Mihai Leu: „Intenţia mea este ca într-un viitor apropiat Arad şi Timişoara să organizeze o etapă comună de Campionat Mondial!”

„Cariere” a publicat în ultima sa ediţie, sub titlul „Reţeta succesului, de la un campion”, un interviu cu Mihai Leu semnat de Diana Scarlat, pe marginea căruia am intrat pe fir pentru a afla noutăţi în plus despre tot mai apropiata competiţie a „Raliului Timişului” 2013, de peste 7 săptămîni, căreia fostul campion mondial de box îi aduce modificări îmbunătăţite faţă de ediţia din 2012.

Mihai Leu, preşedinte AMC Racing Hunedoara şi organizator al Timiş Rally

Înainte de a lansa întrebările noastre, cităm din „Cariere” paragraful referitor la viitorii paşi ai lui Mihai Leu în ringul de box, de această dată în calitate de arbitru: „Anul trecut, Mihai Leu a participat la convenţia World Boxing Organisation, unde l-a revăzut arbitrul Genario Rodriguez. Atunci şi-a pus şi problema reintrării în ring, însă de cealaltă parte a <baricadei>. <Genario Rodriguez, unul dintre cei care au arbitrat meciul în urma căruia am devenit campion mondial şi care, în prezent, este preşedintele arbitrilor de la World Boxing Organisation, vrea neapărat să devin arbitru de ring, adică să nu mai fiu la masă. I-am spus că sunt de acord să învăţ să intru în ring doar cu condiţia să accepte să mă înveţe el. A fost de acord, pentru că s-a bucurat foarte mult că am devenit arbitru. M-am bucurat enorm să îl revăd>„.

Iar din preajma ringului de box, într-un minitur imaginar pe şoselele judeţului nostru, incluse în ediţia din aprilie 2013 a „Raliului Timişului”, etapă în Campionatul Naţional de Raliuri al F.R.A.S., la volan cu… Mihai Leu, proaspăt city manager al oraşului Hunedoara: „Raliul are loc în zilele de 12 şi 13 aprilie şi are în general configuraţia celui din 2012. Au intervenit mici modificări din cauza stării drumurilor, şi anume proba specială Mâtnicu Mic, 10,9 kilometri, a fost înlocuită cu proba specială Ana Lugojana (shakedown) – 6,4 kilometri. De asemenea, Superspeciala de pe Podul Traian din Timişoara se va desfăşura sîmbătă seara, iar Superspeciala din centrul Municipiului Lugoj are loc vineri seara.”

Este adevărat că după Raliul Sibiului urmează ca şi Raliul Aradului să intre în Campionatul European? „Într-adevăr, Raliul Aradului este anul acesta etapă candidat pentru Campionatul European de Raliuri, iar intenţia mea este ca într-un viitor apropiat Aradul şi Timişoara să organizeze o etapă comună de Campionat Mondial”. 

 

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto, Box și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − = 2

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: