Doliu în Formula 1: ne-a părăsit Frank Williams

Sir Frank Williams, unul dintre cei mai renumiți manageri din istoria Formulei 1, a încetat din viață la vârsta de 79 de ani. A fost internat în spital vineri și s-a stins în dimineața zilei de duminică, 28 noiembrie 2021, înconjurat de familia sa.

Team-ul fondat de Frank Williams a dominat Marele Circ în anii 80 și 90. Înființată în 1977, echipa Williams Racing a câștigat 114 curse, șapte coroane cu lauri la piloți și nouă titluri mondiale la constructori.

Piloții care au devenit campioni mondiali la volanul unui monopost Williams sunt Keke Rosberg, Nelson Piquet, Nigel Mansell, Alain Prost, Damon Hill și Jacques Villeneuve. Titlul cucerit de acesta din urmă, în 1997, a fost ultimul succes major înregistrat de Williams.

Frank Williams a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile după un accident rutier suferit în anul 1986, în apropierea circuitului Paul Ricard din Franța.

Un alt moment dramatic din viața sa a fost decesul pilotului Ayrton Senna, în 1994, pe circuitul de la Imola, în cadrul San Marino Grand Prix, pilotând un monopost Williams.

S-a retras de la conducerea echipei în 2012, delegând o parte dintre responsabilități fiicei sale, Claire. Mai apoi, în septembrie 2020, a cedat în fața presiunilor tot mai mari generate de costurile în creștere din F1 și a vândut echipa fondului american de investiții Dorilton Capital, după cum notează tot 24auto.ro

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = zece

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: