90 de la Alergotura ajută 350 orfani de la Valea Plopului

Ediţia de duminică a Maratonului Timişoara a avut şi o pregnantă conotaţie socială, prin demersul campaniei „Mişcă-te spre o faptă bună!”, ajunsă cu această ocazie cu succes la final. Alergotura.ro a adunat 90 de amatori de alergări cu ocazia celei de-a XII-a ediţii a competiţiei, care au ales să facă mişcare într-un mod remarcabil cu ocazia Maratonului Timişoara 2011.

Alergotura.ro, cu 90 de reprezentanţi la Maraton Timişoara 2011

Ei au alergat pentru a-i ajuta pe cei 350 de copii de la orfelinatul Valea Plopului, Prahova, şi au contribuit astfel la strângerea de donaţii. Înscrişi la curse de 10 şi 21 de kilometri, efortul depus de alergători a răsplătit sumele pe care donatorii le-au oferit. Cei de la Alergotura.ro au ieşit pregnant în evidenţă prin tricourile galbene purtate în cursul întrecerii.

S-a scris pe zeci de bloguri, sute de oameni au susţinut campania, iar sumele donate au fost de peste 10.000 de lei. Donaţii se pot face oricând, în contul Asociaţiei ProVita.

Cătălin Petru, iniţiator Alergotura.ro, şi care bine a remarcat pe blogul său Catalin.Petru.ro după izbânda în grup de duminică, indiferent de timpii obţinuţi, că „după astfel de momente, cuvintele sunt inferioare emoţiilor. Vă las pe fiecare cu simţirile voastre!”, a explicat pentru www.sporttim.ro ethosul acestor entuziaşti amatori de mişcare şi care şi-au pus la bătaie energia pentru a concura la o faptă bună: „Alergotura a luat naştere din dorinţa de a încuraja şi alţi oameni să facă mişcare pentru sănătate. Din 28 mai 2011, atunci când s-a dat startul primei ture de jogging în grup, şi până azi, zeci de oameni au parcurs sute de kilometri şi s-au motivat reciproc pentru a duce o viaţă mai sănătoasă. După o vară în pas alergător, Alergotura şi-a propus să iniţieze o campanie prin care să ofere oamenilor posibilitatea de a transforma plăcerea de a face mişcare într-o bucurie adusă altor oameni, care au nevoie de ajutor. 

Cei de la Alergotura.ro au strâns donaţii pentru 350 de copii orfani

Astfel s-a născut <Mişcă-te spre o faptă bună!> – campanie ce a încurajat toţi oamenii, fie că aleargă sau nu, să îşi îndrepte privirea şi să se mobilizeze în a oferi ajutor celor peste 350 de suflete care trăiesc în orfelinatul de la Valea Plopului, acolo unde Părintele Tănase ghidează în fiecare zi paşii a peste 350 de copii, către o viaţă plină de respect şi bunătate”.

Alergările entuziaştilor se ţin în continuare conform programului de pe alergotura.ro, şi oricine este binevenit sa li se alăture, dând un mail către “alergoturatimisoara+subscribe@googlegroups.com”.

 

 


 

 

Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + 4 =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: