Cristina Diana Pușcașu (CSȘ Lugoj), locul 3 cu ștafeta 4×100 metri a României la Balcaniada juniorilor II, în Turcia

Continuă seria bunelor rezultate ale junioarei Cristina Diana Pușcașu, pregătită la CSȘ Lugoj de profesorul Adrian Vrudnik, care a mai înhățat o medalie, de această dată la nivel internațional, bronz cu ștafeta 4×100 metri a României la Balcaniada de juniori II din Turcia.

Deși fără deveanca Florentina Marincu, de la CS Cetate, o dublă campioană mondială de cadeţi anul acesta, care s-a axat în competiția de la Edîrne pe alte două probe, învingătoare fiind atât la triplusalt, cu 13,81 metri (nou record personal), cât şi la lungime, cu 6,43 m, ștafeta cadetelor României a urcat pe podium, în 48:85, și probabil ar fi dat consistență valorii medaliei dacă ar fi avut-o și pe performeră între cele 4.

Așadar o nouă performanță pentru lugojanca Pușcașu, făcând cinste atletismului timiean într-o competiție a Campionatelor Balcanice rezervate juniorilor 2 și dominată de România, impunătoare atât la feminin, cu 148 puncte (Turcia – 131 puncte şi Grecia – 125 puncte), cât şi la masculin, cu 147,5 puncte (Grecia – 133 puncte şi Turcia – 130 puncte).

În total, nouă medalii de aur, șase de argint şi nouă de bronz!

Acest articol a fost publicat în Atletism, Exclusiv, Sport juvenil, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: