2011 – primul an pentru Timişoara şi… cel mai bun

„Totuşi, nu sunt Robocop”

Deşi la abia 27 de ani tocmai împliniţi, „Mulţi înainte!”, Bălănescu are deja o vastă experienţă competiţională, ghidîndu-se mai degrabă după instinct şi „ceasul” corpului decît după un program la sînge. Prin autodepăşire şi-a indus şi cunoaşterea de sine: „La nivelul la care practic la ora actuală triatlonul, în regim profesionist, ştiu exact care îmi este obiectivul, şi ştiu că dacă nu muncesc nici nu pot să-mi ating ţinta, dar nu sunt Robocop – într-o zi în care simt că nu am tragere de inimă, pur şi simplu nu fac”.

Foto: Ciprian Bălănescu la final: Cîştigător la mustaţă, după 4 ore şi 4 minute, al celui mai dur concurs de alergare montană din ţară, Maratonul Piatra Craiului

„Am ajuns la un anumit nivel la care nu mai lucrez după carte, ci după ceea ce simt – mă cunosc prea bine şi intuiesc ce trebuie să fac pentru ca să ajung în forma maximă înainte de competiţie. Poţi avea două vîrfuri de formă maximă în cursul unui an, doar că nu ştii care dintre ele este maximul şi cînd dai randamentul cel mai bun dar, ca idee, trambulina începe cam cu 3 săptămîni înainte de competiţie”, mai explică Bălănescu, pentru care o bătaie de cap poate fi corelarea vîrfurilor de formă cu bifarea întocmai a calendarului competiţional pe care şi l-a prestabilit, dar care din nefericire poate suferi alterări, neprezentări datorate de exemplu insuficienţei fondurilor necesare. „Şi-atunci intervine o mică problemă psihologică…”

Triatlonistul campion naţional mai explică faptul că antrenamentele săptămînale sunt trasate şi „în funcţie de proba care scîrţîie. Dacă înotul este mai slab, am 6 antrenamente de înot, 6 de alergare, şi doar 3 de bicicletă. Diferenţe sunt şi între perioada de acumulări, de volum, cînd am două ore de înot, şi cea competiţională, cînd o sesiune e de 50 de minute, o oră cu baza şi încheierea. Cît despre bicicletă, e calculat mai degrabă în kilometri. Cu alergatul ai teme şi nu neapărat acoperi anumite distanţe”. Iar Bălănescu subliniază că musai pentru a fi performant la triatlon trebuie să mergi bine în toate cele 3 probe: „Nu merg bine doar pe triatlon. De exemplu la ciclism, în 2009, am fost locul 3 naţional, iar la atletism, deşi niciodată n-am concurat pe pistă, am un timp de primii 5 în ţară pe 10.000 metri, cu 31 minute pe 10 kilometri de pistă. Iar anul trecut am obţinut locul 3 la Municipale, în Bucureşti, la înot pe 400 metri liber”.

 

2011 – primul an pentru Timişoara şi… cel mai bun

„În 2011, ca volum a fost mai puţin, devenind mai selectiv, din experienţă, dar am dobîndit cele mai bune rezultate. Locul 1 la Campionatul Naţional de duatlon, alergare 10 kilometri, bicicletă 40 kilometri, şi apoi iarăşi alergare, 5 kilometri, la Snagov. În total, la elită am fost vreo 30 de participanţi, şi vreo 70 la start”, explică Bălănescu, subliniind rarefierea la vîrful acestei discipline:„Dintre triatloniştii români care suntem legitimaţi la cluburi sportive, ar exista maxim 100 în toată ţara, cu tot cu juniorii. Sunt unicul profesionist din Timişoara, reprezint CS Raide Competition”.

2011 i-a adus 8 medalii de aur, două de argint şi două de bronz, o recoltă mult superioară precedentelor sezoane, de această dată fiind vorba de prima participare sub culori locale, timişorene. În 2010 smulgea două de aur, una de argint plus una de bronz, în 2009 4 de aur şi două de bronz, în 2008 – două de aur şi una de bronz, în 2007 – două de aur, în 2006 – 5 de aur, în 2005 – una de aur plus două de argint, în 2004 – două de aur, în 2003 – 3 de bronz…

Bălănescu a devenit anul trecut şi campion naţional la Triatlon, impunîndu-se în două ore, pe circuitul de la Mamaia: „A mai fost şi Campionatul Balcanic de Triatlon, în care am obţinut locul 3, ceea ce reprezintă cea mai mare performanţă obţinută în România la băieţi de cînd există la noi elitele”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Timişene, Triatlon și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Atletism: