România, fără finaliști și în cea de-a doua zi la Euro 2017 indoor

Sportivii români n-au izbutit nici sâmbătă să se alinieze la startul celor zece finale programate în cea de-a doua zi a Campionatului European de atletism în sală rezervat seniorilor, nu mai puțin de 19 delegații reușind în schimb să aibă reprezentanți pe podiumul de premiere, dintre care zece pe cea mai înaltă treaptă, până la ora actuală fiind decernate 15 seturi de medalii, înaintea duminicii finale a competiției de la Beograd.

2017-102

 

Câte 3 medalii de aur au cucerit deja selecționatele Poloniei și Regatului Unit, cu un plus în dreptul naționalei de la Marea Baltică, adăugând și o medalie de argint respectiv 3 de bronz, iar Germania a acumulat câte două medalii de aur, argint respectiv bronz. Cehia, Grecia, Franța și Ungaria au obținut câte o medalie de aur dar și cel puțin încă o clasare de podium, pe când Albania, Belgia și Lituania – câte o clasare pe prima treaptă a podiumului. Dintre celelalte 9 delegații deja medaliate, Suedia s-a remarcat cu câte două medalii de argint respectiv bronz, iar Ucraina, cu 3 locuri trei.

Duminică după-amiază sunt programate ultimele 10 finale, dintre care două probe de ștafetă 4×400 metri, precum și ultimele 3 probe ale heptatlonului masculin respectiv semifinalele la 60 metri feminin. Sâmbătă, în semifinale, din trei probe, dintre români a concurat Petre Rezmiveș, al 15-lea și penultimul în proba de 60 de metri masculin, cu 6 secunde și 79 de sutimi.

 

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Atletism: