1.200 de locuri, 3 zile de înscriere – 10, 11 și 12 ianuarie. Retezat SkyRace, la a VII-a ediție, cu 3 curse

Organizatorii unui tradițional concurs de alergare montană anunță inaugurarea înscrierilor pentru evenimentul sportiv Retezat SkyRace, ajuns la ediția a șaptea și care va avea loc pe 16 iunie 2018 în Munții Retezat, la Cheile Buții, în zona Uricani din județul Hunedoara.

Doar 10, 11 și 12 ianuarie vor fi zilele în care se pot face înscrieri la Retezat SkyRace, întrecere care poartă alergătorii de-a lungul culmii crenelate Piule – Pleșa (Munții Retezat), într-un eveniment propunând trei curse: ”Custura”, ”Buta” și ”Valea Mării”.

Numai 10, 11 și 12 ianuarie vor fi zilele în care se pot face înscrieri online, pe retezat.skyrace.ro, la Retezat SkyRace, competiția ajunsă la ediția a VII-a, iar în prima zi, atunci când se pot face înregistrări în limita a 400 de locuri, taxa de participare va fi și cea mai mică.

Pe 16 iunie 2018, sunt așteptați la Cheile Buții (Munții Retezat, Uricani, Hunedoara), la start, 1.200 de alergători, locurile alocate celor trei curse, ”Custura” (28 km, +2.300m), ”Buta” (23 km, +1.400m) și ”Valea Mării” (7 km, +300m), fiind de 600 pentru traseul lung, 400 pentru traseul mediu și 200 pentru traseul scurt.

”Custura” este recomandată alergătorilor cu experiență montană, are 28 de kilometri (9 kilometri de creastă alpină) și 2.300 de metri diferență pozitivă de nivel și un timp limită de parcurgere de 8 ore (cel mai înalt punct atins va fi vârful Custura, 2.457 de metri).

”Buta” are o lungime de 23 de kilometri (5 kilometri de creastă alpină), 1.400 de metri diferență pozitivă de nivel și timp limită de parcurgere de 6 ore. ”Valea Mării” are o lungime de doar 7 kilometri și 300 de metri diferență de nivel.

Pentru mai multe detalii despre Retezat SkyRace, fiți alături de pagina de Facebook a evenimentului și de site-ul oficial, retezat.skyrace.ro,  site care va fi redeschis pe 10 ianuarie.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 13

 


Ultimele articole din categoria Atletism: