Ce-a avut şi ce-a pierdut sportul timişean, rămas fără Raliul Timişului: câştigătorul Timiş Rally 2013, Francois Delecour, dublu campion la zi al României, e pentru a 19-a oară la Raliul Monte Carlo, acum cu tricolorul României pe bolid

Raliul Timişului, reintrodus în calendarul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop sub egida F.R.A.S. la ediţiile din 2012 şi 2013 graţie diligenţelor lui Mihai Leu şi Cornel Ţiţ, dar eliminat din programul pe 2014 pe fondul dezamăgirii ex-campionului mondial de box faţă de sprijinul primit aici anul trecut, pe plan local, a fost câştigat la ediţia din 12-13 aprilie 2013 de Francois Delecour, care se aliniază de astăzi în al 100-lea său raliu WRC şi al 19-lea la Monte Carlo, într-un bolid vopsit cu tricolorul României. Regretele sportului timişean de a nu mai găzdui Timiş Rally şi în 2014 pot fi de-acum cu atât mai mari…

Francois Delecour, avându-l copilot pe compatriotul Dominique Savignoni, ridica în 13 aprilie 2013 trofeul Timiş Rally deasupra capului la bordul unui bolid Peugeot 207 S2000, cu un timp cumulat de 51:20.2 şi 12 secunde avans în faţa echipei Marişca – Itu, după câştigarea a 6 probe din totalul celor 13 disputate în estul judeţului dar şi în Lugoj şi Timişoara. Pe 5 la ediţia timişeană din 2012, Delecour şi Savignoni au câştigat finalmente titlul naţional în CNR Dunlop atât în urmă cu 2 ani cât şi sezonul trecut, dar la ediţia din 2014 nu vor mai pilota pe drumurile timişene pentru simplul motiv că Timiş Rally n-a mai primit „verde” în calendarul competiţional naţional pe 2014, ca unic raliu scos din program faţă de ediţia precedentă, pierdere în privinţa căreia ar putea fi responsabilizată administraţia municipală timişoreană, ceea ce nu înseamnă însă că francezii nu-şi vor apăra dublul titlu naţional în Carpaţi în celelalte raliuri româneşti din acest an.

Dacă amatorii timişeni de raliuri nu vor mai avea parte în primăvară de prezenţa lui Delecour pe şoselele din judeţul nostru, în schimb pasionaţii mediteraneeni îl vor vedea până în 19 ianuarie în Raliul Monte Carlo cu un bolid arborând tricolorul României şi însemnele „Visit Romania”, concurând pentru formaţia românească ESD Rally Team la 20 de ani de la unicul său triumf în prestigioasa competiţie, pe care a încheiat-o de 16 ori.

Pe plan intern, debutul sezonului va avea loc odată cu Sibiu Rally, pe 27 februarie – 1 martie, primă etapă devenită măr al discordiei pe ruta F.R.A.S. – ACR.

 

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 5 = zece

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: