Sorin Vătămanu, 5x”aur” pe ţară, unic timişorean la Izvorani

O vineri nu ca oricare alta. Sorin Vătămanu, cu o salbă de 5 locuri întâi în 2011, la Campionatul Naţional Şcolar, de Tineret respectiv Juniori 1, a efectuat printre ultimele antrenamente înaintea unei plecări în premieră, duminică, în cantonament la Izvorani, fără antrenorul său, profesorul Ioan Damaschin, şi ca unic timişorean cooptat în pregătirea centralizată pe perioada 9-23 octombrie, sub bagheta lui Cristian Dragomir.

Sorin Vătămanu (18 ani), dublul campion naţional Şcolar şi de Juniori 1, pozând în exclusivitate pentru www.sporttim.ro în trusoul României

Convocarea sa este într-un fel ca o recunoaştere a unui prim an cu adevărat remarcabil, odată cu trecerea la categoria juniorilor 1, pentru timişoreanul născut în 11 iunie 1993, care în 2011 a fost mezinul ştafetei de 4×400 metri a României, pe 8 în Liga 1 a Campionatului European de seniori pe echipe, la Izmir, şi care vizează în 2012 participarea atât la Campionatul Mondial de Juniori 1 de la Barcelona, cât şi în ştafeta de 4×400, la Campionatul European de seniori de la Helsinki, ambele în luna iulie.

Suntem pe pista arenei „Ştiinţa” din centrul Timişoarei, înconjurând un teren ce în câteva ore este gazda unui nou joc de fotbal divizionar C, şi vitezistul Sorin Vătămanu, umăr la umăr cu „iepurele” său, Răzvan Mario Curtu, parcă zboară pe „bucăţile” în care se lansează la semnul antrenorului emerit Ioan Damaschin. Are un stil de alergare compact, elegant, şi o alură impecabilă, aidoma unui atlet prezent în această vară la întrecerile continentale atât de juniori cât şi chiar de seniori. „Azi n-a fost atât de greu pe cât de dur ne aşteptam să fie”, şi-a tras suflul la final, salutându-se cu colega sa la Tallin şi Izmir, Adelina Pastor, şi explicând că „suntem mulţumiţi pentru antrenamentul de azi. Aceleaşi <bucăţi> ca şi vinerea trecută, dar acum mai bune. Săptămâna trecută veneam şi după nişte antrenamente în care ne-am muncit mai mult”.

„Diseară la 7, la forţă”, îl convoacă profesorul Damaschin la sala lui Florin Teodorescu, parte a unui ciclu săptămânal cu pregătiri zilnice şi 3 antrenamente de forţă. „Într-adevăr, mai trebuie să dobândesc forţă şi să slăbesc unul, două kilograme”, îmi explică atletul profilat pe 400 respectiv 200 de metri care măsoară 1,84 metri, cântărind 72 kilograme.

Vătămanu se pregăteşte de un cantonament de două săptămâni la Izvorani

Aşadar de la un antrenament la altul pentru juniorul 1 legitimat la CSM şi LPS Banatul Timişoara, unde se regăseşte în clasa a XII-a împreună cu colega Adelina Pastor. Muncă, muncă şi iarăşi muncă, iar rezultatele în 2011 nu mint. „Mi-a adus cele mai multe succese iar cel mai satisfăcut am fost când mi-am îndeplinit baremul de calificare pentru Campionatul European de juniori 1. Am câştigat în 28 mai Campionatul Naţional Şcolar în proba de 400 metri cu timpul de 47.47, record personal, şi astfel am îndeplinit baremul”.

La Izmir, între seniorii Ligii 1 continentale, Vătămanu a fost desemnat a pleca primul în ştafeta României, „de jos”, ca unic junior în echipă. „La start emoţiile fiind mult mai mari, este o mai mare presiune pe primul plecat. La primul schimb se vede deja cum se dă ştafeta, după care, următoarele schimburi vin într-un fel de la sine”, îşi aminteşte Vătămanu de misiunea sa la acel loc 8, în 3:10.98. Şi tot în Europa, pe 22 iulie, cu ocazia Campionatului European de juniori 1 de la Tallin, „am reuşit în Estonia 47.97 în serii şi la un interval de două ore şi jumătate 48.04 în semifinale. În acelaşi week-end, în ţară, la Grand Prixul de tineret, nu s-a fugit sub 48 de secunde…”

Vătămanu, care din luna ianuarie va intra în cel de-al doilea an la juniori 1, spune că dacă albia e pe un curs firesc, ceea ce implică în primul rând să fie sănătos, ferit de accidentări, „în mod normal, aş vrea să bat recordul la juniori, să fug 46.10 şi să ating baremul pentru participarea la Campionatul Mondial. Dacă este să fac 46.10, îmi ating scopul”, această provocare implicând însă o rigurozitate pe măsură, fără cusur: „Multă muncă, multă odihnă, refacere, şi un regim alimentar adecvat. Odihna este foarte importantă, şi cum te refaci”.

La asemenea tentative, deloc lesne de atins, şi care necesită sacrificii, îl întreb care aspect al activităţii sale de sportiv de performanţă ar trebui în consecinţă îmbunătăţit. Acum în nişte minute de relaxare, în picioarele goale pe pista atletică a „Ştiinţei”, timişoreanul de 18 ani îmi reliefează necesitatea diversificării: „Schimbarea locului de antrenamente, într-un alt mediu şi incluzând mai multe cantonamente”. Îl mai întreb de câte a avut parte în 2011, „unul, la Bucureşti, vreme de o lună”, şi se gândeşte la patru anual, „două iarna”.

Antrenorul emerit Ioan Damaschin şi elevul său Sorin Vătămanu, acum în acumulări înaintea unui nou sezon cu provocarea Mondialului de juniori, la Barcelona, şi Europeanului de seniori, la Helsinki. De-acolo, spre... Londra?

„Este un sport greu dar în acelaşi timp şi foarte plăcut”, recunoaşte Sorin după cei aproape zece ani de atletism, demaraţi în 2002 cu ocazia unui cros pe 600 de metri la Pădurea Verde, ca reprezentant în clasa a IV-a a Generalei 22. „Acel prim concurs al meu a fost foarte greu”, după care însă şcolarul de-atunci îşi dădea seama că-i va surâde atletismul, ulterior urmând trecerea la Liceul cu Program Sportiv, în 2003, când descoperea şi pista, iar mai apoi transferul, în aprilie 2010, sub aripa profesorului Damaschin, de la profesoara Simona Şerban, antrenoare care l-a descoperit, „cu care n-am mai putut să colaborez. Nu mai înaintam spre performanţă şi de anul trecut, în 2010, de când mă pregătesc cu domnul profesor, rezultatele au început să apară”.

Iar vicecampionul naţional de juniori II pe 400 metri din 2010 a devenit dublul campion naţional de juniori 1 în 2011, cu 48.06 pe 400 metri respectiv 22.10 pe 200, la începutul lunii iulie, „aur” reliefat sub forma unui atlet la sosire, triumfător, cu braţele ridicate deasupra capului, tatuaj pe gamba sa stângă.

Juniorul care câştigă are proba de 400 metri, practic un tur de pistă, drept „cea de bază, cea mai importantă, cu două sutele opţional. În urma rezultatelor înregistrate în antrenamente, în anul 2008, m-am axat pe 400. Şi în orice probe de rezistenţă, dacă îţi ies timpi buni în pregătiri şi îţi dai seama că îţi place, îţi alegi respectiva distanţă. 400 pare a fi cea mai complexă, fiind o îmbinare de forţă, viteză şi rezistenţă”. Dintre care forţa îi dă de lucru iar profesorul Damaschin nu-l iartă nici de o sesiune vinerea seara. Viaţă de atlet…

La asemenea triumfuri în 2011, şi un tatuaj semnificativ...

2011 în cifre a însemnat pentru Sorin Vătămanu mai întâi un loc 4 pe 25 februarie, la Campionatul Naţional de sală, cu 51.44 pe 400 metri, competiţie pe care o vede mai degrabă pregătitoare în perspectiva sezonului în aer liber, după care triumfa la Campionatul Naţional de Tineret, în 21 mai, cu 48.40 pe 400 metri, excelând atunci şi pe 200 metri, în 21.96, respectiv chiar de două ori la Campionatul Naţional Şcolar, de la finele lunii mai, cu un 47.47, Personal Best!

Tot în luna mai, la Constanţa, dublul învingător în Campionatul Naţional de juniori I încheia al treilea în Campionatele Internaţionale ale României,  ulterior, în iulie, alegându-se atât cu acel loc 8 cu ştafeta seniorilor României la Izmir, cât şi cu locul 15 în Campionatul European de juniori I de la Tallin. „A pierdut calificarea în finală cu 5 sutimi… Cu şase paşi. Dar în ansamblul acestui an, Sorin este într-un progres real, cu recorduri substanţiale atât pe 200 cât şi pe 400 de metri”, explică şi antrenorul emerit Ioan Damaschin, care vede în trioul tinerilor timişoreni sub 20 de ani Adelina Dorina Pastor, Cosmin Ilie Dumitrache şi Sorin Vătămanu nişte potenţiali participanţi la Mondialul de la anul, la Barcelona…

În fine, pentru Vătămanu, susţinut deseori din tribune şi de sora sa, Adelina Sorina, 2011 a mai însemnat în 10 august şi locul 5 la Campionatul Naţional de seniori, cu 48.54. Anul 2012 este pentru Sorin unul spre 46.10…

Vom reveni cu adnotări anticipative pentru 2011, inclusiv pe marginea tentativei ştafetei de 4×400 metri a României de a obţine la Campionatul European de seniori de la Helsinki, din iulie, sau de la Campionatul Balcanic, un timp calificant pentru participarea la Jocurile Olimpice de vară din 2012, la Londra. „Căutăm să ne calificăm între primele 16 la nivel mondial, pentru că Olimpiada reuneşte întotdeauna un număr fix de competitoare, 16”, a explicat antrenorul emerit Ioan Damaschin.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Sorin Vătămanu, 5x”aur” pe ţară, unic timişorean la Izvorani

  1. prof. serban simona spune:

    Pentru cititorii care doresc sa afle adevarul este bine de stiut ca la Liceul cu Program Sportiv ” Banatul ” Timisoara eu ca Prof. Antrenor am cel mai valoros rezultat la juniori I ,adica locul 5 individual la Campionatele Europene de juniori I aceasi performanta obtinuta si de damaschin ion tot un loc 5 individual la Campionatele Europene de juniori I. Nu am nevoie de reclama negativa din partea altora si va reamintesc ca antrenat de mine a facut primul pas la perforamanta de sub 50 sec la juniori II o performanta care pentru altii este de neatins in intreaga lor cariera de ” sprinteri” chiar si la juniori I.
    NU AM NEVOIE DE RECLAMA …………..NICI MACAR POZITIVA!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = cincizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Atletism: