Constantin Dumitra, dublu podium la Masters, >55, la Balcaniada indoor

Timişoreanul Constantin Dumitra, un polisportiv veteran organizând întreceri de profil de la cârma Atletic Club Maraton, a urcat în week-end pe podium şi la cea de-a doua ediţie a Campionatului Balcanic indoor rezervat amatorilor la categoriile Masters, la Bucureşti.

* clic pe imagine pentru mărire

Participant la Campionatul Naţional de Veterani la atletism în sală cât şi la Balcaniada 2016, Dumitra a urcat pe podiumul categoriei de vârstă M55 în majoritatea cazurilor. Astfel, la sprint, pe 60 de metri, a obţinut locul 2 la Naţional cu timpul de 8:43 secunde, iar la Balcaniadă s-a clasat pe locul 3, cu menţiunea că s-a aflat între 15 concurenţi în întrecerea internaţională a categoriei de vârstă 55-59 de ani, a cincea din 12 pe o scală de la M35, cu sportivi între 35 şi 39 de ani, la M90, de peste 90 de ani. Cel mai în etate, elenul Andreas Polixronopoulos, ca unic înscris la veteranii peste 90 de ani, a fost cronometrat pe cei 60 de metri în 16 secunde şi 72 de sutimi.

Pe 200 de metri, Dumitra a obţinut locul 1 la Campionatul Naţional, cu timpul record de 28:47, dar şi în cadrul Balcaniadei. În fine, pe 400 de metri, 1.07:44 şi locul 2 la „Naţional” respectiv pe 5 la Balcaniadă. Anul trecut, Dumitra îşi adjudeca toate cele 3 probe, cu timpi uşor mai modeşti decât la ediţia din 2016, şi anume, pe 60 de metri în 8,57s, la 200m în 28:95 iar pe 400 de metri, 1.08:94.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Atletism: