Incendiile de vegetație determină anularea ultimei runde din WRC 2019, Raliul Australiei

Raliul Australiei nu va mai avea loc în acest week-end, din cauza incendiilor forestiere din sudul țării. A fost decretată starea de urgență, iar organizatorii au considerat că se impune anularea evenimentului, pentru a proteja cele 1.000 de persoane care urmau să se deplaseze în regiune.

„In interesul si pentru securitatea tuturor persoanelor implicate in acest raliu si, bineinteles, pentru comunitate in sensul larg, organizarea acestui raliu a fost anulata”, a declarat Andrew Papadopoulois, presedintele comitetului de organizare. „Gandurile noastre sunt alaturi de locuitorii din New South Wales si multumim comunitatii noastre pentru sustinere si intelegere”.

Prin anularea Raliului Australiei, Hyundai devine campion mondial 2019 la constructori, cu 18 puncte avans fata de Toyota. Citroën este clasat al treilea, in fata lui Ford M-Sport.

Hyundai obține primul său titlu în campionatul mondial de raliuri, la capătul celui de-al șaselea sezon în care a luat startul în această competiție, dupa ce a ocupat locul al doilea in ultimele trei sezoane, de fiecare data in spatele unui alt rival. Volkswagen a obținut patru titluri la rând, între 2013 și 2016, apoi a fost rândul celor de la Ford M-Sport și Toyota să triumfe.

Ott Tänak și-a adjudecat titlul la piloți încă din runda precedentă, Raliul Cataloniei. Pilotul Toyota a terminat sezonul cu 36 de puncte avans fata de Thierry Neuville ( Hyundai) si cu 46 in fata lui Sébastien Ogier, care ramane cu sase titluri, patru cu Volkswagen si doua cu Ford M-Sport. Francezul s-a intors la Citroën, in acest an. Tänak a oprit astfel seria de 15 titluri repurtate de piloți francezi, tot http://24auto.ro/ reamintind că Sébastien Loeb a câștigat nouă titluri, din 2004 până în 2012.

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: