GALERIE FOTO. Expo ”Mașini mici, legende mari” cu campionul național Lucien Hora invitat special al organizatorilor Procar – Centrul Skoda Timișoara

Pasionații lumii cailor putere au roit sâmbătă cu ocazia inaugurării expoziției de miniaturi auto „Mașini mici, legende mari”, organizată de Procar – Centrul Skoda Timișoara, admirând peste 200 de machete dar și având ocazia să-l întâlnească în carne și oase pe reșițeanul Lucien Hora, o legendă vie, unul dintre cei mai mari campioni ai automobilismului sportiv românesc din toate timpurile.

Inițiativa organizatorilor a avut succes și afluență de public la ceea ce a fost o expoziție în premieră pentru Timișoara, onorată de prezența invitatului special al acestei inaugurări, un multiplu campion național absolut la viteză, prezent pe malurile Begăi cu mașina sa de curse, monopostul Lola F3000 cu care a câștigat ultimele cinci titluri naționale.

Lucien Hora câștiga înainte de limită ediția națională pe 2014 grație triumfului din această toamnă în Trofeul Câmpulung Muscel, penultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, prin care și-a asigurat al cincilea său titlu național consecutiv, după ce reșițeanul în vârstă de 53 de ani se impunea în premieră în sezonul 2007.

De la volanul bolidului său, printre admiratori în expoziția din showroom-ul de pe Calea Șagului, unde și numeroși copii cu greu și-au dezlipit privirile de la frumoasele mașini miniaturale, mai mari sau mai mici, parte a colecției inițiată cu ani în urmă de Jani Kapusy, consilier tehnic la Procar, și dusă mai departe de fiul său, Jani Kapusy jr.

Pentru copii a fost un deliciu dar și părinții au făcut coadă la autografele multiplului campion național la zi. Un eveniment cu adevărat reușit…

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 4 =

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: