Tocmai Steaua și Dinamo să ia poziția asta?

Este sugestiv pentru societatea românească postdecembristă paradoxul conturat prin reacția pe semicerc a Stelei și a lui Dinamo pe fondul ”legii Dedu”.

Așa imperfectă cum e, și cu marile sale bube, Federația Română de Handbal a cotit-o în schimb în direcția adecvată în cazul privitor la jucătorii străini din Liga Zimbrilor, sesizându-se și luând în cele din urmă atitudine la constatarea reculului înregistrat de selecționatele ”tricolore” pe plan internațional, picaj influențat și de dificultatea cu care își mai pot croi drum tinerii sportivi autohtoni spre formula echipelor masculine din elită, care, în fuga după rezultate imediate, s-au axat în unele cazuri în tot mai mare măsură pe handbaliști de peste hotare.

Că așa-zisa ”lege Dedu” o fi la prima vedere mult prea restrictivă, limitând numeric ceea ce tindea a fi o mică invazie, poate comporta într-adevăr o discuție, dar fie chiar și exagerată, măsura dorită este în direcția necesară, ca o contrabalansare a influenței exercitate de cluburile cu dare de mână, îmbrățișând tendințele de liberalizare a pieței de transfer.

Și tocmai aici apare paradoxul atât de sugestiv pe relația cu mai tot ceea ce s-a întâmplat în societatea românească postdecembristă. Că niște relicve în sport ale sistemului planificat și centralizat în cadrul căruia au fost principale beneficiare și privilegiate, ”eternele” Steaua și Dinamo cu al lor ”cel mai mare derby național”, cluburi care ar fi trebuit în mod normal să dispară dacă s-ar fi schimbat ceva cu adevărat prin părțile esențiale în curbura Carpaților, au cel mai mare aplomb în a apăra larghețile conferite de liberalizarea pieței.

Un paralelism în sport al privatizărilor frauduloase și pe ochi albaștri, marii ”socialiști” de ieri, și mai marii ”capitaliști” de mâine, dar de fapt nici una, nici alta. Că nu s-a schimbat de fapt mai nimic în societatea carpatină, cu excepția dată de exemplele pueril dar sugestiv alese de un fost ministru al Educației Naționale, legate de libera circulație a persoanelor, avionul spre Paris și lăfăiala în Bali, este relevant și prin prisma aspectului că fostele cluburi departamentale nu doar că au rezistat după 1989, dar și că și-au conservat atitudinea și retorica necesare inducerii unor avantaje pe care consideră că le merită la nesfârșit, aspiratoare de talente din toată țara pe vremea ”iepocii di aur”, aspiratoare în prim-plan la acest capitol în bătătura Ligii Naționale a unor sportivi de pe piețe externe. Bine orientate și pliate oportunist în funcție de vremuri, circumstanțe și împrejurări în direcția din care bate vântul. Una este să te adaptezi, însă alta este să-ți schimbi blana, nu și năravul.

Dar când s-ar apuca oare aceste cluburi care se doresc a fi percepute drept bastioane ale sportului intern să dea un cel mai bun exemplu prin a se axa în special pe creșterea de tinere talente locale, detașându-se de utilul obicei de a importa jucători crescuți de alții? 

Din moment ce asemenea grupări n-au fost însă deloc în stare să-și controleze galeriile la ora cu expunere televizată a turneului Final4 al Cupei României din 2019, revărsare violentă cu iz de palmă pe încercatul obraz al sportului, o rușine națională, cum ar fi oare de așteptat să schimbe macazul într-o mult mai dificilă tentativă de a zămisli ”pepiniere” locale!? Este mult mai facil, deși ineficient, să arunci cu bani pe importuri, decât să pui cârca la o muncă în timp de creștere a propriilor jucători. 

Ce mai comedie! Ca echipele departamentale, bine înfipte în scena sportului centralizat predecembrist, vehicule de propagandă ale sistemului, înființate postbelic, să fie cele mai vehemente și în orânduirea neo-liberală actuală, cu toate tarele sale. Unui principiu au rămas din plin fidele, și anume aceluia de a acapara ce e mai bun la dispoziție în raport cu celelalte partenere de întrecere, pe vremuri prin a racola fie și cu forța din interiorul granițelor țării, la ora actuală prin a insista să magnetizeze cât mai mulți sportivi de peste hotare, extracomunitari în cazul campioanei CS Dinamo. 

Jucătorii celor două formații, molipsiți pe fondul retoricii unor factori de decizie ai celor două cluburi, s-au dedat în debutul meciului ”derby” direct de joi seară la o formă de protest refuzând jocul, doar pase repetate fără nici o intenție ofensivă, manifestându-și astfel dezaprobarea față de intențiile FRH, prin intermediul ”legii Dedu”.

Iar apoi, din cel de-al șaselea minut, au apărut în cele din urmă și golurile, Johansson deschizând scorul pentru steliștii în deplasare iar Kuduz egalând pentru campionii în roșu-alb, cu încă un avantaj în contul vizitatorilor, semnat de Humet. Să mai enumerăm alți marcatori ai celor două garnituri? Negru, Alouini, Bannour, Zulfic, Shebib, Vrankovic și Gavriloaia, toți pentru Dinamo, în această ordine, respectiv Valadao, Florea, Mihalcea, Francisco da Silva, Constantina și Milosevic pentru steliști, învinși cu 23-22 (11-10) în întâlnirea din etapa a XXI-a în Liga Zimbrilor.

N-are nimeni nimic cu jucătorii străini, nu aceasta este ideea, și nu e vina lor că asta e situația, vreo doi rătăciți dintre autohtoni pe lista de 8 marcatori a învingătorilor campioni, trei din opt în cazul concitadinilor steliști, dar până și o asemenea dovadă are darul de a da apă la moară inițiatorilor ideii de restrângere numerică a handbaliștilor extracomunitari în formațiile Ligii Zimbrilor.

Strategia și viziunea dinamoviștilor sunt cât se poate de clare, tonalitatea protestului fiind însuflețită de reușita calificării în optimile EHF Champions League în special pe seama aportului componenților de peste hotare, moment oportun pentru a bate fierul cât e cald, însă realitatea este că s-a creat o falie prea mare între tendințele interesate ale principalelor protagoniste din Liga Zimbrilor și necesitățile generale de ansamblu ale handbalului românesc în întregul său, necesități în slujba cărora FRH era chiar obligată să pună cumva piciorul în prag.

De ce nu s-ar înhăma lumea handbalului intern, din care și onor Dinamo sau Steaua fac parte, la a crește proprii sportivi suficient de bine instruiți, astfel încât să nu mai stea la cheremul achizițiilor de peste hotare, din școli pe semicerc care pe vremuri aveau doar de învățat de la cea românească!?

Adică dacă n-ar fi avut handbalul autohton o puternică și consacrată școală etalon de lansare a sportivilor români, atunci ar mai fi de înțeles să preia de la alții, dar în condițiile tradiției sale recunoscute, ar fi ca o încuviințare a eșecului să urmeze o anumită traiectorie, cu porți larg deschise influxului.   

Cei mai buni handbaliști autohtoni se impun chiar și-așa, ce-i al lor, e pus deoparte, dar până și cele mai strălucite foste generații pe semicercul masculin românesc n-ar fi cucerit lauri mondiali în condițiile actuale, date de importurile efectuate pe semicercul carpatin în cursul acestui mileniu, ceea ce le-ar fi știrbit în suficientă măsură potențialul și totala dezvoltare firească, organică, din aspiranți în competitori capabili de a câștiga un titlu la nivel global. 

Interesul poartă fesul iar lui Vasile Stângă îi este ușor acum să joace cartea menținerii pieței libere a transferurilor, o pledoarie atât de convenabilă și cu priză la public, spre deosebire de cea care eronat este percepută ca fiind închistată și retrogradă, dar n-ar fi gândit la fel dacă ascensiunii generației sale i s-ar fi ridicat în cale opreliști artificiale. Iar actualelor valuri de tineri jucători autohtoni, oricum mai mici, oricum mai puțin bogate, le este înzecit mai greu să se descurce prin hățișul handbalului mileniului 3, transformat între timp într-o afacere cu multiple fațete.

Unde este oare mândria celor implicați în secțiile de handbal ale ”marilor” cluburi bucureștene, încât să pună înadins în prim-plan menținerea unor condiții avantajoase în sensul importurilor de jucători, evident în detrimentul creșterii organice a propriilor ”pepiniere”?

Și ar fi optat oare și alte cluburi din țară la varii forme de protest vizavi de inegalitățile de pe piața transferurilor de jucători, atât în perioada predecembristă în care Dinamo și Steaua făceau paravan în a-și crea breșele întâietății, cât și în vremurile actuale? Câtuși de puțin. O ”dizidentă” a sistemului, și pățită din această cauză, ”Poli” ar fi beneficiat acum în aceste rânduri de același deget arătător dacă s-ar fi ambalat în a lua o asemenea poziție, asta pentru a nu se spune că, parvenind dinspre Timișoara, punctul de vedere legat de grupările din capitală ar fi părtinitor și subiectiv. 

FRH ar ajunge de fapt la spusele Sporttim de la începutul deceniului trecut în cazul în care ar scurtcircuita parțial aprovizionarea cluburilor potente din Liga Zimbrilor de pe piața externă, cotidianul pledând de ani buni pentru creșterea ”pepinierelor” interne, drept cea mai bună variantă de relansare a semicercului carpatin.

Și oricât de mare ar fi reușita dinamovistă de a pătrunde în optimile eliminatorii din EHF Champions League, după câteva sezoane de eșecuri în această tentativă, proaspăta izbândă are totuși gradul său de limitare, nimic special în comparație cu zăpezile de altădată ci doar un pas înainte în raport cu rateurile din deranjant de numeroasele ultime ediții ale cupelor europene. Dacă laureata Ligii Zimbrilor abia s-a agățat în cele din urmă de un loc între primele 16 cluburi continentale, înseamnă așadar că nici competiția internă n-ar fi între cele mai puternice 6 din Europa, cum se mai sforăie fățiș sau pe la colțuri, implicând aspectul că nici străinii importați, care, susțin prozeliții liberalismului pieței de transferuri, au ridicat nivelul competițional al întrecerii interne, n-ar fi într-atât de indispensabili și vitali precum țin unii să lase impresia. Au limitările lor calitative, rang pe fondul căruia au și luat calea României și nu al altor campionate mai tari, căci dacă ar fi fost mai breji, calificarea spre sferturile Ligii Campionilor ar fi reprezentat o normalitate firească, și nu un motiv de exagerată sărbătoare cu surle și trâmbițe.

Iar nici măcar o ascensiune cu mult mai vertiginoasă a campioanei României la nivel continental inter-cluburi n-ar justifica o asemenea luare de poziție în care să fie șuntat indirect culoarul spre vârf al unor tineri aspiranți ”tricolori” la posturi cheie în formații etalon ale țării. Preocuparea primordială a principalelor exponente interne ar trebui să țină de dezvoltarea propriilor ”pepiniere”, iar culmea ironiei este că tocmai vârfurile de baionetă ministeriale ale sportului predecembrist centralizat din România socialistă, Dinamo și Steaua, strigă ca din gură de șarpe pentru alinierea cât mai abitir la tendințele pieței neo-liberale din zodia globalizării. Bravos orientaților, ce mai metamorfoză!

Rezultatele etapei a XXI-a în Liga Națională de handbal masculin, programul rundei a XXII-a și clasamentul la zi, pe coloana dreaptă a secțiunii Handbal.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 1 =