Crosul Firmelor Timişoara 2013, în 12 mai

Cu îndemnul „Acum poţi să-l întreci pe şeful tău!”, Atletic Club Maraton a inaugurat înscrierile la cea de-a noua ediţie a Crosului Firmelor ® Timişoara, ce va avea loc peste exact 3 luni, duminică 12 mai, cu startul în Piaţa Huniade, la Liceul MIU, la ora 10, probele fiind de alergare pe 5 kilometri şi ciclism, pe 10 kilometri.

„Facem pregătirile pentru un nou start al celui mai mare eveniment sportiv mediatizat din România dedicat exclusiv companiilor private şi de stat”, specifică organizatorul competiţiei, Atletic Club Maraton, care va pune pe roate „Crosul Firmelor 2013”, cu sosire în Piaţa Victoriei, în coorganizare cu Primăria Municipiului Timişoara, Administraţia Domeniului Public şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

Crosul Firmelor, ajuns în mai 2013 la cea de-a noua ediţie

Dar iată anunţul remis de organizator:

Crosul Firmelor Timişoara propune o competiţie pentru angajaţii membrilor CCIR şi CCIAT naţional/internaţional cît şi non-membrilor acestor organizaţii, indiferent de mărime sau activitate, cu un sistem avansat de participare format din probe multiple care oferă flexibilitate participanţilor din cadrul firmelor prezente la eveniment.

Se premiază firma şi participantul: (I) conform punctajului cumulat de la toate probele;(II) în funcţie de timpul individual obţinut la sosire.

La acest cros au drept de participare toţi angajaţii firmelor şi companiilor, alături de însoţitori (familie, cei dragi). Pentru o bună organizare a evenimentului, rugăm participanţii să se înscrie într-un timp cât mai scurt.

NOU! La Crosul Firmelor Timisoara din 2012 s-a implementat sistemul Champion Chip care include si numere de Participare! Datorita numarului mare de participanti, in crestere de la an la an, ne obligam sa tinem clasamentul premiilor corect si aceasta se poate doar prin acest sistem.

Avantajele sistemului cu Cip: • ridicarea standardului competitional conform criteriilor europene/internationale; • un control mai ridicat asupa punctarii/depunctarii echipelor; • vor fi primite doar de angajatii/concurentii firmelor la probele de Alergare si Ciclism; • fiecare angajat este monitorizat, nu mai poate fi nedreptatit la timpul de Start sau de parcurgere prin scurtarea traseului (insotitorii nu vor primi chip, este o competitie pentru companii si agajatii acestora); • evitarea CheckPoint-urilor va fi sanctionata, poate duce chiar la depunctarea totala a angajatului; • o mai buna monitorizare pentru evaluarea personala; • angajatul are posibilitatea sa compare timpii personali de la un eveniment la altul; • obliga participantii la o mai buna disciplina si ordine. (Numarul se pune in partea din fata, pe tricoul de participare, iar cipul la picior, pe siretul incaltamintei).

Menţionăm că timpii se afişează în timp real la sosire. Detaliile le va primi reprezentantul firmei.

Organizare:

• Solicitam ca fiecare firma participanta sa delege un reprezentant. Acesta va ridica numerele si chipurile cu o zi inainte de eveniment, iar la maxim 1 ora dupa sosirea ultimului participant va returna cipurile, chipurile nereturnate se platesc.

• Înscrierile se pot face începând cu data de 4 februarie 2013, pînă la data de 12 Aprilie 2013.

***

Cotizaţia de participare: • în funcţie de numărul de angajaţi al firmei participante, nu per participant la Start; • este luat in calcul numarul de angajati pe zona locala, nu nationala; • insotitorii angajatilor participanti la probele crosului participa in mod gratuit si nu vor beneficia de premii.

• cotizatiile vor creste cu 10% in intervalul 12 Aprile 2013 – 19 Aprilie 2013

1 – 10 Angajaţi: 400 ron

11 – 50 Angajaţi: 800 ron

51 – 100 Angajaţi: 1.300 ron

101 – 500 Angajaţi: 1.800 ron

501-  1000 Angajaţi: 2.300 ron

Peste-1001  Angajati: 3.200 ron;

• Pentru expunerea unui banner la concurs, cotizaţia este de 250 RON per banner.

• La cerere, toate Cipurile pot fi personalizate cu brandul uneia dintre societati.

Firmele înscrise au obligaţia de a pune la dispoziţia organizatorilor până la data limită de înscriere (Vineri 12 Aprilie 2013) tabelul nominal cu persoanele participante la fiecare proba.

***

Premiere:

• top 5 firme participante, conform punctajului acumulat;

• primii 3 sosiţi M/F la alergare si ciclism vor fi premiaţi individual;

• primii 5 sosiţi M/F la alergare şi ciclism, aduc puncte firmei;

***

Proiect “ACM” 2013: • In primul trimestru al anului 2013 se va revizui in totalitate reteaua online Atletic Club Maraton cu noi posibilitati de promovare a evenimentelor pe plan local, national si international; • cu aceasta ocazie vom oferi noi solutii pentru evenimentele sportive din Romania; • totodata vom aloca o atentie deosebita companiilor prezente  la Crosul Firmelor, oferim posibilitatea de parteneriate, sponsorizari, colaborari cu titluri unice sau principale pentru eveniment sau evenimente multiple si spatii online gratuite pentru promovare suplimentara; • organizam la nivel local, national sau international, evenimente sportive interne individuale cu caracter personal (Team Building) sau strangeri de fonduri (FoundRaising), pentru organizatii sau companii.

Pentru mai multe detalii sau sugestii/opinii va asteptam pe [email protected] cu mesajul: Proiect ACM 2013 + denumirea societatii.

Pentru achitarea cotizaţiei de participare vă rugăm să folosiţi următorul cont:

Asociatia Atletic Club Maraton, Cod Fiscal: 13784937, IBAN: RO56 BPOS 3600 3314 285 ROL 02 (Lei), BANC POST sucursala Timisoara.

Acest articol a fost publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: