CSM Timișoara câștigă la ștafete în etapa finală de sală

Sub focalizatorul camerelor de filmare ale televiziunii naționale, într-o benefică schimbare de dată recentă a opticii unora din mass-media față de atletism, duminica a adus căderea de cortină peste etapa finală a Campionatului Național FRA în sală pentru seniori și tineret, dotată cu ”Cupa de Cristal”, iar sportivii de pe Bega au reușit alte curse bune, precum în reuniunea inaugurală, de sâmbătă.

După ce sâmbătă Adelina Pastor a împărțit primul loc cu Mirela Elena Lavric în proba de 400 de metri, Cristina Daniela Bălan încheind a doua la categoria tineret, iar Adrian Drăgan a câștigat proba similară a băieților, în vreme ce Ioana Gheorghe a fost prima la tineret pe 60 de metri, cursă adjudecată de Andreea Ogrăzeanu, cu dublă legitimare la CS Rapid și CSM Timișoara, duminica a adus și alte bune clasări atleților de pe Bega.

Andrei Ionuț Bărbuț a fost cronometrat cu timpul de 8 minute, 40 de secunde și 33 de sutimi în proba de 3.000 de metri a băieților din etapa finală a Naționalului indoor din Complexul Sportiv ”Lia Manoliu”, al șaselea în ierarhia generală și pe 3 la categoria tineret, în care se încadrează ca exponent al generației 1994. Cel mai iute a fost Daniel Betej (n. 1987), cu dublă legitimare la CSU Reșița și CSA Steaua, în 8:27,80.

Locurile 5 și 6 la categoria tineret pe 800 de metri pentru Cristina Daniela Bălan (n. 1998; LPS Banatul & CS Athletics Timișoara) și Delia Maria Irimia (n. 1997; CSM Timișoara), învingător fiind un timișorean ajuns la cluburi bucureștene, hurdlerul Cosmin Ilie Dumitrache, calificat din serii cu timpul de 7,98 și câștigător pe 60 metri garduri în 7,89 și cu 21 de sutimi înaintea lui Cornel Bănănău. Dumitrache, din generația 1994, s-a impus la seniori ca reprezentant al categoriei tineret.

Ștafetele de la CSM Timișoara au fost cele mai rapide, băieții încheind în 3:02,30 în alcătuirea Gabriel Iosif Grunwald (n. 1992), Marcus Rafael Drăghici, Ion Alberto Gheorghescu (ambii 1995) și Adrian Drăgan (n. 1990), iar fetele în 3:32,08, în componența Andreea Luiza Ogrăzeanu (n. 1990), Ioana Teodora Gheorghe (n. 1997), Livia Ana Cristurean (n. 1996) și Adelina Pastor (n. 1993).

La etapa finală a Naționalului de sală, reunind 280 de atleți, dintre care 103 la feminin și 177 la masculin, de la 85 de cluburi, s-au consemnat două recorduri naționale, unul la juniori 2 pe 400 de metri, 49 de secunde, stabilit de Mihai Cristian Pîslaru (n. 1999; CSȘ Ploiești & CSM Ploiești), iar unul egalat la juniori 1 pe 60 de metri, 6.78, grație lui Petre Nicolae Rezmiveș (n. 1997; CSȘ Ploiești & LPS Baia Mare). Ambele reuniuni au fost difuzate în direct pe perioade de două ore și jumătate respectiv aproape 3 ore de TVR2.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Atletism: