„Spectatorilor le este interzis”, firimitură din Marea Triere

Să te foloseşti de moartea unor oameni pentru a oferi propriile interpretări şi a justifica un nepopular căluş în gura suporterilor de fotbal, forţînd şi mai mult pe înaintare prin explicaţii cum că prevăzuse tragedia din Egipt, motiv pentru care ar fi emanat o Lege 4 „grea de tot”, barieră împotriva unor incidente similare şi în România, este o altă dovadă că abili manipulatori la putere şi în poziţii de forţă în lumea de azi n-au nici cea mai mică oprelişte în a-şi duce la capăt diversele planuri de călcare pe grumazul aproapelui. E de cînd lumea şi pămîntul, într-o repetiţie ciclică.

Să fie oare iniţiatorul Legii 4 chiar atît de preocupat nevoie mare de siguranţa pe arene a plătitorilor de bilet sau mai degrabă frustrat de libertatea unora dintre concetăţenii mai bravi, mai slobozi la suflet şi la gură, de a-şi exercita drepturile într-un cadru public prin exprimarea dezgustului lor faţă de caragialescul fotbalului nostru, cu metehnele şi eroii săi negativi? Răspunsul îl găsiţi Dumneavoastră…

(„Spectatorilor le este interzis” este titlul bannerului cu interdicţii cîte litere are alfabetul, postat la turnicheţii de intrare în arenele Ligii păstorite de LPF. Dar ce le va fi permis spectatorilor în afară de a achita biletul?)

Marea Triere a început demult, în paşi incrementali, subversiv şi sub voalul „democraţiei” şi a celor mai bune intenţii, doar că, mai stăpîni pe situaţie ca niciodată, mai marii sau mai micii sforari ce conturează destinele a miliarde de oameni într-o amorfă masă de manevră, mai din umbră sau ca paravane la vedere, trag voalul jos încet şi sigur, lăsînd să se întrevadă ceea ce la prima vedere ar fi inimaginabil şi de necrezut pentru omul de bună credinţă.

Şi tocmai pentru că pare imposibil a se ajunge pînă „acolo”, la Marea Triere, inimaginabilul este în consecinţă ignorat de omul de rînd, în buna sa credinţă. A înfrunta crunta realitate este covîrşitor dar – vigilenţă! – Marea Triere are deja loc. Iar binevenite şi de bun simţ luări de poziţie ale unor la fel de bine simţiţi oameni, în cazul nostru suporteri, şi nu vă luaţi după mediatizata excepţie care confirmă regula, de la Ploieşti, pentru a crede altceva decît că şi fanii sunt tot cetăţeni de bună credinţă, nu fac decît să încetinească măcar, dacă nu să zădărnicească, dezgustătoare planuri de constrîngere şi înfricoşare a individului.

Dacă nu vedeţi legătura între Marea Triere la nivel mondial şi o altă constrîngere oarecare, din noianul lor, emanată de minţi avide de putere, obsedate de a controla şi supune tocmai sub acel voal al celor mai bune intenţii, dintr-un colţ oarecare de pe acest Pămînt pe zi ce trece cu nişte gratii în plus ici şi colo, este pentru că a deduce conexiunile între nenumăratele presiuni asupra cetăţeanului de rînd ticluite cam pe aceleaşi nuanţe de… negru sinistru-lugubre implică a face un pas înapoi şi a sesiza matricea de ansamblu a înrobirii umane. A ieşi dintre copaci pentru a vedea pădurea…

Iar dacă legi între ele aceste neplăceri la prima vedere fără nici o conexiune, aplicate oamenilor de rînd sistematic şi tot mai intens, printre care oameni de rînd se numără – fără doar şi poate – şi suporterii de fotbal, deşi tendinţa este de a fi stigmatizaţi prin discocierea lor de majoritate cu etichetări clar definite, ţi se înfăţişează mai limpede tentaculele tot mai asfixiantei noi orînduiri mondiale, una în marş forţat spre anihilarea drepturilor şi libertăţilor individului, servită rece sub unele dintre cele mai ingenioase varii pretexte.

Că un anumit ins cu decenii de şlefuială prin unsuroasele catacombe ale fotbalului românesc şi schimbîndu-şi doar blana sub impresionanta denumire de „Profesioniste”, emanaţie a ultimilor nici 20 de ani, este la originea Legii 4, nu trebuie să mire pe nimeni, interdicţiile impuse fiind reflex al deprinderilor din nişte vremuri în care în această ţară se manevra prin dictat şi pumnul în gură, pe firul scurt şi cu „Trăiţi, am ´ţeles, To´arăşu!”. E firesc ca împunsăturile constante să nu le cadă bine celor mereu cu frîiele în mînă, pe vremuri dispunînd fără replică, iar mai recent încercînd aceleaşi tactici, din spatele altei blăni, ceva mai recosmetizaţi: a fi pe bună dreptate contestaţi şi arătaţi cu degetul implică din partea lor reacţia de a închide gura protestatarilor. Acesta este adevăratul motiv al draconicei Legi 4.

(Jandarmi şi stewarzi caraghios echipaţi în galben-fosforescent privesc cum peste gardul ce desparte oameni care se iubesc, fanii cu idolii lor, sunt desfăşurate bannere-aluzie cu mesaje ironice la adresa Legii 4: „Mai bine dai în cap sau jefuieşti o bancă / Decît să sari pe gard cînd echipa ta marchează”. Drepturile şi libertăţile fanilor, tot mai îngrădite şi scrutinizate. Iar suporterii simt avid strângerea laţului)

Ceea ce induce Legea 4 este stigmatizarea noţiunii de fan pătimaş şi implicit, prin asociere cu imaginea suporterului dîndu-şi frîu liber simţirilor în galerie, a unor întregi secţiuni de peluze din ceea ce a mai rămas masa spectatorilor din fotbalul nostru, forţîndu-i prin provocarea sub litera strîmbei legi într-un colţ de unde diriguitorii aşteaptă cu nerăbdare replica, tocmai pentru a pune ulterior în aplicare cele decretate.

Tactica e simplă şi evidentă, plasîndu-i foarte subtil tocmai pe cei care-şi susţin cel mai fervent echipele în postura indezirabililor. O altă categorie socială luată la ţintă, pentru a-i fi îngrădite şi ulterior sugrumate drepturile. Cînd de fapt fotbalul este violat la modul grosolan tocmai de aceiaşi costumaţi de la butoane, prin tot ceea ce înseamnă Cooperativa şi clicile bine ţesute în timp…

David Icke, fost portar în fotbalul profesionist englez şi ulterior jurnalist inclusiv la BBC, iar în ultimii peste 20 de ani, după ce a avut revelaţia existenţei matricii asfixiante şi a început să dezvăluie oamenilor matrapazlîcurile de tot felul puse în aplicare sub diverse pretexte în numele lor dar şi împotriva lor, la început fiind ridiculizat la scară naţională drept lunatec, a explicat că totul se reduce în cazul forţării unor asemenea legi în identificarea unei probleme de către cei care vor să le pună în aplicare, generarea unei reacţii populare la „problema”-pretext prefabricată şi ulterior oferirea unei soluţii, care are de fapt darul de a servi scopurilor manipulatorilor.

Problemă – Reacţie – Soluţie. Nimic mai simplu. Ultraşii au fost identificaţi ca fiind problema, sub pretextul generării violenţelor pe stadioane. Portretizarea făcută lor şi încăierărilor lor prin intermediul mass-media a generat în rîndul publicului larg percepţia dorită şi o reacţie firească la felul cum a fost amplificată „problema” pe micul ecran. Iar acum s-a venit cu soluţia. Legea 4. Manipulare.

Departe de noi să „acoperim” derapajele violente ale destulor aşa-zişi fani, dar este cît se poate de clar că odată cu Legea 4 tot fanul din galerii şi peluze este şi mai abitir sub ochiul vigilent al tuturor organismelor de profil cu rol de a… suge banul fotbalului pentru profitul altor „băieţi deştepţi”, fie ele firme de „securitate şi pază” cu ai lor „stewards” trimişi ca turma la meciuri, fie Jandarmeria în sine, insinuîndu-se periculoasa idee că toţi fanii ar fi vinovaţi prin simpla prezenţă pe gradene, şi avînd aşadar doar şansa să-şi dovedească inocenţa. Altfel…

Persuasiv şi deseori triumfător în demersurile sale, autorul Legii 4 bineînţeles că n-a observat din alt punct de vedere drama nenorocitei mase de manevră din arena egipteană, şi care de fapt a fost în esenţa sa o voită manipulare cu puternice conotaţii politico-sociale tot parte a „întîmplărilor” după şablonul Problemă – Reacţie – Soluţie, ci a pedalat lacrimogen pe efectul tragediei, ca explicaţie că „uite Dom´le ce s-ar întîmpla şi la noi dacă n-ar fi Legea mea”. Tragedia de peste Mediterana, indiferent cît de diferit i-a fost contextul, a servit ca nestăvilită apă la moară. Din păcate, inclusiv şi mass-media româneşti, atît de legată la ochi, atît de patronantă în ieftina dezinformare pe care o serveşte la scară largă şi fără a-şi ridica măcar vreodată o problemă de conştiinţă, şi jucînd atît de des tontoroiul în manipularea generală.

De fapt, mai toate ingineriile sociale înfăţişate drept benefice omului de rînd sunt inoculate cu marele concurs al depersonalizaţilor şi deprofesionalizaţilor din mass-media, uneori neintenţionat şi inconştient, însă de cele mai multe ori voit şi răspunzînd intereselor trusturilor ideologic părtaşe politicilor şi practicilor ticluite. Vizionînd şi ascultîndu-i pe „specialişti” de tot felul ori lecturînd organismele a mai tot ceea ce înseamnă mediile de informare în masă, şi nu poţi să nu observi dacă ai capul pe umeri cît de grosolană e manipularea cu limbaj de lemn, cît de propagandistic e inoculat mesajul şablonului-matriceŞi vezi cum gîndeşti!!

Iar recipientul încolţit n-are scăpare, prin comutarea de la „ştiri” dînd de „divertismentul” ca o altă armă psihologică de îndobitocire, şi aici de exemplu faptul că una ca Inna a atins un miliard de accesări pe YouTube spune totul despre cît de perfidă dar şi perfectă este marea păcăleală de a propaga în rîndurile unor mase uşor manipulabile şi cu puţin discernămînt tot ce ţine de tsunamiul simbolisticii satanist-oculte a tendinţelor actuale.

Poate vă veţi întreba ce are de-a face Legea 4 şi bannerul „Spectatorilor le este interzis”, şi aţi observat bine – „spectatorilor”, cu îndobitocirea în masă prin „divertisment” cu mesaje subliminale gen Inna, dar este vorba tocmai despre ceea ce am pomenit pe tema neplăcerilor la prima vedere fără absolut nici o legătură între ele, dar de fapt rotiţe ale aceluiaşi tăvălug comun. LPF este de fapt doar prelungirea în teritoriu a ceea ce se dovedeşte clar a fi un „profesionist” fotbal la scară globală dar în fond un vehicul de reclamă a atotputernicei publicităţi corporatiste şi nu prea mult altceva – şi este de-acum bine documentată teribila corupţie la vârfurile structurii fotbalului mondial pentru a înţelege vorba cu „cine se-aseamănă se adună”, corupţii lor cu ai noştri – prin tentaculele din teritoriu fiind implementate implicit şi politici de constrîngere şi „domesticire” a suporterului de pe stadioane. Căci aşa nu se mai poate, zis-au respectivii!! 

Mare latifundiar în Liga sa ori marionetă în vastul angrenaj al şablonului-matrice la scară internaţională, omul cu Legea 4 face practic jocul maleficelor interese într-o evidentă strategie globală coordonată în toate domeniile şi pînă în cele mai mici detalii pentru atingerea scopurilor finale. Subordonarea. Iar parte a planurilor macro are în vedere şi sportul, magnetizant şi uşor vandabil maselor, în care înregimentarea spectatorilor de pe arene în anumite tipologii comportamentale a început de ceva vreme.

A fost mai întîi implementată în ţările „exportatoare” ale noii orînduiri, cu tot ceea ce înseamnă aceasta, unde tot după tipicul Problemă – Reacţie – Soluţie s-a ajuns finalmente la nişte evidente constrîngeri, inclusiv cu caracter coercitiv, şi care au sedat suporterul de la stadiul de înflăcărat fan unduidu-se cot la cot în picioare cu marea masă, la posesorul tăcut şi disociat de scoică de plastic sub fese. Ţări „exportatoare” sau, mă rog, cum vedeţi lucrurile, alese drept cobai întru testarea ingineriilor sociale, cam pe-acolo fiinţînd şi „laboratoarele”.

Iar acum e şi rîndul „importatorilor” noii orînduiri, piaţă de desfacere pentru toate născocirile din cadrul marii scheme a lucrurilor. S-a terminat cu „sîrbismele”, cu Torcida şi făclii, dar de fapt mai ales cu „gura mare”: te manifeşti, plăteşti, pecuniar sau cu libertatea, care încarcerare tot pe banul bietului contribuabil e, şi nu pe al costumatului de la butoane.

De aceea s-a ieşit în stradă la Sibiu, fie şi pe ger, pentru că unii înţeleg ceva mai limpede decît alţii preţul libertăţii şi au atitudinea civică să spună „Nu!”. Acei unii fiind – paradoxal – detestaţii suporteri. Ceea ce s-ar dori prin lojele cu şampania la rece ale stadioanelor e acea anesteziere deja palpabilă pe arenele ţărilor „exportatoare”, uniformizarea urmînd a include la pachet şi spectacolul servit de aceiaşi organizatori de la pîrghii, spectacol ce te ţintuieşte în scaun, îţi alterează simţurile şi scurtcircuitează capacitatea de înţelegere a lucrurilor, corupîndu-te într-un debil extaz la ceea ce sunt de fapt nimic altceva decît mesaje subliminale.

Freamăt mare pe Glob cu ocazia Super Bowl, sau, mă rog, a pauzei acestuia… Ce fantastic şi fabulos, ce asistenţă mondială în faţa micilor ecrane, ce perfectă propagandă de fapt nu a jocului în sine, simplu vehicul-paravan, ci a simbolisticii ocult-sataniste pusă în scenă prin credibila Madonna, asta apropo de „divertisment” şi autohtona cu aceeaşi pălărie şi un miliard de vizualizări Inna. Sute de milioane pironit-înlănţuite în fotolii, fascinate şi cu gura căscată la ceea ce li se părea superlativul spectacolului ca divertisment al maselor.

Cam spre această uniformizare se marşează în lung şi în lat. Este de ajuns să asişti la întreg ritualul greţos al jocurilor de Liga 1 sau Cupa României, competiţii sub pălăria unor organisme ce implementează cu sîrg în dorinţa de a se alinia standardelor occidentale, cu ţipător-colorate panouri publicitare sau şi mai asurzitoare intrări în scenă, parte a „pachetului”, pentru a înţelege că la asemenea „spectacol”şi desfăşurări de forţe organizatorii au nevoie de o docilă masă numai ochi şi urechi, nu „lătrăi” care să strice ambianţa şi decorul.

Şi oricît s-ar opune şi ar protesta fanii în stradă, Legea 4 va ajunge într-o bună zi să fie pusă în aplicare şi să împartă pedepsele creionate. Pentru că supărarea din pieţe se va muta odată cu orele jocurilor în peluze, LPF abia aşteptînd ca provocaţii să prindă momeala. Şi apoi să-i înfricoşeze prin a oferi cîteva drastice exemple de retribuţie.

Iar acel „într-o bună zi” pare a se apropia cu paşi mai repezi ca niciodată în mai toate domeniile. Strîngerea laţului e dovedită de faptul că ieşirile în stradă, la proteste, au motive argumentate dintre cele mai variate, semn că oamenii sunt burzuluiţi în fel şi chip, din toate direcţiile. Iar în noianul de neplăceri la prima vedere fără nici o legătură între ele se regăsesc şi abuzurile Legii 4 dar de exemplu şi ACTA, un alt pretext pentru o mult mai mare manevră.

Imaginaţi-vă doar că într-o bună zi nişte fani din peluză vor fi fost luaţi pe sus pentru simplul motiv de a fi arborat un justificat banner cu altceva decît „Am ´ţeles, trăiţi, To´arăşu!”, iar nedreptatea n-ar fi putut fi măcar consemnată întru informarea publicului larg pentru că un soi de Lege 4 a scrisului a fost pusă căluş în gură şi cătuşe pe tastatură pichetelor de rezistenţă ce mai zic cît de cît ce-ar fi de zis într-un deja dezmăţ al dezinformării masive şi prin omisiune.

Vi s-ar părea prea incredibil şi cîndva prin alte viitoare secole? Nici Germania n-a văzut prin anii ´30 ceea ce avea să o pască imediat după colţ, nici România n-a intuit prin anii ´70 ce turnură urma să ia deceniul imediat următor şi nici postdecembriştii n-au visat nici în cele mai teribile coşmaruri actualul început a ceea ce are să vină. Iar de fiecare dată totul a plecat de la cîte o Lege 4 servită sub masca bunelor intenţii…

De modul cum reacţionează masele la Marea Triere depinde felul cum vor trăi urmaşii actualelor generaţii mature, fiind vorba de o mare provocare, cu mingea în terenul constrînşilor şi abuzaţilor. Vreo cîteva bune miliarde de toţi.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − = doi