Atleți timișoreni și lugojeni, poziții fruntașe în prima zi a etapei inaugurale în sezonul național de sală

Foarte bune clasări ale atletelor de la CSM Timișoara și LPS Banatul în finala feminină pe 400 de metri din ziua inaugurală a rundei 1 în Campionatul Național FRA indoor, dar reușitele celor din Timiș nu s-au limitat sâmbătă doar la atât, ci și în alte probe respectiv printr-o reprezentare pe măsură din partea Mirunei Maria Pricop de la CSȘ Lugoj în pentatlonul junioarelor 3 din întrecerea de probe combinate.

pistă grilă start

Într-adevăr, în paralel cu etapa de debut a Naționalului de sală pentru seniori, tineret și juniori 1 a demarat și cea din Campionatul Național FRA de atletism indoor pentru probe combinate, destinate seniorilor, tineretului și categoriilor de juniori 1, 2 și 3, iar Miruna Maria Pricop, de la CSȘ Lugoj, s-a remarcat în întrecerea de pentatlon a junioarelor 3, acumulând un total de 2.907 puncte, cu care sportiva din generația 2002 a încheiat în frunte, pe locul 1, cu un avantaj de peste 500 de puncte față de a doua clasată respectiv peste 1.100 față de cea de-a treia.

Eleva lui Adrian Vrudnik la CSȘ Lugoj a înregistrat timpul de 10,07 secunde pe 60 de metri plat, respectiv 2,33.63 pe 800 de metri, dar și 1,45 metri la săritura în înălțime, 5,01 metri la săritura în lungime și 8,51 metri la aruncarea greutății. Participarea la nivel național a fost redusă în competiția de probe combinate, doar 26 de atleți aliniindu-se la start în totalul concursurilor de fete și băieți pe categoriile de vârstă de la seniori până la juniori 3, implicând pentatlonul la feminin respectiv hexatlonul și heptatlonul la masculin.

Adelina Dorina Pastor, de la CSM Timișoara, a câștigat cu timpul de 54 de secunde și 64 de sutimi finala probei feminine de 400 de metri din cadrul primei zile a etapei 1 în Campionatul Național FRA de atletism în sală pentru seniori, tineret și juniori 1, sportiva din generația 1993 fiind urmată la o secundă și 42 de sutimi de Sanda Belgyan (n. 1992), de la CSU Cluj.

Al treilea timp al probei cu 30 de sportive la start l-a înregistrat o altă atletă de pe malurile Begăi, Cristina Daniela Bălan, reprezentanta din generația 1998 a Liceului cu Program Sportiv Banatul înregistrând în 57 de secunde și 60 de sutimi cea mai bună reușită la categoriile mai mici de vârstă, tineret și juniori. Cea mai bine clasată junioară din generația 2001 respectiv a doua cea mai tânără atletă din primele zece la finish, după Nicoleta Neagu (CSȘ Ploiești; n. 2003), a fost o altă reprezentantă de la LPS Banatul, Andreea Raissa Hojda, pe zece la general în 61,75. Mezina ”Banatului” în probă, Alexa Țimbotă, din generația 2003, a încheiat cei 400 de metri în 63,75s.

Seară de sâmbătă bună și pe pista indoor a băieților, Marcus Rafael Drăghici, reprezentantul CSM Timișoara din generația 1995, fiind cronometrat în 6 secunde și 95 de sutimi în finala de 60 de metri a aceleiași etape inaugurale din Naționalul de seniori, tineret și juniori 1 în sală, după ce se califica înregistrând timpul de 7,03s. Drăghici a fost devansat la general de 4 atleți, din generațiile 1992, 1994 – doi și 1998, cu toții calificați cu timpi sub 7 secunde și mai ales îmbunătățiți sau cel puțin menținuți în finală, în frunte cu Marius Șerban, de la CSM Slatina, în 6,77s.

Drăghici a înregistrat și timpul de 51 de secunde și 11 sutimi în finala masculină pe 400 de metri, fiind devansat la general cu două poziții de colegul de club și de generație Alberto Ion Gheorghescu, în 50,61s.

Ziua de sâmbătă a derulat 13 finale în probe gen greutate, triplusalt, prăjină și înălțime, dar și pe 1.500, 400 respectiv 60 de metri, la băieți și fete, cea de viteză având și calificări. Reuniunea duminicală începând de la ora 15,30 aduce alte 13 finale, încheindu-se cu cele două de ștafetă, calificări fiind programate în probele de garduri pe 60 de metri.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Atletism: