Campionatul Regional de Rally Sprint, organizat de VSS Racing Club Timişoara, în faţa unui nou sezon

Weekend-ul care urmează aduce cu el primele două etape al Campionatului Regional de Rally Sprint din 2014. Acestea vor fi dedicate în mod special amatorilor, însă şi piloţii licenţiaţi pot participa într-o categorie „dedicată”.

Atât etapa I cât şi cea de-a II-a vor avea loc la Arad, pe tradiţioalul circuit Vic Power, startul concurenţilor fiind programat pentru ora 9:30 atât în 8 cât şi în 9 martie 2014. Costurile de înscriere în competiţie sunt de 140 de lei pentru fiecare etapă, iar structura după care piloţii vor alerga a fost stabilită chiar de ei, astfel: clasa până la 110 cai-putere inclusiv, clasa până la 140 cai-putere inclusiv, clasa până la 170 cai-putere inclusiv, clasa până la 200 cai-putere inclusiv , clasa peste 200 cai-putere, dar deja cunoscutele clase: juniori, feminin, bmw, honda, clasamentul Open, clasament pe echipe şi, în premieră, se va acorda „VSS Flat Out Trophy” pentru pilotul cu cea mai spectacuoasă evoluţie, acesta urmând a fi acordat de spornsorii competiţiei.

Conform obişnuinţei, pe pista circuitului arădean, alături de participanţi, ca invitat special, îşi va face simţită prezenţa şi fostul campion naţional de raliuri, Valentin Porcişteanu.

Fiecare echipă va fi formată din minim trei concurenţi. Punctajele obţinute la clasă se vor aduna, iar o clasă va fi constituită din minim 5 concurenţi.

Punctajele sunt acordate vor fi următoarele: locul 1 – 25 p; locul 2 – 18 p; locul 3 – 15 p; locul 4 – 12 p; locul 5 – 10 p; locul 6 – 8 p; locul 7 – 6 p; locul 8 – 4 p; locul 9 – 2 p; locul 10 – 1 p

Pentru cazul în care nu sunt constituite clasele: locul 1 – 10 p; locul 2 – 8 p; locul 3 – 6 p; locul 4 – 4 p.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 27

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: