Ștafeta feminină a României, record stagional dar a șaptea în finala de 4x400m a Mondialului

Atletele României au înregistrat în această seară un nou record stagional al ”tricolorelor” pe 4×400 metri, cu ocazia finalei probei de ștafetă din penultima zi a Campionatului Mondial de atletism de la Moscova, dar n-au putut ține pasul cu pretendentele la podium.

Cu timișoreanca Adelina Dorina Pastor în componență, ajunsă la vârsta de 20 de ani într-o finală mondială de seniori, România a ridicat ștacheta în finală, încheind în 3:28,40, cu peste o jumătate de secundă mai repede decât cel mai bun timp al ”tricolorelor” în 2013, 3:29,13, ceea ce n-a fost însă suficient pentru a răsturna calculele hârtiei.

Româncele au concurat în formula Adelina Pastor (CSM Timișoara; antrenor emerit Ioan Damaschin), Mirela Elena Lavric, Sanda Belgyan, Bianca Răzor.

Duelându-se pe culoarele 4 și 5, gazda Rusia și SUA au încins o cursă remarcabilă, europenele învingând în 3:20,19, cel mai bun timp mondial pe 4×400 metri feminin în 2013, urmate fiind de fetele de peste Atlantic, în 3:20,41. Pe 3, Regatul Unit, în 3:22,61, pozițiile următoare fiind ocupate de Franța, Ucraina, Nigeria și România, pe 7, alergând pe culoarul 8 și având cel mai lent timp de reacție la start.

Ca și Jamaica în seriile de calificare de ieri, Italia a fost descalificată în finala din această seară. Cu excepția Nigeriei, toate celelalte ștafete au înregistrat proprii recorduri stagionale. Recordul mondial al probei aparține sovieticelor, din 1 octombrie 1988, la Seul, 3:15,17.

Tot penultima într-o finală a sfârșit și Bianca Perie, la aruncarea ciocanului, România neregăsindu-se între cele aproape 40 de loturi naționale care au obținut măcar o medalie pe Luzhniki. Mondialul moscovit va lua sfârșit mâine.

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + noua =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: