Timișoara 21k: despre cursa populară și înscrieri în cele 5 probe ale întrecerii din 26 martie

Timișoara găzduiește peste 3 săptămâni, duminică 26 martie, un eveniment atletic internațional pus în scenă de „Sport Guru” în parteneriat cu Primăria Timișoara, cuprinzând cinci competiții: semimaratonul ce are loc pe o distanță de 21,097 de kilometri, semimaratonul ștafetă, crosul de 10 kilometri, cursa populară de 2,5 km și cursa copiilor.

Competiția pune accent pe performanță, dar asta nu înseamnă că timișorenii nu se pot distra de minune. Cursa populară încurajează locuitorii orașului de pe malul Begăi să se înscrie la alergat. Din pasiune pentru sport și sănătate, dar și pentru a avea o duminică de neuitat, alergând în costumații cât mai inedite. La cursa populară pot participa copiii de 13-17 ani și persoane majore de orice vârstă, iar înscrierea de face până în data de 19 martie la adresa https://timisoara21k.ro/inscriere/formular/.

De asemenea, înscrieri se fac și la Sportexpo sau direct la fața locului. La ridicarea numărului de concurs participanții vor semna o declarație prin care își vor da acordul pe proprie răspundere că sunt apți din punct de vedere medical pentru participarea la competiție, în prezența unui reprezentant al organizatorului și a unui martor. Timpul limită pentru cursa populara de 2,5 km este de 30 de minute iar prețul de înscriere este cuprins între 25 și 35 de lei.

TIMISOARA - Rasarit in P-ta Unirii

 

21k are ca punct de start și finish Piața Unirii, iar traseul cursei a fost stabilit în așa fel încât să pună în valoare obiectivele turistice și istorice ale orașului. De asemenea, incită locuitorii la mișcare, încurajând participarea cât mai multor persoane la cursa populară.

Sunt așteptați unii dintre cei mai talentați atleți români, însă datorită deschiderii internaționale ale competiției, vor alerga și sportivi din țări precum Kenya sau Etiopia. Ambasadorii acestei mișcări sunt Horia Colibașanu, cel mai cunoscut alpinist român, Marius Ionescu – câștigător al maratonului din Dusseldorf și posesor al celui de-al doilea cel mai bun timp de maraton din țară, Alexandru Corneschi, campion național la proba de 5000 de metri și vicecampion la 10000 de metri și Mădălina Florea – locul 7 la Campionatul European de Semimaraton.

Semimaratonul Timișoara este prima competiție de acest fel care asigură o primă de start atleților români. 21k oferă o creștere substanțială a notorietății orașului, mai ales în vederea titlului de Capitală Culturală Europeană din 2021.

Asociația Sport Guru se află în spatele acestui frumos eveniment, după organizarea altor competiții sportive de notorietate precum Alba Iulia City Race, Retezat SKY Race, S-KARP Urban Trail Sinaia, Campionatul Național și cel Balcanic de Alergare Montana la Bușteni, în 2015 sau Azuga Trail Race. Pentru detalii despre înscriere, despre premiile în bani  în valoare de 7000 de euro și orice alte informații utile, accesați site-ul oficial al evenimentului: https://timisoara21k.ro/

 

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Atletism: