„Un sezon foarte bun dar influenţat 10-15% de condiţiile avute”

Cam aşa a fost uneori nevoit profesorul Damaschin, antrenorul anului în judeţul Timiş, să-şi pregătească pretendenţii la medaliile sezonului de sală de la Bucureşti... Fără comentarii.

Ioan Damaschin, antrenor emerit pregătind tinerii atleţi localnici legitimaţi la LPS Banatul sau CSM Timişoara, a calificat drept foarte bună prestaţia juniorilor implicaţi în sezonul de sală din luna februarie şi totodată rezultatele acestora, specificând însă că performanţele au fost fără doar şi poate influenţate în măsură de 10-15% de condiţiile neprielnice de pregătire specifică derulate doar în aer liber, în cursul iernii.

Trebuie din capul locului foarte clar precizat că antrenorii şi sportivii nu s-au plâns propriu zis de dificultăţile întâmpinate, nu au căutat mediatizarea în această privinţă, nu ne-au convocat să constatăm evidenţa lucrurilor, ci pur şi simplu descinşi din când în când la faţa locului, la antrenamente, am constatat realitatea de netăgăduit.

„Cu toate că au realizat noi recorduri personale şi se află în progresie faţă de precedentul sezon de sală, nu şi-au atins însă potenţialul şi pe seama gerului şi gheţii pe care am fost nevoiţi să ne pregătim. Luasem avânt şi stăteam foarte bine, bine de tot înaintea Anului Nou, numai că atletismul timişorean, fie şi pregătindu-se de sezonul de sală, depinde din nefericire de condiţiile climaterice. Valul de frig ne-a luat vântul din pânze în acele două săptămâni din ianuarie şi am coborât ştacheta potenţialului, la 90% iar apoi chiar la 70%. S-a mai recuperat ceva în cantonamentul centralizat, desfăşurat în sală la Bucureşti, dar atleţii noştri au pierdut la volumul de pregătire”, a dat de înţeles profesorul Ioan Damaschin ceea ce ar fi putut fi, în nişte condiţii normale, fireşti, chiar umane am zice, de pregătire a competiţiilor ce-au venit în cascadă, de la finele lui ianuarie încoace.

Deşi sezonul de sală nu este practic încheiat, urmând Campionatul Naţional de juniori III şi finala juniorilor II, pentru vârful de lance al atletismului timişean, Adelina Pastor, concursurile indoor sunt gata. „Adelina, ajunsă în primul său an la juniori mari, a înregistrat timpi excelenţi, cum am explicat, incluzând recorduri personale în ultimele două probe. Şi ar fi stat şi mai bine, căci eram pe drumul cel bun, dacă nu ne-am fi confruntat cu vremea rece”.

Ioan Damaschin, antrenor al talentaţilor Adelina Pastor, nouă vicecampioană naţională de sală pe 400 metri, Cosmin Ilie Dumitrache, „hurdler” care aşteaptă finala de 60 metri garduri la categoria sa de vârstă, juniori II, şi Teodor Banda-David, pe 800 metri la categoria tineret, a pledat în cadrul unei emisiuni televizate în care a fost invitat luni seară, la TVT ´89, pentru necesitatea construirii unei baze sportive care să includă o pistă atletică indoor dar care să servească şi necesităţilor altor ramuri sportive din oraş. „Am explicat că este necesară sprijinirea disciplinelor sportive cu echipe sau individuale ce activează în oraş, inclusiv în ceea ce priveşte infrastructura în care îşi derulează pregătirile, nefiind doar o problemă a atletismului că nu dispunem de o incintă mai mult decât necesară pentru desfăşurarea antrenamentelor şi găzduirea de competiţii”.

Marcel Grigorescu, colegul profesorului Damaschin în catedra de atletism a LPS Banatul, a confirmat în egală măsură că „iarna mai aspră a influenţat performanţele reprezentanţilor noştri. Imaginaţi-vă că atleţii juniori s-au antrenat întreaga iarnă în anumite temperaturi foarte reci iar apoi au fost nevoiţi să concureze, aproape de pe-o zi pe alta, în condiţii de sală. Nu aveau cum să evite presiunea survenită asupra căilor respiratorii, problema oxigenării, acestea lăsând la o parte faptul că în unele antrenamente au alergat pe suprafeţe uneori cu urme de gheaţă sau zăpadă”.

Şi mai rău, confruntându-se cu condiţii vitrege de antrenament pentru nişte adolescenţi încă în dezvoltare, unele atlete junioare au răcit, ratând şi mai mult din perioada de pregătire şi risipind acumulările cu trudă realizate, revenirea la parametri de concurs fiind foarte anevoioasă. În orice ţară normală, această ignorare a dificultăţilor cu care se confruntă performeri localnici şi desconsiderare a eforturilor lor în condiţii aproape nedemne de pregătire, ar fi o palmă ruşinoasă pe obrazul factorilor de decizie şi cu putere de influenţă în a îmbunătăţi activitatea suflşetiştilor din lumea sportului. În România însă şi pare-se în Timişoara ca un prost exemplu, oamenii de sport se chinuie cum pot, noi consemnăm în van starea de fapt, iar ignoranţii îşi văd pe mai departe de interesele lor de clică. Înfofoliţii paltonari ai ciolaniadei.

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la „Un sezon foarte bun dar influenţat 10-15% de condiţiile avute”

  1. fost atlet spune:

    Doar motive mai mult nu stiti! Tot o dati cu conditii dupa cat cunosc eu atletii ar trebuii sa alerge nu conteaza vremea dar de motive de doi bani ca nu au fugit ne-am saturat! Cine cunoaste cunoaste dar domnul damaschin sau cum se numeste acest zis antrenor ce este antrenor poet sau doctor!! Copiii dansului sunt distrusi dupa juniori din cauze care le e sunt cunoscute dar nu recunosc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × = 42

 


Ultimele articole din categoria Atletism: