăcut prea mult majusculele de după pauză, ”DOAR UN SINGUR CLUB, UN SINGUR ORAȘ”, dar fanii au avut și sâmbătă dreptate, fără a mai scrie pe ziduri.

O spune coregrafia lor, o spun strofele din Phoenix, o spune bucuria împărtășită cu violeții la gardul lor sacru, o spune scorul. A fost ca și cum locurile lor sfinte nu i-ar fi putut trăda, ba din contră, le-au luat pulsul bătăilor cu emoții ale inimii și i-au descătușat spre soare.

Iar finalul a fost radiant. Pe garduri. ”INVINCIBILI”. A fost ziua ”violeților” pe teritoriu viola, deși pe hârtie în deplasare dar de fapt mult mai acasă decât ar fi putut fi Ripensia cu adevărat acasă. Și a fost ziua ”viola” la cub. Căci nici cei mai optimiști dintre fani n-ar fi sperat la 6 reușite.

Ripensia în schimb, de dragul punerii în scenă a unui binevenit ”derby de Timișoara” pe o arenă ce se preta momentului, și-a periclitat soarta, mizând pe victoriile din Cupă obținute în 2013 pe ”Dan Păltinișanu”, eventual ascendent psihologic în fața ”violeților” fără descinderi recente pe aceeași arenă ce a fost însă anihilat de apariția în peisaj a unei masive galerii așteptând cu anii aceste clipe ale întoarcerii acasă. Iar cine subestimează factorul susținere din tribună, o face pe pielea sa. Ori ASU Politehnica era oricum obișnuită săptămână de săptămână cu asemenea încurajări, înzecite la ora mult anticipatei reveniri, ocazie cu care familia echipă – fani n-a ratat prilejul unei demonstrații de forță.

DSC_8242

 

 

Desigur, meciul ar fi putut curge și altfel, la cele câteva suficiente oportunități, nefructificate însă în prima parte, pe care și le-a croit Ripensia, care demara derby-ul cu jocul ei clasic de posesie. Dar tocmai în nefructificarea acelor ocazii, culminând cu penalty-ul neinspirat ales de Briciu a-l executa după ce tot el îl obținea, ceea ce mai bine nu s-ar face, a constat conturarea deznodământului, cu atât mai mult cu cât alb-violeții au prins tot mai multe aripi înscriind cu repetiție în poarta din fața inimoasei galerii din Curva Sud.

Pe când Burtic ieșea brav la picioarele unuia și altuia, dublând din spate impulsionarea oferită de fani lui Naidin și companiei, Carlaonț primea un al doilea gol în care balonul i se juca pe sub nas, înghețat de crăpăturile defensive. Pe când curtatul Drăghici bisa, transfer la transfer, semn că repoziționările de peste iarnă ale ”violeților” dădeau roade, Radu Suciu îl retrăgea pe Mediop, oftând că n-are ceva pe măsură. Și s-a ajuns ca de la niște reușite punctate în prima repriză la sferturile de oră, ”violeții” să încheie derby-ul cu o medie de goluri la fiecare… 15 minute. Desigur, cascada de 6 plase scuturate în ultimele circa 10 minute a avut de-a face cu faptul că ambele echipe ajunseseră pe final mai mult sau mai puțin groggy, stoarse fizic dar mai ales emoțional de ritmul mult peste nivelul ligii a patra impus în prima parte, unii fiind amețiți de beatitudinea triumfului pe o asemenea scenă, alții – copleșiți de ziua nefastă.

A fost ziua ”violeților”, una ce va rămâne de referință în cartea de căpătâi a umblaților fani prin Europa, fie iată și într-o după-amiază de liga a IV-a, însă Brîndescu și elevii săi trebuie să se îngrijească să fie și anul lor. Căci antecedente ASU Politehnica a mai avut, sfârșind a doua după triumfuri în derbyuri. N-a fost deloc ziua Ripensiei, ba din contră, dar vechiul și noul club timișorean trebuie să realizeze că dacă n-ar fi ajuns atât de repede și de departe în acești nici 3 ani, nici n-ar fi existat sâmbătă pentru Timișoara un asemenea magnetizant derby. Cu revărsare de public tocmai pentru că protagonistele renașterii militau fervent din afișul Ripensia – ASU Politehnica. Sau invers după unii, știind ei ce spun printre rânduri. Așadar, n-ar fi fost nimic fără… Ripensia. Onoare învinșilor.

DSC_8505

 

 

Și cinste liderului, care nu l-a putut juca însă este cu sufletul alături de al său Sergiu Iorgovan, dar mai ales jos pălăria în fața galeriei, spiritului ei. Desăvârșită ca atitudine și mesaj, pentru a nu mai vorbi de recunoscuta-i originalitate și genialitate. Însă a ieșit mai ales în evidență fair-play-ul fanilor, înțelegând pe îndelete semnificația acestei sâmbete cu totul aparte și ignorând total personajele și reflexele care au înfundat acest sport în România. Căci momentul întoarcerii acasă nu mai era și al răfuielii, ci al sărbătoririi cu bucurie! Chiar dacă pe vremuri, în acea peluză, le intrase în sânge să-i taxeze pe gropari pe bună dreptate. Însă acum, prin repertoriul măreț și pe alese, suporterii ”viola” au încuviințat și pactizat tacit cu abordarea discretă și reținută a susținătorilor Ripensiei, departe și de gândul de a scanda vreodată ceva împotriva unor cozi de topor ale sportului ce se șlefuiau cu bătaie lungă cam pe când și gruparea roș-galben se vedea nevoită să iasă postbelic din scenă, în rând cu altele. Dar între a te restrânge de la anumite scandări și a nu te face mai deloc auzit este totuși o diferență, pe care fanii lui ”Ripi” ar trebui s-o înțeleagă, spre binele unsprezecelui favorit din teren, mai ales când oponenții sunt ridicați de încurajări pe creasta valului ba chiar și pe gard, sub forma supradimensionată a unor eroi buni de imagini de revistă. Orice echipă, mare, mică, dar mai ales la reînceputuri, are nevoie de vocea tribunei, și în special în momentele grele.

Concluziile zilei? Timișoara balonului rotund mai are sevă și vlagă să se regenereze, în ciuda colapsului recent. Și două purtătoare de sămânță foarte bună. Timișoara sportului rege are și o galerie autentică fără pereche, ”viola”, suflet de o importanță covârșitoare pentru evenimentul sportiv. Pentru favoriți. Și pe tabelă. Și Timișoara balonului rotund are cu certitudine viitor. Iar faptul că regenerarea survine grație inegalabilului spirit uman, prin forța fanilor pe de-o parte și prin strategia structurată a proiectanților grupării învinsă ieri pe de altă parte, este cu atât mai frumos.

DSC_8473

 

 

N-ar fi de fapt suficiente cuvinte pe cât să egaleze perfecțiunea operei întoarcerii acasă, pe cât de frumos a fost sâmbătă, rezervându-ne totuși satisfacția că Sporttim a intuit exact că bănățenii vor veni spre 10.000 la derby.

Dar ar plana totuși un norișor… Căci, fie și cătând cu încredere și speranță spre viitor, ar rămâne însă o problemă de moment.

Stadionul ”Dan Păltinișanu” s-a trezit duminică învăluit parcă în pâcla petardelor și fumigenelor de mai cu seară, dar mai ales din nou posac și trist în goliciunea sa. Zgribulit la gândul că în acest martie al renașterii naturii nu va mai fi călcat decât o dată de fotbalul cu caracter oficial, pe 21 ale lunii, la sosirea Șoimilor. Iar atunci se va juca în negru și atmosfera va fi de cavou, cu neaoșele apostrofări de rigoare răzbătând ca o lamă în tăcerea unei arene pustiite de orice urmă de fani și galerie. Aidoma unei carcase goale, cu sufletul extirpat. Sport? Nu. Proiect de milioane. Iar vizitele lui Dinamo și Steaua din 25 și 29 nu-l vor încălzi nici acelea, că doar suntem pe malurile Begăi…

*

(foto prima pagină: sărbătorind cu galeria, Cristian Gălan, cel care marca golul victoriei în minutul 89 al jocului tur din 16 august 2014, pe CFR, și care deschidea sâmbătă scorul tot cu capul în urma unui corner, în fața Peluzei Sud, după care a fugit într-un suflet la propria bancă: ”Pentru Sergiu Iorgovan!”)

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = sase