Pastor aleargă totuşi 400: „Mai sunt două săptămîni”

Speranţe renăscute pentru atleta Adelina Dorina Pastor, care „80% este bine. Diagnosticul a fost contuzie foarte puternică la muşchiul cvadriceps, accidentare care în mod normal necesită 6 zile de recuperare”, după cum explică antrenorul său, profesorul Ioan Damaschin. Pastor, accidentată sîmbătă de un alt sportiv în încălzirea pentru participarea cu LPS Banatul la ştafeta de 4×400 metri a Campionatului Naţional de sală pentru juniori I, şi transportată cu Ambulanţa la spital, ar putea totuşi participa cu ştafeta României la Mondialul de seniori din martie, la Istanbul.

„Adelina a fost în aceste zile în grija medicului fizioterapeut Obreja, cîte 3 ore, dimineaţa şi după-amiaza. Astăzi a efectuat cîteva alergări, lansate, însă fără a forţa şi fără pregătire specifică. Urmărim îndeaproape buletinul medical, felul cum îşi revine, dar în proporţie de 90% este în planurile echipei României pentru ştafeta de 4×400 metri, la Mondial. Mai sunt două săptămîni…”, a mai explicat antrenorul emerit Ioan Damaschin, care îşi pregăteşte atleţii înaintea participării, vineri şi sîmbătă, la Campionatul Naţional de sală pentru Seniori şi Tineret, dotat cu „Cupa de Cristal”.

Pînă la Campionatul Mondial de sală de la Istanbul, din 9-11 martie, sportiva numărul 2 a judeţului Timiş pe 2011, în vîrstă de 18 ani şi legitimată la CSM Timişoara şi LPS Banatul, va alerga vineri de la ora 18,45 în seriile probei de 400 metri din cadrul Campionatului Naţional de Tineret în sală.

Pastor revine astfel mai rapid decît s-ar fi preconizat imediat în urma accidentului de pe pista sălii „Lia Manoliu”, unde LPS Banatul nu s-a mai aliniat în consecinţă la startul probei de ştafetă. Ca urmare a incidentului de sîmbătă, organizatorii federali au stipulat o serie de reglementări în ceea ce priveşte intrarea atleţilor la probe, şi anume numai la apel, încălzirea urmînd a fi efectuată numai în sala mică.

Colegul ei de club, Sorin Claudiu Vătămanu, va alerga şi el pe 400 metri vineri de la ora 18,30, precum şi junioara II Mirabela Nicoleta Trăilescu, ca o încercare înaintea întrecerii naţionale la categoria sa de vîrstă, de la finele săptămînii viitoare. Apoi, în cea de-a doua sesiune, de sîmbătă, Trăilescu va alerga şi pe 800 de metri, iar hurdlerul Cosmin Ilie Dumitrache în proba de 60 metri garduri.

 

 

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 13

 


Ultimele articole din categoria Atletism: