Kerstin Cristea, unică floare a Timişului, a doua pe ţară!

În probele aruncărilor lungi se merge pe tradiţie şi în general nişte aceleaşi cluburi şi-au luat partea leului în primele două dintre cele 3 zile ale Campionatului Naţional disputat în Bucureşti, unde între nu puţinii concurenţi la start Kerstin Cristea a fost unica reprezentantă a Timişului, eleva născută în 1999 şi pregătită la CSS Lugoj de profesorul Adrian Vrudnik continuînd şi cu această ocazie să păşească pe treptele podiumurilor întrecerilor naţionale.

Miercuri şi joi a fost rîndul celor din sistemul juvenil, copii – categoriile 1, 2 şi 3, juniori – I, II şi III respectiv tineret, vineri păşind în arenă seniorii… Iar Cristea a devenit vicecampioană a ţării în întrecerea categoriei copii I, ultima înaintea trecerii la juniori, cu ocazia celei de-a doua probe în care a participat în aceiaşi zi, şi anume cea de aruncare a discului de 0,75 kilograme, cu o performanţă de 26,83 metri. Kerstin Cristea a pus mîna pe argint dintre 15 atlete la start, după ce în proba de aruncare a ciocanului de două kilograme se clasa a şasea, cu 31,61 metri.

Din totalul celor 32 de probe derulate miercuri şi joi la Naţionalul de aruncări lungi, zece au fost adjudecate de cluburi din Ardeal, mai exact 4 de Crişul Oradea şi cîte două de CSM Arad şi CSS Şoimii Sibiu, cu grupări maramureşene cîştigînd alte două, în vreme ce centre de peste Carpaţi ca Adjud, Vaslui, Roman, Piatra Neamţ sau Târgovişte au tot suit pe podiumuri…

Iar de la ciocan, disc şi suliţă, atletismul revine sîmbătă şi duminică, în week-end, cu ultima categorie de concurs a sezonului de sală, şi anume Campionatul Naţional de juniori 3, cuplat cu Cupa Bacăul – ediţia a doua, întrecere la care LPS Banatul Timişoara şi CSM Timişoara rîvnesc la alte medalii.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = opt

 


Ultimele articole din categoria Atletism: