Atletismul timișorean intră în febra Mondialului moscovit: Adelina Pastor, cu ștafeta de 4x400m a României, în seriile semifinale

Atletismul timișorean se conectează astăzi cu intensitate la febra celei de-a 14-a ediții a Campionatului Mondial de atletism de la Moscova, odată cu intrarea în arenă a reprezentantei sale în lotul României, Adelina Dorina Pastor (20 ani; CSM Timișoara; antrenor: Ioan Damaschin), care debutează în întreceri în cadrul ștafetei de 4×400 metri a ”tricolorelor”, cu ocazia seriilor semifinale ale probei.

Româncele au fost repartizate în Seria 3, pe culoarul 3, laolaltă cu ștafetele gazdei Rusia și din Jamaica, Canada, Belarus și Polonia.

Ștafeta României e alcătuită din Alina Paninte, Adelina Pastor, Sanda Belgyan și Bianca Răzor, în condițiile în care Mirela Lavric a acuzat probleme medicale în cursul seriilor pe 800 de metri. Dintre acestea, mezina clujeană Răzor tocmai a stabilit un nou record personal în proba de 400 metri, fără a se califica însă în finală, iar Adelina Pastor este a doua cea mai tânără componentă a ștafetei, data nașterii fiind 5 mai 1993.

România s-a aliniat în această probă cu 3:29.13, cel mai bun timp al său în anul 2013, mai lent decât al Jamaicăi și Rusiei, criteriul de calificare în finală fiind locurile 1 și 2 din fiecare serie plus cei mai buni doi timpi de pe locurile 3.

Proba e disputată de un total de 17 ștafete.

Momentan, cu 3 zile înaintea încheierii Mondialului, un total de 34 de țări a urcat pe podiumul de premiere de pe Luzhniki, printre care 8 din fostul bloc estic, și anume Rusia, Ucraina, Polonia, Cehia, Croația, Ungaria, Serbia și Estonia.

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: