Adrian Drăgan, Adelina Pastor și Ioana Gheorghe, timpi și clasări forte pe 400 și 60m la București

Tinerii reprezentanți ai secției de atletism de la CSM Timișoara au înregistrat în această seară timpi și clasări foarte bune în etapa finală a Campionatului Național indoor pentru seniori și tineret din Complexul ”Lia Manoliu”, care a programat în prima zi de întreceri a reuniunii dotată și cu ”Cupa de Cristal” șase probe de pistă, pe 60, 400 și 1.500 metri, la băieți și fete, din totalul de 11 al sâmbetei…

Adrian Răzvan Drăgan, transferat anul trecut la CSM Timișoara, a câștigat cu timpul de 49,09 secunde proba de 400 metri a etapei finale în Naționalul de sală pentru seniori și tineret, devansându-i, tot sub 50 de secunde, pe Cristian Radu, de la CS Farul, cu 12 sutimi, Iulian Ganciu (CSM Sfântu Gheorghe; 49,53) și Tiberiu Băneașu (CSM București; 49,68s). Alberto Ionel Gheorghescu, de la LPS Banatul și CSM Timișoara, a fost primul dintre atleții timișoreni care a încheiat de puțin peste 50 de secunde, cu 7 sutimi.

La fete, Adelina Dorina Pastor, atleta din generația 1993 antrenată la CSM Timișoara tot de Ioan Damaschin, a fost depășită doar de colega de lot național Bianca Răzor, de puțin, cu 20 de sutimi de secundă, mai tânăra clujeancă impunându-se în 53,86, față de 54,06. A treia, Mirela Lavric, în 55,08s.

Mezina Ioana Teodora Gheorghe, sportivul județului Timiș în anul 2014, a fost și cea mai tânără finalistă a probei de 60 metri, junioara din generația 1997 calificându-se din serii cu timpul de 7,64 și încheind a patra în ultimul act între sprintere, cu 7,65 secunde. A învins Florentina Marincu, de la CNS Cetate Deva, vitezista din generația 1996 încheind în 7,41 secunde, de puțin în fața lui Ogrăzeanu (7,42s) și Roșianu (7,52s).

Etapa finală a Campionatului Național de sală pentru seniori și tineret continuă mâine la București

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 18

 


Ultimele articole din categoria Atletism: