Finish la The Central European ORI CUP, Memorialul Daniela Zaharie. Ierarhii

Timp de două zile, Timișoara a fost capitala Raliului din Europa Centrală și de Est. Sportivi din România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia au făcut un spectacol inedit atât în parcarea de la Shopping City Timișoara, cât și pe străzile orașului de pe Bega, Parța, Giroc, Chișoda și Șag. Vineri seara și sâmbătă dimineața au avut loc probele speciale din cadrul concursului de îndemânare, iar vineri noaptea și sâmbătă după amiază echipajele s-au întrecut în proba de orientare. Probele speciale au făcut deliciul publicului, scârțâitul de roți, drifturile, adrenalina și fumul scos de roțile încinse au adus un public numeros în cele două zile de competiție.

Una dintre cele mai frumoase probe a fost cea de orientare, ce a contat pentru etapele 5 și 6 din cadrul The Central European ORI CUP, unde 17 echipaje s-au întrecut în a ajunge de la punctul A la punctul B, în cel mai scurt timp alături de ceilalți participanți la trafic fără a încălca vreo regulă de circulație. Probele pentru orientare s-au desfășurat atât noaptea, cât și ziua, iar traseul complex le-a dat mari bătăi de capi piloților, cât și navigatorilor, însărcinați de rezolvarea puzzle-urilor. Ca să realizați cât de complicat a fost traseul trebuie spus că din 17 participanți, la un control de treceri n-au ajuns decât cinci, iar un singur echipaj a ajuns de două ori, așa cum era desenat traseul.

Un alt moment extrem de urmărit a fost etapa de karting, acolo unde copiii până la 14 ani și-au arătat îndemânarea printre jaloane.

“În primul rand dorim să mulțumim tuturor participanților la competiție. Suntem foarte încântați că am avut posibilitatea de a organiza o astfel de etapă în zona de vest a țării, că totul s-a desfășurat fără niciun fel de incidente și că evenimentul s-a bucurat de succes în randul celor care iubesc automobilismul. Evident ca intenționăm ca și pe viitor să ne implicăm în organizarea de cat mai multe competiții de gen pentru că am constatat o tot mai mare atracție în randul tinerilor și nu numai pentru caii putere”, a declarat Alin Zaharie, președinte Club Sportiv Daniela Zaharie, organizator al The Central European ORI CUP.

+

Iată toate rezultatele înregistrate la ediția din acest an a The Central European ORI CUP – Memorialul Daniela Zaharie:

Clasament Cupa Europeană de Orientare

  1. Maciej Krzewski –

Mateusz Krzewski

  1. David Seletye

–        Daniel Demjen

  1. Marek Panka –

Marek Czmielewski

  1. Marian Tinak –

Milan Buci

  1. Roman Magdolen

–        Roman Magdolen jr.

  1. Viktor Magdolen

–        Richard Magdolen

*

Clasament Memorialul Daniela Zaharie

1.Andrei Banica –

Loredana Banica

  1. Nicolae Mihai

–        Gheorghe Mihaila

  1. Petru Morariu

–        Crina Plic

  1. Nelu Capitaneanu

–        Viorel Decuseara

*

Clasament Karting

Clasa Debutanti

1        Ayan Baloteanu

2        Darius Bot

*

Clasa Karting – seniori

1        Isabela Isac

2        Daniel Mitroi

3        Cornel Comsia

*

Clasament piloti

Clasa Friends Street

1        Robert Onut         –        Regina Lacatus     BMW E36

2        Catalin Stana       –        Emanuel Balint    Mitsubishi Colt

3        Cristian Nicula     –        Slava Balan          Honda Civic

*

Clasa Friends Rally

1        Remus Iancu        –       Opel Corsa

2        Marius Gridjac     –       Opel Corsa

3        Mihai Saracut       –       Alex Farcas Mitsubishi Lancer

*

Clasament echipe:

1        Urseni Motorsport

Stana C. – Blint E.

Kiss F. – Ferariu L.

Gociu D. – Codoban C.

Boros R. – Gociu D.

Cuciurean V. – Gociu D.

2        Run 4fun Rally Team

Iancu R. – Gridjac M.

Gridjac M.- Iancu R.

Saracut M. – Farcas A.

3        Car Tech Rally Team

Ardei Marius

Nicula Cristian

*

Clasa SMY 2012 – Street

1        Florin Isac  –        Florin Rebeles      BMW E36

2        Adrian Lupulescu –        Vanessa Morar     Suzuki Swift

3        Ghelan Wilmos              Honda Civic

*

Clasa SMY 2012 – Rally

1        Claudiu Popa       Zita Lorincz          Opel Kadett

2        Setyar Cristian               Opel Kadett

3        Florin Isac  Florin Rebeles      Honda CRX

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 10

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: