Călătorie între Cer și Pământ 2017, variat concurs de trail run și mtb până la -240 metri în salina minei Trotuș. Declarații, FOTO + rezultate de la cea de-a 5-a ediție

Noutatea ediției de anul acesta, a cincea a concursului Călătorie între Cer și Pământ de la Târgu Ocna, a fost introducerea probei de alergare, 300 de concurenți fiind prezenți la start pentru a participa la una din cele două probe atletice, cros pe 5 kilometri sau semimaraton pe 21km, iar a doua zi la întrecerea de mountain bike. Cei care au dorit să participe în ambele zile, la ambele probe, au putut să o facă, organizatorii Primăria Târgu Ocna, Societatea Națională a Sării SALROM și Asociația Sportivă Transalpin Bike punând în joc pe adresa respectivilor două premii speciale de 1.000 lei, celui mai bine clasat participant în ierarhia generală, la masculin și feminin. Iată câteva declarații, imagini și rezultate…

În săptămâna premergătoare concursului a plouat însă spre final vremea s-a îndreptat, iar la ora întrecerilor traseele de concurs au fost perfecte. Specificul deosebit al concursurilor de la Târgu Ocna constă în partea subterană a traseelor, parcurgerea tunelurilor cât și a zonei turistice din salina minei Trotuș. Este ceva unic în România dacă nu chiar și în lume, să concurezi cu bicicleta prin tuneluri, respectiv să alergi un semimaraton.

Formatul evenimentului este de asemenea deosebit. La partea de mtb concursul durează două ore timp în care concurenții trebuie să parcurgă de cât mai multe ori traseul de 15 kilometri, împărțit aproape egal între subteran și outdoor. Cei mai buni dintre cicliști au făcut patru ture.

La alergare, aproximativ 7 kilometri din traseul de 21km al semimaratonului s-au derulat în subteran. Acesta a fost identic cu traseul de mtb, la care s-a adăugat extensia de 6 km. Special pentru această probă organizatorii au explorat dealurile din zonă pentru a alege cea mai frumoasă rută posibilă. Nu neapărat cea mai solicitantă fizic, ci mai ales cea mai frumoasă ca peisaj și diversitate. Și dacă citim declarațiile de după cursă ale concurenților, cu siguranță au reușit.

Nici proba scurtă, de cros, pe 5 kilometri, nu a făcut excepție de la traversarea tunelurilor. Deși mult mai scurtă, aventura subterană i-a dus și pe concurenții înscriși la această probă spre „Centrul Pământului”. Pentru anul viitor însă, pentru cros, organizatorii au promis un traseu mai lung, care să-i ducă și pe participanții acestei probe până jos de tot în salina turistică, la minus 240 m adâncime.

Florin Jitaru, locul 1 la categoria sa la semimaraton, masculin 30-39 de ani, și al doilea la general, la numai 3 secunde după triumfătorul Octavian Ciorescu (20-29 ani; 1:32,17), a fost impresionat de concurs: „Cursa Călătorie între Cer și Pământ, o adevărată competiție unde îți vezi valoarea adevărată de alergător de trail”, spune el imediat după finiș. „Cu super traseu, start din fața primăriei, 1 km alergare prin oraș apoi surpriza cea mare, intrarea în salină unde îți vine plăcerea de a alerga. Apoi ieșirea din salina și ușor începerea alergării în rampă prin pădure și dealuri, urmând coborârea prin pădure și finalul iar prin oraș, cu finishul prin incinta primăriei, super tare! În principiu un concurs foarte bine organizat cu oameni care sau dedicat acestei curse. Startul foarte bun, traseul bine marcat, voluntari bine amplasați, atmosferă super tare, premiere foarte frumoasă. Felicitări organizatorilor pentru tot ce au făcut. Pentru ediția următoare o sa fiu cu mare drag participant. Mi-aș dori mult să vină mult mai mulți participanți! Super tare cursa! Bravo Călătorie între Cer și Pământ!”, a povestit Florin Jitaru la finalul celor 21 km de alergare.

Traseul de mtb a fost rapid, variat și nu îți dădea ocazia să te plictisești chiar dacă îl parcurgi de mai multe ori. Desigur, au fost și urcări, însă până când să începi să obosești prea tare, se terminau. Mai mult, faptul că parcurgeai traseul de mai multe ori, îți oferea ocazia să-ți îmbunătățești timpul la fiecare tură. Desigur nu se prea întâmplă asta pentru că intervine și oboseala. Totuși începi să înveți traseul, să citești cele mai bune linii la vale și să-ți optimizezi consumul de energie.

Cele două zile de concurs s-au încheiat cu răsplătirea câștigătorilor pentru efortul lor. Premiile au fost oferite de Primăria Târgu Ocna, iar valoarea totală s-a ridicat la nu mai puțin de 14.400 lei. Bogdan Duca a fost cel mai bun la General Elite, reușind să parcurgă 4 tururi, ceea ce a mai izbutit doar Malnasi Jozsef Attila. La masculin, 18-29 de ani, cel mai bun a fost Andrei Calancea, cu trei tururi, la masculin 30-39 ani câștigător a fost Sandu Marc, cu trei tururi, iar la 40+ s-a impus Cătălin Toda tot cu trei tururi.

La feminin, locul 1 la General a fost ocupat de Fodor Emese, Natalia Mănescu aflându-se pe poziția întâi la categoria 18-29 ani. La categoria 30-39 de ani, câștigătoare a fost Karacsony Kinga, iar la 40+ din nou Fodor Emese. Medalia de finisher a fost înlocuită cu un suvenir din sare, tema concursului.

Însă pentru a face concursul mai interesant și pentru a-i stimula pe concurenți sa ofere tot ce pot, primăria a oferit și marele premiu la masculin și feminin de 1.000 lei fiecare pentru cel mai bun participant în ambele zile de concurs. Astfel, la acest duatlon neobișnuit ținut de-a lungul a două zile, cel mai bun la alergare și mtb la masculin a fost Cătălin Toda, iar la feminin Roxana Ghilț.

„De când am văzut pe Facebook anunțul la acest concurs, mi s-a aprins un beculeț și am zis că trebuie neapărat să particip la ambele probe”, a spus Roxana Ghilț, câștigătoare a „duatlonului” la feminin cu locul 4 la semimaraton și 3 la mtb. „Mi-a plăcut mult ideea de a varia astfel traseul, practic nu-ți lăsa timp să te plictisești, nici să ți se facă prea cald sau prea frig sau să ți se pară prea greu sau prea ușor, prea mult de urcat sau prea mult de coborât, prea mult întuneric sau prea mult soare. Alergând în prima zi pe traseu, m-am gândit că la MTB nu va fi spectaculos, fiind practic pe același traseu, dar am fost uimită să descopăr câtă plăcere am simțit parcurgând cele două ture pe bicicletă. Este pur și simplu altă senzație decât în alergare, sunt complet alți mușchi (cei cu febră musculară sunt lăsați acasă să se odihnească) și am simțit plăcere pură, pe care nu-mi amintesc s-o mai fi simțit atât de intens într-un concurs. Unde mai pui că toate astea mi-au adus acasă ditamai bulgăroaiele de sare”, a mai povestit Roxana Ghilț la final de concurs.

Evenimentul a fost unul reușit din toate punctele de vedere, și este evident că organizatorii și-au dat silința să ofere o competiție la standarde înalte. Se vede că sunt ei înșiși participanți la concursurile altor organizatori. După finish, concurenții au primit și vouchere pentru acces gratuit în mina de sare sau la cele două ștranduri din oraș, cel cu apă sărată și cel cu apă dulce. Ce poate fi mai reconfortant după o zi de efort decât să plutești fără griji la piscină? Dacă în 2017 noutatea a fost proba de alergare, pentru anul viitor se anunță noi surprize, printre ele aflându-se o nouă locație de start în Târgu Ocna, care va transforma evenimentul într-un festival de sport.

Cătălin Toda, care a câștigat la final marele premiu al Duatlonului, el obținând locurile 3 la alergare și 1 la mtb la categorie, a explicat că „am ales Călătorie între cer și Pământ pentru ineditul cursei și pentru faptul că în 2 zile aveam 2 concursuri – unul de trail și cel de MTB – un fel de duatlon împărțit pe 2 zile. Traseul a fost foarte variat:  asfalt, coborâre și urcare prin Salină la lumina frontalei, urcare pe forestier și pe porțiuni de single trail, coborâre pe un single trail foare frumos. După gustul meu mi-ar fi plăcut mai multa potecă, dar pentru cei care vin doar de la alergări de asfalt, e o variantă bună de început pentru a te îndrăgosti de trail running. A fost o alergare rapidă pentru mine, având doar vreo 2 secțiuni mici de urcare unde am mers. Finalul a fost din nou foarte inedit cu intrarea în primărie, cu primarul care ne așteptata cu eșarfa tricoloră și finiș pe scenă. Concursul de MTB de la Călătorie între Cer și Pământ a fost primul concurs de MTB pentru mine după o lungă pauză în care alergarea a fost pe primul plan. A fost o alegere potrivită fiind vorba de un traseu fără porțiuni tehnice și de tip XCO (ture într-un timp maxim de 2 ore) astfel încât am reușit să prind încredere pe coborâri de la tură la tură. Pe coborârea din salină am mers foarte prudent (erau porțiuni ude unde se putea aluneca, iar lumina frontalei mele era cam anemică), fiind depășit de destul de multă lume, dar am recuperat binișor pe urcări. Traseul a fost ciclabil 100%, dar am făcut push bike pe câteva porțiuni unde mi se părea mai eficient și mai relaxant să împing bicicleta. Din nou marcaj fără probleme și finiș pe scenă cu traversare prin primărie. Am obținut un loc 1 la categorie mea (am reușit să fac 3 ture) în condițiile în care au fost și alte concursuri în aceeași perioadă și concurența nu a fost foarte mare. Organizare foarte bună, cu voluntari foarte săritori, cu lucrătorii din Salină care te dirijau la punctele de schimbare de direcție, poliția care dirija circulația, marcaj fără probleme al traseului. Deci un eveniment pe care îl recomand, într-o zonă care merită vizitată”.

În săptămâna concursului și mai ales în weekendul 10-11 iunie, stațiunea turistică Târgu Ocna a devenit neîncăpătoare pentru concurenți și însoțitori. Deși orașul este obișnuit cu fluxul continuu de turiști veniți fie pentru a vizita salina, fie pentru ștrandurile cu apă sărată și dulce, fie pentru tratamente, în weekendul concursului aproape că nu mai erau de găsit locuri de cazare. Este un lucru mai mult decât îmbucurător să vedem că în sfârșit ciclismul și alergarea, practic competițiile outdoor, au început în România să genereze nu doar interes pentru sport ci și pentru turism.

Călătorie între Cer și Pământ este un eveniment avizat de Federația Română de Ciclism și Federația Româna de Atletism.

(* fotografii realizate de Adrian Crapciu, Dan Mazilu și Marius Zamfir) Organizatorii, Primăria Târgu Ocna, Societatea Națională a Sării SALROM și Asociația Sportivă Transalpin Bike, mulțumesc concurenților pentru participare, sponsorilor Fakir, partenerilor evenimentului, Isostar, Pegas, Himalaya, Asphalt Freaks, 720armour, Rovelo, VeeTire, Asociația Adevărații Veloprieteni și Asociația Iași Bike, printre partenerii media aflându-se și Sporttim, alături de revista Freerider.ro, TV Kit Onești, Time Trial Running, Diva în Bocanci, Portalul Târgu Ocna, Radio România și Radio România Iași, RunningMag, Ciclism.ro, BikeFM, Dirtbike.ro, Sports Business, Alerg.ro, Adrenallina, Revista Sport Magazin, Dor de Ducă, GreenRevolution, iReporter Ciclism și Arena Vâlceană și 4run.ro, site din partea căruia redactorul Sorin Ion a remarcat că „alergarea prin salina Trotuș a fost partea cea mai frumoasă din traseu. Fuga pe cărările munților de lângă Târgu Ocna a fost partea cea mai obositoare. Un semimaraton de trail running răcoros la adâncime, călduros la suprafață, captivant în totalitate.”

 

 

Acest articol a fost publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × doi =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: