Tot despre sport, în ”Suflet nou” (II)

Așa cum notam recent, ultima ediție a revistei ”Suflet Nou”, din luna noiembrie, include nu una, ci chiar două consistente consemnări din lumea sportului, cu fotografii din alte vremuri. Iar după ce am reprodus articolul ”Placa comemorativă a fotbaliștilor comloșeni”, astăzi prezentăm cealaltă scriere din lumea arenelor a redactorului-șef Ioan Olărescu în revista satului bănățean fondată la Comloșu Mare în 15 august 1934 de avocat doctor Andrei Bălan. ”Suflet Nou” a ajuns, în a patra serie a aparițiilor sale, în cel de-al 23-lea an de activitate, însumând 277 de ediții.

1950: echipele din Jimbolia și Comloș (în alb)

1950: echipele din Jimbolia și Comloș (în alb)

 

”Placa comemorativă a fotbaliștilor comloșeni” trecea în revistă în paginile 10-12 reușitele unor fii ai locului ajunși jucători internaționali sau divizionari, omagiați fiind prin placa realizată în anul 2004 de publicația ce apare sub egida Asociației Culturale ”Suflet Nou”. Iar în paginile 8-9: Dănilă Ţihoi (1920-1994) – Un apreciat polisportiv local şi participant la viaţa culturală din Comloşu Mare”.

”Printre numeroşii sportivi locali care s-au afirmat în primul deceniu după război, Dănilă Ţihoi cunoscut sub numele de Dincă ocupă un loc aparte practicând cu multă pasiune, alături de fotbal, gimnastica şi tenisul de masă. A fost, totodată un participant activ la viaţa culturală din localitate ca şi cântăreţ într-o formaţie corală laică şi în corul bisericesc până în ultimii ani de viaţă.

S-a născut în anul 1920 în familia Ioan Ţihoi, originar din Dumbrăviţa, şi Marta cunoscută ca a lu Plăcintă.

Îşi petrece copilăria în satul natal pe care nu-l va părăsi întreaga viaţă. A învăţat la şcoala primară în primele clase cu Eva Bugariu-Rece şi Gavril Cotta iar în cele supraprimare cu Nicolae Onciu fiind în ultima promoţie pe care a pregătit-o apreciatul dascăl şi director şcolar, înainte de pensionarea sa din anul 1932.

A fost atras de cântăreţul bisericesc şi dirijorul corului de la biserica ortodoxă Gheorghe Jianu (cunoscut cu numele de Ghiţă Ivan) la acţiunea de pregătire a elevilor şi tinerilor pentru a deveni cântăreţi de cor şi strană. Aceasta era tradiţia în localitate care în deceniul IV al secolului trecut a fost continuată de Ghiţă Ivan în Comloş şi Simion Bălan-Pârciu la Lunga ca pregătirea viitorilor corişti să se facă cu elevi şi tineri fiind astfel asigurată continuitatea formaţiei corale.

După absolvirea a 6 clase a fost dat la maistorul Cioga (Cumpănaş) să înveţe meseria de pantofor. După perioada de ucenicie şi calfă, în urma unui examen, a primit atestatul de meseriaş. A rămas să lucreze însă în atelierul maistorului său. A urmat pregătirea premnilitară obligatorie pentru toţi tinerii din acei ani. A fost recrutat şi a efectuat stagiul militar activ obligatoriu. S-a angajat apoi la CFR fiind astfel scutit de concentrare şi trimiterea pe front. După război a revenit la meseria sa, care însă nu mai avea însă căutarea din trecut. A intrat în G.A.C. (ulterior C.A.P.), unde a lucrat până la pensionare.

Din copilărie a fost pasionat de mişcarea fizică având în vedere meseria sa sedentară. Pe la 16 ani a devenit membru al Asociaţiei Sportive Şoimii României din Comloş înfiinţată în anul 1929. Şoimii aveau o sală proprie de gimnastică dotată cu toată aparatura necesară. Exista şi o masă de ping-pong unde a învăţat să joace. O altă masă de joc era şi la Clubul german. Acest nou joc sportiv a început să fie practicat cu pasiune în acei ani nu numai la oraşe ci şi la sate. A jucat fotbal în echipa Şoimilor şi apoi la Comloşana înainte de a fi luat la armată. În localitate existau mai multe echipe de fotbal, (germanii având echipa proprie) care jucau între ele şi cu cei din Lunga iar cei mai buni erau selecţionaţi în aleasa Comloşului.

După război a devenit component de bază al echipei locale, care în anii 1945-1946 evolua în meciuri amicale, dar după organizarea întrecerilor oficiale participă în campionatul sătesc şi apoi raional Jimbolia şi Sânnicolau Mare. Îmi amintesc de atmosfera existentă în jurul echipei întrucât, copil fiind, urmăream partidele disputate. Întrecerile aveau loc pe terenul de la Locul târgului, în stânga drumului spre Teremia. Veneau mulţi spectatori, în general bărbaţi, aprigi susţinători ai echipei locale, care nu concepeau ca aceasta să fie învinsă pe teren local. Se iscau deseori dispute verbale şi fizice cu susţinătorii echipelor vizitatoare. În deplasările din satele din apropiere, echipa era însoţită de mulţi drukeri, disputele (bătăile) continuând şi acolo. Aceasta era atmosfera acelor ani, după război, când bărbaţii abia scăpaţi de grozăviile de pe fronturile de luptă îşi manifestau în acest mod spiritul belicos din conflictele armate.

Placa comemorativă a fotbaliștilor comploșeni

Placa comemorativă a fotbaliștilor comploșeni, evocată în materialul precedent, tot din rubrica FILE DE ISTORIE

 

Din echipa acelor ani, care mi-a rămas în amintire, enumăr, din memorie, pe unii după porecle: Ristici Duchenaru, Lali, Jiva al bătrân, Jiva cel tânăr, Clop, Vamvu, Gancea, Coperiş, Cori, Gârciu, Ciucă, Petac, Roka, Dincă, Popescu de la Lunga… Mai jucau uneori profesorul Silviu Besu şi Genu, fiul preotului Medoia. Căpitan de echipă şi liderul formaţiei era Gheorghe Ciolac-Bărbieru, care va deveni preşedinte de G.A.C. şi va sprijini foarte mult dezvoltarea fotbalului comloşean. Antrenor era Iosa Stanciu un valoros fost jucător districtual. Cu mult interes erau aşteptaţi să evolueze în echipa locală în meciurile amicale, jucătorii născuţi în Comloş de la diferitele echipe divizionare: Rodeanu I şi II, Ion Topârceanu-Gârciu, Ştefan Bucurescu-Şovar precum şi unii care veneau vara la rudeniile din Comloş. Printre aceştia erau Tibi Murărescu-Mărinuţa (până în 1948), Ionel Tămaş, Dodeanu din Arad şi alţii al căror nume îmi scapă. Era aşteptată cu multă nerăbdare să vină în fiecare vară din anii 1946-1948, Ripensia antrenată de Ghiţă Ciolac, la meciurile căreia veneau mulţi spectatori din comunele din jur. După meci era organizat un mare banchet în cinstea Ripensiei la birtul lui Romos, unde se cânta, cu mult patos, imnul acesteia şi al formaţiei locale Comloşana. Amănuntele privind desfăşurarea banchetelor erau povestite şi răspovestite apoi de participanţii localnici admişi la petrecere, întrucât au sponzorizat acţiunea cu diferite produse alimentare şi… îndeosebi lichide din gospodăriile proprii.

În vara anului 1950, când a fost inaugurat noul teren de fotbal în parcul mare din centrul comunei (parcul amenajat în 1840 de Ioan Nacu, mereu îngrijit şi înfrumuseţat de ducesa Mileva, fiind defrişat însă prin anii ’30), sportul din Comloş a intrat într-o nouă etapă. Terenul de joc era la limita maximă a suprafeţei de joc admise, avea porţi regulamentare cu plasă. Alături a fost amenajat un teren de volei şi o popicărie. Ulterior, prin anii ’60, terenul de joc a fost mutat cu cca 40 m în interior, în locul în care se află şi în prezent (din păcate nefolosit, cu toate că are şi instalaţie de nocturnă), iar hunca existentă a fost desfiinţată, în locul ei fiind construită apoi tribuna metalică, cu ajutorul S.M.A. Gottlob, condus de ing. Vasile Busuioc.

La inaugurarea noului teren au fost organizate ample întreceri sportive cu participarea comunelor din jur. Au avut loc întreceri atletice, un cros cu mulţi participanţi în jurul parcului mare, pe o distanţă de cca 2 km. Îmi amintesc că noi, copiii, am pariat pe câştigător. Dintre cei aliniaţi la start erau unii foarte arătoşi, dar pe primul loc a fost un neamţ din Vizejdia, pe care mi-l amintesc şi acum: mic de statură, slăbuţ, dar cu un fuleu şi stil de alergare fluent, care a câştigat detaşat. De asemenea s-au disputat partide de handbal în 11 organizate de echipa nemţilor din Comloş cu cei din Teremia, Vizejdia şi Bulgăruş, care au câştigat detaşat, având o echipă foarte bună, care a ajuns să joace şi în Divizia A. Au fost şi meciuri de volei, iar popicăria era solicitată non-stop de numeroşii doritori care jucau şi pe o bere.

A urmat momentul culminant al manifestărilor: meciul de fotbal dintre Comloşana, care acum se numea Recolta, întărită cu fraţii Rodeanu şi o echipă din Jimbolia. Fotografia privind componenţa echipei este edificatoare. La manifestările sportive şi la meciul de fotbal a participat aproape întreaga suflare masculină a comunei. Ulterior partidele de fotbal erau urmărite de mulţi spectatori (cca. o mie la fiecare meci) printre care erau multe fete şi femei, astfel că atmosfera belicoasă de la Locul târgului a dispărut.

1957: jucătorii de tenis de masă Voina (stângă), Dincă, Sica, Kola

1957: jucătorii de tenis de masă Voina (stângă), Dincă, Sica, Kola

 

 

Dănilă Ţihoi, nea Dincă cum îi spuneau toţi cei mai tineri, a fost component al echipei până prin 1954, când a avut loc un schimb de generaţii de jucători odată cu venirea ca antrenor-jucător a lui Ion Rodeanu, care a format o echipă redutabilă din jucători tineri, participând şi în campionatul regional Arad şi Timişoara (în acei ani, la reorganizările administraţiei de stat, Comloşul a făcut parte din raionul Jimbolia, apoi Sânnicolau Mare şi din nou Jimbolia, raioane care erau în regiuni diferite).

Nea Dincă a practicat cu pasiune şi tenisul de masă iar după ce a abandonat fotbalul s-a dedicat acestui sport. Împreună cu Franz Holzinger (Sica), un alt împătimit de ping-pong şi directorul de moară Şerban s-a format treptat o bună echipă de tenis de masă al cărui lider era Johann Kola. Acesta, născut în 1931, a învăţat să joace pe masa de la Clubul german. În timpul stagiului militar s-a afirmat la întrecerile organizate şi a fost cooptat într-o echipă militară. Spunea: decât să fac instrucţie pe frig, noroi, ploaie şi zăpadă mai bine joc ping-pong într-o sală încălzită şi cu o alimentaţie de la popotă nu dela cazan. A devenit un jucător foarte bun având antrenor specializat astfel că a fost solicitat să rămână, şi după terminarea stagiului militar, şi să joace în echipa militară la nivel divizionar. A refuzat şi s-a întors acasă unde şi-a întemeiat familie şi s-a angajat funcţionar la I.A.S. Grabaţ. Din păcate avea puţin timp liber pentru ping-pong. Îmi amintesc toate acestea întrucât fiind pasionat de acest joc încă din timpul claselor elementare am început să progreseze şi să fiu cooptat în lotul echipei alături de prietenul şi coechipierul meu de antrenament, Vichente Voina (n. 1938) care era cu un an mai în vârstă decât mine. Am învăţat dela Johann Kola multe procedee tehnice noi (mingi tăiate, liftate, lovituri cu reverul, jocul de apărare şi atac, alternanţa dintre ele, stânga-dreapta, precum şi multe subtilităţi ale acestui frumos joc sportiv pe care-l practic cu plăcere şi în prezent).

Echipa de tenis de masă în componenţa: Kola, Dincă, Sica, Şerban, Voina şi Olărescu a participat la meciuri amicale la Tomnatic, Jimbolia, Grabaţ, Teremia, Sânnicolau Mare nefiind organizat un campionat sătesc ci numai unul municipal la Timişoara cu peste 20 de echipe.

Cu ocazia Spartachiadelor de iarnă de la Jimbolia componenţii echipei au obţinut rezultate frumoase. În anul 1956 au participat numai cei tineri. Chente Voina a fost semifinalist la simplu, subsemnatul familist şi amândoi finalişti la dublu. Am fost învinşi de doi jucători mai în vârstă din Jimbolia care erau legitimaţi la echipe din Timişoara. De fapt, nici nu aveau dreptul să participe la întreceri întrucât Spartachiada era destinată numai amatorilor. Urma ca, împreună cu Vichente Voina, să particip la întrcerile regionale. Ne-am antrenat serios dar datorită unor defecţiuni organizatorice n-am fost anunţaţi de cei dela raion şi astfel nu am fost prezenţi la aceste întreceri cu cei mai buni jucători amatori din regiunea Banat. La Spartachiada raională din anul următor, 1957, jucătorii comloşeni au obţinut rezultate foarte bune: Dănilă Ţihoi şi Frantz Holzinger au ocupat locul I la dublu, Iohann Kola locul I la Simplu iar Vichente Voina locul II la simplu. Îmi amintesc că jucătorii comloşeni victorioşi au fost sărbătoriţi cu fanfara. Subsemnatul nu a participat, optând pentru întrecerile de şah, care se disputau concomitent cu cele de ping-pong. Am relatat mai pe larg acele momente întrucât mi-au rămas în memorie ca o amintire frumoasă.

Nea Dincă avea un suflet cald, înţele-gător cu cei mai tineri. Ne dădea sfaturi şi ne încuraja mereu păstrându-l mereu astfel în amintirea mea.

1986: corul bisericesc condus de Ștefan Ciolac Buleandră (1914-1998)

1986: corul bisericesc condus de Ștefan Ciolac Buleandră (1914-1998)

 

Dănilă Ţihoi participa activ şi la viaţa culturală din comună. Era cântăreţ, alături de soţia Tanţa, în formaţia corală de la Căminul cultural dirijată de învăţătorul Valeriu Milovan care era şi directorul instituţiei.

O prezenţă îndelungată a avut-o în corul bisericesc. Activitatea corului religios în Comloş s-a menţinut la acelaş nivel ca în trecut şi în anii de orientare ateistă a regimului politic din ţara noastră. Unii dintre componenţii corului erau şi membrii de partid dar aceasta nu i-a împiedicat să cânte duminica la biserică. Corul era format din cca. 30 de bărbaţi cu voci frumoase, unii dintre corişti erau mai vârstnici dar şi mulţi tineri care au asigurat continuitatea formaţiei de-a lungul anilor până în prezent.

Dirijor al corului a fost după război, Ghiţă Ivan, apoi mult timp Ştefan Ciolac-Buleandră, iar după 1989, Damian Costea (Teocari). Ştafeta a fost preluată apoi de Gheorghe Covaci care conduce formaţia corală şi în prezent. Animatorul vieţii muzicale în localitate, Ştefan Ciolac-Buleandră a fost organizator şi dirijor al fanfarei (după Untaru din Timişoara şi Bartzer din Lovrin) până la desfiinţarea acesteia în 1962. Apoi a întemeiat o formaţie de muzică uşoară care cânta la jocul duminical în tandem cu banda de lăutaşi a lui Bango, precum şi la terasa din parc amenajată prin 1960 lângă terenul de fotbal.

Dănilă Ţihoi a făcut parte din corul bisericesc până în ultimii ani de viaţă. A decedat în 1994 în acelaş an cu prietenul, colegul său de şcoală şi coechiperul din echipa de fotbal, Gheorghe Ciolac-Bărbieru, născut în 1919.

A rămas în memoria locurilor ca un om înţelegător, tolerant, apropiat de consătenii săi, dornic să ajute şi să sprijine după puterile sale, stimat, respectat şi preţuit de cei care l-au cunoscut.

Fie-i amintirea mereu vie. (semnat I. OLĂRESCU)

Notă

Evocarea de mai sus a fost elaborată pe baza amintirilor proprii, precum şi a informaţiilor de familie ale domnului Cornel Ţihoi (cunoscut în localitate ca şi Cornel a lui Dincă), care mi-a pus la dispoziţie, cu multă bunăvoinţă şi valoroase fotografii privind trecutul Comloşului, adresându-i în acest sens călduroase mulţumiri publice”.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.