Timişoreni şi de la CS Tibiscus, la start cu Gebrselassie

Numeroşi timişoreni iubitori ai alergărilor de cursă lungă au optat pentru a se alinia duminică în tradiţionalul eveniment sportiv Viena City Marathon, competiţie ajunsă la cea de-a 28-a ediţie şi care îl are la start, în proba de semimaraton, disputată pe 21,1 kilometri, şi anume jumătate din distanţa maratonului clasic, pe recordmanul mondial Haile Gebrselassie.

Bogdan Umanschi, Laurenţiu Bogdănescu, Daniel Mărgăuan şi Marius Ragobete sunt membri ai secţiei de Triatlon din cadrul grupării timişorene Clubul Sportiv Tibiscus, una cu peste 80 de membri, care se aliniază duminică la start în Maratonul Vienei, între alţi bănăţeni afiliaţi sau nu la cluburi sportive locale ce au ales să alerge într-una din probele cunoscutei competiţii mondiale şi care au astfel şansa de a participa în aceeaşi întrecere – dacă nu chiar probă – la care este invitat Gebrselassie.

Compress România, Biroul de reprezentare al Municipalităţii Viena, oferă câteva detalii adiţionale legate de participarea recordmanului mondial, sub titlul „Legendarul atlet Haile Gebrselassie aleargă pe 17 aprilie la maratonul de la Viena într-o cursă cu totul neobișnuită”.

Superstarul celui mai mare eveniment sportiv din Austria – maratonul de la Viena din 17 aprilie  – este anul acesta Haile Gebrselassie, deținătorul recordului mondial al probei de maraton, considerat de mulți a fi cel mai bun alergător al tuturor timpurilor. Legendarul atlet etiopian este dublu campion olimpic, de nouă ori campion mondial, iar de-a lungul carierei sale a stabilit 27 de recorduri mondiale pe diferite distanțe. „Este ca și când Tiger Woods ar juca golf în Austria“, a afirmat Wolfgang Konrad, organizatorul Vienna City Marathon, atunci când a primit confirmarea participării lui Haile Gebrselassie la  evenimentul din capitala Austriei.

Haile Gebrselassie va alerga la Viena la categoria semi-maraton, însă într-un scenariu cu totul unic, ce se va desfășura sub motto-ul „Catch me, if you can“: elita alergătorilor care vor participa la maratonul din capitala Austriei – dintre care șase atleți ce dețin recorduri personale de 2 ore și 7 minute sau chiar sub acest timp, precum alți șase alergători, care au terminat cursa de maraton sub 2:10 ore, vor porni cu 2 minute înaintea lui Haile Gebrselassie, respectiv la ora 8:58 (ora Vienei). Gebrselassie va începe cursa la ora 9 fix, împreună cu toți ceilalți participanți la maraton, încercând să-i întreacă pe parcursul celor 21 de km de semi-maraton pe primii plecați. Cursa va putea fi urmărită în întreaga lume live pe site-ul evenimentului www.vienna-marathon.com, începând cu ora 8:40 (ora Vienei).

Prezența lui Gebrselassie la Viena marchează și un alt eveniment special. În 2012 se împlinesc 150 de ani de la nașterea pictorului austriac Gustav Klimt. Gebrselassie va inaugura în capitala Austriei așa-numitul proiect „A Kiss Moves the World“, prin care se dorește realizarea unei versiuni a celei mai cunoscute lucrări a lui Klimt, „Sărutul“, care va fi pictată de-a lungul întregului an de sute de alergători, cu ocazia diferitor maratoane, precum cele din Hamburg, Berlin, München sau Frankfurt. Pictura este împărțită în mici câmpuri de culori, iar pentru a participa la realizarea lucrării  doritorii vor face o donație de 10 euro, suma strânsă urmând a fi donată proiectului „Oameni pentru oameni“  ce vine în sprijinul mai multor regiuni din Etiopia. Lucrarea finalizată va fi expusă la maratonul de la Viena din 2012 la Belvedere, acolo unde se află și originalul.

La maratonul din capitala Austriei vor participa anul acesta peste 32.000 de alergători din mai mult de 110 țări. Maratonul-ștafetă din cadrul evenimentului sportiv din Viena a fost declarat cel mai mare din lume, fapt confirmat printr-un certificat al „Guinness World Records“. Anul trecut 2373 de echipe din câte 4 persoane au terminat cursa de maraton-ștafetă.

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 18

 


Ultimele articole din categoria Atletism: