Un fotbalist bănăţean participant la trei „mondiale”

Sub semnătura juristului arădean Ioan I. Pascal, fotbalul, eroii şi legendele sale prin creionarea jocului interbelic şi a reperelor carierei lui Kovacs (I.) Nicolae, aşa cum este publicată în pagina 20 a ediţiei în 32 pagini din decembrie 2010 a suplimentului istoric al revistei „Suflet nou”, editată la Comloşu Mare sub egida asociaţiei culturale cu acelaşi nume. Anul acesta se împlineşte un secol de la naşterea unui participant la trei turnee de Campionat Mondial…

„Născut: 29 decembrie 1911, Plugova, judeţul Caraş-Severin. Postul: atacant. A jucat la echipele: Chinezul Timişoara (1924), Banatul Timişoara (1924-1928), Ripensia Timişoara (1928-1930), Clubul Atletic CAO (1931-1935), US Valenciennes – Franţa (1935-1936), CAO (1936-1937), CFPV Tricolor Ploieşti (1937-1940), Nagyvarady Atletikai Club – NAC (1940-1943), Gamma Budapesta (1943-1945), Ferar Cluj (1945-1948), Crişana CFR Oradea (1948).

A fost selecţionat în 37 de meciuri în echipa naţională a României (1929-1938), şi a marcat 6 goluri; o selecţie în echipa Ungariei. Debut în echipa României: 15.09.1929, Sofia, Bulgaria – România 2-3 (1-1), amical. Antrenor: Costel Rădulescu.

Ultimul meci: 5.06.1938, Toulouse (Franţa), România – Cuba 3-3 (1-1, 2-2), Campionatul Mondial, turneu final. Antrenor: Alexandru Săvulescu.

Ca antrenor, cu echipa ICO Oradea, a câştigat Campionatul României, ediţia 1948-1949; în anul 1952 a promovat echipa Ştiinţa Timişoara.

Locul 8 în postul de mijlocaş dreapta în ancheta efectuată de experţii „Gazetei sporturilor”, intitulată Primii 10 fotbalişti ai secolului XX”.

Cărăşanul Kovacs (I) Nicolae este unicul jucător din istoria fotbalului românesc care a participat – în perioada interbelică – la trei turnee finale ale Campionatelor Mondiale: Uruguay, 1930, Italia, 1934, şi Franţa, 1938.

Sub acest aspect, recordul a dăinuit şase decenii, fiind egalat în anul 1998 de alţi doi fotbalişti: Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu I.

„Şcolit” la două echipe de renume ale vremurilor de-atunci – Chinezul şi Banatul Timişoara – Kovacs (I) Nicolae a fost un nume „greu” din cel puţin trei motive: în primul rând, pentru cele trei participări consecutive la turneele finale ale Campionatelor Mondiale, apoi pentru numărul selecţiilor în echipa naţională (37) şi, nu în ultimul rând, al anilor în care s-a aflat în vizorul selecţionerilor: nouă (1929-1938).

În cele trei ediţii, „Tricolorii” au jucat cinci meciuri – cu Nicolae Kovacs I titular şi integralist în patru dintre ele – obţinând următoarele rezultate: 1. Montevideo (Uruguay) 14.07.1930, Peru – România 1-3 (0-1)

2. Montevideo (Uruguay) 21.07. 1930, Uruguay – România 4-0 (4-0).

3. Trieste (Italia), 27.05.1934, Cehoslovacia – România 2-1 (0-1)

4. Toulouse (Franţa), 5.06.1938, România – Cuba 3-3 (1-1, 2-2)

5. Toulouse (Franţa), 9.06.1938, România – Cuba 1-2 (1-0), Kovacs nu a jucat.

În cele ce urmează, vom evoca succint primele patru partide, înainte însă vom spune că, pentru a ajunge la ediţia inaugurală, lotul de jucători a călătorit de la Bucureşti la Genova (Italia) „două nopţi în compartimente de clasa a doua” şi „din oraşul lui Columb”, cu transatlanticul Conte Verde, timp de 16 zile (17 iunie – 5 iulie 1930), pe valurile Atlanticului.

Sorţii ne-au „trimis în grupa a treia, alături de Peru şi Uruguay, ţara gazdă! Ce ghinion! Încă de pe atunci!”

Montevideo, 14 iulie 1930. Peru – România 1-3 (0-1). Au marcat Deşu (1), Stanciu (77), N. Kovacs (75). Antrenor: Costel Rădulescu. Primul meci: întâia victorie într-un meci de mare anvergură al acelor vremuri, dispută sportivă  care – fericită coincidenţă – reprezenta evoluţia cu numărul 25 a „naţionalei” şi succesul cu numărul 12. Succes care nu a fost cu bucurie deplină, deoarece fundaşul Steiner II a ajuns la spital cu dublă fractură, interul stânga „Stanciu are piciorul în atele, cu rotula sărită… camerele băieţilor miros şi a iod… Parcă e un spital de campanie”.

Aşadar, prin dăruire, devotament şi spirit de sacrificiu pentru culorile şi slava naţiei române, s-a scris acea victorie istorică a neamului românesc. Cu nouă jucători din minutul 11 şi până la pauză şi cu 10 din minutul 60. Drept aceea, ca semn al recunoştinţei, respectului şi omagiului nostru, dar şi pentru înlăturarea colbului care pe nedrept s-a aşternut asupra amintirilor celor care acum opt decenii au deschis „drumul spre înalta societate”, consemnăm aici şi acum nu numai numele şi prenumele lor, ci şi cluburile la care au fost legitimaţi, precum şi numărul jocurilor disputate până în acel moment în prima reprezentativă a ţării.

Aşadar: Jean Lăpuşneanu (Sportul Studenţesc Bucureşti), 4 (fost la Banatul Timişoara) – Adalbert Steiner II (Chinezul Timişoara, 10), Rudolf Burger (Chinezul, 5) – Ladislau Rafinschi (Juventus Bucureşti, 5, fost la Chinezul), Emerich Vogl, căpitan (Juventus, 15, fost la Chinezul), Alfred Eisenbeiser-Fieraru (Dragoş-Vodă Cernăuţi, 1) – Nicolae Kovacs (Banatul, 4), Adalbert Deşu (UDR Reşiţa, 5), Rudolf Wetzer I (Juventus, 13, fost la Chinezul), Constantin Stanciu (Venus Bucureşti, 5), Ştefan Barbu (Olimpia Arad).

Meciul al doilea, cu echipa gazdă, înfrângere categorică: 0-4. „Ne-a bătut, într-adevăr, o echipă… cerească”, după ce „în minutul 20… Barbu… a sprintat scurt şi a tras imparabil de la 23 metri: gol! Dar arbitrul Rogo a lovit din nou sub centură: ofsaid!?”

Aşa s-a încheiat prima ieşire peste Ocean a reprezentativei României – o victorie şi o înfrângere: cu trei goluri marcate şi 5 primite. Şi fireşte, cu o oarecare experienţă internaţională dar, mai ales, cu amintiri şi speranţe. Cu certe speranţe.

… Ziua de 27 mai 1934, Trieste şi Stadionul Littorio au rămas în istoria fotbalului românesc ca fiind data şi locurile unde o echipă a României din „perioada de aur” (1931-1934), „a ratat poate cea mai frumoasă ocazie din istoria sa”. La pauză, scorul era favorabil: 1-0. „Până la urmă însă, deşi am dominat continuu, Puc şi Nejedly au trimis – acesta este cuvântul – nişte mingi spre poartă şi Zombory, care nu mai era portarul din tinereţe, le-a scos din plasă: 2-1 pentru Cehoslovacia”.

Învingătorii de-atunci şi-au continuat cursa şi au devenit vicecampioni mondiali.

… Toulouse (Franţa), 5 iunie 1938, Cuba – România 3-3 (0-1, 2-2 după prelungiri). Cu o apărare formată din 3 ripensişti: Pavlovici, Burger şi comloşanul Vasile Chiroiu, cu o linie de mijloc rapidistă compusă din Vintilă, Răşinaru şi Raffinshi şi un cvintet – unul dintre cele mai puternice din istoria fotbalului – Bindea, N. Kovacs, Baratsky, Bodola şi Dobay, selecţionata a terminat la egalitate, după prelungiri, 3-3. Iar după patru zile, la reluare – dar fără Pavlovici, Chiroiu, Vintilă, Cossini, Bindea şi N. Kovacs – a pierdut cu scorul de 1-2. De aceea, dată fiind diferenţa de valoare net superioară faţă de cubanezi, cele două meciuri au intrat în istorie ca fiind „tragicomedia de la Toulouse”. Şi aceasta în primul rând din cauza subaprecierii adversarului.

Dacă ar fi să facem comparaţia între formaţia României şi cea a Cubei de atunci, ar trebui să-i categorisim pe cubanezi cam la nivelul unor echipe precum: San Marino, malta, Cipru, Andorra. Şi totuşi, am pierdut calificarea!!

Numele lui Ştefan Kovacs – fratele mai mare a celebrului antrenor Ştefan Kovacs – a fost admirat şi respectat pentru că a „reprezentat tipul fotbalistului complet, de certă clasă internaţională, cu un bogat registru tehnico-tactic, dotat cu toate darurile omului de gol  dar şi de creator al unor faze spectaculoase de poartă în care îşi servea de regulă coechipierii cu un altruism puţin obişnuit. Ca om era un tip vesel, povestitor cu haz şi amator de petreceri, îi plăceau glumele bune, vinul şi femeile frumoase”.

Sub aspectul ca „tip vesel” căruia „îi plăceau glumele”, iată o anecdotă: Pe vremea când era antrenor la ICO, s-a întâlnit în Timişoara un prieten care, surprins, l-a întrebat: „Aveţi vreun meci cu Poli?”

– Nu cu Poli, cu Alimentara, răspunde kopek, zis „Gură de aur”.

– „Alimentara”? „Ce fel de echipă e asta?” se miră amicul. N-am auzit de ea în Timişoara.

– Păi „Alimentara” e chiar Politehnica voastră!

– Cum vine asta?

– Uite-aşa. În poartă îl aveţi pe… Curcan, în apărare pe Brânzei şi la înaintare pe… Mazăre. E sau nu „Alimentara?”

Acesta a fost Kovacs I Nicolae, unul dintre marii jucători ai României fotbalistice a secolului XX şi printre puţinii care au evoluat sub două steaguri tricolore.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = cinci