Uluială! Timişoreanca Pastor, „bronz” la Euro dar…descalificare

Adelina Dorina Pastor, sportiva de la LPS Banatul şi CSM Timişoara care s-a calificat cu cel mai bun timp pentru finala din această seară a probei de 400 metri în cadrul Campionatului European de juniori I, a fost descalificată şi a pierdut implicit locul 3 şi medalia de bronz continentală, după ce alergase turul de pistă în 53.33 secunde, în vreme ce colega sa Bianca Răzor a câştigat cursa şi „aurul”, în 51.96. România ar fi putut aşadar obţine într-o singură probă cele două medalii prevăzute ca obiectiv precompetiţional la Tallin.

Vom reveni cu amănunte în privinţa motivului descalificării sportivei născute în 5 mai 1993 şi care ieri, în semifinale, stabilea un nou record personal pe această distanţă, 52.77 secunde, câştigând seria I de calificare în finală cu un timp mai bun decât al tuturor celorlalte 7 finaliste, superior inclusiv celui înregistrat de Răzor (53.08).

În încercarea de a desluşi motivele descalificării sportivei numărul 1 a judeţului Timiş în 2010, ne-am adresat profesorului Marcel Grigorescu, mâna dreaptă la LPS Banatul Timişoara a profesorului emerit Ioan Damaschin, care o pregăteşte pe Pastor şi se află în delegaţia României la Tallin (Estonia). „Adelina a fost iniţial creditată cu al treilea timp al finalei, aşa a figurat în clasamentul final pe 400 metri, iar apoi am observat o modificare pe portalul oficial al întrecerii, figurând ca descalificată, ultima pe lista celor 8. A reuşit un timp formidabil! Nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla… Pot surveni descalificări în urma unei situaţii ca şi călcarea liniei interioare, dacă o calcă în turnantă. Reacţia de start a Adelinei a fost foarte bună şi a încheiat a treia. Cât despre participarea sa la finală, i s-a dat voie să alerge, fiind supusă încă de ieri dimineaţă, înainte de semifinale, la testul de control antidoping”, a explicat profesorul Grigorescu. Într-adevăr, Pastor a avut viteza de reacţie la start de 0.233 secunde, a patra între finaliste.

Pastor a alergat pe culoarul 5 cu timpul de 53.33, care i-ar fi asigurat medalia de bronz, deşi mai modest decât în semifinala de joi, 52.77. Bianca Răzor, de la CSS Viitorul Cluj Napoca şi CSA Steaua, alergând pe culoarul 3, şi-a atins vârful de formă sportivă, câştigând cursa şi titlul de campioană europeană la juniori I cu timpul de 51.96, un nou record personal, fiind urmată de Yulia Yurenya, din Belarus, în 53.03, la fel, un record personal, pe podium mai urcând în urma descalificării lui Pastor şi olandeza Madiea Ghafoor, în 53.73 secunde.

Profesorul emerit Ioan Damaschin a remarcat pe parcursul anului 2011 că Adelina Pastor este într-o constantă creştere valorică şi de formă sportivă, explicând faptul că anumite clasări pe locul secund în întreceri interne, în urma noii campioane continentale Răzor, se datorau competitivităţii probei şi valorii clujencei: „Bianca şi Adelina înregistrează timpi foarte buni, de nivel internaţional, şi concurenţa lor este benefică”.

Cele două vor alerga sâmbătă dimineaţă în semifinale şi probabil duminică în finala probei de ştafetă 4×400 metri, o altă junioară în formă, parte a ştafetei, fiind clujeanca Sanda Belgyan, care s-a calificat din serii în semifinalele probei de 400 metri garduri în 59.15 secunde, un nou record personal într-o probă a cărei celui mai bun timp continental juvenil e deţinut de Ionela Ţârlea din 12 iulie 1995 (55.26). Ioana Doaga este cea de-a patra componentă a ştafetei 4×400 metri.

Adelina Pastor a fost totodată retrasă astăzi din proba individuală de 200 metri, tocmai pentru a se concentra cu echipa României pe proba de ştafetă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 42

 


Ultimele articole din categoria Atletism: